Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța investește masiv în forța navală
Forțele navale
Data actualizării:
Data publicării:
Franța va dezvolta și construi un nou portavion care va intra în serviciu în 2038 pentru a înlocui portavionul Charles de Gaulle aflat acum în serviciu, a anunțat ministrul forțelor armate franceze Florence Parly.

„În ceea ce privește portavionul de nouă generație, pot confirma că acest program va fi lansat pentru a oferi un succesor portavionului Charles de Gaulle în anul 2038. Acesta va fi oferi un cadru operațional care va fi perfect adaptat, de la bun început, viitorului nostru avion de luptă, cunoscut sub numele de SCAF”, a mai spus Parly.

În actuala lege a programului militar pentru anii 2019-2023 Franța a alocat 110 miliarde de euro pentru achiziționarea de echipamente, iar de o parte semnificativă beneficiază Marina.

Pe de altă parte programul de fregatelor din clasa FREMM se apropie de final, prin construirea navelor Alsacia și Lorena. Acestea urmează să fie livrate în 2021 și respectiv 2022.

Franța intenționează să construiască cinci noi fregate FDI, care se numără printre cele mai puternice modele armate și cele mai avansate din punct de vedere tehnologic, în acest moment. Nava principală, „Amiralul Ronarc’h”, este în construcție și urmează să fie livrată în 2023, urmând o a doua în 2025.

Aceste fregate „sunt simbolul unei industrii navale ce folosește tehnologie modernă”, a mai spus Parly, adăugând că „în 10 ani, Marina va primi opt noi fregate”, transmite defense-aerospace.

Franța a lansat, de asemenea, două programe navale, în cooperare cu aliații săi europeni, dar acestea nu respectă, atât dimensiunea, cât și costul. Primele două nave logistice ale flotei construite de Fincantieri din Italia în cooperare cu Naval Group, urmează să fie livrate până în 2025. Pentru operațiuni de deminare marină, Franța dezvoltă în cooperare cu Marea Britanie programul SLAMF, care include și sisteme de drone.

De asemenea, Franța își reînnoiește flota de submarine cu încă șase navele din clasa Barracuda vor înlocui submarinele din clasa Rubis aflate acum în serviciu. Principalul submarin Suffren finalizează testele pe mare și urmează să fie livrat până la sfârșitul anului, a confirmat Parly.

Citește și: Adio Charles de Gaulle? Franţa vrea un portavion de nouă generaţie

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Cu ochii pe Marea Neagră: Planurile Rusiei de a-și reface flota de nave se lovesc de dominația dronelor ucrainene
Sfârșitul „navei rușinii” (VIDEO): Rusia se pregătește să renunțe la Amiral Kuznetsov, epava sa de portavion sovietic
Mai mult decât o ceremonie: Cum transformă Vladimir Putin lansarea unui submarin nuclear într-un mesaj propagandistic de intimidare a Occidentului
Rușii încep un exercițiu naval de amploare cu toate structurile Marinei. Singura scutită, Flota rusă din Marea Neagră
Mistral 3 e și mai performantă. Racheta franceză, capabilă să lovească bărci mici de asalt și drone
Tensiuni în Marea Caspică: Rusia și Iranul au început desfășurarea de manevre navale comune, care sunt privite cu îngrijorare în Azerbaidjan
Care e stadiul programului de submarine franceze Scorpene de care e interesată România. Polonezii au „reconfigurat” prioritățile și ne-au luat-o înainte la submarine
China, semnal psihologic către Occident: Primele imagini cu „Monstrul Mării Bohai”, ekranoplanul său experimental
Aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Romane, alertate în urma unui atac cu drone în Ucraina: Dronele rusești au lovit infrastructura portuară ucraineană aflată pe Dunăre
SUA, Australia și Japonia semnează un acord trilateral de logistică navală pentru a îmbunătăți interoperabilitatea
Cruce pe bătrânul Amiral Kuznețov? După decizia Rusiei de azi e aproape sigur că singurul ei portavion nu o să mai vadă marea
Statele membre NATO continuă să monitorizeze submarinul rusesc Novorossiysk aflat acum în partea de vest a Mării Mediterane
România a preluat de la Bulgaria comanda Grupului naval pentru combaterea minelor în Marea Neagră
O veste nu tocmai bună despre noul portavion USS John F. Kennedy de 13 miliarde de dolari. De ce SUA vor avea doar 10 portavioane în loc de 11 timp de 1 an
Cel mai mare port din Europa, reconfigurat și pentru logistică militară. Și România are un plan de extindere a portului Constanța
Marina Britanică nu slăbește din ochi navele rusești: Submarinul “Novorossiysk”, monitorizat în Marea Nordului și Canalul Mânecii
,,Spionul din Marea Baltică’’: Polonia a lansat la apă o navă SIGINT cu care vrea să redeseneze harta securității regionale în fața Rusiei
Apa nu-i ca aerul. Rușii vor un analog pentru ”Sea Baby”, dar succesul Shahed e departe: Dronele navale explodează înainte să ajungă la țintă
Rusia predă Indiei încă o fregată Proiect 11356. Fregata ”Amiral Istomin” a fost transformată în ”Tamal”, pentru a putea primi turbinele ucrainene
Armada Española visează la primul său portavion convențional care ar putea transporta avioane F-35C, F/A-18F, dar și Rafale M francez
Navele de luptă ale Marinei Ruse, monitorizate permanent în Nordul Europei
Rușii îi provoacă pe americani: Un Su-24 a „salutat” nava USS Mount Whitney la joasă altitudine și a lansat capcane termince (Video)
Șantierul Naval Mangalia. Foto credit: Damen
EXCLUSIV
Ar putea fi ultima șansă pentru a salva Mangalia: Există interes din partea unui gigant internațional care se luptă și pentru submarinele Poloniei
Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Contraofertă de nerefuzat? România are pe masă producția de corvete ușoare la Galați, unde se produce și singurul portavion pentru drone din Europa
Israelul a aruncat în luptă în premieră o corvetă Sa’ar 6 care a interceptat rachete iraniene folosind noul sistem Barak Magen
Iată coșmarul Rusiei: Drona care lansează drone maritime prezentată în premieră de NATO. Cu astfel de drone ucrainenii au făcut ravagii în Flota rusă
Avioanele militare rusești continuă să încalce spațiile aeriene ale statelor riverane Mării Baltice. De această dată a fost rândul Poloniei
Rusia continuă să parieze pe submarine. S-a finalizat Proiectul 636.3 cu submarinul Yakutsk, al șaselea și ultimul care va ajunge în Pacific
China folosește tactici rusești în Pacific: Un J-15 a zburat la limită pe lângă un avion militar japonez

Ştiri Recomandate

Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
„Nu vom risca un al treilea război mondial de dragul Ucrainei” - Stoltenberg rememorează cum NATO a refuzat să închidă spațiul aerian ucrainean
Un „Ferrari” al distrugătoarelor de tancuri a apărut pe frontul ucrainean. Ce poate face vehiculul italian B1 Centauro și de ce este ideal pentru contra-ofensivele Ucrainei
Operațiunea „Triumf” eșuat (VIDEO): Cum sugrumă Ucraina logistica Rusiei din Crimeea. Atacurile surpriză devin noua normalitate pe frontul din Ucraina
Pentagonul intră în criză de timp. „China și Rusia avansează”. Reforma istorică propusă Armatei SUA, menită să câștige viitorul război înainte să înceapă
Revoluția de un milion de drone: Planul disperat al Armatei SUA de a recupera decalajul strategic și a tăia dependența tehnologică de China
EXCLUSIV
Aliații SUA primesc acces la echipamentul militar GPS de înaltă precizie. Schimbare firească de atitudine, sau un Cal Troian între parteneri?
Avertismentul tranșant al unui general american: „Cel mai mare risc în Pacific este inacțiunea”. De ce China obligă SUA la o transformare contra-cronometru
Militari polonezi stând într-un vehicul blindat în timpul ceremoniei de începere a misiunii Grupului de luptă al UE în cadrul Batalionului 6 Logistic din Cracovia, Polonia. Sursa foto: Dominika Zarzycka/SOPA Images.
EXCLUSIV
Radiografia unei oportunități ratate: Cum arată programul prin care Polonia își pregătește militar națiunea și ce ar trebui să copieze România urgent
Războiul dronelor, dincolo de mit. De ce eșuează tehnologia occidentală scumpă în fața „improvizațiilor” de pe frontul din Ucraina
Paradoxul „petrolului ieftin”: Viktor Orban obține derogare de la Donald Trump, dar sacrifică 19 miliarde de euro de la UE
UralVagonZavod - singura întreprindere rusă care realizează asamblarea în serie a tancurilor, atât pentru nevoile armatei ruse cât și pentru export.
EXCLUSIV
Radiografia colosului cu picioare de lut. De ce „invincibila” industrie de apărare a Rusiei, sufocată de datorii și dependentă de China, nu mai poate reface armata din 2022
Mize și piedici: De ce producția blindatelor germane Lynx în Ucraina este blocată de „detaliul” esențial numit finanţare
Rusia a efectuat un nou atac violent asupra Ucrainei. Trupele ruse au folosit un număr record de rachete aerobalistice Kinjal
,,Supremația Patriot'', contestată pe frontul din Ucraina. Sistemul european SAMP/T se dovedește mai eficient împotriva rachetelor Iskander modificate de ruși
JAS 39 Gripen "Made in Ukraine": De ce acordul cu Suedia este un "game-changer" strategic absolut pentru ucraineni
Trump confirmă că retragerea parțială a trupelor SUA s-a luat în coordonare cu Casa Albă, dar afirmă că "Relația cu România este foarte bună"
IAR-99 Șoim. Sursă foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
Privatizarea, ultima șansă pentru IAR-99 Șoim? Mișcare tectonică în industria românească: O companie, interesată de Avioane Craiova
Rusia pregătește terenul pentru recrutarea din zonele ocupate ale Ucrainei. Regiunile anexate, incluse în Regiunea Militară Sud
Șpagă pentru înzestrarea Armatei României: Ministrul Moșteanu a refuzat orice contact cu o persoană care a încercat să ofere 1 milion de euro pentru influență. Dosarul, pe masa DNA
Vânătorul de mine HMS Blyth din clasa Sandown. Foto: Royal Navy
EXCLUSIV
Gură de oxigen pentru Marina României: Încă un vânător de mine, în contextul în care 9 nave comerciale au fost avariate de mine marine în Marea Neagră
Eurofighter vs. Rafale în „bătălia” pentru echilibrul strategic din Mediterană. Cum mută grecii după achiziția istorică a Turciei de 44 de avioane Eurofighter
Comisia Europeană a înăsprit regulile privind vizele pentru ruși
Ucraina a pulverizat un centru logistic vital al Rusiei (VIDEO): 1.000 de drone Shahed, distruse pe aeroportul din Donețk transformat în bază militară
Probleme pentru Lukoil în SUA: Vânzarea activelor, blocată de Departamentul Trezoreriei care a etichetat cumpărătorul Gunvor drept ”marionetă a Kremlinului”
Industrializarea Siberiei cu veterani din război. Propunerea lui Șoigu trădează colapsul demografic al Rusiei
Lavrov, în dizgrație după convorbirea telefonică eșuată cu Rubio? Kremlinul respinge speculațiile
Inovație după modelul Ucraina: Germania are o nouă armă anti-dronă. Sistemul Skyranger primește upgrade-ul mult aşteptat
Măcelul din Pokrovsk: Rusia își schimbă tactica și aruncă rezervele de elită în luptă, dar Ucraina transformă ofensiva într-un „cimitir al blindatelor”
Are Europa, de fapt, o armată? Studiul care arată deficitul uriaș de trupe și de ce depindem de SUA și de rezistenta Ucrainei pe front
Fake news major despre intrarea României în război. Ministrul Ionuț Moșteanu sesizează CNA și acuză o „formă de trădare morală” ce alimentează propaganda rusă
Jocul de-a războiul s-a terminat. Armatele viitorului se mută într-un spațiu virtual, un „metavers” militarizat
„America First” lovește Flancul Estic. Congresul SUA se revoltă împotriva retragerii trupelor din România, în timp ce NATO încearcă să calmeze spiritele
pixel