Dincolo de detalii, de personajele histrionice sau senile, de exaltări și de depresii, de gestică și de zgomot, în SUA se încheie o epocă istorică și începe alta.
Se termină, în fine, ordinea mondială bipolară. Nu s-a terminat ea oare în 1989, odată cu înțelegerile sovieto-americane de la Malta, sau măcar în 1991 la dispariția URSS? Nu a fost blocul capitalist victorios în Războiul rece și încetarea acestuia nu a făcut loc ordinii unipolare americane, consacrând pax americana ca model al ordinii mondiale? Nu!
Ordinea bipolară a fost una anațională (a fost structurată pe criterii ideologice, iar nu etno-culturale, ideologia transcendând etnia / națiunea) și logica ei esențială a fost aceea a luptei și unității contrariilor aflate în echilibru; un echilibru care, fie el și precar, a menținut pacea lumii, fie ea și relativă. Pe vremea acelei ordini, conflictele naționale, care împinseseră omenirea în două războaie mondiale numai în secolul al XX-lea, au fost înghețate, pentru a fi readuse la viață odată cu sfârșitul ei. Să adăugăm că acea ordine a fost una globală, chiar dacă în cadrul său au coabitat două sisteme de organizare a societății, căci legile ei de mișcare, dinamica sa, stabilitatea și securitatea sa au fost rezultatul acestui pluralism (mai exact dualism)... global. Parafrazând formula lui Deng Xiaoping de mai târziu, referitoare la China, putem vorbi despre „o singură ordine, cu două sisteme”; de fapt, un singur sistem global, cu două sub-sisteme.
Când unul dintre contrariile care, sprijinindu-se unul pe celălalt, asigură funcționarea unor asemenea sisteme, se prăbușește, în mod necesar se prăbușește și celălalt. Pe locul celor două se ridică o altă ordine. Iluziile sau încăpățânările întâmplătoare ale unora, pot întârzia acest deznodământ, dar nu îl pot evita.
După 1990, respectiv după dizolvarea blocului sovietic, ceea ce mulți au crezut a fi o ordine unipolară nu a fost decât o perioadă de tranziție a cărei legitate principală a fost treptata dispariție a blocului capitalist și a puterii americane ca putere globală. Pe măsură ce procesul a avansat, locul a ceea ce părea a fi unipolarism american a fost luat de dezordinea unui multipolarism asimetric spontan, cu care și prin care se pune punct bipolarismului.
Semnele emancipării Europei occidentale de sub tutela SUA apăruseră încă în 1991-1992. Semnele decadenței SUA ca superputere globală supraviețuitoare apăruseră odată cu instalarea administrației Bush Jr., tot în condițiile unei mari fraude electorale ce nu a mai putut fi ascunsă privirii. Unul dintre cele mai relevante a fost refuzul Consiliului de Securitate al ONU, întâmplător prezidat de Germania, de a autoriza intervenția militară în Irak, care, potrivit tezei oficiale a Washingtonului, era menită a confisca armele de distrugere în masă ale dictatorului Saddam Hussein, în realitate inexistente. (Aceasta a facilitat intrarea în NATO a României, în așa fel încât, după expresia lui Donald Rumsfeld, „noua Europă”, încă pro-americană, să ia locul „vechii Europe”, tot mai americano-sceptică.)
Ce a dorit oligarhia ocultă americană cu alegerea lui Barak Obama, primul președinte de culoare al SUA, ține de domeniul întâmplării. Ceea ce a ieșit este de resortul legității. Puterea americană în declin a evoluat de manieră schizofrenă, oscilând între abandonarea rolului de gardian global și acela de menținere a rolului de primus inter pares în procesul de standardizare a respectivei ordini, care se dorea o versiune resetată a „lumii construite de America” – cum suna titlul unei faimoase cărți a lui Robert Kagan (soțul neoconservator al teribilei Victoria Nuland, acum pe punctul de a reveni în administrația de tranziție Joe Biden).
Eșecul administrației Obama de a mobiliza toate resursele interne ale SUA, prin pace și integrare rasială, menținând astfel o ordine globală dacă nu păzită de America, cel puțin inspirată de ea, l-a adus la putere pe Donald Trump. După un neo-conservatorism de stânga, globalist, s-a apelat la neo-conservatorismul de dreapta, naționalist. Dincolo de trăsăturile lui personale, foarte criticabile, care țin tot de domeniul accidentalului, Președintele Trump, conștient sau purtat de instinct, a încetat opoziția făcută de globalismul imperial istoriei, și s-a plasat pe linia acesteia, poate și cu intenția de a salva imperialismul în formă națională. Astfel a șters ultimele urme ale bipolarismului și a încheiat istoria post-bipolarismului.
Criza democrației se manifestă deja de multă vreme. Caracteristicile sale principale sunt două.
Pe de o parte, imposibilitatea alegătorilor de a produce lideri de calitate intelectuală și morală. Devenite simplu spectacol și competiție între experții de marketing comercial, având ca țintă categoriile de populație cele mai vulnerabile la dezinformare și manipulare, alegerile au adus în fruntea statelor (inclusiv SUA), fie escroci fie oligofreni. Suprastructura politică a statului nu reflectă integral baza socială a acestuia, ci doar acele majorități formate din oameni cu un nivel de cultură (politică, dar nu numai) scăzut, cu o înțelegere deformată asupra modului de funcționare a statului, mari producători și depozitari de probleme dar insignifianți autori de soluții. Liderii unor asemenea alegători nu au cum le satisface așteptările.
Consecința este cealaltă dimensiune a crizei și anume ruperea iremediabilă a legăturii de încredere dintre aleși și alegători, dintre conducători și conduși. Chiar și atunci când conducătorii recomandă sau iau măsuri bune, acestea se izbesc de refuzul populației, avându-și ca izvor neîncrederea societății față de tot ceea ce vine din sfera politicului.
Ceea ce este „bun” cu acest electorat majoritar este că este gata să renunțe la drepturi (inclusiv cele ținând de sistemul democratic) de îndată ce este pus în fața unei amenințări aparent venite din afara politicului. Așa s-a întâmplat cu virusul SARS-Cov2 și pandemia Covid 19.
Nefiind tratată printr-o reformă corespunzătoare, criza s-a transformat în deces; unul subtil și indus, atunci când de frica virozei s-a acceptat, dacă nu chiar s-a cerut, desocializarea comunității umane (ca pregătire pentru destatalizarea națiunilor) și abolirea libertăților pentru care oamenii luptaseră până la moarte timp de secole, și altul brutal și spontan, constând în recurgerea la forță și la teroare (inclusiv teroarea de stat) pentru reducerea la tăcere a conștiințelor încă vii sau a forțelor anarhice. Asta se petrece acum în SUA.
Când statul are dificultăți în a număra voturile, iar rezultatele alegerilor se stabilesc fără o numărătoare completă și incontestabilă, nu se mai poate vorbi despre democrație. Când alegerile sunt nu doar contestate retoric, dar generează revolte de stradă, democrația, de a cărei esență este corectarea erorilor politice fără violență, la urne, a încetat să mai existe. Când alegerile sunt precedate de acte de vandalism, care determină, în numeroase centre urbane, retragerea forțelor de ordine și emergența unei puteri populare cu caracter anarhic, legitimată doar prin capacitatea de a răspândi teroare în jur, nu numai ordinea democratică a sucombat, ci și statul național (oricum l-am defini pe acesta). Când alegerile se desfășoară într-o atmosferă caracteristică stării de asediu, cu instituțiile publice și magazinele baricadate ca pentru a le apăra de uragane, cine mai poate numi asta democrație? Când sediul legislativului este luat cu asalt și ocupat de hoarde huliganice, pe care unitățile de pază nu le pot opri, iar legislatorii sunt puși pe fugă sau obligați să tragă cu revolverul în cetățenii răsculați, mai poate cineva susține că bâta nu a luat locul votului? Când ștafeta puterii, în loc să treacă liniștit de la o administrație la alta, în spiritul unității naționale și al concilierii dintre continuitate și discontinuitate, este predată armatei, aceasta fiind chemată „să asigure apărarea Constituției”, oricâtă autoreținere și înțelepciune ar arăta militarii, se cheamă că democrația a dispărut. Democrația presupune, printre altele, controlul civil asupra forțelor militare iar nu apărarea ordinii civile de către militari. Când forțele politice nu mai pot fi garanția ordinii constituționale și funcția de garant este transferată forțelor armate, democrația nici măcar virtuală nu mai este.
Democrația se mai caracterizează prin transparență, iar transparența, care oferă contextul propice pentru ca puterea să fie responsabilă, este legată indestructibil de libertatea de expresie. Despre ce democrație mai poate fi vorba acolo unde chiar mesajele Președintelui sunt cenzurate și blocate, precum și unde, o adevărată poliție a gândirii, elimină din discursul public și de pe rețelele sociale de comunicare, opiniile „incorecte politic”?
Violență, alegeri surogat, cenzură, lipsă de transparență, forțe oculte care dirijează guvernarea, anarhie locală și militarizare a acțiunii politice la nivel central, ca să nu mai vorbim despre anularea multor altor libertăți individuale (printre care libertatea de circulație, libertatea de asociere, libertate de întrunire și libertatea de a protesta) sub pretextul unei pandemii: acestea nu mai sunt semnul crizei, ci al decesului democrației.
Acest deces nu este unul accidental, ci este legic. Democrația și-a atins limitele istorice și este condamnată să se retragă într-o rezervă strategică din care nu se știe când, cum și unde va reveni. Până atunci se reinstaurează autoritarismul cu versiunile sale de extremă stângă și de extremă dreaptă. Cea mai mare și mai importantă democrație a lumii, cea americană, trece în neființă. Singurul lucru urgent care mai rămâne de făcut este să ne organizăm viața proprie într-o ordine statală (nu spun „națională” întrucât democrația moare odată cu statul național, în sânul căruia a luat naștere) nu doar iliberală, ci pur și simplu nedemocrată.
Cineva observa cu mare perspicacitate că marile firme comerciale proprietare de tehnologii care asigură comunicarea globală, în pofida cunoscutei lor goane după profit, au pierdut sume enorme ca urmare a blocării mesajelor Președintelui Donald Trump către compatrioții săi, pe motiv că nu ar fi corecte și adecvate. Cine apreciază că nu sunt corecte? Niște decidenți anonimi aflați în slujba unei puteri oculte și ilegitime. Cine hotărăște că sunt inadecvate? Persoane private care se arată a fi mai puternice decât mandatarul puterii publice.
Ce rezultă de aici? Pe de o parte, că puterea privată ia locul celei publice, că legitimitatea și autoritatea se despart, cea dintâi rămânând în domeniul public, iar cea din urmă trecând în domeniul privat. Pe de altă parte, că puterea privată abandonează, cel puțin parțial, logica profitului, pentru a o adopta pe cea a disciplinării acțiunii sociale în ansamblul său.
Cum se explică o asemenea fuziune dintre public și privat? Prin privatizarea ideologiei și fanatizarea sferei private. Corporațiile nu se mai luptă pentru a forța politicul să le deschidă drumuri legislative și administrative către câștig, ținând, la nevoie, în frâu nemulțumirile populației, ci vor să captureze populația de-a dreptul, cu convingerea că tehnologia o poate fie înlocui fie subjuga, inclusiv și mai ales prin spălarea creierelor.
Tehnologia a devenit sau este pe cale să devină, astfel, ideologie, și să se prefacă din instrument în slujba omului, în instrument pentru dominarea omului; de fapt, să transforme omul în unealtă a tehnologiei. O gândire globalizată, o identitate anulată, o societate dezumanizată: iată utopia către care conduc fanaticii tehnologiei de vârf, fondatori ai unor adevărate secte; unde în altă parte decât în țara cea mai avansată din punct de vedere tehnologic: SUA. (Dacă, potrivit lui Marx, comunismul se putea instala în țările cele mai industrializate, azi am putea spune că „tehnocratismul” se ivește în țările cele mai tehnologizate.)
Deja de ani buni se vorbește de manipularea prin internet și despre intoxicarea cu știri false prin utilizarea comunicării digitale. Eu însumi am propus încheierea unor acorduri internaționale prin care să se pună sub control proliferarea dezinformării și să fie apărat dreptul cetățenilor la informație corectă; așa cum s-a încercat ordonarea proliferării altei arme de distrugere în masă, cu o forță distructivă chiar mai mică, respectiv arma nucleară. Nu s-a făcut nici un pas în această direcție.
Și iată că, dintr-o dată, se trece la filtrarea nu doar a știrilor, ci și a opiniilor vehiculate pe internet, dar nu pe bază de reglementări transparente și predictibile adoptate de puterea publică legitimată democratic, ci prin controlul conformității ideologice cu ambițiile nedeclarate ale unei puteri private oculte, nelegitimate de popor. Căci nu toate știrile sunt blocate, ci numai acelea care contravin convingerilor unei întregi pleiade de corporatiști autiști crescuți în mediile decadente ale universităților americane, cu convingerea că ei încarnează progresul și că, de aceea, ei trebuie să controleze și să domine omenirea, vezi Doamne, rătăcită. Un asemenea control nu este doar nedemocratic, ci antidemocratic; nu este doar nepopular, ci antipopular.
Ca și alte dictaturi mânate de diferite utopii, și aceasta va dispărea. Foarte probabil ca ea să fie și un răspuns legic dat haosului post-bipolar. Problema este cât va mai dura această tranziție spre o altă ordine umană, ce costuri vor trebui plătite pe drumul către ea și, mai ales, dacă hibridul dintre tehnologie și ideologie nu va distruge cu totul capacitatea omenirii de a se reinventa?
Cu treizeci de ani în urmă, stingerea ordinii mondiale bipolare anunța trecerea la o altă ordine tot globală. Simțindu-se că dispariția bipolarismului revitalizează naționalismele, ideea națională era demonizată, fiind tratată, în același timp, ca un fenomen secundar și trecător.
Încercarea eșuată de monopolarism și dezordinea mondială care i-a urmat, au dat avânt naționalismului, venind rândul la demonizare al globalizării.
În prezent, pe plan universal, asistăm la confruntarea între globalism și naționalism, cu susțineri relativ egale, fără a se observa că globalizarea este nu numai inevitabilă, ci și profitabilă, cu condiția ca edificiul politic global să se construiască din cărămizi naționale, precum și că, în lipsa unei ordini globale consensuale, naționalismul ne va împinge din nou spre război. De asemenea, se ignoră că atât naționalismul marilor puteri, cât și lipsa de structură națională a uniunilor politice suprastatale, duce la opresiunea de tip imperial.
Pe plan mondial, puterile care nu mai au resurse spre a domina la nivel global, precum este Rusia, susțin preeminența ordinii naționale. Dimpotrivă, puterile care au asemenea resurse, precum China, promovează ideea unei (noi) ordini globale, post americane.
În alegerile americane confruntarea dintre tabăra Trump și tabăra Biden / Harris a fost în principal aceea dintre viziunea naționalistă și cea globalistă. Cele două au scindat societatea și clasa politică americană. Și, poate, nu este chiar cu totul întâmplător, că democrații l-au acuzat pe Trump de conivențe cu Rusia, iar republicanii pe Biden de sprijin chinez.
Să fi avut loc sub ochii noștri, orbiți de spectacolul faptului divers, prima confruntare dintre Rusia și China, desfășurată pe teritoriul SUA? Se poate spune că, măcar la nivelul simbolurilor și ideologiilor lucrurile așa au stat, prefigurând evoluțiile viitoare ale realității politice. În acest sens, nu este de mirare nici faptul că echipa Biden a primit sprijin din partea Europei germane, tot mai apropiată de China, care nu atât revenirea Americii în fruntea lumii occidentale, promise de Joe Biden, o dorește, ci eradicarea naționalismului american, iar în subsidiar dispariția ordinii mondiale americane, în favoarea unei ordini tot globale, dar post-americane.
În măsura în care viziunea globalistă intrinsecă mandatului administrației Biden / Harris are câștig de cauză, ne putem aștepta la punerea ideii naționale sub presiuni sporite și, odată cu aceasta, la un refuz al democrației, simultan cu instalarea unei dictaturi culturale și politice a digitalizării; digitalizare transformată din mijloc în scop și din facilitator al vieții sociale în mod de viață socială.
Cum va arăta această lume nouă? Uitați-vă în jur! Semnele ei au răsărit. Va fi, din câte ne putem da seama, austeră, frugală, uniformizată, colectivistă (nu comunitaristă) dar desocializată, agnostică, iliberală, cu multe obligații individuale și foarte puține drepturi și, desigur, digitalizată. Iar întrucât direcția este obiectivă, nu are rost nici să ne înspăimântăm nici să ne revoltăm. Trebuie să optimizăm și să ne adaptăm. Lumea pe care o știm, moare. O nouă lume se naște. Nu este pe placul nostru. Se pare, însă, că pendulul istoriei nu poate fi oprit.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Sâmbătă dimineață, la doar câteva ore după un summit istoric în Alaska, care nu a adus niciun armistițiu, președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, au purtat o convorbire telefonică. Un dialog-cheie care a decurs pe două paliere: inițial, o discuție bilaterală, urmată de o conferință telefonică extinsă cu lideri europeni.
Într-o reacție rapidă și tranșantă, ministrul de externe ceh, Jan Lipavsky, a dinamitat retorica propagandei ruse, calificând drept „absurdități” declarațiile președintelui Vladimir Putin de după summitul din Alaska cu Donald Trump. Declarațiile sale au punctat o realitate crudă și dureroasă, pe care Kremlinul încearcă din răsputeri să o estompeze: conflictul nu are la bază decât ambițiile imperiale ale Moscovei.
Lumea a privit cu sufletul la gură spre Alaska. Pentru puțin peste cinci ore, președintele american Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, s-au întâlnit față în față la o bază militară din Anchorage. Așteptările erau uriașe, alimentate de declarațiile optimiste ale lui Trump, care promisese o încetare a focului. Finalul a fost însă abrupt și, cel puțin pentru Ucraina, fără niciun rezultat concret.
Un summit crucial se desfășoară astăzi în Alaska, unde președintele american Donald Trump se întâlnește cu omologul său rus, Vladimir Putin. Agenda oficială, axată pe posibila încheiere a războiului din Ucraina, este deja umbrită de o strategie elaborată a Kremlinului: distragerea atenției. Potrivit unei analize a Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), Rusia va folosi summitul nu pentru a discuta pacea, ci pentru a încerca să obțină un ajutor economic vital.
SUA blochează un important canal financiar ilegal, prin care Rusia se conecta internațional. Valoarea tranzacțiilor prin el depășise 100 de miliarde de dolari. Administrația americană, înainte cu o zi de summitul Trump – Putin din Alaska, trimite Moscovei un avertisment privind ceea ce va face în continuare dacă Rusia nu acceptă pacea în războiul din Ucraina.
Europa se pregătește pentru o nouă realitate. După ani de zile de investiții timide în apărare, liderii europeni par să fi înțeles că o Rusie agresivă nu este doar un simplu avertisment, ci o amenințare iminentă. Semnalul cel mai clar al acestei schimbări de paradigmă vine nu de la o nouă flotă de tancuri, ci dintr-un proiect aparent banal: redeschiderea unei căi ferate vechi de 170 de ani.
Summitul programat în Alaska, între președinții Donald Trump și Vladimir Putin, a fost prezentat de unii experti internaționali drept o șansă istorică pentru pace. Realitatea, însă, este departe de a fi atât de optimistă. Conform analizei detaliate a The Institute for the Study of War (ISW) și a declarațiilor oficialilor ruși, Kremlinul nu vine la această întâlnire pentru a negocia, ci pentru a impune condițiile unei capitulări totale a Ucrainei.
Ministrul român al Apărării, Ionuț Moșteanu, propune o extindere majoră a prezenței NATO în Marea Neagră, o zonă care a devenit un teatru de război crucial după invazia Rusiei în Ucraina din 2022. Într-un interviu acordat agenției Reuters, oficialul a declarat că grupul de lucru comun format din România, Bulgaria și Turcia, creat inițial pentru a elimina minele navale, ar trebui să evolueze într-un proiect de patrulare. Scopul este clar: protejarea infrastructurii energetice și a rutelor comerciale de potențialele atacuri ruse.
Surse militare rusești au informat, pe 14.08.2025, că Forțele Armate ale Federației Ruse intenționează să testeze în Ucraina o versiune mini a rachetei Oreshnik, respectiv sistemul de rachete Svirel. Potrivit acestora, mai multe instalații de lansare au fost transferate deja la frontiera cu Ucraina.
Elveția, celebră pentru neutralitatea sa, se confruntă acum cu un paradox: cel mai bun avion de luptă pentru apărarea sa aeriană, F-35, vine cu o factură în creștere și o incertitudine politică tot mai mare. Și de vină e, se pare, ar fi politica tarifară impusă de Donald Trump.
Războiul hibrid al Rusiei nu este un concept abstract, ci o realitate concretă, iar Norvegia simte acum din plin consecințele sale. Declarațiile șefului serviciului de informații norvegian, Nils Andreas Stensones, conform cărora Rusia reprezintă cea mai mare amenințare la adresa securității naționale, confirmă temerile tot mai mari din Europa. Este un semnal de alarmă pentru o regiune care, decenii la rând, a crezut că pacea este un dat.
În miez de august, Alaska devine, pentru o scurtă perioadă, epicentrul politic al lumii. Aici, președintele american Donald Trump se întâlnește cu omologul său rus, Vladimir Putin, într-un summit care, la prima vedere, pare un exercițiu de diplomație. Dar, în umbra acestei întâlniri, se ascunde o realitate geopolitică dură și plină de incertitudine: soarta Ucrainei.
În capitala germană, la scurt timp după o teleconferință tensionată și plină de implicații strategice, liderii europeni s-au văzut confruntați cu o ecuație politică neașteptată. De la discuțiile lor online, de miercuri, cu Președintele american Donald Trump, a reieșit o schiță a unei păci post-conflict în Ucraina, o schiță care ridică la fel de multe întrebări pe cât oferă răspunsuri.
Trupele ruse și belaruse vor exersa planificarea loviturilor cu arme nucleare și rachete Oreshnik la exercițiile Vest-2025 (Zapad) din septembrie. Ministrul belarus al Apărării, Viktor Khrenin, a declarat acest lucru astăzi (miercuri 13.08.2025) după discuțiile cu președintele Alexander Lukașenko, a informat agenția de stat belarusă Belta.
DefenseRomania a discutat cu corespondentul de război Radu Hossu despre „cimitirul de tancuri” rusești din Ucraina și noua strategie aplicată de ocupant care a pierdut în Ucraina, în iunie, doar 22 de tancuri. Însă acest lucru substituie cu greu pierderile colosale din ultimii trei ani și jumătate iar predicția potrivit căreia Polonia va depăși Federația Rusă rămâne pe masă. Cel puțin la nivel calitativ, Forțele Terestre ale Poloniei vor avea un avantaj în fața Rusiei. Un uriaș cu picioare de lut, însă nucleare.
Într-un gest cu o simbolistică istorică profundă, Președintele Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, se vor întâlni vineri la Baza Elmendorf-Richardson, în Anchorage, Alaska. Alegerea locației nu este întâmplătoare, iar summit-ul reînvie importanța strategică a unei regiuni situate la granița fragilă dintre Est și Vest.
O fantomă a unei erori diplomatice bântuie cancelariile europene în aceste zile, iar numele ei este München 1938. Avertismentul, rostit răspicat și fără echivoc de ministrul de Externe al Estoniei, Margus Tsahkna, aruncă o serie de întrebări asupra modului în care s-ar putea desfăşura summitul de vineri dintre Donald Trump și Vladimir Putin. Comparația cu acordul care a pecetluit soarta Cehoslovaciei și a deschis calea expansiunii lui Hitler nu este o simplă figură de stil, ci o teamă profundă, viscerală, că istoria este pe cale să se repete sub forma unei noi tranzacții cinice, de data aceasta pe seama Ucrainei.
Când un ministru al apărării dintr-o țară NATO îți spune cu onestitate că democrația poate fi cumpărată cu dezinformare, ar trebui să asculți cu atenție. Când îți oferă și dovezi, experimentul pe viu la care a fost martor, atunci avertismentul devine o urgență de securitate națională. Numele său este Martin Sklenar, fost ministru al Apărării în Slovacia, iar mărturia sa este o radiografie a modului în care Rusia capturează o țară europeană din interior, fără să tragă un foc de armă pe teritoriul ei.
Pe 15 august 2025 în Alaska vom asista la un summit istoric sau, mai degrabă, la un spectacol sumbru, în care doi actori principali, președinții Donald Trump și Vladimir Putin, se pregătesc să deseneze noi linii pe harta unei Europe deja sângerate?
Vitali Kliciko, primarul Kievului și un barometru al sentimentului public, a rostit cu voce tare ceea ce mulți șopteau de luni de zile: „Toată lumea în ţara noastră este obosită de acest război”. Nu este o capitulare, ci o constatare rece a unei națiuni ajunse la capătul puterilor. Iar această constatare, venită cu doar câteva zile înainte de întâlnirea fatidică dintre Donald Trump și Vladimir Putin în Alaska, pică precum o sentință.
Forțele ruse au început să utilizeze o nouă rachetă de croazieră de mici dimensiuni în Ucraina, un semnal clar al eforturilor Moscovei de a-și diversifica arsenalul de atac la distanță cu muniții mai compacte și mai eficiente din punct de vedere al costurilor. Resturile noii arme, apărute în fotografii la începutul lunii august, indică un design care seamănă vizual cu o copie la scară redusă a rachetei britanico-franceze Storm Shadow/SCALP, dar care, din punct de vedere conceptual, este un răspuns direct la racheta-dronă ucraineană „Peklo”.
Aripa dură anti-Putin din Partidul Republican face unele recomandări înaintea summitului Trump-Putin din Alaska pe tema războiului din Ucraina. Senatorul american Lindsey Graham a declarat într-un interviu la emisiunea „Meet the Press” de la NBC News că Rusia și Ucraina ar trebui să facă schimb de teritorii pentru a pune capăt războiului, reiterând comentariile președintelui Donald Trump despre schimburile de teritorii.
Într-un joc diplomatic cu mize uriașe, administrația Trump pregătește o întâlnire bilaterală între președintele american și Vladimir Putin, vineri, în Alaska, pentru a negocia o pace în Ucraina. Semnalul transmis de la Washington este însă unul care provoacă fiori la Kiev și îngrijorare în capitalele europene: soarta Ucrainei ar putea fi decisă fără Ucraina la masă, iar prețul păcii ar putea fi chiar integritatea sa teritorială.
S-au scris tone de cărți, excepțional de valoroase, despre națiuni, imperii și mari puteri mondiale, în care sunt explicate deosebit de clar și logic lecții importante ale istoriei. Sunt adevărate biblii care nu ar trebui ratate într-o educație solidă ale unei națiuni.
În contextul componentei de război informațional și psihologic pe care Rusia îl poartă împotriva Occidentului, concomitent cu cel convențional din Ucraina, sunt alimentate artificial tot mai mult scenarii false privind pregătirea Armatei României de a se alătura Ucrainei în război. La acestea se adaugă dezinformări ce au ca obiectiv discreditarea Armatei române care nu ar fi pregătită să-și îndeplinească misiunea fundamentală: De a apăra teritoriul național și propria populație. Deja a devenit un clișeu al propagandei celebra frază „Rusia ar cuceri România în trei ore”. Ca să nu mai menționăm de prezența robustă a trupelor aliate în țara noastră, unde Franța e națiune-cadru și conduce un grup de luptă la Cincu iar la Mihail Kogălniceanu sunt dislocate unități ale Armatei SUA.
Este așadar totul, de la cap la coadă, fals și parte a războiului informațional purtat prin vectori ai propagandei ruse, dar și idioți utili. Ultimii mulți din păcate.
Atacul rusesc de noapte cu drone explozive Shahed a vizat, pentru prima dată, exclusiv linia întâi ucraineană a frontului.
Rusia pare să fie pe punctul de a efectua un nou test al controversatei sale rachete de croazieră cu propulsie nucleară, 9M730 Burevestnik (cod NATO: SSC-X-9 Skyfall), de la poligonul Pankovo din arhipelagul arctic Novaia Zemlia.
Cabinetului de securitate din guvernul israelian a aprobat planul pentru preluarea militară treptată a întregii Fâșii Gaza, o decizie esențială și riscantă luată inclusiv împotriva recomandărilor armatei israeliene.
Oleksandr Levchenko, diplomat și expert în geopolitică, fost ambasador al Ucrainei în Croația și Bosnia și Herțegovina în perioada 2010–2017, semnează în exclusivitate pentru DefenseRomania un editorial despre „războiul minților” și confruntarea cognitivă și psihologică pe care statul agresor Federația Rusă o poartă împotriva regiunii noastre și a Europei, pe lângă componenta militară a conflictului pe care Rusia l-a dezlănțuit în Ucraina.
Într-o declarație fermă din 7 august 2025, comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul Oleksandr Sîrskîi, a subliniat că un final favorabil al războiului pentru Ucraina nu poate fi atins printr-o postură pur defensivă, confirmând că la nivelul conducerii militare există planuri pentru noi operațiuni ofensive. Declarația vine într-un moment crucial, pe fondul unor presiuni internaționale pentru acțiune și al unor manevre diplomatice de înalt nivel care ar putea redefini conflictul.
O operațiune specială a forțelor ucrainene, desfășurată în colaborare cu o celulă de rezistență din regiunea Krasnodar a Rusiei, a neutralizat o instalație critică a uneia dintre cele mai mari rafinării private din regiune, Rafinăria de Petrol Ilsky A.A. Shamara. Atacul, care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, a vizat inima tehnologică a complexului, punând în pericol funcționarea întregii unități.
Rusia a desfășurat duminică noapte cel mai masiv atac aerian de la începutul invaziei sale, folosind peste 800 de drone și lovind pentru prima dată o clădire guvernamentală din Kiev. Asaltul, care a durat 11 ore sub sirenele de raid aerian, a lăsat în urmă cel puțin doi morți în capitală, inclusiv un bebeluș, a confirmat biroul de presă al primarului Kievului.
Mândria aviației americane, avionul de vânătoare F-35, se confruntă cu o asa-zisă furtună perfectă de probleme, dezvăluite într-un raport critic al Government Accountability Office (GAO), organismul de control al Congresului SUA. Sub titlul „Actions Needed to Address Late Deliveries and Improve Future Development”, raportul arată că programul F-35 „continuă să promită prea mult și să livreze prea puțin”, în ciuda rolului său crucial pentru securitatea națională.
Sub privirile perplexe ale aliaților și ale „șoimilor” din ambele partide, Pentagonul pare să pregătească o schimbare fundamentală de direcție strategică, una care ar putea reconfigura nu doar politica americană, ci și echilibrul global de putere. Un proiect al noii Strategii Naționale de Apărare, un document menit să ghideze acțiunile militare americane, propune un viraj spectaculos de abordare: de la angajamentul de a contracara China la o concentrare aproape exclusivă pe apărarea teritoriului Statelor Unite și a Emisferei de Vest.
Șeful spionajului militar ucrainean (GUR), Kirilo Budanov, a spus cu voce tare un lucru pe care mulți îl gândeau în șoaptă: Rusia ar putea iniția o nouă mobilizare. Nu e o simplă ipoteză, ci o „amenințare serioasă”, o amenințare care, în ciuda costurilor umane imense, este perfect realistă.
După ani de eșecuri și frustrări, programul de realitate augmentată al Armatei SUA, cunoscut inițial sub numele de Integrated Visual Augmentation System (IVAS), renaște sub o nouă denumire, Soldier-Borne Mission Command (SBMC), și cu o nouă abordare. Pentagonul renunță la vechiul parteneriat cu Microsoft și se orientează către două companii-cheie, Anduril și startup-ul Rivet, ambele având misiunea de a dezvolta viitoarele display-uri optice care ar putea revoluționa lupta pe câmpul de bătălie.
În mijlocul unei piețe europene de apărare aflată în efervescență, Boeing a lansat o nouă ofensivă pentru a-și consolida poziția în Polonia. Sub lumina reflectoarelor de la expoziția MSPO 2025, gigantul american a venit cu un pachet de oferte care depășește simpla vânzare de avioane.
Rusia a lansat sute de drone de atac și rachete spre orașele ucrainene în noaptea de 06 spre 07 septembrie, lovind mai multe clădiri rezidențiale din Kiev, au raportat oficialii ucraineni, citați de kyivindependent.com.
Statele Unite trebuie să devină mai reziliente în fața amenințărilor la adresa propriei securităţi, în contextul în care angajamentele militare globale pun o presiune imensă pe capacitatea de apărare a națiunii, a avertizat generalul în retragere Glen D. VanHerck, fost comandant al Comandamentului de Nord al SUA (NORTHCOM) și al Comandamentului de Apărare Aerospațială al Americii de Nord (NORAD).
La capătul a 13 ani de pierderi, de datorii gigantice și, mai nou, de insolvență, Romaero București (RORX), un nume strategic al industriei de apărare românești, reușește o performanță spectaculoasă: un profit de 2,5 milioane de lei în primul semestru al anului 2025. O schimbare de macaz monumentală, având în vedere că în aceeași perioadă a anului trecut compania se scufunda în pierderi de aproape 25 de milioane de lei.
Ankara se pregătește să intre într-o nouă eră a apărării, marcând un moment istoric pentru industria militară turcă. Producția de serie a tancului principal de luptă Altay, considerat de oficialii turci o „realizare a unui vis de 100 de ani”, a demarat oficial la noua fabrică BMC din capitală.
Polonia își consolidează rapid capabilitățile de apărare, mizând pe o combinație de achiziții americane de înaltă tehnologie și investiții masive în propria industrie de apărare. La expoziția MSPO 2025 din Kielce, s-au semnat contracte de miliarde de zloți, menite să asigure interoperabilitatea cu NATO și să reducă, în același timp, dependența de alte națiuni.
Statele și Ucraina ar negocia în acest moment un acord cu o valoare de 100 de miliarde de dolari. Nu este un simplu contract de achiziție, ci un troc strategic în care armele americane de ultimă generație ar putea fi plătite cu drepturi de proprietate intelectuală asupra inovațiilor tehnologice ucrainene.
În contextul unei competiții acerbe pentru supremația pe piața globală a dronelor, președintele american Donald Trump a decis să schimbe regulile jocului. Totul se vrea a fi o mutare strategică, menită să ofere companiilor americane un avantaj decisiv în fața concurenței venite din China și Turcia.
Extinderea capacităților de producție ale companiei românești Automecanica SA din Mediaș, unde vor fi produse blindatele 4x4 Cobra II ale Armatei României vizează revitalizarea industriei prin crearea unui hub național industrial în zona de apărare, capabil să susțină dezvoltarea de tehnică militară la standarde NATO, inclusiv cu obiectivul ca în viitor industria de apărare din România să „iasă” și pe piața externă. În acest sens Automecanica Mediaș e implicată într-un proces de achiziție a companiei Popeci Utilaj Greu.
După o pauză lungă, dronele Bayraktar TB-2 aparținând Forțelor Armate ale Ucrainei au început să execute din nou misiuni de atac împotriva forțelor rusești. Cel mai recent exemplu a venit miercuri (03.09.2025), într-un atac asupra unei ambarcațiuni rusești și a trupelor de pe coasta Mării Negre.
Ucraina este pe punctul de a primi o cantitate mare de rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune, cu scopul de a contracara invazia rusă prin lovirea țintelor strategice aflate în spatele liniilor de front. Primele livrări de rachete Extended-Range Attack Munition (ERAM) nu deschid doar un nou canal de aprovizionare cu arme cu rază lungă de acțiune, dar reprezintă și un nou model de viteză în achiziția, dezvoltarea și producția în masă a armelor aeriene pentru Pentagon.
Printr-o mișcare surprinzătoare, dar bine calculată, Ministerul francez al Forțelor Armate a anunțat o investiție masivă în sistemul de radar Nostradamus, o tehnologie concepută în anii '90, care a zăcut mult timp într-un con de umbră. Decizia, publicată la 5 septembrie, nu este doar un simplu program de modernizare, ci un semnal clar transmis Europei: Franța își asumă rolul de lider în dezvoltarea unei capacități de detectare timpurie proprie, capabilă să contracareze amenințările balistice și hipersonice care redefinesc peisajul geostrategic.
Discuțiile diplomatice de culise capătă tot mai mult contur, pe măsură ce aliații Ucrainei caută o formulă de securitate viabilă, care să poată fi acceptată atât de Kiev, cât și de Moscova. Un plan complex, detaliat de oficiali americani și ucraineni, sugerează crearea unei zone-tampon demilitarizate în interiorul granițelor Ucrainei, o soluție ce pare a ocoli una dintre cele mai mari obiecții ale Kremlinului: implicarea directă a NATO.
O întrebare, un avertisment și o doză de realism, asta pare a fi esența demersului prin care Armata SUA încearcă acum să găsească producătorul pentru viitorul tanc, modelul Abrams M1E3. Nu vorbim de un simplu upgrade ceurt de militarii americani, un model care să aibă câteva şuruburi în plus sau o vopsea nouă. Produsul se vrea a fi o mutare strategică a industriei militare, un răspuns la realitățile dure ale unui câmp de luptă modern și, în același timp, o verificare a capacității proprii de a face față unei potențiale conflagrații de mare amploare.
Un anunț șoptit, dar cu un ecou asurzitor, a căzut peste capitalele europene. La o întâlnire discretă la Washington, oficialii Pentagonului le-au comunicat ambasadorilor europeni că asistența militară americană pentru țările de pe flancul estic al NATO, la granița cu Rusia, va fi redusă treptat. O lovitură de teatru, dar una care se joacă de multă vreme, după cum spun mai multe surse oficiale de la Washington. O decizie surprinzătoare doar pentru cei care au refuzat să vadă semnalele transmise pe canale oficiale de mai mult timp.
Industria de apărare ucraineană intenționează să extindă producția de obuziere, unul dintre cele mai răspândite sisteme de artilerie aflate în producție în masă de la începutul invaziei rusești la scară largă.
Două avioane de luptă F-16 ale Forțelor Aeriene Venezuelene au survolat distrugătorul american USS Jason Dunham, într-o mișcare descrisă de Pentagon drept un act „extrem de provocator” și un „spectacol de forță” menit să perturbe operațiunile anti-narcotice ale Statelor Unite în regiune. Incidentul, care a avut loc în apele internaționale din Marea Caraibilor, adâncește o criză deja tensionată între Washington și Caracas, pe fondul acuzațiilor reciproce de agresiune și amenințări.
Forțele armate ucrainene ar fi putut primi avioane de vânătoare MiG-29 din Azerbaidjan. Numărul de aeronave transferate este necunoscut.
O reuniune a „Coaliției de Voință” a avut loc la Paris pe 4 septembrie, unde liderii au convenit să consolideze capacitățile de apărare ale Ucrainei. Peste 20 de țări au promis măsuri concrete.
Armata SUA a semnat cu Lockheed Martin cel mai mare contract din istoria diviziei Missiles and Fire Control a gigantului american. E vorba de un acord multianual de nu mai puțin de 9.8 miliarde de dolari pentru producția a aproape 2.000 de rachete interceptoare Patriot PAC-3 MSE și a echipamentelor auxiliare acestora.
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 5 septembrie 2025, de la ora 11.00, o ediție a podcastului „Obiectiv EuroAtlantic”.
Armata israeliană a anunţat joi că a preluat controlul a 40% din oraşul Gaza, iar Apărarea Civilă locală a raportat 64 de morţi în raidurile israeliene pe teritoriul palestinian devastat de război, informează Agerpres.
În noaptea de 5 septembrie, rușii au atacat o întreprindere pe râul Dnipro în timpul unui atac masiv asupra regiunii Dnipropetrovsk.
SUA vor elimina treptat programele de asistenţă pentru securitate destinate armatelor europene de-a lungul frontierei cu Rusia, în contextul în care Statele Unite fac presiuni asupra continentului european să plătească mai mult pentru propria sa apărare, a relatat joi publicaţia Financial Times, citată de agenţia de presă ucraineană UNN.
Președintele american Donald Trump intenționează să semneze vineri un ordin executiv prin care redenumește Departamentul Apărării în „Departamentul de Război”, a declarat joi un oficial de la Casa Albă.
Europa a început, în sfârșit, să se miște. Și nu oricum, ci cu un avânt care taie respirația, direct pe frontul ucrainean. Nu, nu e vorba de politicieni care se plimbă cu trenul prin Kiev, ci de ceva mult mai concret și mai letal pentru armata lui Putin. Este vorba de vehicule terestre fără pilot (UGV), o armă care, odată trimisă în număr mare, ar putea schimba fundamental dinamica războiului.
