Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Începând din anul 2021, în dotarea trupelor din sudul Federației Ruse vor fi introduse complexe robotizate Uran-6
Forțele terestre
Data publicării:
Cotidianul rus Izvestia a informat, pe 18.08.2020, citând surse din mediul militar, că, începând din anul 2021, unitățile militare ale Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse vor primi în dotare complexe robotizate de tip Uran-6. 

Mașinile unice, care pot fi acționate de la o distanță de un kilometru, vor fi introduse în înzestrarea Brigăzii 11 Geniu și a unor regimente de geniu. Roboții vor fi livrați la trupe în două versiuni: de geniu și de sprijin pentru foc.

Pe direcția principală

Primul lot de roboți se află deja în serviciu în armata rusă. Pe aceste mașini, geniștii ruși stabilesc tehnicile și tacticile de întrebuințare în luptă. Începând de anul viitor, vor fi livrate astfel de mașini în toate marile unități și unități de geniu din Regiunea Militară Sud. Între acestea, se vor afla nu numai versiunea de geniu, ci și versiunea de sprijin pentru foc.

În prezent, în compunerea fiecărei armate de arme întrunite sau de tancuri există câte un regiment de geniu. Este vorba despre așa-numita rezervă a comandantului armatei, care este direcționată spre cele mai importante zone ale frontului. Iar în Regiunile Militare au fost formate structuri de un nivel superior, respectiv brigăzi de geniu. În aceste brigăzi și regimente, se are în vedere în viitor crearea de subunități dotate cu aparate terestre fără pilot.

Complexul Uran-6 a fost prezentat pentru prima dată la parada din 09 mai 2018. Privit din exterior, acesta seamănă cu un tractor sau cu un buldozer. Robotul poate îndeplini misiuni de deminare atât în zone urbane, cât și în zone muntoase și împădurite.

Mașina poate fi echipată cu o rolă, un dispozitiv de lovire sau de frezare, o lamă de buldozer sau o prindere mecanică. În cazul în care detectează un dispozitiv exploziv, mecanismele aparatului îl fac inutilizabil.

Aparatura este comandată de un operator, care se află la o distanță de cel puțin 50 de metri. În caz de foc intens, acesta poate lucra din adăpost și poate comanda complexul la o distanță de până la un kilometru. Pe complexul Uran sunt instalate patru camere de luat vederi, care asigură o monitorizare circulară a situației exterioare.

Complexul de deminare dispune și de o variantă de asalt, în care poate fi echipat cu o pușcă automată și un sistem de rachete antitanc. Astfel de roboți pot suprima punctele de tragere ale adversarului în timpul unui atac, fără a fi nevoie să se pună în pericol viețile militarilor. După cum a informat anterior Izvestia, în cadrul reformei de amploare, care a fost începută anul trecut, Trupele de Geniu se transformă într-o forță independentă de atac. Geniștii sunt orientați din ce în ce mai mult pe operațiuni de asalt în localități, pe minarea în secret a terenurilor și pe curățarea rapidă a zonei de dispozitivele explozive ale adversarului. În cadrul brigăzilor de la nivelul Regiunilor Militare sunt formate subunități de geniu-asalt.

Expertul militar Viktor Murakhovsky a declarat pentru Izvestia că Uran-6 va permite creșterea eficienței în depășirea barajelor de mine și în escortarea coloanelor militare, acolo unde este posibilă utilizarea unor dispozitive explozive.

“Astăzi, multe armate ale lumii dispun de sisteme de minare de la distanță, inclusiv cu ajutorul aviației. Astfel, orice mișcare a trupelor, ca să nu mai vorbim de lupta la nivel tactic, trebuie să fie însoțită de mijloace de geniu. Iar complexele robotizate fac acest lucru mai rapid și mai eficient. În plus, pierderea acestor mijloace nu este critică, așa cum se întâmplă în cazul echipajelor mașinilor”, a precizat Murakhovsky.

“Regiunea Militară Sud asigură securitatea militară a Federației Ruse pe direcția strategică sud-vest. Aceasta include nu numai teritoriul statelor învecinate, ci și zona de apă din Marea Neagră și estul Mării Mediterane. De asemenea, acoperă și teritorii îndepărtate, de exemplu Siria, unde sunt dislocate baza de la Khmeimim și punctul de asigurare tehnico-materială din portul Tartus”, a spus Viktor Murakhovsky.

“De aceea, Statul Major General și Ministerul Apărării au format cea mai puternică grupare de trupe pe această direcție. Regiunea Militară Sud este prima care primește echipamente noi. Așa s-a întâmplat și cu complexele de rachete Iskander și cu dronele și cu alte sisteme de atac”, a explicat expertul.

Testarea în acțiune

Primele teste ale robotului de geniu au fost efectuate chiar în Regiunea Militară Sud. În anul 2014, complexe Uran-6 au fost direcționate către Raionul Sunzhensky din Cecenia. Acestea au efectuat curățarea continuă a terenurilor agricole și a pădurilor de obiectele explozive rămase după război. 

Timp de o lună de testare, robotul a verificat peste 80.000 de metri pătrați și a distrus aproximativ cincizeci de obiecte periculoase. S-a confirmat astfel, în mod experimental, că acesta poate să facă într-o zi munca unei subunități formate din 20 de geniști. Complexul Uran s-a comportat foarte bine pe terenuri neuniforme, cu șanțuri și gropi, unde munca este deosebit de periculoasă pentru oameni.

În anul 2016, robotul a fost dislocat în Siria, pentru deminarea părții istorice din Palmira. De asemenea, a îndeplinit misiuni și în Raionul Aleppo. Potrivit datelor furnizate de Ministerul rus al Apărării, timp de doi ani, un detașament al Centrului internațional antimină din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a eliminat peste 100.000 de obiecte explozive, a verificat aproape 1.500 de kilometri de drumuri, precum și 17.000 de clădiri și structuri. De asemenea, roboții au fost întrebuințați pentru curățarea câmpurilor de mine și lichidarea munițiilor neexplodate.

În mod experimental, operatorii complexelor Uran au fost îmbrăcați în exoscheleturi pasive. Acestea au ajutat la susținerea panourilor grele de control și comunicații, împreună cu un costum blindat, în timpul multor ore de muncă în deșertul fierbinte sirian.

Militarii ruși au informat că, în urma rezultatelor utilizării experimentale în luptă în Siria, complexul Uran-6 a fost modificat, ținând cont de experiența acumulată în republica arabă.

 

 

 

 

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Cum s-a încheiat o bătălie rară între un tanc rusesc și unul ucrainean care au ajuns față în față pe linia frontului (Video)
S-a aprins becul roșu în stocuri însă Rusia nu renunță nici la T-72. Cifrele nu mint: Capacitatea Rusiei de a lupta e pompată de pe Axă
Armata SUA începe o importantă rotaţie de blindate grele și aviație în Europa, în cadrul Operației Atlantic Resolve
Tancul T-14 Armata invincibil al Rusiei, care a fost 11 secunde pe front, caută ajutor extern. Cum încearcă rușii să salveze proiectul „celui mai bun tanc din lume”
Cobra românească, vedetă în Turcia unde a fost prezentată în premieră și a întors privirile. „Există un mare interes pentru Cobra II în versiunea României”
România a primit deja 40 de blindate 4x4 Cobra II iar mai bine de jumătate au fost integrate la Mediaș. Totul e gata pentru producția de serie
Ungaria a finalizat programul H225M și se laudă că are cea mai modernă flotă de elicoptere din Europa. Dar oare e chiar așa?
România intră în zodia germană? Soluția Skynex pentru sistemele antiaeriene Oerlikon ale României, propunerea mașinii de luptă Lynx și o fabrică de pulberi
Ucraina a primit un nou lot de tancuri Abrams, dar nu din partea SUA. America nu mai e cel mai mare furnizor de tancuri americane Abrams pentru ucraineni
Militarii români se pregătesc pentru obuzierele K9: Exerciții de manevră și cu foc real, în Coreea de Sud
Bătrânele IAR-330 Puma sunt pe final de viață și depășite tehnologic. Francezii ne propun elicoptere H215M cu producție în România, la Brașov
De ce Lynx nu a ajuns încă pe frontul din Ucraina? Mașinile de luptă sunt și în „bătălia pentru România”: Dacă vor câștiga vor forma „triunghiul Lynx” în regiune
România spune adio AK-47 și dă startul înzestrării cu arme de asalt și mașini de luptă MLI. Termen ambițios pentru semnarea contractelor a două programe gigant
Tancuri Leclerc din cadrul Regimentului 1 de Vânători al Armatei Franceze / Foto: 7th Army Training Command, flickr
EXCLUSIV
Cea mai mare prezență militară franceză externă e în România: Urmează „testul brigăzii” cu tancuri Leclerc. „Vom demonstra o proiecție de forță întregii lumi”
Obuziere K9 și următorul pas: Tancuri K2 Panther? „România are nu doar avantajul similitudinilor geografice zdrobitoare, a producției locale ci și a timpului de livrare”
Va fi aruncată în luptă „Furnica” ucraineană. Noua dronă terestră Muraha va ajunge în premieră pe front
Mașinile de luptă Puma, despre care se zvonea că ar intra și în „bătălia pentru România” și care au avut la început probleme tehnice cu turela, „salvate” de Bundeswehr
În cimitirul de tancuri din Ucraina: TOP 3 cele mai „îngropate” tancuri ale Rusiei, inclusiv „imbatabilul” T-90, cel mai performant tanc rus
Moscova ajunge la fundul sacului cu vechituri. Blindatele sovietice din depozite sunt trimise obligatoriu în uzine pentru recondiționare
Cum au construit SUA un Frankenstein cu turelă pe care acum l-a scos din priză. Eșecul M10 Booker a costat SUA peste un miliard de dolari aruncați pe geam
”SUV” transformat în vehicul militar. Americanii vor să impresioneze armata britanică și Europa cu o camionetă de uz civil
K2 Panther, în timpul unei demonstrații pentru România, care a avut loc în Coreea. Photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Demonstrație de forță impresionantă a tancurilor K2 pentru România. Avantajele tehnice și de ce K2 se potrivește mânușă României
Cobra II, photo source: DefenseRomania
EXCLUSIV
Faceți cunoștință cu SAROM, noua companie care va produce Cobra II românești. Chiar și blindatele 4x4 venite din Turcia au „amprentă” românească
Siguranță aeriană la un nou nivel: Elbit prezintă PAWS-2 (HR), un sistem revoluționar de avertizare cu infraroșu
AbramsX va fi un monstru printre tancuri, dar e oare suficient? De ce sunt unii sceptici în SUA și cântă deja prohodul noului Abrams
Încă o lovitură dureroasă, încasată de ruși: Câteva dintre prețioasele lansatoare Iskander au fost lovite de ucraineni
Sursa foto: EuroSpike.
EXCLUSIV
România cumpără blindate de desant aerian germane Enok AB care intră în dotarea Forțelor pentru Operaţii Speciale. Vehiculele, adaptate pentru apărare anti-tanc
Și totuși, China. Rusia folosește lasere chinezești împotriva dronelor ucrainene. Ce știm despre sistemul „Silent Hunter” ce are la bază un laser cu fibră optică
România mai cumpără un lot de vehicule blindate VAMTAC ST5. Contractul, 2 milioane de euro

Ştiri Recomandate

Zelenski a anunțat și înlocuirea ministrului Apărării. Cine preia acest portofoliu cheie la aproape 4 ani de la invazia rusă pe scară largă
Serviciul de Informații Externe (SBU) ucrainean atrage atenția asupra unei provocări ruse cu victime într-un obiectiv religios, chiar și în interiorul Rusiei, pentru a submina negocierile
Radiografia Siriei: Căderea lui Assad nu a anulat influența regimului său. Va fi lupta noului stat sirian cu celulele regimului defunct o bătălie decisivă, sau se ajunge iar la un război de uzură?
TOP 5 arme pe care Ucraina le așteaptă în 2026: De la avioae Gripen și „ochii din cer” AWACS la rachete balistice. Vor rămâne doar promisiuni?
Strategia Ucrainei pentru 2026: Generalul Sirski anunță „marea transformare” a armatei și noile priorități tehnologice pe front
Schimbare de gardă politică la Kiev: Volodimir Zelenski îl propulsează pe șeful spionajului militar GUR la cârma Administrației Prezidențiale după prăbușirea erei Yermak
Iranul, din nou pe un butoi de pulbere: Trump spune că SUA sunt pregătite să intervină militar dacă regimul va deschide focul împotriva iranienilor aflați în stradă. Teheranul răspunde
Adio legendarului M2 Bradley, bun venit XM30: SUA apasă pedala de accelerație pentru viitorul blindat. Ce aduce nou XM30?
Ascensiunea armelor turcești: Din România până în celălalt capăt al continentului unde Spania a parafat un acord istoric pentru avioane Hurjet
Anatomia unui sabotaj strategic. Cum a demantelat CIA, prin mâna Ucrainei, infrastructura energetică a Rusiei
Scut peste orașele ucrainene: Strategia prin care Kievul își protejează sectorul energetic și civilii cu încă două sisteme Patriot
Bilanț de război 2025: Rusia pierde de șase ori mai mulți militari decât Ucraina și nu mai poate reface unitățile de elită
„Welcome back to life”: Cum a predat spionajul militar ucrainean o lecție de umilință operativă serviciilor secrete de la Moscova (VIDEO)
Axa Tel Aviv-Berbera: Mutarea de șah care forțează Egiptul să își apere supremația în Marea Roșie
Lovitură devastatoare la Mukalla: De ce a ales Arabia Saudită să bombardeze forțele Emiratelor și să pună capăt alianței din Yemen
DefenseRomania vă mulțumește că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Germania, aproape de startul producției noii rachete Taurus Neo. Ceea ce ar trebui să fie o veste bună pentru Ucraina, nu e din păcate
90% gata, dar 100% incert: Fără garanții solide de securitate, acordul cu Rusia este doar un „Budapest 2.0” pentru Ucraina
Lecții din anul 2025: De ce marile puteri militare trebuie să-și rescrie urgent tacticile după succesele asimetrice ale Ucrainei
Se naște din Gripen viitorul avion al Germaniei? Cu avionul european de generația a 6-a în moarte clinică, nemții merg spre suedezi care însă pun condiții
Orizont 2035: De ce Japonia a ales independența tehnologică în locul „confortului” american pentru noul avion de generația a șasea
Avioane F-16 ale României, ridicate chiar în prima zi din 2026. Rusia a atacat masiv Ucraina de Revelion, inclusiv la Dunăre
Americanii nu confirmă că Ucraina ar fi atacat reședința președintelui Putin: NSA și CIA nu au găsit dovezi care să susțină versiunea Moscovei
Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
pixel