Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Kremlinul: Nu este nevoie ca Rusia să ajute militar Belarusul. Să-i credem pe cuvânt?
Forțele terestre
Data actualizării:
Data publicării:
Kremlinul a transmis miercuri că nu este nevoie ca Rusia să ajute Belarusul militar sau în alt fel, în contextul tulburărilor privind contestatele alegeri prezidenţiale de la 9 august, şi că nici Belarusul nu vede nevoia unui astfel de sprijin din partea Moscovei, relatează Reuters.

Într-o teleconferinţă cu jurnaliştii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a acuzat puteri străine, fără a le numi, de amestec în afacerile interne din Belarus şi a spus că o astfel de interferenţă este inacceptabilă, potrivit Agerpres.

El a mai declarat că situaţia din Belarus este o chestiune internă care ar trebui rezolvată de belaruşi înşişi.

După alegerile contestate din 9 august, presiunea este tot mai mare la adresa preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994. El se confruntă zilnic cu manifestaţii şi cu o mişcare de grevă care afectează mai multe industrii vitale pentru economia ţării sale.

Lukaşenko a respins în mod repetat ideea plecării de la putere, deşi luni, într-o încercare de a calma spiritele, a spus că ar fi dispus să plece după votarea unei noi Constituţii în cadrul unui referendum, dar a avertizat că în niciun caz 'la presiunea străzii'.

 

Kremlinul se contrazice singur! Putin l-a asigurat pe Lukaşenko că Rusia e gata să ajute inclusiv militar Belarus dacă va fi nevoie

 

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus duminică liderului belarus Aleksandr Lukaşenko, în cadrul unei convorbiri telefonice, că Moscova este gata să asigure sprijin în conformitate cu pact militar colectiv din care ambele fac parte dacă va fi necesar, informează Kremlinul într-un comunicat, relatează Reuters, potrivit Agerpres. Kremlinul a precizat în acelaşi comunicat că asupra Belarusului se aplică presiune externă, dar nu a menţionat cine face acest lucru.

 

Putin i-a promis lui Lukaşenko ajutor pentru asigurarea securităţii Belarusului

 

Preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko, aflat în dificultate în urma unei masive mişcări de contestare post-electorală, a respins sâmbătă orice mediere externă între el şi opoziţie şi a susţinut că omologul său rus Vladimir Putin l-a asigurat cu privire la un ajutor al Rusiei pentru securitatea Belarusului, relatează agenţia Belta, citată de AFP şi Reuters.

,,Ne-am înţeles cu el (cu Vladimir Putin): imediat ce facem prima cerere, un ajutor complet va fi furnizat (de către Rusia) pentru asigurarea securităţii Belarusului'', a spus Lukaşenko în urma unei convorbiri telefonice cu liderul de la Kremlin. ''Când este vorba despre dimensiunea militară, avem un acord cu Federaţia Rusă în cadrul Uniunii (Rusia-Belarus) şi OTCS (Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă)'', a amintit el, după ce a pus actualele manifestaţii din Belarus pe seama unor ingerinţe externe.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Cum și-a pus România piedică singură și a ratat „big time” șansa de a produce blindate Piranha 5 pentru două țări din regiune
Tancurile Abrams nu vor mai fi „vârf de lance”. SUA schimbă modul în care vor purta războaie: Blindatele americane, deși formidabile ca putere de foc, vulnerabile în conducerea asalturilor
Sistemele Piorun sunt la mare căutare pe frontul din Ucraina. Un stat NATO, convins să cumpere câteva sute de sisteme de tip MANPAD
Dacă ați crezut că e „aglomerație” de obuziere de 155 mm, tocmai a mai apărut unul: Nemesis, cel mai nou produs de pe piață țintește înlocuirea unui obuzier consacrat
De ce au instalat israelienii sisteme de protecție activă în grabă pe tancuri Merkava Mk.3 Astfel de sisteme sunt punctul forte al Israelului
”Frankensam” are de acum un nume: Raven. Sistemul antiaerian folosește rachete ASRAAM, luate de la vechile avioane Tornado
Armata britanică trimite Ucrainei zeci de machete-momeală, la pachet cu adevăratele tancuri Challenger 2 sau obuziere AS90
Armata rusă așteaptă lansatoarele iraniene. Fath-360 pot fi camuflate în camioane comerciale obișnuite și vor prelua din sarcinile Iskander
A apărut în public o nouă versiune a tancului T-72. Experții au analizat-o și au catalogat-o într-un singur cuvânt: „Dubioasă”
Orice e bine primit. SUA au construit tancuri M10 Booker cu care nu au ce face, dar prima care ridică mâna e Ucraina
Artileria e regina iar francezii spun că au caimacul. Franța a livrat 78 de obuziere Caesar și dezvăluie câte a pierdut Ucraina în luptă
HIMARS blindează granița cu Rusia: Estonia primește cele șase lansatoare de rachete promise
România încă așteptă înlocuirea bătrânului Jder iar un mic stat baltic se mișcă bine: Va produce o treime din cele 1.000 de mașini de luptă CV90 ce vor ajunge în Est
Sistemul Patriot pe care îl vom achiziționa costă mai puțin decât a anunțat SUA. România confirmă că el va fi achitat de state aliate
Eșecul M10 Booker: Cum a ajuns SUA să construiască un tanc de care nu are nevoie. M10 trebuia să fie parașutabil, dar acum Armata îl refuză
Primul blindat 4x4 Cobra II „made in Romania”, în timp record. 90% e totul gata iar producția de serie începe anul acesta cu apogeul de 1.5 blidate pe zi
În timp ce obuzierul M777 își trăiește a doua tinerețe, BAE spune că producția de muniție de 155 mm va crește de 16 ori, iar asta se datorează și tehnologiei noi
Challenger 3 va fi un tanc cu adevărat impresionant. Marea întrebare e: Cel mai bun tanc construit vreodată sau un proiect niciodată finalizat?
De la Ana la Caiafa cu muniția de 155 mm. România va produce muniția pentru obuzierele sale K9 Tunetul, dar marea întrebare e când?
Abrams au îmbătrânit iar SUA nu mai pierd timpul: Noul tanc va fi ceva nemaivăzut? Cockpit de Formula 1, tehnologia există
Polonia avansează pe drumul către modernizarea forţelor sale terestre (Video): Militarii polonezi au trecut la testarea tancurilor M1A2 Abrams SEPv3, cea mai modernă versiune a blindatului american
Va avea Polonia cel mai performant tanc din lume? Ce modificări va avea K2 Panther versiunea poloneză, tancuri care ar putea ajunge și în dotarea României
Obuzierele K9, alegerea mai multor țări care au Rusia „în coastă”. În timp ce în România începe construcția unei fabrici de K9, o altă țară suplimentează achiziția
Și-ar fi imaginat rușii că vor trezi Germania? Pentru prima dată după 80 de ani, tancuri germane Leopard sunt plasate permament la granița Rusiei
Ucraina pregătește ”soldații de teracotă”. Dronele terestre vor înlocui soldații pe front: 15.000 de sisteme Lyut au primit certificarea de luptă
Americanii s-au împușcat în picior: Surprinzător, mașinile de luptă Stryker nu sunt fabricate în SUA iar ultima decizie lovește cumplit programul
În timp ce mai multe state europene discută despre posibilitatea reintroducerii serviciului militar obligatoriu, rușii încep campania de încorporări de primăvară
Divizia 101 Aeropurtată a U.S. Army testează noi batalioane concepute pentru bătălii la scară largă
De ce e greu să treci de la bătrânele Kalașnikov la arme de asalt M4 americane. Un luptător ucrainean din forțele speciale dezvăluie experiența
Francezii, „cu dragoste pentru tancurile rusești T-14”. În premieră un elicopter Tiger a lansat racheta antitanc Akeron LP de ultimă generație

Ştiri Recomandate

„Vrem să luăm înapoi baza militară Bagram”. Pentru a contracara influența Chinei, Donald Trump vrea ca Armata SUA să revină în Afganistan
Rusia nu are un parteneriat echitabil cu Coreea de Nord. Kim Jong-un, „dezamăgit” de compensațiile primite?
Un parteneriat istoric pentru securitatea Europei de Est: Cum a forțat incidentul cu dronele rusești o cooperare fără precedent între Polonia și Ucraina
Militari ucraineni în regiunea Donețk, direcția Pokrovsk
EXCLUSIV
Război la intensitate mare: Forțele ruse și-au dublat numărul de atacuri pe o direcție importantă în Donețk
De la scut anti-rachetă la „partajare nucleară”: Cum își schimbă Polonia strategia de apărare și de ce se uită spre Franța, nu spre SUA
Secretele dronelor ruseşti „Rubicon”, expuse la liber pe internet: Un propagandist rus a dezvăluit din greșeală o importantă facilitate militară (FOTO)
„Bestia” americană se reinventează. De ce Armata SUA grăbește radical modernizarea legendarului tanc Abrams?
„Ziua rafinăriilor ruse” pentru Ucraina: Dronele ucrainene aproape că au ajuns la Urali unde și rafinăria Neftekhim Salavat a Gazprom a fost lovită azi-noapte
Forțele speciale ale Ucrainei au lovit rafinăria de petrol rusă din Volgograd. Din totalul prelucării petroliere a Rusiei, 5.6% se află la Volgograd
Update nu doar la avioane. Un aliat esențial al SUA în Asia va dispune de un simulator F-16 Bock 70 Viper, cea mai modernă versiune a F-ului american
Kremlinul pompează ”până la 300 de milioane de euro” pentru cumpărarea votului din 28 septembrie, anunță ambasadorul Republicii Moldova
Franța a dezvăluit indirect, în premieră, numărul de avioane Mirage-2000 livrate Ucrainei. Iar veștile nu sunt bune, departe de cele mai optimiste prognoze
Aviația militară a Turciei a primit al 4-lea T-70. Programul elicopterului Black Hawk turcesc supraviețuiește pe modul „avarie”
UE înăsprește regulile privind exportul de tehnologii cu dublă utilizare, care folosesc mașinii de război a Rusiei
Pakistanul extinde frăția strategică din zona Orientului Mijlociu: Acord de "apărare reciprocă", semnat cu Arabia Saudită
Ucraina va primi rachete pentru sistemele Patriot și HIMARS în cadrul a două pachete de ajutorare PURL
Consilier important al lui Putin a demisionat. Singurul care s-a pronunțat împotriva războiului din Ucraina, era și autorul Planului Kozak pentru R. Moldova
F-22 Raptor stabilește un record istoric: Cea mai lungă lansare a unei rachete AMRAAM, dar performanţa rămâne la secret
Analiza sondajului INSCOP: De ce 74% dintre români vor să facă stagiu militar voluntar, în contexul unui peisaj geopolitic tensionat?
China denunță „logica hegemonică” arătând cu degetul către SUA
Scenariul din 2022 nu s-a mai repetat: Armata rusă a început să părăsească Republica Belarus după finalizarea manevrelor “Vest-2025”
Rușii visează la propriul Starlink: Șeful companiei Roscosmos a anunțat apariția terminalelor rusești ale unui nou sistem de comunicații prin satelit
Jocul periculos din jurul uriașei centrale nucleare din Zaporijia și de ce Ucraina este interesată de menținerea acestui risc
Rolul vital al României, explicat de un general NATO: „Ramstein-ul Estului” va asigura stabilitatea Ucrainei
Sistemul american de rachete Typhon, testat în Japonia (VIDEO): Forțele Armate ale SUA și-au intensificat prezența militară în Pacific, iar China protestează vehement
Harta Europei / pexels, aliaksei lepik
EXCLUSIV
Poate Occidentul să facă o schimbare de ritm suficient de puternică pentru a pune capăt războiului ruso-ucrainean?
Iese în sfârșit soarele pentru IAR-99? Primele 5 avioane ar putea fi livrate Armatei în aceste zile după ce ultima piesă din puzzle a fost livrată
Viitoarele programe de înzestrare ale Armatei României: Oportunitatea producției naționale și rolul Șantierului Naval Damen Galați
Abrams, avioane F-35 și Apache, în acțiune. Armata poloneză, demonstrație de forță la doar 100 de km de Coridorul Suwałki
Pentagonul aprobă furnizarea de arme Ucrainei, care vor fi achiziționate de aliați (Reuters)
Aspen European Strategic Forum 2025. Lideri și experți din NATO și UE, prezenți la București la o conferință-cheie privind securitatea europeană
Șeful MApN, în vizită la poligonul Smârdan: Armata este pregătită să riposteze împotriva oricăror amenințări la adresa României
pixel