Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
IAR Brașov are un profit de 11% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
IAR Braşov a raportat un profit net de 14,12 milioane de lei în primul trimestru din acest an, în creştere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când a raportat un rezultat net 12,72 milioane de lei, conform unui raport transmis luni Bursei de Valori Bucureşti și citat de Agerpres.
IAR Brașov, sursă foto: MApN
IAR Brașov, sursă foto: MApN

Compania a realizat o cifră de afaceri netă de 96,57 milioane de lei în primul trimestru din acest an, în scădere cu 2,75% faţă de perioada similară a anului trecut. Aceasta a fost obţinută ca urmare a activităţii din domeniul fabricării de aeronave şi nave spaţiale.

IAR Braşov a raportat venituri din exploatare de 83,02 milioane de lei, în scădere cu 19,5%, precum şi cheltuieli de exploatare de 67,74 milioane de lei, mai mici cu 23%.

Compania avea la finele primul trimestru datorii pe termen lung de 5,08 milioane de lei, în scădere faţă de 5,28 milioane lei consemnate în perioada similara din 2020. Datoriile curente totalizau 35,781 milioane de lei, din care 23,16 milioane de lei erau datorii comerciale, 12,57 milioane de lei alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale, iar 45.769 lei venituri în avans.

La finele primul trimestru din acest an, capitalurile proprii ale companiei erau de 218,17 milioane de lei, în creştere de la 201,25 milioane lei la 31 martie 2020.

 

Despre IAR Brașov



Înfiinţată la 6 august 1925 ca societate pe acţiuni cu capital mixt, aceasta a reprezentat "prima fabrică românească de aeroplane", purtând denumirea "Industria Aeronautică Română - IAR Braşov". În urma dezvoltării succesive a acestei fabrici, prin executarea sub licenţă şi proiecte proprii a mai multor tipuri de aeronave, se ajunge ca în anul 1939 ea să devină un concern de aviaţie fabricând structuri, motoare, aparate de bord, instalaţii de armament. În 1968, se înfiinţează "ICA GHIMBAV", actuala IAR S.A., având ca destinaţie fabricarea de elicoptere, planoare, motoplanoare şi avioane.

În prezent, societatea IAR SA este o companie specializată pentru întreţinere, reparaţii, reparaţii capitale (MRO), modernizări pentru elicopterele 330Puma si 316B Alouette III, activitatea principală desfăşurată de societate fiind cea prevăzută la clasa 3316 din Codul CAEN - 'Repararea şi întreţinerea aeronavelor şi navelor spaţiale'.

Acţiunile societăţii IAR SA Braşov sunt tranzacţionate pe BVB începând cu 14 iulie 2015. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Tarifele vamale impuse de Trump unui stat aliat din Indo-Pacific pun în pericol un contract pentru furnizarea avioanelor de luptă F-15EX
Fan Club HIMARS. În timp ce SUA a dublat deja producția, alte țări preiau modelul: Polonia va avea și Himars-uri coreene ”Chunmoo”, iar Franța lucrează la variantă proprie FLP-T
Abrams au îmbătrânit iar SUA nu mai pierd timpul: Noul tanc va fi ceva nemaivăzut? Cockpit de Formula 1, tehnologia există
Belgia intenționează să cumpere mai multe avioane F-35, dar nu de fabricație americană: Am putea produce F-35 suplimentare în Italia în loc de SUA
Nevoia Ucrainei de sisteme de apărare este acută: Kievul este pregătit să cumpere 10 sisteme Patriot din Statele Unite
Franța ridică ștacheta. Ceea ce nu au reușit rușii și americanii cu MiG-105 și X-20: Un avion spațial? Orizontul de timp e extrem de îndrăzneț
Rusia a fost lovită acolo unde o doare cel mai tare: Presiuni tot mai mari asupra bugetului militar ca urmare a scăderii prețului petrolului
Un scut pentru Europa de Est: Polonia va produce rachete cu rază lungă de acțiune pentru sistemele de artilerie HOMAR-K
Ucraina este acum capabilă să producă în mod independent sisteme de apărare antiaeriană FrankenSAM, rezultate în urma combinării lansatorului sovietic Buk cu rachete americane RIM-7
Versiunea cu AI a renumitei drone Bayraktar TB2, folosită de turci ca platformă de testare pentru noul avion de luptă fără pilot Kizilelma
Rusia are planuri noi pentru dezvoltarea Marinei militare: Submarinele nucleare strategice reprezintă prioritatea absolută a construcțiilor navale
Avioanele JAS 39 Gripen sunt pe val. Au învins după 12 ani F-16 iar acum obiectivul e să ia locul F-35 într-un stat din Europa
Toată lumea arată cu degetul către altcineva. În 2016 România semnase pentru patru corvete Sigma, care azi ar fi fost toate în Marea Neagră
F-35 sau Patriot pe repede-înainte. Trump semnează un ordin executiv care limitează influența Congresului asupra exporturilor de armament
HIMARS-ul european se naște în industria din Franța. Faceți cunoștință cu FLP-T, noul lansator pe care Franța îl propune în locul HIMARS
Starea industriei ruse de armament este catastrofală: Rusia recunoaște că tancurile sale aflate pe frontul din Ucraina au blindaj improvizat cu nisip și ciment
Ucraina a dezvoltat o dronă pentru a intercepta UAV-urile „Shahed” (Video): Specialiștii ucraineni lucrează activ la crearea de drone ieftine
Armatele europene, pe drumul modernizării forțelor blindate: Noul proiect franco-german de tancuri MGCS prinde contur odată cu confirmarea companiilor militare implicate în proiect
,,Clubului utilizatorilor de obuziere K9'', din care şi România face parte, se deschide în Polonia pentru a consolida cooperarea în domeniul sistemelor de artilerie
Așa arată viitorul Armatei SUA: Drona Surveyor cu velă de 13 metri destinată războiului antisubmarin și tehnologie de ultimă oră a unui gigant european
Informațiile DefenseRomania, confirmate. Ilie Bolojan a explicat de ce România a ales să cumpere o corvetă din Turcia deși produce nave de luptă în țară
Accident sau campanie de PR atent planificată a Chinei: Au apărut noi imagini cu avionul de luptă stealth de nouă generație J-36
Războiul comercial inițiat de Trump lovește inclusiv în giganții europeni din industria de apărare
Faceți cunoștință cu elicopterul NH90 Caïman. A fost prezentat în premieră noul elicopter al forțelor speciale din Franța
TOP 10 cele mai scumpe avioane de luptă din lume: De ce F-35 e departe de primele trei poziții, mult sub Rafale sau Eurofighter
Rusia a invadat Ucraina având o adevărată ,,armată industrială'': Maşinăria de război rusească a fost susţinută de 1.400 de întreprinderi şi până la 4,5 milioane de muncitori
După ce au ,,disecat'' un IFV Bradley, ruşii recunosc că blindatul american este net superior unui BMP-3 rusesc
Armata SUA caută înlocuitor pentru muniţiile ATACMS: Compania Lockheed Martin va furniza către U.S. Army 400 de rachete PrSM de ultimă generație
Patriot vs. rachetele hipersonice ruse Kinjal. Ucraina spune că rușii învață din greșeli și devine tot mai dificil de interceptat rachetele
Efect de bumerang asupra F-35 în războiul declanșat de SUA împotriva tuturor? Vestea proastă e că 80% din piesele pentru F-35 nu sunt produse în State

Ştiri Recomandate

"America First" cu aliați: De ce este România esențială și devine coloana vertebrală a strategiei SUA la Marea Neagră
Cooperare strategică: UE valorifică experiența Ucrainei pentru a-și consolida industria de apărare
Rebelii houthi au încercat să-şi măsoare forţa cu aviaţia militară a SUA: „Aproape au lovit” avioane F-16 şi F-35 americane în tipul Operation Rough Rider
Forțele Armate Ucrainene prezintă versiunea modificată a vechiului sistem antiaerian S-200 (Video). Cu ajutorul său, ucrainenii au doborât un avion de avertizare timpurie Beriev A-50
Cât de vulnerabili sutem în faţa unei agresiuni militare ruseşti? Oficial NATO: Alianța trebuie să-și schimbe radical capacitățile de război electronic pentru a învinge Rusia
Programul european EDIRPA produce efecte pentru Cipru, România e încă în „stand by”: Cipru cumpără 40 de rachete Mistral, România vrea și ea sistemele
Tancurile Abrams nu vor mai fi „vârf de lance”. SUA schimbă modul în care vor purta războaie: Blindatele americane, deși formidabile ca putere de foc, vulnerabile în conducerea asalturilor
Photo source: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
A refuzat România un proiect comun de producere de proiectile cu Ucraina? Proiectul era bazat pe idei și tehnologii ucrainene
Sistemele Piorun sunt la mare căutare pe frontul din Ucraina. Un stat NATO, convins să cumpere câteva sute de sisteme de tip MANPAD
Epuizată de războiul civil, Siria încearcă modelul ucrainean și îl tentează pe Trump cu o afacere cu minerale, dar și cu proiectul unui zgârie-nori în centrul Damascului
Forțele americane nu pleacă din Europa. Toate calculele arată că pericolul militar rusesc rămâne în continuare foarte mare
Rusia are stocurile de tancuri, drone și rachete asigurate pe jumătate și o mare problemă. Ce este tantalul, minereul critic de care rușii au nevoie urgent
„Lupii Nopții” ruși amenință Europa: „Motocicliștii lui Putin” au plantat la granița cu Polonia puieți de alun, aluzie la„arma-minune” a Rusiei
Dacă ați crezut că e „aglomerație” de obuziere de 155 mm, tocmai a mai apărut unul: Nemesis, cel mai nou produs de pe piață țintește înlocuirea unui obuzier consacrat
Trump ar putea participa la discuțiile de la Istanbul, iar Orban pregătește terenul negocierilor: Nimeni nu vrea să recunoască, dar am pierdut războiul din Ucraina
Rușii au început să folosească o nouă rachetă de croazieră pe frontul din Ucraina (Foto/Video): Componente de la companii străine ajung în continuare pe mâna industriei ruse de apărare
Pas istoric în reconcilierea turco-kurdă: Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a anunțat că se autodizolvă
Fostul comandant al forţelor armate ucrainene avertizează statele occidentale: Strategiile militare ale NATO, depăşite de provocările pe care le aduce războiul modern
SUA au dat undă verde pentru vânzarea a șase elicoptere Chinook către EAU
Trupe rusești la granița cu Finlanda? Noi imagini din satelit relevă o „activitate tot mai intensă” în locații-cheie aflate în coasta NATO
Contractul pentru noi vehicule de luptă: Programul militar, descris drept o „prioritate” de MApN, are sau nu deja un favorit?
Marea Britanie, îndemnată să-şi mărească arsenalul nuclear pentru a rămâne o putere militară relevantă în faţa Rusiei şi Chinei
Unitatea Occidentului mai primește o lovitură. Liderii europeni cer armistițiu în Ucraina, însă Trump presează pentru negocieri necondiționate, de parcă ar avea o înțelegere secretă cu Putin
Capitularea necondiționată a Germaniei Naziste, o poveste complicată de ruși, în scop propagandistic
Aici s-a ajuns: F-35, în sala de judecată. Un grup de organizații activiste au dat în judecată Marea Britanie pentru că furnizează Israelului piese de F-35
Sabotaj la alt nivel: Serviciile ruse, implicate într-un incendiu masiv care a mistuit un mall din Varșovia. Polonia închide un consulat rus ca răspuns
Trump promite tranzacții de trilioane cu Orientul Mijlociu, însă neglijarea conflictului din Gaza ar putea slăbi influența americană în regiune
Ungaria anulează discuțiile cu Ucraina privind minoritățile naționale. Budapesta, deranjată de acuzațiile de spionaj aduse de Kiev
UE vrea ca industriile de apărare europeană și ucraineană să producă împreună mai mult
Practic nu au știut ce i-a lovit: Primul avion Rafale doborât într-un dogfight a intrat într-o ambuscadă și a fost lovit de o rachetă PL-15 lansată de la mare distanță
România face pași importanți pentru a ține pasul în cel mai tehnologizat domeniu militar: Un adevărat ocean electromagnetic, coloana vertebrală a erei informaționale
De ce au instalat israelienii sisteme de protecție activă în grabă pe tancuri Merkava Mk.3 Astfel de sisteme sunt punctul forte al Israelului
pixel