With the 2018 World Cup in Russia behind it, the soccer world’s focus shifts to the 2022 tournament in Qatar. Politics and the Gulf’s internecine political and legal battles have already shaped debate about FIFA’s controversial awarding of World Cup hosting rights to Qatar. The battles highlight not only the sport’s dominance in the Middle East by autocratic leaders but also the incestuous relationship between politics and sports that is at the root of multiple scandals that have rocked the sports world for much of this decade and compromised good governance in international sports.
Three men symbolize the importance of soccer to Gulf autocrats who see the sport as a way to project their countries in a positive light on the international stage, harness its popular appeal in their cultural and public diplomacy campaigns, and leverage it as a pillar of their efforts to garner soft power: Qatari emir Sheikh Tamim bin Hamad Al Thani and his nemeses, United Arab Emirates Crown Prince Mohammed bin Zayed and Saudi sports czar, Turki al-Sheikh, one of Saudi Crown Prince Mohammed bin Salman’s closest associates.
To be sure, tension between Qatar and its Gulf detractors was spilling onto the soccer pitch long before the UAE, Saudi Arabia, Bahrain and Egypt took their opposition to Qatari policies to a new level with the imposition in June 2017 of a diplomatic and economic boycott of Qatar. Since then, debate about the Qatari World Cup has been further politicized with the Gulf crisis driving efforts to deprive Qatar of economic and soft power benefits it derives from its hosting of the tournament, if not of the right to host the mega-sports event. The UAE-Saudi efforts took on added significance as Qatar and its detractors settled in for the long haul. Saudi Arabia, the UAE, Bahrain and Egypt will likely face difficult choices if the Gulf crisis persists when the World Cup, the first such mega-tournament to be held in the Middle East, kicks off in Doha in late 2022.
The choice would involve potential political risk. It would be between maintaining the boycott that has cut off all air, sea and land links between Qatar and its detractors at the expense of fans in a soccer-crazy part of the world in which little evokes the deep-seated emotions associated with religion and football or effectively breaching the embargo to evade political backlash and ensure that supporters have access to a sports milestone in the region’s history. The starkness of the boycotting states’ dilemma would be magnified if any one of them were to qualify for the Qatar World Cup and would be enhanced if they were to play the host country or, for example, Iran.
The issue of ability to attend is magnified by expectations that the demography of fans attending the World Cup in Qatar may very well be a different from that at past tournaments. Qatar is likely to attract a far greater number of fans from the Middle East as well as Africa and Asia. The Asian Football Confederation’s Competition Committee has already urged governments to exempt football teams from travel bans and would almost certainly do the same for fans.
As a result, the UAE-Saudi effort to undermine the Qatar World Cup is about more than seeking to deliver a body blow to Qatar. It is also about avoiding being further tied up into knots in an anti-Qatari campaign that has so far failed to break the Gulf state’s resolve, force it to concede, and garner international support. The campaign is multi-pronged and doesn’t shy away from violating laws as is evident in Saudi bootlegging to deprive beIN, the sports franchise of Qatar’s state-owned Al Jazeera television network, of the fruits of acquired rights to broadcast World Cup tournaments and European competitions at the risk of being penalized and/or taken to court by the likes of FIFA and the English Premier League. Saudi media reports that the government has launched an anti-piracy campaign, confiscating more than 4,000 illegal receivers that hacked beIN failed to put an end to the bootlegging.
Signaling the political importance that men like the crown princes and Sheikh Tamim attribute to sports, a former top UAE security official, Lt. Gen. Dhahi Khalfan, suggested that the only way to resolve the Gulf crisis would be for Qatar to surrender its World Cup hosting rights. "If the World Cup leaves Qatar, Qatar's crisis will be over ... because the crisis is created to get away from it," Mr. Khalfan said.
Mr. Khalfan spoke at a time that leaked documents from the email account of Yousef Al-Otaiba, the UAE ambassador in Washington and a close associate of the country’s crown prince, revealed a UAE plan to undermine Qatar’s currency by manipulating the value of bonds and derivatives. If successfully executed, the plan would have allowed Qatar’s distractors to argue that the Gulf state’s financial problems called into question its ability to organize the World Cup.
Mr. Al-Sheikh, the chairman of the kingdom’s General Sport Authority, makes no bones about harnessing sports to serve the kingdom’s interests. With a career in security rather than sports, he was unequivocal in his assertion on the eve of Saudi Arabia’s debut in the 2018 World Cup in Russia that he made decisions based on what he deemed “Saudi Arabia’s best interest,” reaffirming the inextricable relationship between sports and politics.
Barely 24 hours before the World Cup’s opening match, Saudi Arabia made good on Mr. Al-Sheikh’s assertion that the kingdom’s international sports policy would be driven by former US President George W. Bush’s post 9/11 principle of “you are either with us or against us.”
With Morocco’s bid for the 2026 World Cup in mind, Mr. Al-Sheikh had warned that "to be in the grey area is no longer acceptable to us. There are those who were mistaken in their direction … If you want support, it'll be in Riyadh. What you're doing is a waste of time…," Mr. Al-Sheikh said. Mr. Al-Sheikh was referring to Morocco’s refusal to join the anti-Qatari campaign. Adopting a Saudi Arabia First approach, Mr. Al-Sheikh noted that the United States “is our biggest and strongest ally.” He recalled that when the World Cup was played in 1994 in nine American cities, the US “was one of our favourites. The fans were numerous, and the Saudi team achieved good results.” Mr. Al-Sheikh was maneuvering at the same time to ensure that the kingdom has greater say in international soccer governance, including issues such as the fate of the Qatari World Cup and a push to extend international isolation of Iran to the realm of sports. To do so, Saudi Arabia backed a proposal to speed up the expansion of the World Cup to 48 teams from 32, which is scheduled to kick off in 2026, by making it already applicable to the 2022 World Cup. Saudi Arabia hopes that the expansion would significantly complicate Qatari preparations for the event. Implementing the expansion in 2022 would strengthen UAE and Saudi efforts to petition FIFA to force Qatar to agree to co-hosting of the World Cup by other Gulf states, a proposal that was incorporated in the UAE plan to undermine Qatar’s currency.
In an indication of things to come, the Asian Football Confederation (AFC) in early 2018 thwarted a UAE-Saudi attempt to get Asian tournament matches that were scheduled to be hosted by Qatar moved to a neutral venue. The AFC warned the two countries that they would be penalized if they failed to play in Doha or host Qatari teams.
Mr. Al-Sheikh’s moves were part of a two-pronged Saudi-UAE effort. Global tech investor Softbank, which counts Saudi Arabia and the UAE among its largest investors, is believed to be behind a $25 billion proposal embraced by FIFA president Gianni Infantino to revamp the FIFA Club World Cup and launch of a Global Nations League tournament. If approved, the proposal would give Saudi Arabia a significant voice in global soccer governance. Complimenting the Saudi FIFA bid is an effort to expand the kingdom’s influence in the 47-nation AFC, the largest of the world soccer body’s constituent regional elements. To do so, Saudi Arabia unsuccessfully tried to create a new regional bloc, the South West Asian Football Federation (SWAFF), a potential violation of FIFA and AFC rules. The federation would have been made up of members of both the AFC and the Amman-based West Asian Football Federation (WAFF) that groups all Middle Eastern nations except for Israel and is headed by Jordanian Prince Ali Bin Al-Hussein, a prominent advocate of soccer governance reform.
The initiative fell apart when the Asian members of SWAFF walked out in October 2018 in the wake of the killing of journalist Jamal Khashoggi in the Saudi consulate in Istanbul. The killing could also jeopardize Saudi efforts to gain control of the AFC with the Al-Sheikh-backed candidacy of Saudi Football Federation chief Adel Ezzat, who resigned in August 2018 to run for the office..
Mr. Al-Sheikh and his boss, Prince Mohammed, share with the crown prince’s UAE counterpart and namesake, a belief that the public diplomacy and soft power fruits of harnessing sports outstrip reputational risks. Simon Pearce, Abu Dhabi’s director of strategic communications and a director of Manchester City, the British club bought by UAE Crown Prince Mohammed’s brother but controlled by the de facto Emirati ruler’s men, said as much in leaked emails to Mr. Al-Otaiba, the UAE ambassador in Washington. The emails discussed the UAE’s registration of a new soccer club, New York City Football Club, as the United States’ Major League Soccer newest franchise. Mr. Pearce argued that Abu Dhabi’s interests in the US political environment are best served by associating New York City FC with City Football Group, the Abu Dhabi government’s soccer investment vehicle, rather than the government itself to evade criticism stemming from the Emirates’ criminalization of homosexuality, its less than stellar record on women’s rights and its refusal to formally recognize Israel despite maintaining close security and commercial relations with the Jewish state.
The UAE’s sports-related investments, guided by the crown prince, much like the acquisition of important Qatari sports stakes on the behest of Sheikh Tamim also give Gulf states political leverage and create additional commercial opportunity. The investments constitute the flip side of large amounts of Gulf money being channeled to influential think tanks, particularly in Washington. In a series of notes in 2012, Mr. Pearce advised Prince Mohammed, a man obsessed with perceived threats posed by any form of political Islam and a driving force in the campaign against Qatar, to tempt than British prime minister David Cameron to counter what he described as Islamist infiltration of the BBC’s Arabic service in exchange for lucrative arms and oil deals.
To illustrate the UAE and Qatar’s sway in European soccer, Nicholas McGeehan, an independent researcher and former Human Rights Watch executive focussed on the region, looked at recent bookies odds for the Champions League. Abu Dhabi-owned Manchester City was the favourite followed by Qatar’s Paris Saint-Germain. Third up was Bayern Munich, whose shirts are sponsored by Qatar, fourth was Barcelona, which recently ended a seven-year sponsorship deal with Qatar, and fifth Real Madrid that sold the naming rights to its new stadium to Abu Dhabi.
Saudi and UAE public relations efforts to generate public pressure for a deprival of Qatari hosting rights were at times mired in controversy. The launch in May of the Foundation for Sports Integrity by Jamie Fuller, a prominent Australian campaigner for a clean-up of global soccer governance, backfired amid allegations of Saudi and UAE financial backing and Mr. Fuller’s refusal to disclose his source of funding.
Saudi and UAE media together with UK tabloid The Sun heralded the launch in a poche London hotel that involved a reiteration of assertions of Qatari wrongdoing in its successful World Cup bid. Media like Abu Dhabi’s The National and Saudi Arabia’s Al Arabiya projected the launch as pressure on FIFA to deprive Qatar of its hosting rights. “It is no secret that football’s governing body is rotten to the core. (FIFA) will rightly come under renewed pressure to strip Qatar of the competition and carry out an internal investigation in the wake of the most recent allegations. The millions of fans eagerly anticipating 2022’s festival of football deserve better,” The National said. Saudi-owned Ash-Sharq Al Awsat newspaper reported that a June 2018 FIFA Congress would hold a re-vote of the Qatari hosting. The Congress didn’t.
Despite so far successfully having defeated efforts to deprive it of its hosting rights, Qatar remains vulnerable when it comes to the integrity of its winning bid. The bid’s integrity and Sheikh Tamim’s emphasis on sports as a pillar of Qatari soft power is at stake in legal proceedings in New York and Zurich involving corruption in FIFA and potential wrongdoing in the awarding of past World Cups. Qatar has suffered reputational damage as a result of the question marks even if the Gulf crisis has allowed it to enhance its image as an underdog being bullied by the big boys on the block. To Qatar’s credit, it has introduced reforms of its controversial kafala or labour sponsorship system that could become a model for the region. In doing so, it cemented the 2022 World Cup as one of the few mega-events with a real potential of leaving a legacy of change. Qatar started laying the foundations for that change by early on becoming the first and only Gulf state to engage with its critics, international human rights groups and trade unions.
Even so, Qatar initially suffered reputational damage on the labour front because it was relatively slow in embracing and implementing the reforms. Qatar’s handling of the Gulf crisis suggests that it has learnt from the failure of its initial response to criticism of its winning 2022 bid when it acted like an ostrich that puts its head in the sand, hoping that the storm will pass only to find that by the time it rears its head the wound has festered, and it has lost strategic advantage.
The integrity issue remains Qatar’s weak point. For activist critics of the awarding of hosting rights to Qatar, there are two questions. One is, who do they want to get in bed with? Qatar’s detractors, the United Arab Emirates and Saudi Arabia hardly have stellar human and labour rights records. If anything, their records are worse than that of Qatar, which admittedly does not glow.
The second question critics have to ask themselves is how best to leverage the World Cup, irrespective of whether the Qatari bid was compromised or not. On the assumption that it may have been compromised, the question is less how to exact retribution for a wrong doing that was common practice in global football governance. Leveraging should focus on how to achieve a fundamental reform of global sports governance that has yet to emerge eight years into a crisis that was in part sparked by the Qatar World Cup. This goes to the heart of the fact that untouched in efforts to address the governance crisis is the corrupting, ungoverned, and incestuous relationship between sports and politics.
The future of the Qatar World Cup and the Gulf crisis speaks to the pervasiveness of politics in sports. The World Cup is political by definition. Retaining Qatar’s hosting rights or depriving the Gulf state of the right to host the tournament is ultimately a choice with political consequences. As long as the crisis continues, retaining rights is a testimony to Qatar’s resilience, deprival would be a victory for its detractors.
As a result, the real yardstick in the debate about the Qatari World Cup should be how the sport and the integrity of the sport benefit most. And even then, politics is never far from what the outcome of that debate is. Obviously, instinctively, the optics of no retribution raises the question of how that benefits integrity. The answer is that the potential legacy of social and economic change that is already evident with the Qatar World Cup is more important than the feel-good effect of having done the right thing with retribution or the notion of setting an example. Add to that the fact that in current circumstances, a withdrawal of hosting rights would likely be interpreted as a victory of one side over the other, further divide the Arab and Muslim world, and enhance a sense among many Muslims of being on the defensive and under attack.
The silver lining in the Gulf crisis may be the fact that it has showed up the fiction of a separation of sports and politics. FIFA, the AFC, and the Confederation of African Football (CAF), seeking to police the ban on a mixing of sports and politics, have discovered that it amounts to banging their heads against a wall. Despite their attempts to halt politics from subverting Asian tournaments, domestic and regional politics seeped into the game via different avenues. As a result, FIFA and its regional confederations have been tying themselves up in knots. In a bizarre and contradictory sequence of events at the outset of the Gulf crisis, FIFA president Infantino rejected involving the group in the dispute by saying that “the essential role of FIFA, as I understand it, is to deal with football and not to interfere in geopolitics." Yet, on the same day that he made his statement, Mr. Infantino waded into the crisis by removing a Qatari referee from a 2018 World Cup qualifier at the request of the UAE. FIFA, beyond declaring that the decision was taken “in view of the current geopolitical situation,” appeared to be saying by implication that a Qatari by definition of his nationality could not be an honest arbiter of a soccer match involving one of his country’s detractors. In FIFA’s decision, politics trumped professionalism, no pun intended.
Similarly, the AFC was less principled in its stand towards matches pitting Saudi Arabia and Iran against one another. Iranian club Traktor Sazi was forced in February to play its home match against Al Ahli of Jeddah in Oman. It wasn’t clear why the AFC did not uphold the principle it imposed on Qatar, the UAE and Saudi Arabia in the case of Iran. “Saudi teams have been able to select host stadiums and cities, and Saudi teams will host two Iranian football representatives in the UAE and Kuwait. In return, Iranian football representatives should be able to use their own rights to choose neutral venues,” said Mohammad Reza Saket, the head of the Islamic Republic of Iran’s Football Federation in a letter to the AFC.
Soccer governance bodies have long struggled to maintain the fiction of a separation in a trade-off that gave regulators greater autonomy and created the breeding ground for widespread corruption while allowing governments and politicians to manipulate the sport to their advantage as long as they were not too blatant about it. The limits of that deal are currently being defined in the Middle East, a region wracked by conflict where virtually everything is politicized.
Dr. James M. Dorsey is a senior fellow at the S. Rajaratnam School of International Studies, co-director of the University of Würzburg’s Institute for Fan Culture
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Vineri seara, Ucraina a primit o lovitură care nu a venit dinspre Moscova, ci din interiorul propriilor sale instituții. Andrii Yermak, șeful de cabinet al președintelui și, de facto, al doilea cel mai puternic om din statul ucrainean, și-a prezentat demisia. Nu a fost o retragere onorabilă, ci una forțată de perchezițiile procurorilor anticorupție (NABU) chiar în locuința sa.
Dezvăluirile recente din presa britanică, potrivit cărora Donald Trump i-a trimis pe Steve Witkoff și Jared Kushner la Moscova pentru a pune pe masa Kremlinului recunoașterea controlului rusesc asupra teritoriilor ocupate, confirma în continuare cum se raportează azi Statele Unite la conflictul din Ucraina.
Sub pretextul unei ofensive tehnice împotriva cartelurilor de droguri, Statele Unite redesenează arhitectura de securitate din America Latină. Acordul recent semnat de SUA cu Republica Dominicană este considerat de experţi ultima piesă dintr-un dispozitiv militar masiv care, privit de sus, seamănă izbitor cu o blocadă navală și aeriană în jurul regimului de la Caracas.
În lipsa unei politici europene unitare de înarmare, reacția naturală a statelor a fost accelerarea programelor naționale de achiziții, fiecare țară prioritizându-și propriile nevoi. Deși Bruxellesul a încercat să dea coerență acestui impuls prin câteva instrumente - achiziții comune de muniție, inițiative în domeniul apărării antiaeriene, mecanisme de finanțare pentru industria de apărare - realitatea arată că grosul achizițiilor este încă la nivel strict național.
Devine tot mai clar că actualul context de securitate din Ucraina nu este despre pace, ci despre formalizarea unei capitulări. Vladimir Putin, aflat într-o vizită în Kârgâzstan, a transmis un mesaj Washingtonului înainte de sosirea delegației conduse de Steve Witkoff la Moscova: Rusia nu negociază, Rusia dictează condițiile. Retorica liderului de la Kremlin, aparent deschisă spre dialog, ascunde de fapt un ultimatum - retragerea trupelor ucrainene de pe propriul teritoriu sau anihilarea lor militară.
Fidel rolului său de „locotenent” al Kremlinului și mereu gata să recite partitura Moscovei, Alexander Lukașenko a transformat, joi, summitul OTSC de la Bișkek într-o tribună de lansare a mesajelor rusești. Liderul de la Minsk a comentat, cu aerul unui expert, versiunea planului de pace scursă în presa americană - un posibil tratat între Rusia, Ucraina și Occident.
Germania pare să fi înțeles, în sfârșit, că epoca „dividendelor păcii” s-a încheiat definitiv. Dezvăluirile recente din The Wall Street Journal și presa germană despre existența „OPLAN DEU” (un plan militar secret de 1.200 de pagini) reprezintă mai mult decât o schimbare a birocraţiei greoaie cu care ne-a obişnuit Ministerul Apărării de la Berlin.
Confuzia diplomatică generată de recentul plan de pace în 28 de puncte și negocierile opace dintre Moscova și Washington scot la lumină o criză profundă de viziune strategică la nivelul administrației americane. Într-un moment în care Europa încearcă să descifreze dacă mai poate conta pe garanțiile de securitate transatlantice, o analiză recentă a generalului (r) Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA în Europa, oferă o perspectivă pragmatică, lipsită de sentimentalism, asupra erorilor pe care Statele Unite riscă să le comită. Mesajul său este clar: izolarea Europei nu va aduce prosperitate Americii, ci dimpotrivă, va vulnerabiliza însăși economia americană.
Ambiția României de a deveni a doua putere militară de pe Flancul Estic la est de Germania, după Polonia, ambiție menționată în Strategia Națională de Apărare, a fost subiectul unei intense analize a experților militari ruși, care pe lângă narativul narativul deja clasic al propagandei ruse privind intențiile revizioniste ale României în raport cu Republica Moldova, arată că, scoțând Turcia din ecuație și plasând-o în Sudul Flancului, România e deja „a doua cea forță militară a Flancului Estic”.
În ultimele două luni, Ucraina și Rusia au acceptat două încetări temporare ale focului pentru a repara liniile de înaltă tensiune care asigură alimentarea externă a centralei nucleare Zaporojie (ZNPP), aflată sub control rusă din martie 2022. Cele două linii – Dniprovska (750 kV) și Ferosplavna-1 (330 kV) – reprezintă ultimele conexiuni critice dintre centrală și rețeaua electrică ucraineană. Fiecare întrerupere pune în pericol funcționarea sistemelor de siguranță ale centralei și crește riscul unui accident nuclear major.
Autoritățile trebuie să crească numărul persoanelor care se identifică drept ruse și vorbesc limba rusă în teritoriile ucrainene anexate. Acest lucru rezultă dintr-un document publicat marți (25.11.2015), semnat de președintele rus, Vladimir Putin, și raportat astăzi de agenția Reuters. Decretul, numit Strategia Națională de Politică Rusă pentru perioada până în 2036, stabilește obiectivul ca 95% din populația țării să se considere rusă.
România a făcut marți, 25 noiembrie, un pas decisiv pentru a acoperi un gol critic în apărarea sa antiaeriană: semnarea contractului pentru sistemele portabile MANPAD MISTRAL . O investiție de 625 de milioane de euro care ne aliniază, în sfârșit, la realitățile dure ale frontului din vecinătate.
Timp de decenii, după cataclismul celor două războaie mondiale, Germania a fost privată de o capacitate militară majoră. Cu un PIB uriaș de aproape 5 trilioane de euro, dublu față de cel al Rusiei, generat de cea mai puternică economie a Europei, Germania a rămas mult în urmă în ultimele decenii în ceea ce privește puterea militară. Dar lucrul acesta s-a schimbat radical după invadarea Ucrainei de către Rusia.
DefenseRomania a participat la conferința internațională „Israel and Central Europe post October 7th” organizată la Budapesta de Europe Israel Press Association (EIPA), unde mai mulți experți, cadre academice și jurnaliști din Europa Centrală și de Est s-au reunit. Subiectele conferinței au fost relațiile Israelului cu statele din regiune, dar și arhitectura geostrategică din Orient după războiul din Gaza generat de atacul grupării teroriste Hamas din 7 octombrie 2023.
Beijingul avertizează asupra posibilelor consecințe după ce Japonia anunță planuri de desfășurare a rachetelor.
Ucraina pare să fi făcut o concesie majoră, dar calculată strategic. Potrivit unor surse oficiale citate de Financial Times și Kyiv Independent, Kievul a acceptat o limitare a efectivelor sale militare la 800.000 de oameni pe timp de pace.
În timp ce Ucraina număra cele 460 de drone și 22 de rachete balistice lansate de Rusia într-o singură noapte, la mii de kilometri distanță, într-un hotel din Abu Dhabi, se redesenează harta de securitate a Europei. Diplomația de război nu a fost niciodată o chestiune de morală absolută, ci de oportunitate cinică și raporturi de forță. Iar informațiile scurse în ultimele 24 de ore confirmă un lucru cert: administrația Trump a apăsat pedala de accelerație, forțând o închidere a conflictului care pare să fi trecut de faza „dacă” și a intrat în faza „cum”.
Ucraina a reușit o lovitură de precizie împotriva Complexului Tehnico-Științific Beriev (TANTK) din Taganrog, eliminând două active militare rare care sunt, practic, imposibil de înlocuit pentru industria de apărare rusă. Imaginile din satelit analizate pe 25 noiembrie confirmă distrugerea ,,laboratorului aeropurtat A-60'', o aeronavă purtător de arme laser, și a unui prototip pentru viitorul program de aeronave de avertizare timpurie al Rusiei.
Într-o intervenție simultană pe RTL și M6, președintele francez Emmanuel Macron a rostit, poate pentru prima dată cu o claritate lipsită de echivoc, ceea ce analiștii spațiului ex-sovietic avertizează de ani de zile: Europa nu se află în pragul unui conflict, ci este deja angrenată într-unul. Nu vorbim încă de blindate pe Champs-Elysees, ci de un război hibrid, total și cotidian, purtat de Rusia împotriva infrastructurii critice și a coeziunii sociale din Vest.
Imprevizibilitatea politicii externe a administrației Trump - care oscilează între presiuni brutale și propuneri de pace neașteptate - ne face să ne gândim tot mai mult că Washingtonul nu acționează totuși haotic, ci aplică în mod deliberat o formă de ambiguitate strategică adaptată la un climat geopolitic dominat de agresiunea Rusiei și ascensiunea Chinei.
Ceea ce trebuia să fie un ''blitzkrieg diplomatic'' al administrației Trump pentru a pune capăt războiului din Ucraina s-a lovit, în acest weekend la Geneva, de zidul realității geopolitice. Narațiunea simplistă a unui „deal” rapid, care să fie livrat de ucraineni pe biroul președintelui american până la Ziua Recunoștinței (27 noiembrie), s-a evaporat.
Luni, la Palatul Cotroceni, are loc o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) cu o miză dublă: definirea cadrului conceptual de securitate pentru următorii cinci ani, prin noua Strategie Națională de Apărare, și identificarea resurselor financiare critice, prin accesarea programului european SAFE. Într-o lume în care arhitectura de securitate se rescrie violent, președintele Nicușor Dan propune conceptul de „independență solidară”, însă succesul acestuia depinde de capacitatea administrativă a unui stat încă măcinat de vulnerabilități interne.
Scenele de la Geneva din acest noiembrie 2025 amintesc izbitor de momentele tensionate care au precedat marile împărțiri ale sferelor de influență din secolul XX. De data aceasta, însă, falia nu mai trece prin inima Berlinului, ci urmează linia însângerată a Niprului și tranșeele din Donbas.
Uniunea Europeană și Regatul Unit vor participa, începând de duminică, la discuții la nivel înalt pe marginea planului de pace pentru Ucraina al lui Donald Trump, o evoluție semnificativă pentru Bruxelles și Londra, care fuseseră ținute în afara procesului până acum.
Asociația Casa Mării Negre / Black Sea House a organizat, joi, 20 noiembrie 2025, alături de partenerii săi, Universitatea Ovidius Constanța și Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europe, Conferința internațională “EU’s Strategic Approach to the Black Sea region – Goals, Instruments, Challenges to Democracy / Abordarea strategică a Uniunii Europene pentru regiunea Mării Negre – obiective, instrumente, provocări la adresa democrației”. Evenimentul a reprezentat cea de-a 9-a ediție a Conferințelor Mării Negre, organizate în mod tradițional de Asociația „Casa Mării Negre / Black Sea House” la Constanța, și a fost declarată de către experții participanți drept cea mai reușită din întreaga serie, prin obiective, prezență și rezultate.
Președintele Nicușor Dan a transmis referiri cu privire la Strategia Națională de Apărare a Țării, aflată în dezbatere publică.
Un război de uzură ca acesta se termină doar când una din părți e epuizată și se retrage.
Administrația Federală a Aviației din SUA (FAA) avertizează companiile aeriene americane asupra riscurilor de survol în spațiul aerian al Venezuelei, pe fondul intensificării activității militare din regiune. Într-o notificare transmisă vineri, FAA a precizat existența unei „situații potențial periculoase” pentru aeronavele care zboară la orice altitudine deasupra țării sud-americane, în contextul „înrăutățirii situației de securitate” și al creșterii tensiunilor militare. Concomitent armada americană din Caraibe e impresionantă, portavionul USS Gerald R. Ford, cea mai modernă navă de luptă din lume, fiind în Caraibe „pe poziții”.
După luni de speculații și retorică electorală, planul administrației Trump pentru încheierea războiului din Ucraina a aterizat pe masa președintelui Volodimir Zelenski. Nu este doar o propunere diplomatică, ci un ultimatum al realpolitik-ului american, livrat direct de emisarul Dan Driscoll: o foaie de parcurs în 28 de puncte care redesenează harta Europei de Est.
DefenseRomania vă invită să urmăriți vineri, 21 noiembrie 2025, o nouă ediție a emisiunii „Obiectiv EuroAtlantic”.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că, pe 16.12.2025, două bombardiere cu rază lungă de acțiune de tip Tu-22M3 au efectuat un zbor planificat în spațiul aerian situat deasupra apelor neutre ale Mării Negre.
La aproape patru ani de când Rusia a readus războiul în Europa, generând odată cu invadarea Ucrainei cea mai mare criză de securitate de după cel de-al Doilea Război Mondial, statele europene se află într-un moment în care își recalibrează paradigma privind apărare și înarmarea în contextul în care scenariul unui război de mare intensitate declanșat de Rusia nu mai e unul SF. În ciuda fondurilor masive alocate pentru înzestrare de europeni, există cel puțin patru mari probleme într-un scenariu ipotetic al unui conflict.
Chiar dacă se va ajunge la pace în Ucraina, Rusia va rămâne o amenințare permanentă, a declarat, marți, președintele Nicușor Dan, la Helsinki, la conferința de presă comună cu liderii UE de pe Flancul Estic.
Președintele american Donald Trump a semnat luni un ordin executiv care desemnează drogul sintetic fentanil drept „armă de distrugere în masă”, deschizând calea administrației Trump pentru a continua represiunea împotriva cartelurilor de droguri din America Latină. Pentagonul a declarat, de asemenea, că opt persoane au fost ucise în alte trei atacuri asupra ambarcațiunilor aparținând unor presupuși contrabandiști.
Luxemburgul participă substanțial la apărarea Europei, deși micul stat din Europa de Vest are o populație de doar 650 de mii de locuitori. Capacitatea financiară a Regatului Luxemburgului îi permite, însă, o implicare inclusive în domeniul achizițiilor de tehnică militară.
Pe măsură ce Varșovia integrează ultimul lot din cele 212 obuziere din primul contract, atenția gigantului sud-coreean Hanwha Aerospace se mută spre sud, unde primele blindate destinate României se află deja pe linia de asamblare. Mai mult, așa cum a afirmat recent președintele și CEO-ul Hanwha Aerospace, Son Jae-il într-un interviu acordat în exclusivitate DefenseRomania, din luna ianuarie începe construcția fabricii K9 din țara noastră.
Congresul Statelor Unite a transmis săptămâna aceasta un mesaj fără echivoc Pentagonului prin aprobarea Legii de Autorizare a Apărării Naționale (NDAA) pentru anul fiscal 2026: modernizarea nu se mai poate face pe seama capacității actuale de luptă.
Lockheed Martin a finalizat producția tuturor aeronavelor F-16 Block 70 pentru flotele inițiale ale Bulgariei și Slovaciei, echipând ambele forțe aeriene cu avioane F-16 avansate, pregătite pentru operațiuni NATO și aliate.
Rusia a respins marți în mod categoric desfășurarea în Ucraina de trupe din state membre NATO, așa cum a propus luni, la Berlin, Coaliția de Voință.
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a solicitat Parlamentului aprobarea prealabilă pentru semnarea Acordului-cadru de instruire a piloţilor pe avioanele F-16.
Avioanele de luptă turcești au interceptat și doborât un vehicul aerian fără pilot (UAV) descris ca fiind „scăpat de sub control”, care se apropia de spațiul aerian al țării dinspre Marea Neagră, a confirmat Ministerul Apărării de la Ankara.
Kievul a făcut pași importanți în ceea ce și-a dorit foarte mult și anume garanții puternice de securitate din partea SUA și a unor țări din Europa. Ele ar urma să fie de nivelul articolului 5 din Tratatul NATO, potrivit președintelui Zelenski. Congresul american ar urma să voteze garanții de nivelul Articolului 5 al Tratatului NATO.
Războiul naval a intrat într-o nouă eră odată cu atacul fără precedent revendicat de Serviciul Ucrainean de Informații (SBU), marcând prima lovitură reușită a unei drone subacvatice (UUV - Unmanned Underwater Vehicle) asupra unui submarin militar rusesc. Atacul de ieri asupra submarinului rusesc din clasa Kilo (Proiect 636.3 Varshavyanka) în portul Novorossiysk nu reprezintă doar o pierdere tactică pentru Rusia, ci debutul unei noi capacități de luptă: vectorul de atac submersibil.
Modelul de organizare a marilor companii finlandeze reprezintă o posibilă cale şi pentru Romarm, a afirmat, marţi, pe platforma X, preşedintele Nicuşor Dan.
După o lungă absență din regiune, o dronă americană de cercetare RQ-4B Global Hawk a zburat din nou, pe 15 decembrie 2025, deasupra apelor neutre ale Mării Negre.
Într-un conflict saturat de tehnologie, comandantul unității ucrainene de robotică a Brigăzii 3 de Asalt avertizează: inovația izolată este inutilă. Adevărata victorie aparține celor care pot transforma "grădina zoologică" de echipamente într-un sistem industrial coerent.
China nu mai caută doar paritatea militară, ci "victoria economică" totală prin rescrierea normelor internaţionale. Pentru a contracara ambiţiile chinezilor, Statele Unite trebuie să orchestreze urgent o bază industrială comună pentru sisteme autonome, fuzionând inovația americană cu capacitatea de producție a aliaţilor săi din Asiei.
Cel mai mare număr de lovituri al dronelor ucrainene a fost, probabil, raportat, pe 14 decembrie. Forțele ucrainene au informat despre atacuri cu succes în adâncimea atât a teritoriului Rusiei cât și în cea a dispozitivului de luptă inamic de pe front. În plus, o nouă abordare a forțelor ucrainene fără pilot începe să producă efecte importante și pe linia întâi.
Liderii principalelor state europene şi ai UE au propus luni ca acestea să conducă 'o forţă multinaţională' în Ucraina şi să susţină în mod 'durabil' armata ucraineană, care să fie limitată la 800.000 de militari, potrivit unei declaraţii transmise guvernul german, informează agențiile Agerpres, Reuters și AFP.
Negociatorii americani au afirmat luni că Statele Unite au oferit Ucrainei garanţii de securitate "foarte puternice", dar totuşi, în opinia lor, acceptabile pentru Rusia.
România și Statele Unite continuă discuțiile la nivel strategic și de coordonare, dovad fiind și ultima vizită în țara noastră a unei delegații din partea Departamentului de Stat al SUA.
Elveția nu va putea achiziționa toate cele 36 de avioane de luptă americane F-35 prevăzute, din cauza costurilor suplimentare prezentate de Statele Unite, au anunțat vineri autoritățile federale de la Berna.
India și Rusia au o relație de lungă durată în domeniul cooperării militare, iar achiziția sistemului de apărare antiaeriană S-400 Triumf, cunoscut în India ca „Sudarshan Chakra”, reprezintă un adevărat pilon al apărării indiene împotriva amenințărilor aeriene venite dinspre vecinii Pakistan și China. India a semnat încă din 2018 un contract de aproximativ 5,4 miliarde de dolari pentru achiziția a cinci regimente de S-400, dintre care trei au fost deja livrate și sunt operaționale, iar restul sunt așteptate în anul sau anii următori.
Președintele Nicușor Dan a declarat că România nu poate neglija rolul de „mare actor global economic” al Chinei iar în acest sens va trebui să ne urmărim interesul, nuanțând însă faptul că relația cu superputerea asiatică nu trebuie să pericliteze aspecte ce țin de securitate.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a dat publicității imagini spectaculoase cu lovirea unui submarin rus din clasa Kilor în portul rus Novorosiisk. Se pare că e vorba de submarinul Varshavyanka.
Guvernul Viktor Orban ar pregăti o „inginerie constituțională”, un set de măsuri menite să crească exponențial puterile Președintelui, în raport cu celelalte instituții ale statului, notează Bloomberg.
După investiții masive în sectorul cibernetic, Israelul a reușit să folosească acestă componentă ca o structură de apărare. IDF a interceptat rachete iraniene în spațiu și, aceeași componentă cyber a fost folosită cu succes și în celebra poveste a pagerelor care au explodat și au neutralizat conducerea militară a grupării teroriste Hezbollah din Liban, în timpul războiului.
Președintele și CEO-ul Hanwha Aerospace, Son Jae-il, în exclusivitate pentru DefenseRomania, a dezvăluit oferta „fără precedent” pe care gigantul coreean a înaintat-o, care nu se limitează doar la producția de mașini de luptă Redback sau obuziere K9 Tunetul, produse aici, ci vizează și alte sectoare, precum și investiții de 180 de milioane de euro.
Potrivit unui sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev, 75% dintre ucraineni se declară împotriva unui plan de pace care ar include retragerea trupelor ucrainene din Donbas (regiunile Donețk și Luhansk), o reducere a dimensiunii forțelor armate ucrainene și nicio garanție specifică de securitate.
Ministerul britanic al Apărării a creat două structuri cheie, una de informații iar cealaltă de contrainformații.
Rusia susține Venezuela în fața 'presiunilor politice și șantajului militar' din partea SUA, a declarat Aleksandr Șcetinin, directorul Departamentului Latino-American din cadrul Ministerului de Externe al Rusiei, în cadrul unui forum de tineret ruso-venezuelan desfășurat la Moscova, informează Agerpres și EFE.
Cehia este unul dintre cei mai eficienți susținători ai Ucrainei, inițiativa privind muniția fiind cel mai cunoscut exemplu. Dar nici măcar țara care avea încă din perioada Războiului Rece o bază industrială și tehnologică puternică, și care are o companie în TOP 100 mondial al industriei de apărare - nu poate rezolva unele provocări tehnologice.
