Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Generalul american Ben Hodges: Retragerea trupelor americane din Germania, un cadou pentru Rusia
Forțele terestre
Data publicării:
Planul Washingtonului de a reduce efectivele militare ale SUA din Germania este 'un cadou pentru Kremlin', apreciază generalul american în retragere Ben Hodges, citat marţi de dpa. Fostul comandant al trupelor terestre americane din Europa în 2014-2017 consideră că ţara sa ar fi mai afectată decât Germania dacă decizia ar fi pusă în practică.
Generalul american în retragere Ben Hodges - fostul comandant al trupelor terestre americane din Europa în 2014-2017
Generalul american în retragere Ben Hodges - fostul comandant al trupelor terestre americane din Europa în 2014-2017

Preşedintele american Donald Trump a anunţat retragerea din Germania a 10.000 de militari americani ca pe o sancţiune pentru neîndeplinirea de către Berlin a obligaţiilor de finanţare a NATO. Generalul locotenent Hodges contestă ideea, arătând că Statele Unite s-ar distanţa astfel faţă de un aliat, ar afecta şi alţi aliaţi europeni, nu ar promova interesele americane şi ar fi probabil şi dificil de implementat. 'Ne loveşte pe noi şi îi loveşte pe aliaţii noştri. Nu sancţionează Germania şi este un cadou pentru Kremlin', au fost cuvintele fostului comandant despre retragere.



Trump a criticat de mai multă vreme Germania pentru bugetul insuficient alocat apărării

 

Obligaţiile Berlinului faţă de Alianţa Nord-Atlantică ar presupune alocarea a 2% din PIB. În ultimele săptămâni, liderul de la Casa Albă a crescut presiunea prin anunţul reducerii efectivelor, susţinând că SUA suportă costuri prea mari pentru menţinerea prezenţei militare, în timp ce Germania nu investeşte suficient în forţele sale armate.

În urma reducerii, pe teritoriul german ar rămâne doar circa 25.000 de militari americani, mult sub desfăşurarea de trupe începută după cel de-al doilea război mondial. Hodges arată că o mare parte din trupele prezente acum în Germania asigură sprijinul pentru misiuni ale SUA în alte părţi ale lumii, fiind în acelaşi timp gata de a ajuta ţările membre NATO din Europa.



Trump a sugerat că efectivele retrase din Germania ar putea fi mutate în Polonia

 

Hodges avertizează că nu va fi uşor din cauza acordurile legale privind 'starea forţelor' SUA. Pentru staţionare pe termen lung în Polonia va fi nevoie de negocierea unor noi acorduri, iar dacă demersul nu reuşeşte, nu este sigur că guvernul german va permite revenirea la situaţia anterioară. Acest lucru ar reprezenta un succes pentru Rusia, care s-a opus multă vreme prezenţei militare americane în Europa, potrivit Agerpres.

Generalul, în prezent titular al Catedrei Pershing pentru studii strategice în cadrul Centrului pentru Analiză Politică Europeană (institut de cercetări politice non-profit), arată că Rusia 'nu a făcut nimic pentru a-şi schimba comportamentul, dar obţine o reducere cu 28% a capacităţii SUA în Germania. Evident, acesta nu este rezultatul unei analize strategice'.

Iniţiativa 'reflectă, din păcate, o lipsă completă de înţelegere din partea preşedintelui (...) a motivului din care avem soldaţi şi aviatori în Germania. Ei nu sunt acolo ca să apere Germania, ci pentru noi', a mai arătat Hodges. El a precizat că aceste considerente nu exonerează Germania de datoria de a atinge ţinta de finanţare a NATO, care constituie 'o răspundere şi o obligaţie'. Liderii germani trebuie să găsească o modalitate de a convinge alegătorii că investiţiile militare sunt necesare din cauza ameninţărilor externe, care se manifestă fie sub forma trupelor de pe teren, fie a atacurilor cibernetice.

'Germania trebuie să investească în apărare datorită propriilor motivaţii, nu din cauză că altcineva spune că trebuie', dar presiunea în acest sens nu va dispărea, a insistat generalul. El a reamintit că şi fostul preşedinte american Barack Obama i-a criticat pe cei care profită gratuit de cheltuielile pentru securitate ale Statelor Unite. Orice preşedinte american se aşteaptă ca Germania să atingă obiectivele NATO, a adăugat Hodges.

'Chiar dacă la începutul lui 2021 va fi o altă preşedinţie, vor exista în continuare aşteptări din partea poporului american şi a unei eventuale administraţii Biden privind obligaţiile în continuare ale Germaniei', a mai spus generalul, care şi-a exprimat speranţa că 'va exista un ton diferit, mai amiabil între cei doi vechi aliaţi decât cel pe care îl vedem şi auzim în prezent'.



Fostul comandant consideră că este vorba de o problemă diplomatică

 

După părerea sa, 'administraţia Trump a fost foarte dură în limbajul public şi în critica publică. Nu aşa trebuie să discutăm cu cel mai important aliat al nostru'. 'Aud uneori mai multe critici la adresa Germaniei decât a Coreei de Nord sau a Kremlinului', a arătat el.

Hodges a mărturisit că simte că decizia privind trupele este luată cu gândul la politica americană, dar a remarcat şi opoziţia faţă de plan existentă în Congresul SUA. El a pus la îndoială posibilitatea implementării în următoarele şase luni, aşa cum anunţase Trump, deoarece încă nu există o planificare a deplasării militarilor. Generalul estimează că ar fi nevoie în acest scop de mai mult de două luni şi jumătate de muncă. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

S-a aprins becul roșu în stocuri însă Rusia nu renunță nici la T-72. Cifrele nu mint: Capacitatea Rusiei de a lupta e pompată de pe Axă
Armata SUA începe o importantă rotaţie de blindate grele și aviație în Europa, în cadrul Operației Atlantic Resolve
Tancul T-14 Armata invincibil al Rusiei, care a fost 11 secunde pe front, caută ajutor extern. Cum încearcă rușii să salveze proiectul „celui mai bun tanc din lume”
Cobra românească, vedetă în Turcia unde a fost prezentată în premieră și a întors privirile. „Există un mare interes pentru Cobra II în versiunea României”
România a primit deja 40 de blindate 4x4 Cobra II iar mai bine de jumătate au fost integrate la Mediaș. Totul e gata pentru producția de serie
Ungaria a finalizat programul H225M și se laudă că are cea mai modernă flotă de elicoptere din Europa. Dar oare e chiar așa?
România intră în zodia germană? Soluția Skynex pentru sistemele antiaeriene Oerlikon ale României, propunerea mașinii de luptă Lynx și o fabrică de pulberi
Ucraina a primit un nou lot de tancuri Abrams, dar nu din partea SUA. America nu mai e cel mai mare furnizor de tancuri americane Abrams pentru ucraineni
Militarii români se pregătesc pentru obuzierele K9: Exerciții de manevră și cu foc real, în Coreea de Sud
Bătrânele IAR-330 Puma sunt pe final de viață și depășite tehnologic. Francezii ne propun elicoptere H215M cu producție în România, la Brașov
De ce Lynx nu a ajuns încă pe frontul din Ucraina? Mașinile de luptă sunt și în „bătălia pentru România”: Dacă vor câștiga vor forma „triunghiul Lynx” în regiune
România spune adio AK-47 și dă startul înzestrării cu arme de asalt și mașini de luptă MLI. Termen ambițios pentru semnarea contractelor a două programe gigant
Tancuri Leclerc din cadrul Regimentului 1 de Vânători al Armatei Franceze / Foto: 7th Army Training Command, flickr
EXCLUSIV
Cea mai mare prezență militară franceză externă e în România: Urmează „testul brigăzii” cu tancuri Leclerc. „Vom demonstra o proiecție de forță întregii lumi”
Obuziere K9 și următorul pas: Tancuri K2 Panther? „România are nu doar avantajul similitudinilor geografice zdrobitoare, a producției locale ci și a timpului de livrare”
Va fi aruncată în luptă „Furnica” ucraineană. Noua dronă terestră Muraha va ajunge în premieră pe front
Mașinile de luptă Puma, despre care se zvonea că ar intra și în „bătălia pentru România” și care au avut la început probleme tehnice cu turela, „salvate” de Bundeswehr
În cimitirul de tancuri din Ucraina: TOP 3 cele mai „îngropate” tancuri ale Rusiei, inclusiv „imbatabilul” T-90, cel mai performant tanc rus
Moscova ajunge la fundul sacului cu vechituri. Blindatele sovietice din depozite sunt trimise obligatoriu în uzine pentru recondiționare
Cum au construit SUA un Frankenstein cu turelă pe care acum l-a scos din priză. Eșecul M10 Booker a costat SUA peste un miliard de dolari aruncați pe geam
”SUV” transformat în vehicul militar. Americanii vor să impresioneze armata britanică și Europa cu o camionetă de uz civil
K2 Panther, în timpul unei demonstrații pentru România, care a avut loc în Coreea. Photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Demonstrație de forță impresionantă a tancurilor K2 pentru România. Avantajele tehnice și de ce K2 se potrivește mânușă României
Cobra II, photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Faceți cunoștință cu SAROM, noua companie care va produce Cobra II românești. Chiar și blindatele 4x4 venite din Turcia au „amprentă” românească
Siguranță aeriană la un nou nivel: Elbit prezintă PAWS-2 (HR), un sistem revoluționar de avertizare cu infraroșu
AbramsX va fi un monstru printre tancuri, dar e oare suficient? De ce sunt unii sceptici în SUA și cântă deja prohodul noului Abrams
Încă o lovitură dureroasă, încasată de ruși: Câteva dintre prețioasele lansatoare Iskander au fost lovite de ucraineni
Sursa foto: EuroSpike.
EXCLUSIV
România cumpără blindate de desant aerian germane Enok AB care intră în dotarea Forțelor pentru Operaţii Speciale. Vehiculele, adaptate pentru apărare anti-tanc
Și totuși, China. Rusia folosește lasere chinezești împotriva dronelor ucrainene. Ce știm despre sistemul „Silent Hunter” ce are la bază un laser cu fibră optică
România mai cumpără un lot de vehicule blindate VAMTAC ST5. Contractul, 2 milioane de euro
Până cumpără România MLI-uri, ar putea fi dezvoltate variante fără pilot: Japonezii de la Mitsubishi au prezentat primul proiect-concept

Ştiri Recomandate

Cad capetele comandanților ucraineni din cauza pierderii orașului Siversk. Au dat rapoarte false privind situația de pe front
Înarmat cu Oreshnik sau Su-30, Belarusul are echipamente lângă graniță care ghidează dronele Shahed către vestul Ucrainei
Ce au discutat Bush și Putin în septembrie 2005 la Casa Albă? A încercat Putin să deturneze îngrijorările americane despre intențiile Iranului de a fabrica o armă nucleară?
Rusia răspunde submarinelor americane Columbia cu o nouă clasă nucleară de generația a 5-a. Pe moment pe hârtie, dar rușii vor să învețe din greșelile claselor Borei și Yasen
De ce nu au mai ajuns anul acesta în România toate cele 32 de F-16 cumpărate. Câte avioane au fost livrate și ce se întâmplă cu restul
Zelenski a mers în Canada. Ultima oprire înainte de întâlnirea de duminică cu Trump
Pentagonul a ales concurența ChatGPT. Platforma GenAI e un "Frankenstein" între Gemini de la Google și Grok-ul lui Elon Musk
Realitatea paralelă a Rusiei: Ce opinie au rușii despre noua „bijuterie” a Franței? Viitorul portavion PANG, arma prin care Europa pregătește agresiunea împotriva Rusiei
Senatori americani din ambele partide condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei de Crăciun
China, înfuriată: Vânzarea de arme americane către Taiwan apropie amenințarea războiului. Între timp, Beijingul se pregătește temeinic pentru o viitoare invazie
Explozii la Kiev. Drone și rachete rusești au lăsat fără încălzire o treime din capitală
Trump va avea o întâlnire decisivă cu Zelenski și avertizează că nimic nu e bătut în cuie „până nu îmi dau eu acordul”
Japonia își propune cheltuieli militare record. Amenințarea chineză, contracarată cu un "Scut" de drone, dar și cu rachete antinavă
Spania își întărește apărarea pe flancul sudic, pe fondul modernizării accelerate a armatei marocane
"Multe pot fi decise până în Noul An”. Trump îl va primi pe Zelenski la reședința sa din Mar-a-Lago
Ce a discutat Bush cu Putin în 2001 la castelul Brno? Putin era nemulțumit încă de pe atunci de extinderea NATO
Un partener important al industriei militare românești își turează motoarele. Israelul intenționează să investească până la 110 miliarde de dolari în industria de armament
Rușii au lovit cu drone și rachete Kalibr portul Odesa și au avariat o navă aflată sub pavilion slovac
România a ridicat de la sol două F-16, după noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Bârlogul dronelor maritime rusești din Crimeea, lovit de ucraineni. Atacul a fost executat cu o rachetă autohtonă
Cum a ajuns țara de la care România a cumpărat primele F-16 să rămână în urma noastră. Dilema F-35 și decizia proastă de a nu lua nicio decizie
Ucrainenii și rușii continuă atacurile cu drone și rachete. Kremlinul a schimbat tactica și țintește repetat sectorul energetic al Ucrainei
SUA au lovit cu rachete în Nigeria; Trump: „Este o lovitură fatală pentru gunoaiele teroriste care ucid cu cruzime creștini”
Avioane de vânătoare poloneze au interceptat un avion de cercetare rusesc deasupra apelor neutre ale Mării Baltice
Ucraina dezvăluie detalii neștiute din „operațiunea submarinul”. Înainte a fost distrus singurul avion Il-38N al Rusiei din regiune, care putea compromite operațiunea
Bruxelles-ul vrea război, Ungaria vrea pace, tună Viktor Orban care nu suflă niciun cuvânt despre ce vrea Rusia
Pentru a „Face America măreață din nou”, americanii trebuie să apere ceea ce este corect
Rușii îl caută pe Moș Gerilă: Bombardiere Tu-95MS au zburat în nordul Scandinaviei / Între timp, dronele și rachetele ruse au lovit din nou infrastructura din Odesa
Kim Jong Un a mers în inspecție la docurile unde RPDC construiește primul „submarin nuclear” și l-a adus cu el pe probabilul său succesor
Cu dedicație pentru Rusia? Avioanele Gripen vor putea lovi în mare adâncime cu rachete Taurus. Integrarea Taurus pe avioanele europene, accelerată
MAGA-Dreptate: Trump vrea libertate de exprimare pe rețele de socializare, dar amenință cu închiderea emisiunile tv incomode
Noua generație a sistemului SAMP/T va primi botezul focului cât de curând: Anul 2026 ar putea aduce o veste bună pentru Ucraina, direct din Franța
pixel