Industria din Germania a bătut recordul livrărilor de armament datorită Ucrainei: Topul clienților armelor nemțești
Guvernul german a autorizat anul acesta exporturi de arme în valoare de cel puțin 11,71 miliarde de euro, un nou record față de cele 9,35 miliarde din 2021 și cu o creștere de 40% față de exporturile înregistrate în 2022, de 8,362 miliarde.
Foto ilustrativ. Transportul vehiculelor Marder pentru Ucraina / Rheinmetall
La valoarea sistemelor de armament (6,15 miliarde) se adaugă cea a altor echipamente militare (5,57 miliarde). Boomul exporturilor este ușor de explicat prin livrările militare masive către Ucraina, dintre care Germania este al doilea cel mai mare donator după Statele Unite.
Peste o treime din exporturile germane de apărare au fost către Ucraina, în valoare de 4,15 miliarde de euro, finanțate direct de guvernul german, UE sau alte guverne NATO/UE. Este o creștere semnificativă față de 2022, când Ucraina a fost destinatarul a “doar” 25% din exporturile militare germane.
Topul celor mai importanți clienți pentru industria de apărare din Germania
Foto ilustrativ. Transportul vehiculelor Marder pentru Ucraina / Rheinmetall
Următorii clienți sunt Norvegia (1.2 miliarde euro), Ungaria (1.03 miliarde euro), Marea Britanie (654,9 milioane euro), Statele Unite (545,4 milioane euro) și Polonia (327,9 milioane euro). Pe locul șapte se află Israelul, pentru care Germania a aprobat exportul de arme pentru 323,2 milioane de euro, de 10 ori mai mult decât anul trecut, majoritatea acestor livrări corespund perioadei de după atacul Hamas împotriva Israelului din 7 octombrie.
În total, 90 la sută din exporturile germane au fost furnizate către națiuni aparținând UE, NATO, Ucraina sau altor "aliați" (Australia, Japonia, Coreea de Sud). Germania a furnizat produse de apărare în valoare de 1,180 miliarde altor națiuni precum Israel, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită.
Ministerul Economiei, răspunzând la o întrebare parlamentară, a anunțat că "la mijlocul lunii decembrie, guvernul federal a aprobat exporturi de arme pentru o sumă de cel puțin 11,71 miliarde de euro, stabilind un nou record. Indicatorul maxim anterior de 9,35 miliarde de euro, înregistrat în 2021, a fost depășit cu 25%. Față de anul 2022, creșterea este de 40%".
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News