Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Iranul, numit oficial stat terorist. Decizie fără precedent a unui tribunal din Canada: Doborârea avionului de linie, intenționată
Terorism
Data publicării:
Iranul a comis un act terorist prin doborârea unui avion Boeing ucrainean în ianuarie 2020 după decolarea de la Teheran, a tranşat joi un tribunal canadian, deschizând calea pentru o cerere de despăgubire de la familiile victimelor, relatează Agerpres, care citează AFP. Avocații unor apropiați ai rudelor au salutat decizia, precizând că ea este una fără precedent în Canada.

Curtea Superioară de Justiţie de la Ontario a decis că cele două tiruri de rachetă asupra zborului PS752 al companiei Ukraine International Airlines au fost "după toate probabilităţile" intenţionate şi sunt considerate de legea canadiană un "act de terorism".

"Reclamanţii au stabilit că distrugerea zborului 752 (de către Iran) este un act de terorism", a concluzionat judecătorul Edward Belobaba, pronunţându-se în favoarea celor patru apropiaţi ai victimelor care vor să poată da în judecată Iranul în Canada, potrivit avocaţilor lor.

"Decizia Curţii Superioare de Justiţie din Ontario este fără precedent în legea canadiană", au afirmat cei doi avocaţi ai lor, Mark şi Jonah Arnold, într-un comunicat.

"Ea va avea un impact important pentru apropiaţii victimelor, care caută să li se facă dreptate", au adăugat ei.

 

Canada a rupt relațiile cu Iranul după incident. 55 de canadieni și-au pierdut viața după doborârea avionului de linie



Potrivit acestora, decizia deschide calea pentru cereri de despăgubiri ale clienţilor lor adresate Iranului pentru act terorist. Reclamanţii solicită daune de 1,5 miliarde de dolari.

Statele beneficiază în general de imunitate în Canada, unde nu pot fi judecate în civil. Însă o lege care datează din 2012 face o excepţie pentru ţările considerate a fi susţinătoare ale "terorismului". Ottawa a rupt relaţiile diplomatice cu Teheranul în acelaşi an.

La trei zile după catastrofa zborului PS752 survenită la 8 ianuarie 2020 la Teheran, forţele armate iraniene au recunoscut că au doborât avionul "dintr-o eroare".

În raportul său final prezentat în martie, Organizaţia Aviaţiei Civile Iraniene (CAO) a disculpat forţele armate. Ucraina a spus că este "o tentativă cinică de a ascunde cauzele reale", în timp ce Ottawa a transmis că este un raport "incomplet" şi "fără probe tangibile".

Printre cele 176 de victime se numără şi 55 de cetăţeni canadieni şi 30 de pasageri care aveau statut de rezidenţi permanenţi.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Avioane ale armatei turce au lovit bazele kurzilor din nordul Irakului, ca răspuns la atentatul de duminică
Atentat terorist în centrul Ankarei, cu câteva ore înainte de discursul din Parlament al lui Erdogan
Un exercițiu militar demonstrativ al organizație paramilitare Hezbollah a simulat o incursiune pe teritoriul Israelului
Parlamentul Franței consideră că aşa-zisa companie militară privată rusă (PMC) Wagner Group este o organizație teroristă: Abuzurile grupului Wagner nu pot rămâne fără răspuns
Wagner taie și spânzură in Africa, în numele Moscovei: SUA partajează informații sensibile și vor să taie conducta cu bani pentru mercenarii lui Prigojin
Forțele militare ale SUA au ucis un lider de rang înalt al ISIS în urma unui raid aerian în nordul Siriei
Israelul atacă Fâșia Gaza și Liban. Armata confirmă raiduri aeriene după ce Hamas a lansat zeci de rachete spre Israel
NATO, prima reacție privind R. Moldova: Rusia nu are suficientă forță militară pentru a ataca Moldova și a încercui Ucraina
Gruparea palestiniană teroristă Hamas lovește Israelul: Cel puțin 7 morți după ce Hamas a atacat o sinagogă
Lovitură de stat dejucată în Germania: O grupare teroristă de extremă-dreapta intenţiona să răstoarne guvernul de la Berlin
Grupul rus de mercenari Wagner a fost adăugat pe ''lista neagră'' a SUA, alături de talibani şi gruparea Boko Haram
Explozie la ambasada Ucrainei din Madrid. Un plic care conținea un mic dispozitiv exploziv artizanal a rănit uşor un angajat al ambasadei
Amenințare teroristă a Rusiei (Video). Prigojin, „bucătarul lui Putin”, a trimis un baros cu „sânge” Parlamentului European care se pregătea de un vot împotriva Wagner
Armata turcă se pregătește să intre în Irak și Siria. Erdogan anunță o operațiune terestră împotriva kurzilor, fără acordul Rusiei și SUA
Suedia îndeplinește condiția Turciei și aprobă un amendament constituțional pentru combaterea terorismului
Turcia refuză să accepte condoleanțe din partea SUA după atentatul care a avut loc la Istanbul
Atac armat în Ierusalimul de Est. Au fost vizați agenții israelieni de la un punct. Sunt victime
Mossadul a dejucat zeci de atacuri teroriste iraniene în străinătate, inclusiv în Turcia sau Cipru
Un atacator s-a detonat în apropierea ambasadei Rusiei din Afganistan. Doi angajați ai ambasadei au murit
Grupare afiliată la Al-Qaeda anunță uciderea a 4 mercenari ruși Wagner în Mali
Talibanii ridică din umeri după operațiunea SUA în care a fost asasinat Ayman al-Zawahiri, liderul Al Qaeda
Înfrângerea totală a ISIS: Liderul Statului Islamic în Siria, ucis de o dronă în urma unei operațiuni a SUA
Statul Islamic amenință cu o nouă campanie de atacuri, speculând preocuparea generală pentru conflictul din Ucraina
Învins în Siria și Irak, noul lider al ISIS îndeamnă jihadiștii să reia atacurile în Europa pe fondul războiului din Ucraina
În timp ce Rusia nu oferă clarificări cu privire la pierderea crucişătorului Moskva, două submarine rusești au lansat rachete Kalibr în Marea Japoniei
Atentat la Tel Aviv. Un terorist a deschis focul în centrul Capitalei Israelului în timp ce localurile erau pline
Biden a confirmat că liderul ISIS a fost ucis într-o amplă operațiune a SUA. S-a aruncat în aer „într-un ultim gest disperat de laşitate”
Operațiune majoră a forțelor speciale ale SUA în Siria, dar americanii sunt „zgârciți” cu detaliile. Cea mai amplă operațiune din 2019 încoace
Are vreo șansă noul Su-75 Checkmate să învingă F-35? Rusia speră, dar experții nu pariază pe un proiect aflat doar pe hârtie
Israelul se teme de un atac nuclear. Scenariul pesimist al unui general israelian: Armata nu e pregătită de război

Ştiri Recomandate

În premieră un Gripen E brazilian a lansat o rachetă METEOR. Rachetele aer-aer ar putea fi intergrate și pe viitoarele F-35 ale României
A fost semnat contractul pentru HISAR iar România are oficial prima navă nouă după 35 de ani. Cât a costat corveta ușoară TCG Akhisar
Dronă ucraineană ,,Sea Baby” neutralizată în Marea Neagră: Scafandrii militari români s-au ocupat de detonat dispozitivul
Viitoarele arme de asalt ale României, prin fonduri SAFE. Beretta plusează cu pistoale și automate fabricate aici cu transfer complet de tehnologie
Revelația unui general NATO: Cum a ajuns o forță minusculă de 2% a Ucrainei să provoace jumătate din toate pierderile armatei ruse
Fără șoferi, fără echipaj: Armata SUA dezvoltă „artileria fantomă” care se încarcă autonom pe câmpul de luptă
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Marco Rubio susține că s-au făcut „progrese” către acordul de pace - dar spune că doar Vladimir Putin poate pune capăt războiului din Ucraina
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
Hegemonie aeriană: Grecia își construiește o „super-flotă” de 121 de avioane F-16 Viper pentru a domina Mediterana de Est
Deși în conflictul cu Ucraina “nu au rupt gura târgului”, sistemele rusești de rachete antiaeriene S-400 Triumf se pare că sunt la mare căutare în India
Cursa pentru recuperarea tehnologiei militare: Statele Unite cer Libanului returnarea unei bombe neexplodate GBU-39, de teama spionajului rus și chinez
„15 minute de manevre extreme”: Cum a supraviețuit un pilot american de F-16 unui atac cu rachete în Orientul Mijlociu
„Condamnate din start”: Motivul pentru care discuțiile Statele Unite-Rusia nu pot opri războiul din Ucraina
Aviația Strategică rusă și-a schimbat tacticile privind loviturile cu rachete asupra Ucrainei. Majoritatea avioanelor Tu-160 și Tu-95MS decolează acum din Extremul Orient
Donald Trump anunță că SUA nu mai contribuie la asistența Ucrainei, în timp ce Witkoff e primit călduros la Kremlin
Ucraina anunță că încă rezistă la Pokrovsk, Vovceansk și Kupyansk, deși propaganda rusă anunța încă din august ocuparea Pokrovskului
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
F-35 vs. J-20. Cine ar câștiga într-o luptă aeriană? Două avioane asemănătoare, dar atât de diferite: Chinezii ar fi în avantaj într-un singur scenariu
Thales prezintă un simulator pentru scenarii anti-dronă. Militarii îl pot integra direct în instrucția din poligon
Dacă Europa vrea război, Rusia este pregătită, amenință Putin
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
Nave chineze și japoneze se șicanează în apropierea Insulelor Senkaku, disputate de ambele părți
În sfârșit ajung sistemele NSM. România, fără nave de suprafață moderne, dar măcar cu baterii de coastă Naval Strike Missile de ultimă generație
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
Polonia a primit un nou lot de Abrams și e deja de departe cel mai mare operator Abrams din Europa. România e pe lista de așteptare a livrărilor
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica
Lituania și Belarusul se acuză reciproc de incursiuni cu baloane de contrabandă și drone. UE pregătește un nou pachet de sancțiuni pentru aliatul Rusiei
Psihologia slăbiciunii în UE: Europa pică cu brio testul Ucraina pe care singură și l-a impus. Când va renunța Europa la strategia ei eșuată?
Furie la Moscova din cauza afirmațiilor unui ofițer superior NATO: Un atac asupra Moscovei va avea consecințe
pixel