Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Italia vrea să dezvolte un nou tanc? Polonia şi alte state europene, invitate să participe la dezvoltarea proiectului
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
Germania şi Franţa lucrează în comun, de aproape trei ani, la derularea mai multor proiecte militare privind realizarea, atât a unui avion de ultimă generaţie – proiectul FCAS (Future Combat Air System), cât şi a viitorului tanc principal de luptă franco-german (sistem terestru de luptă, Main Ground Combat System, MGCS). În momentul de faţă aceste două proiecte par a fi exclusiv pentru armatele celor două state, dar Italia care a prezentat interes pentru proiectul MGCS nu a fost băgată în seamă şi a decis să meargă pe cont propriu, intenţionând să lanseze cu alte stat un proiect pentru dezvoltarea unui nou tanc principal de luptă.

Proiectele militare ale Germaniei şi Franţei privind realizarea, atât a unui avion de ultima generaţie – proiectul FCAS (Future Combat Air System), cât şi a viitorului tanc principal de luptă (sistem terestru de luptă, Main Ground Combat System, MGCS), au părut de la bun început dedicate strict pentru înzestrarea armatelor celor două ţări, ceea ce pe unele state europene le-a deranjat faptul că nu au fost invitate să participe la aceste proiecte.

Italia este unul dintre statele europene care nu au văzut cu ochi buni acest lucru, ceea ce a putut fi observat în ultimii ani prin demersurile pe care Roma le-a depus pentru a se apropia mai mult de proiectul avionului de luptă Tempest, dezvoltat de Marea Britanie. Compania italiană Leonardo joacă un rol esenţial în cadrul programului Tempest, deoarece dezvoltarea sistemelor de senzori și avionica i-au fost atribuite.

Realizarea proiectului viitorului tanc principal de luptă franco-german (sistem terestru de luptă, Main Ground Combat System, MGCS), condus de Biroul Federal pentru Înzestrare, Tehnologie Informațională și Asistență a Bundeswehr – BAAINBw (Bundesamt für Ausrüstung, Informationstechnik und Nutzung der Bundeswehr), a înregistrat, de la momentul lansării sale, progrese considerabile, ceea ce a determinat mai multe state să-şi îndreptate atenţia spre el, printre care şi Italia. Dar, atât pentru Germania, cât și pentru Franţa, nu se pune problema integrării de noi state partenere în acest proiect, chiar dacă pentru Spania s-a făcut o excepție pentru participarea la SCAF.

 

Italia este interesată să participe la proiectul pentru viitorul tanc de luptă franco-german

 

În iunie, precizam într-o amplă analiza că Italia este interesată să participe la proiectul pentru viitorul tanc de luptă franco-german, iar dacă acest lucru nu se poate realiza era luată în considerare găsirea de soluţii alternative, inclusiv iniţierea unui proiect care să concureze cu cel iniţiat de industriile de apărare din Franţa şi Germania.

Pe 16 iunie, în cadrul unei comisii naţionale pentru apărare, secretarului de stat italian pentru apărare Giulio Calvisi, a amintit că Italia a acordat întotdeauna o atenţie sporită programului MGCS, încercând să profite de orice oportunitate pentru a fi parte a acestui proiect.

Oficialul italian a precizat că a avut discuţii cu omologul său german şi s-ar putea ajunge la o decizie ca Italia să participe la acest proiect.

În orice caz, Ministerul Apărării din Italia "se angajează să identifice alte soluții posibile, în cazul în care proiectul franco-german nu corespunde așteptărilor" forțelor sale armate’’, a spus, la momentul respectiv, Calvisi. „În acest sens, opțiunile alternative sunt evaluate în strânsă cooperare cu sectorul industrial” și „căutarea posibililor parteneri strategici pentru dezvoltarea în comun a unui nou tanc de luptă european continuă”.

Pentru Italia, care vrea să-şi înlocuiască tancurile Ariete până în 2030/35, este important să fie implicată cât mai repede în proiectul MGCS pentru a avea un cuvânt de spus în definirea specificațiilor, dar din partea Franţei şi Germaniei nu există deschidere pentru participarea altor state. Mai mult, Polonia se află în aceeași situație, este în căutarea unui nou tanc şi se uită cu acelaşi interes către proiectul MGCS, dar tot ceea ce a primit sunt promisiuni, doar din partea Franţei, nu şi din partea Germaniei. 

 

Italia vrea să dezvolte un nou tanc, cu participarea Poloniei şi a altor state europene

 

Italia a zis să profite de reticenţa Parisului şi a Berlinului de a coopta şi alte state europene care să participe la dezvoltarea viitorului tanc principal de luptă, luând decizia lansării propriului program de tancuri de luptă. Potrivit publicaţiei Opex 360. Programul Italiei este deschis participării şi pentru alte state europene, chiar şi pentru cele non-europene precum Israelul sau Statele Unite. 

La sfârşitul lunii trecute, publicaţia poloneză Polska-Zbrojna a precizat că ministerul polonez al Apărării a primit din partea Romei o invitaţie de participare la viitorul program italian de tancuri.

Ministerul polonez al Apărării a confirmat pentru sursa citată că a primite din partea Italiei o solicitare, adresate şi altor state din UE, pentru a coopera în cadrul unui proiect militar care presupune dezvoltarea unor noi platforme terestre. Ministerul polonez al Apărării a mai precizat că în acest moment analizează oferta Italiei, iar participarea Spaniei la acest program nu este exclusă.

La rândul său, publicaţia poloneză Defence 24 a confirmat într-o analizată, publicată în urmă cu două zile, că ministerul polonez al apărării a primit din partea Italiei o invitaţie de a participa, alături de Spania şi alte state europene, la un proiect care presupune dezvoltarea unui nou tanc principal de luptă.

 

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Analiză: Modelul polonez. Cum să cumperi tancuri și să-ți repornești industria de apărare. O lecție pentru România?
Turcia vinde armament și în Vest: Contract gigant în Europa pentru 45 de avioane de antrenament HURJET, în valoare de 3.1 miliarde de euro
Situație dramatică la Pokrovsk. Ocupanții își stabilesc noi poziții și dețin aproape 85% din oraș
La doar o zi după România, Rheinmetall își extinde rețeaua de fabrici de muniție într-un alt stat din Flancul Estic
Luna Cobra II în România. Ajung în valuri 256 de blindate 4x4 pentru Armată, concomitent cu începerea producției la Mediaș
Războiul viitorului, decis acum. Statele Unite forțează crearea „scutului” laser anti-dronă
Noul portavion chinez Fujian e un salt tehnologic demn de o superputere, dar China mai are de învățat: Fujian e la 60% din capacitatea USS Nimitz, un portavion bătrân de 50 de ani
SUA ezită cu Tomahawk, Marea Britanie nu. Un nou lot de rachete Storm Shadow a fost livrat Ucrainei pentru a pregăti iarna în teritoriile Rusiei
De ce aviația militară a SUA vrea să-și mărească flota cu încă 300 de avioane. Nu doar F-35, ci și misteriosul F-47 sunt parte a strategiei de contracarare a Chinei
În sfârșit pulberi, după decenii de dependență de Serbia: Rheinmetall Victoria începe în România construcția celei mai moderne fabrici. 200 de tone de pulberi, dar și capacități de artilerie
Războiul ca un joc pe calculator: Sistemul "viral" prin care Ucraina își recompensează operatorii de drone pentru distrugerea infanteriei ruse
Noua armă enigmatică a Chinei: O navă de luptă semi-submersibilă și fără echipaj ce ar putea schimba paradigma războiului naval
Rusia a lansat la apă misteriosul submarin nuclear Habarovsk. Rușii se laudă că submarinul va putea lansa 6 „supertorpile” Poseidon
TOP 10 arme „invincibile” ale Rusiei: Topul marilor eșecuri, de la bombardierele PAK de generația a 6-a, la Su-75 și tancurile „fantomă”
Rusia mizează pe Su-35, generația a 4++, folosit intens și în Ucraina livrând un nou lot. Numărul de Su-35 doborâte de ucraineni
Niciun F-16 Viper livrat. Un aliat al SUA cere despăgubiri din cauza întârzierilor F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-ului american
Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Cum își scufundă România propria industrie navală: Suntem la un pas să ratăm producția corvetelor ușoare în țară iar un gigant poate închide ușile
Nu doar Gripen. Kievul își dorește o flotă de 250 de avioane noi, inclusiv F-16 și Rafale. Cât costă ora de zbor pentru fiecare
Polonia își cimentează rolul de pilon strategic pe Flancul Estic. Varșovia va deveni hub regional pentru motoarele avioanelor F-15EX
Momentul strategic al Ankarei: Tancul Altay a intrat în producție (VIDEO). O victorie a industrie de apărare a Turciei care redesenează ecuația militară regională
Eurofighter, pe val dintr-un capăt în celălalt al continentului. Europa ridică ștachete și vrea să ia fața F-35 într-un stat care a pus semnul de întrebare pe F-35
România va achiziționa în comun sisteme antiaeriene Mistral 3. Într-un final contractul urmează să fie semnat anul acesta
Navele de luptă ale Europei vor doborî din 2029 drone cu laser iar în viitor și rachete. Fregata Sachsen a efectuat cu succes mai multe teste laser
Ordonanța privind investițiile în industria de apărare, pe masa Guvernului
Rusia a inventat (iar) o armă „unică în lume”. Lumea așteaptă să vadă dacă funcționează mai bine decât cele de pe front
Miza uriașă a „Ferrari-ului F-35”. Lockheed Martin pariază pe modernizare în fața costurilor NGAD: Tehnologie de generația a 6-a pentru a menține dominația aeriană a SUA
Dronele Ucrainei care au ținut în șah „marea” flotă rusă, și în dotarea României? Proiectele comune pe care Ucraina le-a propus României prin SAFE
Bulgaria și Rheinmetall vor construi o fabrică pentru producerea de praf de pușcă și obuze
Polonia apasă pedala reînarmării. Miza strategică a acordului cu Coreea de Sud: Cum devine Varșovia un hub european pentru tancuri de luptă
Ucraina va produce propriile avioane Gripen. Acordul istoric cu Suedia care schimbă paradigma apărării: de ce este preferat JAS 39 în fața F-16

Ştiri Recomandate

„Vă vedem, știm ce faceți”: Marea Britanie răspunde agresivității rusești după o creștere alarmantă de 30% a incursiunilor navale și a bruiajului electronic
Bombardierele strategice americane B-52H au părăsit teatrul de operații european. Prima misiune din anul fiscal 2026 a durat numai două săptămâni
Epuizarea „rezervelor sovietice”(FOTO): Imaginile din satelit arată golirea depozitelor strategice de blindate ale Rusiei din Orientul Îndepărtat
Schimbare de gardă în Luftwaffe: Primul F-35A intră în producție, în timp ce Germania ia în calcul extinderea comenzii cu încă 15 aeronave
EXCLUSIV
Adio, pace pe repede-înainte! Statele Unite au realizat că nu pot livra Rusiei o Ucraină „pe tavă” până la Ziua Recunoștinței
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Șah mat la Beijing? Presiunile SUA care au blocat brusc vânzarea avioanelor J-10C către Egipt
Azi are loc ședința CSAT care rescrie securitatea României: Miza accesării fondurilor europene SAFE și conceptul de „independență solidară” propus de președinte
Europa ripostează la Geneva. Contrapropunerea oficială care demontează „Planul în 28 de puncte” al SUA și schimbă total datele problemei pentru Ucraina
Avioane Eurofighter și F-16, ridicate de la sol în timp ce Rusia lovește la „milimetru” de granița NATO
Pace din Ucraina, în etapa bătăliei din birouri. Europa vrea o ofensivă diplomatică asupra echipei lui Trump pentru a relaxa predarea Donbasului către ruși
Watchkeeper X de la Elbit
EXCLUSIV
Dronele Watchkeeper X pentru Armata României, 'coming soon'. Câte s-au cumpărat și când vor fi livrate UAV-urile
Primul portavion pentru drone european care se construiește în România a deschis apetitul pe continent. A doua țară din Europa care tatonează terenul pentru o astfel de navă
Marco Rubio contrazice doi senatori bipartizani și spune că planul de pace pentru Ucraina a fost elaborat de SUA, nu primit din Rusia
Premieră militară istorică: O dronă ucraineană FPV a doborât în Rusia un elicopter Mi-8, lovind de sus în elice (Video). Vânătorul a devenit pradă
Mesaj din Duma rusă: Planul de pace propus de SUA trebuie respins. Războiul poate fi rezolvat doar prin victorie clară pe front și capitularea Ucrainei
Polonia, surprinsă că e menționată de două ori în planul de pace pentru Ucraina, deși nu a fost consultată. Inclusiv în garanțiile inspirate din Articolul 5
În ciuda problemelor, Estonia s-a răzgândit și merge în continuare pe mâna HIMARS
Majoritatea germanilor susțin convocarea tinerilor pentru o evaluare a serviciului militar
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
JD Vance a anunțat principalii trei termeni ai acordului de pace dintre Ucraina și Rusia. Vicepreședintele SUA i-a criticat pe cei care au atacat planul
SUA tranșează dezbaterea: Au sau nu viitor elicopterele de atac? Apache în versiunea V6 tocmai au doborât 13 din 14 drone, folosind inclusiv rachete Hellfire și tactici diferite
Centrul analizei geostrategice s-a mutat la Constanța săptămâna aceasta: Dezbatere internațională de anvergură privind strategia UE la Marea Neagră
O Ucraină înarmată, înfrântă și cu sentimentul trădării, ținută la granița Europei?
Falia dintre SUA și Europa privind „impunerea păcii” în Ucraina
În plin scandal de corupție în Ucraina, Zelenski a anunțat că a ordonat un audit în sectorul apărării
Se înmulțesc semnele lovirii iminente a Venezuelei: Portavionul USS Gerald R. Ford e „pe poziții” iar SUA avertizează avioanele de linie privind survolul Venezuelei
Ucraina începe să negocieze cu SUA în Elveția planul de pace al lui Trump
Președintele Nicușor Dan anunță finalul dezbaterii privind Strategia de Apărare a României. Aceasta va suferi unele modificări după propunerile trimise
Rușii atacă masiv Ucraina, România ridică F-16, scenariu ce se repetă aproape în fiecare noapte. De data aceasta drona nu a mai intrat în spațiul României
Putin spune că Rusia a primit planul de pace al SUA și amenință Ucraina cu înfrângerea militară totală dacă nu se va așeza la masă. Prima reacție și de la NATO
Cu România prinsă în negocierile pentru elicoptere H215M deși Armata vrea H225M, un stat african bate palma pentru H225M. Cu centru de întreținere și reparații local
pixel