Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Se naște un nou tanc. Germania a demarat dezvoltarea succesorului Leopard 2, lăsând proiectul fanco-german Eurotank în voia sorţii
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Germania, Italia, Spania și Suedia vor începe să lucreze împreună la dezvoltarea unui nou tanc care să înlocuiască Leopard 2, dar si pe italianul Ariete. Dezvoltarea va fi realizată cu implicarea companiilor Krauss-Maffei Wegmann (KMW) și Rheinmetall din Germania, conglomeratul italian Leonardo, Saab din Suedia și o companie spaniolă anonimă. Initial, acordul a fost încheiat în secret între două țări, dar o serie de instituții media occidentale, inclusiv cotidianul german Handelsblatt, au aflat ca acordul a fost extins prin implicarea altor state. 
Franța și Germania au dezvoltat un nou concept al viitorului tanc de luptă principal, denumit EMBT Enhanced Main Battle Tank.
Franța și Germania au dezvoltat un nou concept al viitorului tanc de luptă principal, denumit EMBT Enhanced Main Battle Tank.

Dacă acest lucru se dovedește a fi adevărat, atunci proiectul comun la care Germania lucra împreună cu Franța - o nouă generație de tancuri MGCS "Eurotank" - Main Ground Combat System (cunoscut și sub numele de Euro Main Battle Tank, EMBT) - va fi lăsat în urmă.

În același timp, Krauss-Maffei Wegmann și francezii de la Nexter au fost foarte activi în ceea ce privește fuzionarea la nivel de conglomerat militar industrial, spunând chiar adio propriilor mărci și înlocuindu-le cu numele KNDS.

Se remarcă faptul că motivele acestei decizii și ale inițiativei Berlinului de a lucra la cu totul alt proiect militar vin pe fondul diferenţei de opinii cu privire la programul MGCS -  acesta a fost critică chiar din faza de proiect.

După cum s-a dovedit, Franța dorește un tanc care să fie uşor transportat pe cale aeriană, de fapt, un vehicul blindat ușor, dar Germania vrea un descendent pentru Leopard 2 - un tanc greu.

 

Proiectul Eurotank-ului rămâne blocat în promisiuni

 

Cu alte cuvinte, în ceea ce privește tancurile, Parisul continuă să se pregătească pentru operațiuni în afara teritoriului, după ce și-a transformat deja armată într-o forță expediționară.

Berlinul, care este mai aproape de Rusia, încearcă, în mod logic, să creeze un tanc pentru teatrul de operații din Europa.

Nu pare realist şi fezabil ca aceste cerințe complet opuse să se regăsească într-un singur tanc. Potențialul la export pentru înlocuitorul generaţiei Leopard 2, așa cum îl vede Germania, este evident mult mai mare. Alianța pe care Berlinul a adunat-o în jurul acestui noi proiect este mai mult decât puternică.

La alianţa industrială formată din Krauss-Maffei Wegmann și Rheinmetall se adaugă cea mai mare parte a industriei de apărare din Italia şi Suedia - Leonardo și Saab - precum și o parte a industriei de apărare spaniole. În același timp, acest lucru indică, de asemenea, un număr minim garantat de țări care vor înainta garantat comenzi pentru noul tanc.

Și, în același timp, posibilitatea ca această nouă alianţa militar-industriala să se finanțeze singură, deoarece companiile doresc să primească 2,8 miliarde de euro pentru a crea un înlocuitor pentru Leopard, iar principala sursă de finanțare ar trebui să fie Fondul European de Apărare (European Defence Fund - EDF), din care se intenționează să se strângă 5,3 miliarde de euro. Iar o astfel de finanțare este, într-adevăr, mai ușor de obținut atunci când este vorba de patru țări U.E decât de două.

 

Dificultăți tot mai mari ale axei franco-germane în domeniul militar

 

De fapt, motivul pentru care Germania și-a unit forțele cu cele trei țări europene, care au bătut anterior la ușa programului MGCS (Main Ground Combat System), este acela de a răspunde proiectului "Main Battle Tank Platforme Systems", lansat în iunie anul trecut de Comisia Europeană, cu o alocare de 20 de milioane de euro.

Evident, având în vedere MGCS, absența industriașilor francezi de la masa rotundă pusă la cale de Germania ridică semne de întrebare. Și, în această privință, există două versiuni contradictorii. Potrivit La Tribune, Parisul ar fi refuzat participarea Nexter/KNDS și Thales pentru a contesta hegemonia germană și a pregăti o contra oferată. Cu toate acestea, potrivit cotidianului Süddeutsche Zeitung, Berlinul a fost cel care s-a opus prin veto participării companiei franceze Nexter la nou proiect.

Oricum ar fi, Boris Pistorius, ministru federal al Apărării din Germania, a precizat pentru cotidianul Süddeutsche Zeitung ca Germania și Franța se coordonează îndeaproape în ceea ce privește programul MGCS (Main Ground Combat System).

,,Faptul că există o inițiativă simultană din partea Comisiei Europene "nu stă în calea proiectului franco-german. Dimpotrivă. Cele două se completează reciproc", a sustinut Pistorius.

Acestea fiind spuse, și dacă totul este atât de clar, este totuși curios că nici ministerul francez, nici cel german nu au emis un comunicat de presă pentru a contrazice informatiile aparute in cotidianul german Handesblatt și nici pentru a-și reafirma hotărârea de a duce la bun sfârșit programul MGCS.

Revista italiană RID [Rivista Italiana Difesa], care amintește de altfel că și Belgia s-a alăturat inițiativei germane, a făcut fără îndoială un bun rezumat al situației.

Această "inițiativă este foarte importantă din punct de vedere strategic, deoarece evidențiază dificultățile tot mai mari ale axei franco-germane în domeniul militar, Prin urmare, Germania trimite un semnal foarte clar Franței cu privire la tancul viitorului, formând un bloc cu Italia în special", a conchis RID.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Cum schimbă sistemele germane Skynex ecuația războiului de uzură din Ucraina în prag de iarnă. Soluția tehnică pentru contracararea atacurilor de saturație cu drone
Armata germană a preluat în mod simbolic primul tanc Leopard 2A8 de nouă generație. Cehii au comandat și ei 44 de tancuri de acest tip
Golul marcat de Lynx în România, anulat la VAR. În programul viitoarelor mașini de luptă ale României meciul încă se joacă
Lecția ucraineană pentru NATO. Cum schimbă sistemul „Merops” ecuația de securitate la Marea Neagră și de ce pe viitor România nu mai are scuze în fața dronelor rusești
Mirajul flotei aeriene a Ucrainei: Între ambiția a 250 de avioane occidentale și realitatea banilor care nu există. Soluţia este în seifurile rusești
,,Scutul Ucrainei'' devine mai puternic? De ce upgrade-ul lansatoarelor Patriot la standardul M903 este o mutare strategică pentru ucraineni
Ucraina joacă în liga mare. După Rafale și SAMP-T franceze, vine rândul Spaniei, iar surpriza vine din Grecia: Coproducție de drone navale
Câte tancuri pot produce rușii anual? Vestea bună e că exporturile s-au prăbușit, cea proastă că Rusia își reface stocurile pulverizate în Ucraina
Urmează prezentarea primului prototip VLAH: Prima mașină de luptă blindată 4x4 concepută și produsă în România
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
Cum fabrică regimul Lukașenko muniție „oarbă” pentru armata rusă. Linii de producție și ingineri aduși special din China pentru sistemele GRAD
O nouă armă a Rusiei, aruncată pe frontul din Ucraina. Shahed-101, drona iraniană low-cost proiectată pentru atacuri de saturație și rezistentă la bruiaj
Mașină de luptă a infanteriei de tip Lynx. Photo source: Rheinmetall
EXCLUSIV
Noi detalii despre „achiziția” de Lynx a României: Care sunt semnele de întrebare înainte de decizia finală 
De la giganți industriali la faliment iminent. Cum au ajuns fabricile de tancuri și avioane ale Rusiei să fie înecate în datorii și paralizate de birocrație
Ucraina primește 100 de avioane Rafale de la Franța. Când vor ajunge pe front și, mai ales, cine plătește factura?
Inițiativa de muniție rămâne blocată la Praga: De ce NATO nu poate prelua proiectul abandonat de cehi
După Brazilia, și Columbia alege Gripen. Ofensiva suedezilor de la SAAB ar putea fi încununată cu un contract istoric pentru Europa: 150 de avioane livrate Ucrainei
Cât costă cele mai cunoscute vehicule blindate din lume. Piranha 5 românesc stă chiar foarte bine
Elicopterele Black Hawk ale României au zburat dublu față de Black Hawk ale Armatei SUA. Cum se „leagă” mentenanța F-16 și Black Hawk
Rachetele ucrainene Flamingo devin încet dar sigur coșmarul antiaerienei Rusiei. Atacuri masive în Crimeea ocupată și în interiorul Federației
Indiciul care a dat China de gol: Portavionul pe care tocmai îl construiește va fi nuclear. China intră într-un club select unde doar două țări mai sunt
Lynx se pare că ar fi marele câștigător în bătălia viitoarei mașini de luptă a României. Ar urma clarificări privind producția în România dacă alegerea se confirmă
Nu e nevoie de ruși: Europenii își „prăbușesc” singuri viitorul avion de generația a 6-a. De la „nemții nu pot construi singuri peste noapte un avion” la „francezii sunt liberi să plece”
Inovația născută din disperare: Sting, drona FPV care a devenit coșmarul dronelor Shahed. Poate Ucraina câștiga războiul de uzură tehnologică?
Un aliat NATO se înarmează împotriva altui aliat NATO: Grecia cere de la Statele Unite rachete AIM-120D pentru F-35 ca să anuleze avantajul strategic al Turciei
Rotația detașamentului român care a operat 4 avioane F-16 din dotarea României în misiuni de Poliție Aerienă a statelor baltice. Foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
Industria română spune că poate deveni un hub de mentenanță pentru blindate și F-16. Centre mobile de mentenanță, mină de aur în contextul războiului din Ucraina?
Apărarea anti-drone a NATO se schimbă: De ce racheta Mark 1 este cea mai mare amenințare pentru dronele ruseşti
Pachetul Rheinmetall pentru România: Ar exista discuţii despre familia de blindate grele KF51 Panther, dincolo de miza uriașă a fabricii de pulberi de la Brașov
A fost livrat al 750-lea sistem HIMARS, un game changer în războiul de artilerie. Câte sisteme HIMARS deține România?
„Nimic în România pentru România. E de noaptea minții!”. Deși în România se construiește primul portavion pentru drone și fregate de ultimă generație

Ştiri Recomandate

În timp ce în România unii se ceartă dacă Rusia e sau nu un pericol, în capătul celălalt al frontului tocmai s-a ridicat un zid de buncăre balistice și dinți de dragon împotriva Armatei ruse
Ucraina lasă Rusia în offside la negocieri: Kievul renunță la aderarea la NATO în timp ce Moscova refuză orice negociere în afara capitulării
De ce a scăzut puterea de străpungere a dronelor ruse Shahed. Ucrainenii au noile radare IRIS, versiune specială anti-Shahed care „văd” drona de la o distanță de 8 km
Suntem bulevard pentru drone ruse? Comandantul Suprem: Nu vrem să riscăm să lovim Ucraina, dar România va doborî dronele în anumite condiții
Vehicul blindat 4X4 "VLAH"
EXCLUSIV
Am mers să vedem VLAH, primul prototip de blindat 4X4 românesc după 35 de ani. „Humvee de România” poate fi gata în 2 ani, dar există o provocare
Fisura care duce la căderea cetății ungare? De ce problema lui Orban nu sunt cei 50.000 de oameni din stradă ci că pentru prima oară în 15 ani a pierdut controlul
Merz spune că doar un orb nu vede că Rusia urmează pașii războiului Germaniei din 1938. „Deceniile de Pax Americana pentru Europa s-au terminat”
O nouă navă sub pavilion turcesc, lovită de o dronă a Rusiei în Marea Neagră
Rachete hipersonice Kinjal, dar și Iskander și Kalbir, folosite pentru blocarea non-fizică a accesului Ucrainei la Marea Neagră. Rusia caută să răzbune atacurile asupra petrolierelor ei
G7 promite o apărare antiaeriană mai bună a sectorului energetic ucrainean. Problema e că Patriot și alte sisteme pot lovi avioane ruse doar dacă sunt expuse pe front
Lovitură de ciocan: Eurofighter învinge istoric J-10 al Chinei, într-o răsturnare de situație tocmai când părea sigur că avionul J-10 va bifa a doua țară din lume care îl cumpără
După ce Rusia a anunțat că a ocupat complet orașul Kupiansk, Zelenski s-a dus să-și facă un selfie acolo (Foto). Pe front la Kupiansk ucrainenii au reușit să încercuiască unele unități ruse
Bătălia pentru cine vinde vehicule de luptă României: Compania Hanwha pune pe masă o ofertă cu fabrici, tehnologie şi producţie de 80% în ţara noastră
Au călcat pe mine ucrainene, la propriu. Coreea de Nord anunță, într-un gest rar, că a pierdut 9 militari în operațiune de deminare a regiunii Kursk din Rusia
Avioane F-16 în România, F-35 în Baltice. U.S. Air Force testează tactica realimentării rapide pentru a nu deveni ținte sigure
Skyranger 30: Arma care recunoaște că NATO nu își mai permite să tragă cu ,,tunul în muște'', ci cu „proiectile inteligente”
24 de ore dificile pentru Trump. O înfrângerea neașteptată a venit chiar din partea republicanilor în Indiana după înfrângerea istorică pentru primăria Miami, fief al MAGA
Rușii susțin că armata ucraineană încearcă să revină pe Insula Șerpilor. În zonă ar fi fost amplasate din nou mijloace de cercetare și comunicații
Umilință pentru aviaţia rusă: Cum a „anulat” o dronă ucraineană decolarea unui avion militar rusesc în Peninsula Crimeea (VIDEO)
Cartea „Analiza conflictului din Ucraina din perspectiva modelului actorului rațional” care analizează lecțiile războiului și doctrinele militare post-2022, printre cele mai vândute lucrări
Israelul își consolidează cooperarea militară cu Marocul: Imagini din satelit confirmă livrările sistemului de apărare Barak MX 
Fie că ne place sau nu, roiurile de drone rescriu regulile războiului (FOTO/VIDEO). Sunt gata statele membre NATO să facă față noii realități?
Percheziții în industria de apărare din Cehia. Proiectul de drone FPV destinat armatei ucrainene, sub lupa procurorilor militari
Serviciul K, deconspirat! (VIDEO): Cum a reușit o anchetă jurnalistică independentă să identifice cea mai secretă unitate a Armatei ruse
Ucraina atacă în valuri în premieră Rusia în Marea Caspică: În cooperare cu mișcarea rusă de rezistență Scânteia Neagră, forțele speciale ucrainene au lovit două nave ruse în Capiscă
Trump a mai domolit tonul: Vestea bună e că SUA sunt gata să ofere garanții de securitate Ucrainei, cea mai puțin bună e o concesie în Donbas. Rămâne însă un mare semn de întrebare
Lituania își întărește artileria. Fostul stat sovietic suplimentează achiziția de obuziere franceze Caesar
Aviația militară rusă. Foto: Prizivaut.ru
EXCLUSIV
Suntem în pragul celei de-a 4-a generații a răboiului. Yossi Karadi: În locul aviației militare Rusia a încercat să lovească Ucraina din taste. Vor fi țări îngenuncheate fără să tragă un glonț
Adevărul din spatele cortinei industriei ruse: Programul Su-57 are probleme iar noul bombardier PAK DA e blocat. Rusia încearcă ocolirea sancțiunilor prin vecinul nostru Serbia și un alt stat surpriză
Raport SUA clasificat scurs în media: USS Gerald R. Ford, simbolul puterii navale, vulnerabil în fața rachetelor hipersonice chineze. În toate simulările noul portavion pierde singur bătălia
Comandantul Suprem al NATO (SACEUR) gen. Alexus Grynkewich vine în România. Vizită la Grupul de Luptă de la Cincu, alături de Șeful Armatei României
După aproape 4 ani de război, Armata rusă încă nu a cucerit regiunea Donețk, dar revendică controlul asupra Pokrovskului
pixel