Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
FSB rus țintește industria americană. Arestări după ce rușii au încercat să obțină componente pentru rachete hipersonice
Intelligence
Data publicării:
Autorităţile americane au acuzat cinci cetăţeni ruşi şi doi cetăţeni americani că au conspirat pentru achiziţionarea de tehnologii militare pentru sectorul apărării din Rusia, prin eludarea sancţiunilor. 
MiG-31BM cu rachetă hipersonică Kinzhal. Sursa foto: Ministerul rus al Apărării.
MiG-31BM cu rachetă hipersonică Kinzhal. Sursa foto: Ministerul rus al Apărării.

Fiecare dintre acuzaţi riscă până la 30 de ani de închisoare. Potrivit Rador, care citează un comunicat de presă al Departamentului de Justiţie al SUA, toţi inculpaţii din dosar au fost acuzaţi pentru 16 capete de acuzare. Printre altele, aceştia sunt acuzaţi că au conspirat pentru obţinerea de tehnologii militare şi cu dublă utilizare de la companiile americane pentru sectorul rus al apărării, conspirând pentru introducerea ilegală de muniţie, încălcând sancţiunile SUA.

Potrivit Departamentului de Justiţie al SUA, unele dintre componentele pe care inculpaţii le-au achiziţionat şi exportat ilegal ar putea fi folosite pentru dezvoltarea de arme nucleare şi hipersonice. Printre inculpaţi se numără cetăţenii americani Aleksei Braiman şi Vadim Ermolenko, cetăţenii ruşi Evgheni Grinin, Aleksei Ippolitov, Boris Livşiţ, Svetlana Skvorţova şi Vadim Konoşcenok. Departamentul de Justiţie al SUA susţine că Konoşcenok este ofiţer FSB.

 

Serviciile ruse încearcă să obțină componente din industria de apărare din SUA

 

Potrivit Departamentului de Justiţie al SUA, el a făcut contrabandă cu bunuri de origine americană din Estonia în Rusia, inclusiv cu produse electronice cu dublă utilizare şi muniţie militară supuse controlului exporturilor. Pe 6 decembrie, autorităţile din Estonia l-au arestat, la cererea Statelor Unite, şi urmează să-l extrădeze.

Inculpaţii sunt asociaţi în firmele Sernia Engineering şi Sertal, care, potrivit Departamentului de Justiţie al SUA, sunt controlate de serviciile speciale ruse.

După invazia rusă în Ucraina, ţările occidentale au impus o serie de restricţii împotriva Federaţiei Ruse, inclusiv interzicerea furnizării în această ţară a componentelor şi tehnologiilor care ar putea fi utilizate în producţia de arme. La începutul lunii decembrie, analiştii de la Conflict Armament Research au concluzionat că Rusia a continuat să producă rachete de croazieră, în ciuda sancţiunilor.

Ei cred că Federaţia Rusă ar fi găsit o modalitate de a cumpăra componente pentru rachete, ocolind sancţiunile.

Reuters şi British Royal United Services Institute au relatat că, de la izbucnirea războiului din Ucraina, Rusia a crescut livrările de electronice şi semiconductori prin companii din Turcia, Hong Kong şi Estonia.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Kremlinul zguduie din temelii Bruxelles-ul: Serviciile Federației Ruse au folosit un sârb pentru a avea acces la oficialii UE
Cum a penetrat Rusia o convorbire între înalți generali germani ai Bundeswehr. Radu Carp: Rușii se tem de rachetele Taurus mai mult decât orice
Șeful CIA a vizitat Ucraina în secret. Sprijinul agenției americane a fost unul major și rămâne vital pentru Kiev
Noi detalii despre uciderea pilotului rus care a cooperat cu Ucraina: Nu poate fi exclusă implicare serviciilor ruse de informaţii
După Navalnîi, Kremlinul mai dă un semnal opozanților: Pilotul militar rus Kuzminov, care a dezertat anul trecut, aterizând cu un elicopter Mi-8 în Ucraina, a fost ucis în Spania
Şeful spionajului militar ucrainean: Forțele ruse de ocupație utilizează mii de terminale Starlink în Ucraina
”Un număr neobișnuit de mare de diplomați ruși în Dublin”. Rusia ar putea folosi Irlanda pe post de cal troian (ONG-ul britanic Policy Exchange)
Foști și actuali lucrători ai serviciilor de informații ucrainene au fost arestați, fiind suspectați că lucrau pentru FSB
Braţul lung al spionajului rusesc îşi face iar simţită prezenţa în Parlamentul Germaniei: Un consilier de origine ucraineană al unui deputat german de extremă dreaptă din AfD ar fi agent FSB
Europarlamentarul leton ar fi de fapt agent FSB de aproape două decenii
CIA joacă tare și difuzează materiale video pentru a-i convinge pe ruși să trădeze regimul (Video). Strategia SUA mizează și pe nemulțumirile față de războiul din Ucraina
Șeful spionajului militar ucrainean spune că Rusia nu s-ar fi descurcat fără armele furnizate de Coreea de Nord: Acest lucru a fost întotdeauna considerat sub demnitatea ruşilor
Serviciile din Moldova dezvăluie că Rusia pregătește să lanseze acțiuni hibride majore cu scopul de a decredibiliza relația cu Ucraina și drumul pro-european
Un mercenar al Wagner Group care pregătea atacuri asupra sectorului energetic ucrainean a fost reținut de serviciile de informaţii
Serviciul de informații al Apărării din Ucraina a obținut documente privind caracteristicile tehnice ale unor importante arme ruseşti (Foto/Video)
Spionajul chinez este la apogeu. Europa are de dus o luptă grea pe frontul nevăzut
Coordonatorul operațiunilor Iranului în Siria a fost eliminat de Israel. Televiziunea iraniană și-a întrerupt programul anunțând moartea generalului Mousavi
Ochii Iranului din Marea Roșie. O navă de spionaj iraniană oferă informații rebelilor Houthi înainte de atacurile asupra navelor comerciale
Informațiile europene iau în calcul un atac rusesc asupra Europei în iarna viitoare
Pentru 2024, Ucraina are planuri de intensificare a operațiunilor de recunoaștere și sabotaj pe teritoriul controlat de Rusia
Rusia continuă să ocolească sancțiunile impuse de statele occidentale: China ajută piaţa rusă la importul de tehnologie
Un dispozitiv de interceptare a fost găsit într-un birou al șefului armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi
Iranul a executat un agent al serviciului de informaţii israelian Mossad
Cum au preluat serviciile secrete ruse operațiunile lui Wagner Group în Africa după uciderea lui Prigojin
Justiția americană a hotârât că fostul șef al contrainformațiilor din FBI a lucrat pentru un oligarh rus
Un pilot taiwanez plănuia să dezerteze în China cu tot cu un elicopter militar fabricat în SUA
Serviciul de Securitate al Ucrainei declară deschis ''sezonul de vânătoare'': Un fost deputat ucrainean pro-rus, asasinat în Rusia
Cum pedepsește Bratislava trădarea: Un slovac, colaborator al spionajului militar rus, a primit o amendă de 15.000 de euro
Soția șefului informațiilor militare ucrainene, Kirill Budanov, ar fi fost intoxicată cu metale grele
Ucrainenii au găsit vinovatul pentru protestele de la graniţa cu Polonia: Serviciile ruse de informaţii ar putea fi implicate în blocarea frontierelor

Ştiri Recomandate

Bilanț sumbru al Rusiei în Kurskul ocupat de ucraineni: Pentru prima dată în 80 de ani rușii pierd mii de soldați și sute de tancuri, adânc în teritoriul rus
T-14 e trecut la „și altele”. (VIDEO) Rușii au prezentat în premieră noul sistem de protecție Arena-M pe un T-90 Proryv, actuala „vedetă” a tancurilor rusești
Ucrainenii au lovit aerodromul militar din regiunea Krasnodar din Rusia, folosit pentru lansarea dronelor Shahed
Panama dezminte anunțul SUA și spune că nu a acceptat ca navele americane să fie scutite de taxe când trec Canalul Panama
Echipa lui Trump este divizată cu privire la modul în care trebuie să se pună capăt războiului din Ucraina: Ce opţiuni sunt luate în calcul la masa negocierilor?
Rămasă în urmă la capitolul rachete de croazieră, Germania nu crede în programul european LCM și vrea mai repede Tomahawk de la SUA
Statele Unite intenționează să retragă toate trupele din Siria
F-16 devine mai puternic: Noul sistem de război electronic Viper Shield permite avionului de luptă să bruieze rachetele inamice
Panama a cedat presiunilor SUA. Navele americane vor traversa Canalul Panama fără să mai fie taxate
Rușii susţin că au planuri ambițioase pentru producția de avioane militare în acest an: Noi versiuni ale aeronavelor Su-35S și Su-57 sunt promise armatei
Într-o declarație rară, Kievul recunoaște că are 45.000 de militari ucraineni morți în războiul cu Rusia. Armata Ucrainei folosește deja unități robotizate complet autonome
România și-a trasat obiectivul de a semna 10 contracte mari de înzestrare anul acesta. Armament individual de ultimă generație, Piranha 5 și sisteme de apărare cu rază scurtă și foarte scurtă
Sistemele autonome vor juca un rol tot mai important în războaiele asimetrice: Armata SUA își consolidează capacitățile de atac prin achiziția de muniții Switchblade
Economia și ce se întâmplă pe plan extern după venirea lui Trump la Casa Albă | Interviu Adrian Zuckerman și Andrei Caramitru
Marina SUA a testat cu succes armele laser: HELIOS, folosit împotriva unei drone aeriene
Arctica, ocean rusesc? Dacă Trump vrea Groenlanda, noi vrem Arctica. Aliatul lui Putin propune rusificarea numelor
Rușii și-au umflat mușchii în Nord: Bombardiere Tu-95 au patrulat cu rachete de croazieră Kh-101 la vedere. Aliații au răspuns cu F-35
Transportor blindat TAB-71M, produs de România în perioada Războiului Rece, sub licență sovietică. Foto: Ministerul Apărării Naționale (MApM)
EXCLUSIV
Sistemul Patriot donat Ucrainei e doar vârful aisbergului. „Secretul” ciudat al României când pe toate mitralierele trimise Ucrainei scrie „Cugir”
UE va cheltui încă 250 de milioane pentru a dezlega Moldova de energia rusească. Fondurile, utilizate pentru compensarea facturilor și pentru investiții
Trump vrea ca SUA să preia controlul asupra Fâşiei Gaza. S-ar putea întâmpla o strămutare majoră din Gaza?
Raportul instituțiilor franceze: Alegerile din România, ţinta unei operațiuni sofisticate. Legăturile merg până la o firmă cu sediul în Ucraina
Zelenski: Dacă SUA nu este pregătită să ne accepte în NATO, să ne dea arme nucleare
Turcia intenționează să stabilească două baze militare în Siria și să desfășoare avioane de luptă F-16
Polonia și Ucraina consolidează cooperarea în domeniul apărării pentru a-și perfecționa forțele armate
De ce nu ne putem încrede în intențiile politice ale Rusiei după un acord de încetare a focului în Ucraina? Gitanas Nauseda: Ruşii vor folosi această pauză pentru a-și consolida forţa militară
Primul oraș din Germania care interzice Bundeswehr să-și facă publicitate pentru recrutare. Cele două partide extremiste au votat cot la cot
De ce trece Armata Ucrainei la o organizare pe corpuri. După trei ani de război Ucraina își adaptează armata
Țările de Jos vor livra Ucrainei un nou lot de avioane F-16 în 2025: Pentru ucraineni, aceste aeronave vor oferi un impuls major pentru capacitățile de luptă aeriană
Cu piloții în prima linie luptând în tranșee? Frontul din Ucraina se clatină, dar ucrainenii încă rezistă valurilor de atacuri ruse
SUA. Armistițiu în războiul comercial cu vecinii săi, dar nu și cu Beijingul. Cum a răspuns China la tarifele lui Trump
O veterană din armata SUA, invitată specială la Super Bowl 2025
Arctica înghețată devine următul „punct fierbinte”? Aliații, nevoiți să se adapteze războiului dronelor în Arctica pentru a „recupera” avansul Rusiei
pixel