With the 2018 World Cup in Russia behind it, the soccer world’s focus shifts to the 2022 tournament in Qatar. Politics and the Gulf’s internecine political and legal battles have already shaped debate about FIFA’s controversial awarding of World Cup hosting rights to Qatar. The battles highlight not only the sport’s dominance in the Middle East by autocratic leaders but also the incestuous relationship between politics and sports that is at the root of multiple scandals that have rocked the sports world for much of this decade and compromised good governance in international sports.
Three men symbolize the importance of soccer to Gulf autocrats who see the sport as a way to project their countries in a positive light on the international stage, harness its popular appeal in their cultural and public diplomacy campaigns, and leverage it as a pillar of their efforts to garner soft power: Qatari emir Sheikh Tamim bin Hamad Al Thani and his nemeses, United Arab Emirates Crown Prince Mohammed bin Zayed and Saudi sports czar, Turki al-Sheikh, one of Saudi Crown Prince Mohammed bin Salman’s closest associates.
To be sure, tension between Qatar and its Gulf detractors was spilling onto the soccer pitch long before the UAE, Saudi Arabia, Bahrain and Egypt took their opposition to Qatari policies to a new level with the imposition in June 2017 of a diplomatic and economic boycott of Qatar. Since then, debate about the Qatari World Cup has been further politicized with the Gulf crisis driving efforts to deprive Qatar of economic and soft power benefits it derives from its hosting of the tournament, if not of the right to host the mega-sports event. The UAE-Saudi efforts took on added significance as Qatar and its detractors settled in for the long haul. Saudi Arabia, the UAE, Bahrain and Egypt will likely face difficult choices if the Gulf crisis persists when the World Cup, the first such mega-tournament to be held in the Middle East, kicks off in Doha in late 2022.
The choice would involve potential political risk. It would be between maintaining the boycott that has cut off all air, sea and land links between Qatar and its detractors at the expense of fans in a soccer-crazy part of the world in which little evokes the deep-seated emotions associated with religion and football or effectively breaching the embargo to evade political backlash and ensure that supporters have access to a sports milestone in the region’s history. The starkness of the boycotting states’ dilemma would be magnified if any one of them were to qualify for the Qatar World Cup and would be enhanced if they were to play the host country or, for example, Iran.
The issue of ability to attend is magnified by expectations that the demography of fans attending the World Cup in Qatar may very well be a different from that at past tournaments. Qatar is likely to attract a far greater number of fans from the Middle East as well as Africa and Asia. The Asian Football Confederation’s Competition Committee has already urged governments to exempt football teams from travel bans and would almost certainly do the same for fans.
As a result, the UAE-Saudi effort to undermine the Qatar World Cup is about more than seeking to deliver a body blow to Qatar. It is also about avoiding being further tied up into knots in an anti-Qatari campaign that has so far failed to break the Gulf state’s resolve, force it to concede, and garner international support. The campaign is multi-pronged and doesn’t shy away from violating laws as is evident in Saudi bootlegging to deprive beIN, the sports franchise of Qatar’s state-owned Al Jazeera television network, of the fruits of acquired rights to broadcast World Cup tournaments and European competitions at the risk of being penalized and/or taken to court by the likes of FIFA and the English Premier League. Saudi media reports that the government has launched an anti-piracy campaign, confiscating more than 4,000 illegal receivers that hacked beIN failed to put an end to the bootlegging.
Signaling the political importance that men like the crown princes and Sheikh Tamim attribute to sports, a former top UAE security official, Lt. Gen. Dhahi Khalfan, suggested that the only way to resolve the Gulf crisis would be for Qatar to surrender its World Cup hosting rights. "If the World Cup leaves Qatar, Qatar's crisis will be over ... because the crisis is created to get away from it," Mr. Khalfan said.
Mr. Khalfan spoke at a time that leaked documents from the email account of Yousef Al-Otaiba, the UAE ambassador in Washington and a close associate of the country’s crown prince, revealed a UAE plan to undermine Qatar’s currency by manipulating the value of bonds and derivatives. If successfully executed, the plan would have allowed Qatar’s distractors to argue that the Gulf state’s financial problems called into question its ability to organize the World Cup.
Mr. Al-Sheikh, the chairman of the kingdom’s General Sport Authority, makes no bones about harnessing sports to serve the kingdom’s interests. With a career in security rather than sports, he was unequivocal in his assertion on the eve of Saudi Arabia’s debut in the 2018 World Cup in Russia that he made decisions based on what he deemed “Saudi Arabia’s best interest,” reaffirming the inextricable relationship between sports and politics.
Barely 24 hours before the World Cup’s opening match, Saudi Arabia made good on Mr. Al-Sheikh’s assertion that the kingdom’s international sports policy would be driven by former US President George W. Bush’s post 9/11 principle of “you are either with us or against us.”
With Morocco’s bid for the 2026 World Cup in mind, Mr. Al-Sheikh had warned that "to be in the grey area is no longer acceptable to us. There are those who were mistaken in their direction … If you want support, it'll be in Riyadh. What you're doing is a waste of time…," Mr. Al-Sheikh said. Mr. Al-Sheikh was referring to Morocco’s refusal to join the anti-Qatari campaign. Adopting a Saudi Arabia First approach, Mr. Al-Sheikh noted that the United States “is our biggest and strongest ally.” He recalled that when the World Cup was played in 1994 in nine American cities, the US “was one of our favourites. The fans were numerous, and the Saudi team achieved good results.” Mr. Al-Sheikh was maneuvering at the same time to ensure that the kingdom has greater say in international soccer governance, including issues such as the fate of the Qatari World Cup and a push to extend international isolation of Iran to the realm of sports. To do so, Saudi Arabia backed a proposal to speed up the expansion of the World Cup to 48 teams from 32, which is scheduled to kick off in 2026, by making it already applicable to the 2022 World Cup. Saudi Arabia hopes that the expansion would significantly complicate Qatari preparations for the event. Implementing the expansion in 2022 would strengthen UAE and Saudi efforts to petition FIFA to force Qatar to agree to co-hosting of the World Cup by other Gulf states, a proposal that was incorporated in the UAE plan to undermine Qatar’s currency.
In an indication of things to come, the Asian Football Confederation (AFC) in early 2018 thwarted a UAE-Saudi attempt to get Asian tournament matches that were scheduled to be hosted by Qatar moved to a neutral venue. The AFC warned the two countries that they would be penalized if they failed to play in Doha or host Qatari teams.
Mr. Al-Sheikh’s moves were part of a two-pronged Saudi-UAE effort. Global tech investor Softbank, which counts Saudi Arabia and the UAE among its largest investors, is believed to be behind a $25 billion proposal embraced by FIFA president Gianni Infantino to revamp the FIFA Club World Cup and launch of a Global Nations League tournament. If approved, the proposal would give Saudi Arabia a significant voice in global soccer governance. Complimenting the Saudi FIFA bid is an effort to expand the kingdom’s influence in the 47-nation AFC, the largest of the world soccer body’s constituent regional elements. To do so, Saudi Arabia unsuccessfully tried to create a new regional bloc, the South West Asian Football Federation (SWAFF), a potential violation of FIFA and AFC rules. The federation would have been made up of members of both the AFC and the Amman-based West Asian Football Federation (WAFF) that groups all Middle Eastern nations except for Israel and is headed by Jordanian Prince Ali Bin Al-Hussein, a prominent advocate of soccer governance reform.
The initiative fell apart when the Asian members of SWAFF walked out in October 2018 in the wake of the killing of journalist Jamal Khashoggi in the Saudi consulate in Istanbul. The killing could also jeopardize Saudi efforts to gain control of the AFC with the Al-Sheikh-backed candidacy of Saudi Football Federation chief Adel Ezzat, who resigned in August 2018 to run for the office..
Mr. Al-Sheikh and his boss, Prince Mohammed, share with the crown prince’s UAE counterpart and namesake, a belief that the public diplomacy and soft power fruits of harnessing sports outstrip reputational risks. Simon Pearce, Abu Dhabi’s director of strategic communications and a director of Manchester City, the British club bought by UAE Crown Prince Mohammed’s brother but controlled by the de facto Emirati ruler’s men, said as much in leaked emails to Mr. Al-Otaiba, the UAE ambassador in Washington. The emails discussed the UAE’s registration of a new soccer club, New York City Football Club, as the United States’ Major League Soccer newest franchise. Mr. Pearce argued that Abu Dhabi’s interests in the US political environment are best served by associating New York City FC with City Football Group, the Abu Dhabi government’s soccer investment vehicle, rather than the government itself to evade criticism stemming from the Emirates’ criminalization of homosexuality, its less than stellar record on women’s rights and its refusal to formally recognize Israel despite maintaining close security and commercial relations with the Jewish state.
The UAE’s sports-related investments, guided by the crown prince, much like the acquisition of important Qatari sports stakes on the behest of Sheikh Tamim also give Gulf states political leverage and create additional commercial opportunity. The investments constitute the flip side of large amounts of Gulf money being channeled to influential think tanks, particularly in Washington. In a series of notes in 2012, Mr. Pearce advised Prince Mohammed, a man obsessed with perceived threats posed by any form of political Islam and a driving force in the campaign against Qatar, to tempt than British prime minister David Cameron to counter what he described as Islamist infiltration of the BBC’s Arabic service in exchange for lucrative arms and oil deals.
To illustrate the UAE and Qatar’s sway in European soccer, Nicholas McGeehan, an independent researcher and former Human Rights Watch executive focussed on the region, looked at recent bookies odds for the Champions League. Abu Dhabi-owned Manchester City was the favourite followed by Qatar’s Paris Saint-Germain. Third up was Bayern Munich, whose shirts are sponsored by Qatar, fourth was Barcelona, which recently ended a seven-year sponsorship deal with Qatar, and fifth Real Madrid that sold the naming rights to its new stadium to Abu Dhabi.
Saudi and UAE public relations efforts to generate public pressure for a deprival of Qatari hosting rights were at times mired in controversy. The launch in May of the Foundation for Sports Integrity by Jamie Fuller, a prominent Australian campaigner for a clean-up of global soccer governance, backfired amid allegations of Saudi and UAE financial backing and Mr. Fuller’s refusal to disclose his source of funding.
Saudi and UAE media together with UK tabloid The Sun heralded the launch in a poche London hotel that involved a reiteration of assertions of Qatari wrongdoing in its successful World Cup bid. Media like Abu Dhabi’s The National and Saudi Arabia’s Al Arabiya projected the launch as pressure on FIFA to deprive Qatar of its hosting rights. “It is no secret that football’s governing body is rotten to the core. (FIFA) will rightly come under renewed pressure to strip Qatar of the competition and carry out an internal investigation in the wake of the most recent allegations. The millions of fans eagerly anticipating 2022’s festival of football deserve better,” The National said. Saudi-owned Ash-Sharq Al Awsat newspaper reported that a June 2018 FIFA Congress would hold a re-vote of the Qatari hosting. The Congress didn’t.
Despite so far successfully having defeated efforts to deprive it of its hosting rights, Qatar remains vulnerable when it comes to the integrity of its winning bid. The bid’s integrity and Sheikh Tamim’s emphasis on sports as a pillar of Qatari soft power is at stake in legal proceedings in New York and Zurich involving corruption in FIFA and potential wrongdoing in the awarding of past World Cups. Qatar has suffered reputational damage as a result of the question marks even if the Gulf crisis has allowed it to enhance its image as an underdog being bullied by the big boys on the block. To Qatar’s credit, it has introduced reforms of its controversial kafala or labour sponsorship system that could become a model for the region. In doing so, it cemented the 2022 World Cup as one of the few mega-events with a real potential of leaving a legacy of change. Qatar started laying the foundations for that change by early on becoming the first and only Gulf state to engage with its critics, international human rights groups and trade unions.
Even so, Qatar initially suffered reputational damage on the labour front because it was relatively slow in embracing and implementing the reforms. Qatar’s handling of the Gulf crisis suggests that it has learnt from the failure of its initial response to criticism of its winning 2022 bid when it acted like an ostrich that puts its head in the sand, hoping that the storm will pass only to find that by the time it rears its head the wound has festered, and it has lost strategic advantage.
The integrity issue remains Qatar’s weak point. For activist critics of the awarding of hosting rights to Qatar, there are two questions. One is, who do they want to get in bed with? Qatar’s detractors, the United Arab Emirates and Saudi Arabia hardly have stellar human and labour rights records. If anything, their records are worse than that of Qatar, which admittedly does not glow.
The second question critics have to ask themselves is how best to leverage the World Cup, irrespective of whether the Qatari bid was compromised or not. On the assumption that it may have been compromised, the question is less how to exact retribution for a wrong doing that was common practice in global football governance. Leveraging should focus on how to achieve a fundamental reform of global sports governance that has yet to emerge eight years into a crisis that was in part sparked by the Qatar World Cup. This goes to the heart of the fact that untouched in efforts to address the governance crisis is the corrupting, ungoverned, and incestuous relationship between sports and politics.
The future of the Qatar World Cup and the Gulf crisis speaks to the pervasiveness of politics in sports. The World Cup is political by definition. Retaining Qatar’s hosting rights or depriving the Gulf state of the right to host the tournament is ultimately a choice with political consequences. As long as the crisis continues, retaining rights is a testimony to Qatar’s resilience, deprival would be a victory for its detractors.
As a result, the real yardstick in the debate about the Qatari World Cup should be how the sport and the integrity of the sport benefit most. And even then, politics is never far from what the outcome of that debate is. Obviously, instinctively, the optics of no retribution raises the question of how that benefits integrity. The answer is that the potential legacy of social and economic change that is already evident with the Qatar World Cup is more important than the feel-good effect of having done the right thing with retribution or the notion of setting an example. Add to that the fact that in current circumstances, a withdrawal of hosting rights would likely be interpreted as a victory of one side over the other, further divide the Arab and Muslim world, and enhance a sense among many Muslims of being on the defensive and under attack.
The silver lining in the Gulf crisis may be the fact that it has showed up the fiction of a separation of sports and politics. FIFA, the AFC, and the Confederation of African Football (CAF), seeking to police the ban on a mixing of sports and politics, have discovered that it amounts to banging their heads against a wall. Despite their attempts to halt politics from subverting Asian tournaments, domestic and regional politics seeped into the game via different avenues. As a result, FIFA and its regional confederations have been tying themselves up in knots. In a bizarre and contradictory sequence of events at the outset of the Gulf crisis, FIFA president Infantino rejected involving the group in the dispute by saying that “the essential role of FIFA, as I understand it, is to deal with football and not to interfere in geopolitics." Yet, on the same day that he made his statement, Mr. Infantino waded into the crisis by removing a Qatari referee from a 2018 World Cup qualifier at the request of the UAE. FIFA, beyond declaring that the decision was taken “in view of the current geopolitical situation,” appeared to be saying by implication that a Qatari by definition of his nationality could not be an honest arbiter of a soccer match involving one of his country’s detractors. In FIFA’s decision, politics trumped professionalism, no pun intended.
Similarly, the AFC was less principled in its stand towards matches pitting Saudi Arabia and Iran against one another. Iranian club Traktor Sazi was forced in February to play its home match against Al Ahli of Jeddah in Oman. It wasn’t clear why the AFC did not uphold the principle it imposed on Qatar, the UAE and Saudi Arabia in the case of Iran. “Saudi teams have been able to select host stadiums and cities, and Saudi teams will host two Iranian football representatives in the UAE and Kuwait. In return, Iranian football representatives should be able to use their own rights to choose neutral venues,” said Mohammad Reza Saket, the head of the Islamic Republic of Iran’s Football Federation in a letter to the AFC.
Soccer governance bodies have long struggled to maintain the fiction of a separation in a trade-off that gave regulators greater autonomy and created the breeding ground for widespread corruption while allowing governments and politicians to manipulate the sport to their advantage as long as they were not too blatant about it. The limits of that deal are currently being defined in the Middle East, a region wracked by conflict where virtually everything is politicized.
Dr. James M. Dorsey is a senior fellow at the S. Rajaratnam School of International Studies, co-director of the University of Würzburg’s Institute for Fan Culture
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Donald Trump a întocmit o listă confidențială de posibile ținte ce pot fi lovite în Venezuela, în acest moment fiind așteptat doar ordinul președintelui american.
Deși situația în estul Ucrainei în zona Pokrovsk este critică, ocupantul rus încercând să forțeze avansul pentru a „deschide ușa” către Donețk și a încerca ocuparea întregului Donbas, ultimele rapoarte arată că de fapt nu aici rușii au reușit cel mai mare avans în ultimele 30 de zile.
După ce mai multe drone rusești au încălcat spațiul aerian al Poloniei luna trecută, liderii politici si militari de pe continent au accelerat brusc ideea unui „zid anti-drone”. Pare o reacție logică la o amenințare palpabilă, dar este, în esență, o capcană strategică costisitoare.
Pentagonul a transmis Casei Albe că furnizarea rachetelor Tomahawk către Ucraina este fezabilă din punct de vedere militar și nu ar afecta stocurile strategice ale Statelor Unite. Această evaluare tehnică, menită să deblocheze o decizie crucială, pare însă a se fi lovit de un zid politic la Washington. Decizia finală rămâne în mâinile președintelui Donald Trump, iar semnalele de la Casa Albă sunt, în cel mai bun caz, contradictorii.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a reușit o performanță militară remarcabilă, distrugând 48% din totalul sistemelor rusești de apărare antiaeriană „Panțir-S1” de la începutul anului 2025. Anunțul, care indică o vulnerabilitate critică a Moscovei, a fost făcut chiar de șeful SBU, Vasil Maliuk, în timpul unui briefing susținut la 31 octombrie, alături de președintele Volodimir Zelenski.
Serviciile de securitate ucrainene au distrus o rachetă balistică rusească de tip Oreshnik în interiorul Rusiei în vara anului 2024, a declarat președintele Volodimir Zelenski la un briefing de presă pe 31 octombrie.
Finlanda a declanșat una dintre cele mai ample mobilizări militare de la aderarea la NATO. Peste 15.000 de militari finlandezi, alături de trupe din Marea Britanie, Suedia și Polonia, au început exerciții de amploare în sudul și estul țării, multe dintre ele la doar câțiva kilometri de granița rusă. Mesajul este neechivoc și vizează direct Moscova: Finlanda, acum stat de linia întâi al Alianței Nord-Atlantice, se pregătește activ și fără rezerve pentru scenarii de război.
Potrivit unor surse de la Washington, Administrația Trump a identificat deja ținte militare în Venezuela utilizate pentru traficul de droguri, iar o campanie aeriană împotriva acestora pare iminentă. Această mișcare ar marca o escaladare semnificativă a conflictului, transmițând un mesaj clar liderului venezuelean Nicolas Maduro: timpul său la putere este pe terminate.
Agenția de presă Reuters a anunțat, pe 31.10.2025, citând o declarație a ministrului de externe ucrainean, Andrii Sybiha, că Rusia a atacat în ultimele luni Ucraina cu o rachetă de croazieră a cărei dezvoltare secretă l-a determinat pe Donald Trump să renunțe la Tratatul privind interzicerea rachetelor cu rază scurtă și medie de acțiune (Tratatul INF) în primul său mandat de președinte al SUA.
Pe 28 octombrie au apărut primele informații, unele neoficiale, că SUA vor retrage din România un contingent militar. Confirmarea oficială a venit destul de repede, pe 29 octombrie. Decizia era așteptată la București, Washington dar și la NATO.
Kievul a decis o ruptură diplomatică neașteptată, dar fermă, anunțând pe 29 octombrie închiderea ambasadei sale din Havana și retrogradarea relațiilor cu Cuba. Decizia șoc, confirmată de ministrul ucrainean de externe, Andrii Sybiha, este un răspuns direct la ceea ce Ucraina consideră a fi complicitatea tacită a autorităților cubaneze în recrutarea masivă de cetățeni cubanezi pentru a lupta alături de forțele rusești pe frontul ucrainean.
Uniunea Europeană lucrează la o nouă strategie de apărare menită să permită statelor membre să mute rapid tancuri, artilerie și alte echipamente militare grele pe întregul continent, în eventualitatea unui conflict major. Într-un context de securitate tot mai tensionat și pe fondul agresiunii Rusiei în Ucraina, Bruxelles-ul da primele semne ca accelereaza demersurile pentru a se asigura că Europa poate răspunde eficient oricărei amenințări de securitate, în special pe flancul estic al NATO.
În teoria clasică a domeniului securității internaționale, amenințările erau clar definite: state rivale, blocuri de puteri militare sau, mai recent, rețele teroriste ierarhizate. Ceea ce un articol publicat recent în revista Forbes descrie nu se încadrează confortabil în niciuna dintre aceste categorii. Asistăm la nașterea unei amenințări de securitate de tip nou, una care nu are nevoie de baze de antrenament delimitate de garduri cu sârmă ghimpată sau de finanțare de la un stat-sponsor. Ea are nevoie doar de o conexiune la internet, o imprimantă 3D și, cel mai important, o platformă de socializare care să-i găzduiască ideologia.
Președintele american Donald Trump a ordonat Departamentului Apărării să reia imediat testarea armelor nucleare americane, în conformitate cu acțiunile altor puteri nucleare, a scris șeful Casei Albe pe propria rețea de socializare Truth joi dimineață, cu puțin timp înainte de a se întâlni cu omologul său chinez Xi Jinping în Coreea de Sud.
Prezența chineză în zonele de conflict din Africa s-a transformat dintr-o simplă sursă de armament într-o rețea transnațională integrată care susține logistic și financiar economiile violente de pe continent. Deși analizele anterioare au confirmat deja prezența pe scară largă în mâinile grupărilor militante a armelor de calibru mic fabricate în China, dezvăluind fragilitatea mecanismelor de control, problema este mult mai profundă decât simpla mișcare fizică a armelor.
O decizie a Pentagonului de a întrerupe rotația unei brigăzi americane în România a provocat o fractură neașteptată și severă la Washington. Într-o mișcare rară, cei mai puternici doi republicani din comisiile de apărare ale Congresului au emis o declarație comună extrem de dură, prin care nu doar că se opun deciziei, dar acuză administrația Trump de subminarea propriei strategii și de trimiterea unui semnal periculos Moscovei.
O declarație de o fermitate rar întâlnită în cancelariile europene, venită din partea ministrului belgian al Apărării, Theo Francken, a declanșat o replică diplomatică imediată de la Moscova. Într-un interviu acordat publicației belgiene De Morgen, Francken a afirmat fără echivoc că un atac rusesc asupra sediului NATO ar atrage represalii devastatoare.
Un incident de securitate, ținut inițial ascuns, a avut loc în sudul Estoniei, la doar 30 de kilometri de granița cu Federația Rusă. Două drone neidentificate au survolat cazarmele militare de la Reedo, o bază care găzduiește unități de elită ale armatei americane. Forțele aliate au reacționat imediat, neutralizând una dintre aeronave. Evenimentul nu este un simplu incident local, ci un semnal clar al presiunii hibride tot mai mari asupra flancului estic al NATO și un test direct al vitezei de reacție aliate.
După ce informațiile cu privire la retragerea unei părți a militarilor americani au apărut în presa internațională, datele au fost confirmate și de Ministerul Apărării Naționale. E vorba mai exact despre prezența rotativă de la Mihail Kogălniceanu, stabilită așadar imediat după invadarea Ucrainei de către Federația Rusă. Astfel, ne întoarcem la prezența americană dinainte de 2022.
„România si Aliatii au fost informați de decizia Statelor Unite privind redimensionarea trupelor americane din Europa”, anunță Ministerul Apărării Naționale (MApN). Cu alte cuvinte e vorba de retragerea unei părți din trupele americane prezente la noi.
O „scrisoare de consolare” primită de la Washington. Asta a obținut Germania pentru a-și proteja propria infrastructură energetică de sancțiunile propriului său aliat, Statele Unite. Situația, confirmată de ministrul german al economiei, Katherina Reiche, este o demonstrație perfectă a ceea ce înseamnă să nu duci o treabă la bun sfârșit.
Budapesta face demersuri active pentru a crea o nouă alianță în interiorul Uniunii Europene, formată din state sceptice față de sprijinul acordat Ucrainei.
Avertismentul ministrului finlandez al Apărării, Antti Hakkanen, este tranșant și depășește granițele imediate ale conflictului din Ucraina. Într-un interviu oferit The Guardian, Hakkanen subliniază o realitate geopolitică fundamentală: înfrângerea Rusiei în Ucraina nu este doar o necesitate regională, ci un factor critic pentru descurajarea agresiunii Chinei în Indo-Pacific. Cele două teatre de operații, aparent distincte, sunt, în viziunea Helsinkiului, profund interconectate.
Analiza detaliată a programului militar chinez relevă o dinamică de putere paradoxală, situată la intersecția dintre inovația internă și dependența externă. Pe de o parte, dezvoltarea vehiculului autonom Norinco P60 și avansul rapid al modelului DeepSeek ilustrează ambiția Beijingului de a domina războiul hibrid modern. Pe de altă parte, investigație jurnalistică realizată de agenţia Reuters arată că Armata Populară de Eliberare (PLA) a Chinei continuă să folosească, inclusiv prin canale neoficiale, cipurile restricționate Nvidia A100 și H100, ceea ce subminează retorica suveranității tehnologice.
Într-un interviu recent acordat publicaţiei ucrainene UNITED24 Media, generalul (r) David Petraeus, o figură marcantă a strategiei militare americane și fost director CIA, a făcut o radiografie de o importanță capitală a transformărilor induse de conflictul din Ucraina. Trebuie să înţelegem că observațiile sale nu se rezumă la dinamica imediată a frontului, ci trasează contururile unei noi ere pe care o definește drept „războiul definit de software” - o realitate emergentă bazată pe supremația inovației constante, a sistemelor fără pilot și a inteligenței artificiale.
În timp ce Rusia se luptă cu un eșec sângeros în Ucraina, cu pierderi umane care se apropie de 1,2 milioane, iar economia este sufocată de sancțiuni, Președintele Vladimir Putin a simțit nevoia să proiecteze forță într-un mod cât se poate de periculos. Luni, 26 octombrie 2025, flancat de Generalul Valeri Gerasimov, Putin a anunțat, triumfalist, testarea reușită a rachetei de croazieră cu propulsie nucleară 9M730 Burevestnik (cunoscută de NATO sub numele de cod ‘Skyfall’).
Oficiali militari britanici de rang înalt, inclusiv foști șefi NATO și ai Apărării, au lansat un apel direct către Guvernul de la Londra pentru a iniția discuții cu Germania privind dezvoltarea unei strategii comune de descurajare nucleară.
Ministrul norvegian al Apărării, Tore Sandvik, a avertizat că Moscova acumulează arme nucleare și submarine de atac în apropierea Cercului Arctic, în pregătirea unui război cu NATO, potrivit publicației The Telegraph. El a declarat că au fost detectate activități de construcție în Peninsula Kola din Rusia, unde rușii își au Flota Nordică și au desfășurat o parte din arsenalul lor nuclear.
Un grup de bombardiere chineze H-6K a survolat recent împrejurimile Taiwanului pentru a exersa "exerciţii de luptă", a relatat duminică seara media de stat chineză, făcând publice aceste exerciţii cu doar câteva zile înainte de întâlnirea dintre preşedinţii SUA şi Chinei, preconizată să se desfăşoare în Coreea de Sud, remarcă agențiile Agerpres și Reuters. Ministerul Apărării taiwanez a calificat aceste informaţii drept o manevră propagandistică.
Statele Unite aduc în apropiere de Venezuela tot mai multe nave de război. Cu doar 11 portavioane în serviciu activ, decizia SUA de a trimite cel mai nou și puternic dintre ele într-o zonă sensibilă indică o schimbare de priorități și o dorință clară de proiecție a forței americane.
Coreea de Nord și-a redus cu peste jumătate aprovizionarea cu obuze de artilerie către Rusia în acest an, au declarat serviciile de informații ucrainene, a declarat pentru Reuters Vadym Skibitsky, șef adjunct al serviciului de informații militare HUR din Ucraina.
Franța a publicat pentru prima dată imagini cu racheta sa cu focos nuclear, ASMPA-R, așa cum se numește varianta recent modernizată a rachetei ASMP.
Site-ul de știri israelian Walla a dezvăluit un acord istoric de apărare între Grecia și Israel. Acest acord este cel mai mare de acest fel dintre cele două țări și își propune să acopere lacunele cruciale din apărarea aeriană a Greciei, care a demonstrat vulnerabilități împotriva rachetelor balistice și a dronelor.
SUA au anunțat azi operațiunea "Southern Spear" și lovirea țintelor narcotice de pe teritoriul Venezuelei. În tot acest context în care tensiunile dintre SUA și Venezuela escaladează, administrația Trump a intensificat prezența militară în Caraibe. Ca răspuns, Venezuela a anunțat o mobilizare militară la scară națională, acuzând Washingtonul că pregătește o intervenție pentru înlăturarea președintelui Nicolas Maduro.
În timpul atacului masiv efectuat în noaptea de 14.11.2025, Rusia a lovit regiunea Sumî din Ucraina cu cea mai avansată rachetă anti-navă Zircon, care a fost inițial concepută pentru a viza Marina SUA.
Republica Moldova are în dotare obuziere israeliene ATMOS 2000 de 155 mm montate pe camioane, ceea ce înseamnă trecerea Chișinăului de la sistemele sovietice la cele NATO.
Flota de elicoptere Black Hawk a României zboară intens iar această utilizare aduce și provocări privind mentenanța, provocări la care răspunde Aerostar Bacău, unde compania face mentenanța atât pentru Black Hawk, cât și pentru avioane F-16 Fighting Falcon. În cazul Black Hawk e vorba de elicopterele S-70M care sunt utilizate nu de Armată ci de MAI prin Ministerul Afacerilor Interne.
Industria de armament a Ucrainei începe să tureze, dronele, obuzierele sau rachetele de croazieră fiind principalele direcți pe care se concentrează oficialii și companiile ucrainene.
Miniștrii apărării din Germania, Franța, Italia, Polonia și Marea Britanie, reuniți vineri la Berlin, s-au angajat să coopereze mai strâns împotriva ''amenințărilor hibride'' din partea Rusiei, cum ar fi atacurile informatice, incursiunile de drone și dezinformarea, transmit agențiile Agerpres și AFP.
Vizita de la sfârșitul săptămânii trecute, anunțată discret de premierul ungar Viktor Orbán, a fost însoțită de numeroase speculații politice și economice. Dincolo de declarațiile diplomatice și comunicatele oficiale, natura acordurilor semnate și reacțiile interne au stârnit dezbateri aprinse la nivel intern, opoziția acuzând o posibilă „îndatorare masivă” a țării.
Autoritățile române l-au convocat pe ambasadorul Federației Ruse la București. Fragmentele recuperate de autoritățile române de la locul prăbușirii vehiculului aerian probează indubitabil apartenența acestuia și implicarea în atacurile masive asupra Ucrainei, se arată în comunicatul Ministerului român de externe.
În noaptea de 14 noiembrie, dronele ucrainene au lovit un depozit de petrol din portul rusesc Novorossiisk.
Grupul american de private equity Carlyle analizează în prezent posibilitatea achiziționării activelor internaționale ale gigantului petrolier rus Lukoil, potrivit unor surse Reuters apropiate discuțiilor.
Uniunea Africană a tras un semnal de alarmă cu privire la deteriorarea rapidă a situației umanitare și de securitate din Mali, lansând un apel urgent către comunitatea internațională pentru a interveni într-un mod coordonat și ferm pentru a confrunta gruparea Jama'at Nusrat al-Islam wal-Muslimin, legată de Al-Qaeda.
Statele Unite au lansat Operațiunea Southern Spear, care vizează narcoteroriștii din emisfera vestică, a anunțat secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, pe rețeaua de socializare X. Potrivit acestuia, operațiunea a fost comandată de președintele american Donald Trump.
Surse rusești și ucrainene au informat că, în cursul nopții de 14.11.2025, trupele ruse au lansat o nouă serie de lovituri în adâncimea teritoriului Ucrainei, întrebuințând atât rachete balistice și de croazieră, precum și drone de atac.
Un Su-30 s-a prăbușit joi în Karelia, nord-vestul Rusiei. Accidentul a fost confirmat de Ministerul Apărării, relatează agenția de știri TASS. Cei doi membri ai echipajului au murit.
În perioada 11-12 noiembrie, miniștrii de externe ai țărilor G7 și Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene s-au întâlnit în Canada pentru a discuta cele mai presante probleme internaționale de securitate, inclusiv despre agresiunea armată a Rusiei împotriva Ucrainei.
Tot mai multe indicii arată că România a pus în mecanismul SAFE programul mașinii de luptă a infanteriei (MLI), un program ce vizează înlocuirea bătrânelor MLI-84 Jderul.
Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat că, în noaptea de 13 noiembrie, armata ucraineană a efectuat o serie de lovituri cu rază lungă de acțiune asupra infrastructurii militare ruse în Crimeea ocupată, regiunea Zaporojie și pe teritoriul rusesc, folosind mai multe tipuri de arme produse pe plan intern, inclusiv rachete Flamingo și Bars.
China avansează rapid în dezvoltarea celui de-al patrulea său portavion, care se pare că va fi primul cu propulsie nucleară. Un punct de cotitură și o capacitate tehnologică care ar duce China într-un club select în care doar două țări mai sunt. Desigur, unul din ele este SUA, care dispune de toate cele 11 portavioane cu astfel de propulsie.
Israelul și Turcia se confruntă direct, după ani de cooperare care s-au prăbușit în urma crizei "Flotilei Marmara" din 2010. Astăzi, cele două țări își transformă divergențele politice într-o concurență acerbă în industria de apărare, existând posibilitatea ca dronele lor să se ciocnească pe cerul Siriei, care a devenit o arenă de influență suprapusă, pe fondul unei curse aprinse pentru conducerea pieței globale a dronelor.
Uniunea Europeană va oferi Ucrainei aproape șase miliarde de euro, a anunțat joi președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un discurs adresat Parlamentului European.
Europa încearcă să învețe din mers să-și dobândească o coeziune militară și industrială, proces accelerat de recalibrarea intereselor SUA și de războiul rus de agresiune în Ucraina. Dacă la nivel economic și politic lucrurile sunt bine așezate, Europa mai are mult de lucrat în ceea ce privește viziunea strategică și mai ales componenta militară. În ciuda fondurilor uriașe alocate. Iar cel mai elocvent exemplu este disputa politică și industrială, dusă deja cu cuțitele pe masă, între Franța și Germania privind construirea viitorului avion de generația a 6-a.
Președintele sirian Ahmed al-Sharaa a făcut un apel surprinzător către Statele Unite, solicitând ca forțele americane desfășurate în Siria să joace un rol direct și oficial în supravegherea integrării Forțelor Democratice Siriene (SDF) în armata națională. Această cerere reprezintă o schimbare semnificativă de poziție a Damascului, transformând Washingtonul dintr-un actor extern intervenționist într-un garant al securității și stabilității în faza post-conflict.
Tehnologia dronelor evoluează într-un ritm accelerat, iar NATO încearcă să rămână în cursa dronelor. Una dintre soluții este implicarea companiilor mici, dar dinamice, care vin cu soluții inovatoare pentru combaterea amenințărilor cu drone.
Uniunea Europenă a eliberat o nouă tranşă de ajutor financiar pentru Ucraina, în valoare de circa şase miliarde de euro, a anunţat joi în Parlamentul European preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează agențiile Agerpres și DPA.
Generalul de brigadă (r.) Mircea Mîndrescu, fost comandant la Joint Analysis and Lessons Learned Centre (JALLC) în cadrul NATO, afirmă că fortăreața Crimeea nu e impenetrabilă în ciuda sistemului A2/AD( Anti-Access/Area Denial) realizat de ruși în jurul peninsulei. NATO a reușit să învețe să contracareze militar sistemul, dar în ceea ce privește reziliența rămâne o întrebare la care trebuie să răspundem fără să ne mințim: În cazul ipotetic societatea românească ar fi reacționat la fel ca ucrainenii după patru ani de război?
Secretarul de stat american Marco Rubio a confirmat că SUA vor interveni în cazul unui atac al Rusiei, referindu-se la provocările constante ale Rusiei în statele europene.
Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, aflat în vizită în România, precizează că soarta celor două ţări este strâns legată şi că declaraţiile sale recente au fost rupte din context.
Rușii fac tot posibilul să-și vândă avionul de luptă Su-57, catalogat de Moscova ca fiind „de a cincea generație” - ultima oprire fiind făcută la Dubai Airshow.
Cu o lună înainte ca Donald Trump să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin la Helsinki, în 2018, infractorul sexual Jeffrey Epstein i-a făcut un deserviciu președintelui SUA încercând să-i spună ministrului rus de externe că, dacă vrea să-l înțeleagă pe Trump, ar trebui să vorbească cu el.
