Iranul a susținut Hamasul financiar și cu expertiză, pentru dezvoltarea capabilităților militare
Cotidienele arabe Al-Arabiya și Al-Hadath au relatat, citând surse sub protecția anonimatului, că, înainte de a fi ucis la Bagdad în ianuarie 2020, Qassem Soleimani, comandantul Forței Quds, a înființat o unitate specială pentru dezvoltarea capabilităților militare ale Hamasului.
Iranul a trimis în secret bani Hamasului pentru a-și dezvolta capabilitățile militare și de apărare. O echipă specializată în dezvoltarea rachetelor a fost constituită din șapte specialiști, iranieni, libanezi și un sirian, iar 25 de comandanți militari ai Hamasului au fost instruiți la Teheran.
Iranul a înființat în Fâșia Gaza o unitate specială subterană de comunicații și laboratoare pentru dezvoltarea armelor. Un oficial iranian din Forța Quds a vizitat laboratoarele Hamas de aproximativ cinci ori, ultima data în ianuarie 2021. Inginerii iranieni și palestinieni au acționat în ultima perioadă pentru dezvoltarea dronelor care să transporte explozivi.
Unitatea de dezvoltare a rachetelor, condusă de un inginer iranian și unul palestinian, a realizat cele mai recente rachete folosite de Hamas în lovirea Tel Avivului. Rachetele au fost dezvoltate în întregime în interiorul Fâșiei Gaza, iar Iranul și-a transferat expertiza în acest dosar oficialilor militari Hamas.
Reprezentantul Hamas la Teheran, Khaled Qaddumi, a participat la o ceremonie intitulată "Victoria asupra bombardamentului israelian", care s-a desfășurat la mormântul fostului comandant al Forței Quds, Qassem Soleimani, în orașul Kerman, în sud-estul Iranului.
"Nu este o exagerare să spunem că voi, iranienii, sunteți parteneri în aceste victorii și vă mulțumesc pentru sprijinul vostru și apreciem acest lucru", a declarat Qaddumi.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News