Secretarul General al PCUS, Michail Gorbaciov se indrepta calm spre scările monumentale pentru a coborî spre curtea mică, unde limuzina Zil, îl aștepta pentru a îl duce spre aeroport. Vizita oficială pe care urma să o facă era importantă, deși atenția lui era îndreptată spre zgomotul deja clar al crăpăturilor care apăreau zilnic în zidurile comuniste ale imperiului sovietic. Pierduse deja lupta cu reforma economică.
La Washington, deși prietenos, noul președinte George Bush Sr. nu numai că nu avea carisma lui Ronald Reagan, dar nici nu avea dorința de îl ajuta pentru a supraviețui. Polonia și Cehoslovacia erau deja pierdute pentru imperiu iar Franța cerea din ce în ce mai mult să fie acceptată la masa de negocieri pentru a își reconstrui influența, deja masivă din punct de vedere istoric, în estul european.
Pleca deci la Beijing înțelegând că subiectul politic al supraviețuirii comunismului va fi principalul element de dialog, luptele dintre facțiunile comuniste chineze fiind extrem de violente. Vizita sovieticului presupunea o dublă misiune: o întâlnire cu Deng, recent retras din viața politică dar încă leaderul militar al Chinei și o reasezare a relațiilor cu partidul comunist chinez. Gorbaciov știa deja că niciunul dintre partidele comuniste din Europa nu mai aveau influența sau importanța pe care o exercitaseră la începutul secolului. Victoria din 1978 a lui Deng, echilibrul precar dintre gruparea maoistă și cea reformistă, reformele economice care depășeau imaginația chiar și celor de la Kremlin, creau o confuzie de mesaj pentru Gorbaciov. Ce putea să ofere URSS unei Chine care se deschidea, încet dar sigur, către economia lumii?
Colac peste pupăză, în piața Tiananmen, exact înainte de sosirea lui, manifestații masive studențești, îi dădeau impresia unui haos perfect care nu putea decît să umbrească imaginea sa de leader mondial calculat și metodic. Cu toate acestea, șeful sovietic mai cunoștea un amănunt important dar secret, că cei doi ideologi ai revoltei studențesti conduseseră și incidentele din 1976 la moartea lui Zhou En Lai, iar mesajul lor era radical maoist, revoluționar marxist și extrem de violent anti-american.
Bătrânul Deng, conducătorul de facto al Chinei post Mao, intrase aproape neauzit în camera fiului său. Erau singurele momente de liniște și de pace pe care le avea, de foarte mulți ani. În anul 1968, în plină Revoluție Culturală, fiul adorat al lui Deng este aruncat de la etajul patru al bibliotecii publice unde studia pentru examentul de literatură. Incidentul nu a fost niciodată clarificat dacă a fost ordonat de Mao însuși pentru a îl umili pe colegul său ambițios sau doar rezultatul unei crime locale organizate de către unul dintre detașamentele de adolescenți analfabeți, care terorizau China la ordinul lui Mao. Supraviețuiește, dar rămâne paralizat pe viață. De atunci, în fiecare seara, Deng, se află în camera fiului său pentru a îi vorbi și pentru a îl hrăni. Până la moartea sa, decenii după, Deng va respecta acest ritual expiator zilnic, refuzând pentru cîteva ore din zi să se gândească la China și partidul pe care îl conducea.
În memoriile sale, fiica lui Deng scrie că în seara aceea, secretarul particular al celui mai puternic om din China va fi încercat în zadar să întrerupă întâlnirea tată-fiu, deplasându-se la domiciliul acestuia. Deng nu îi va răspunde. Spre miezul nopții, după ce fiul său va fi adormit, Deng, furios, îl ia de braț pe imprudentul secretar și îl dă efectiv afară din casă. Până dimineața, în afară de șefii securității comuniste de la Beijing, generalii armatei chineze și o mână de ziariști străini acreditați, nimeni din conducerea supremă comunistă nu aflase despre ocuparea pieței Tiananmen.
În China, o luptă politică post Mao împărțise elita de la Beijing. Iar în interiorul universităților existau tensiuni majore față de ritmul lent al liberalizării economice. Secretarul general reformist al partidului, Hu Yaobang, a tolerat protestele segmentate ale studenților, care au explodat în 1986. Conservatorii l-au acuzat că nu a dat dovadă de o conducere fermă, iar în ianuarie 1987, Hu a fost forțat să renunțe la putere. Izolat și exilat, acesta moare în urma unui atac de cord în aprilie 1989. Exact ca la moartea lui Zhou En Lai, în același loc, în piața Tiananmen, studenții l-au jelit pe Hu ca pe un martir. Astfel se declanșează proteste noi. Premierul conservator, Li Peng, cere acțiuni imediate de reprimare, Zhao Ziyang, noul secretar general al partidului comunist, un reformist, nu este de acord. Deng, retras deja de mai bine de un an din conducerea comunistă chineză, urmărește discret evenimentele. Are armata alături de el.
Exploatând această ruptură vizibilă dintre cei doi, studenții decid organizarea unei acțiuni care să promoveze, ceea ce ei credeau a fi reale, reformele sovietice ale lui Gorbaciov. Cu două zile înainte de vizita acestuia la Beijing, aceștia ocupă celebra piață. Calculul este cinic dar perfect din punct de vedere strategic. Conducerea chineză nu ar fi riscat pentru nimic în lume reprimarea violentă a manifestației pe perioada vizitei oficiale sovietice. Astfel, leaderii revoltei cumpără timp. Evoluția ocupației pieței este spectaculoasă. În numai șapte zile, se ajunge la 1 milion de protestari.
Un singur gest greșit al secretarului general al partidului provoacă mînia distrugătoare a lui Deng. În timpul întâlnirii cu Gorbaciov, exploatând faptul că în sala de primiri era reprezentată toată presa chineză și occidentală, acesta, pe un ton anodin dorește să îl informeze pe sovietic că deși s-a retras politic, adevăratul leader al Chinei și sef al statului a rămas Deng. Pe fondul manifestațiilor din Beijing, această declarație a dorit de fapt să transmită că Deng este responsabilul. Și nu partidul comunist aflat la putere. Declarația comunistului chinez, sunând a raport dat fratelui mai mare de la Moscova reaprinde amintirile dureroase despre aroganța sovietică. Gorbaciov este prins efectiv pe picior greșit iar poporul chinez descoperă că leaderul lor politic (comunist) îi cere ajutor. Transmis greșit, mesajul provoacă singura forță capabilă să asigure suveranitatea Chinei. Armata chineză ia foc.
Presa chineză va transmite acest mesaj, de a doua zi, revoltații din piață întorcându-se nu împotriva partidului comunist și elitei ideologice de la Peking ci direct împotriva lui Deng. Provocat ca om de stat, insultat în fața unui conducător străin, perceput ca pierzând lupta, Deng decide să devină conducătorul statului, renegând partidul comunist pentru care sacrificase totul în viața sa. Comanda militară va zdrobi orice comandă politică. Întîlnirea dintre el și Gorbaciov va fi un fiasco, chinezul știind deja că URSS se va prăbuși. Căderea imperiului sovietic reprezenta pentru Beijing cea mai mare oportunitate statală pentru direcțiile strategice pe care Deng le va imprima în ultimii ani ai săi de viață. Partidul Comunist Chinez nu va mai fi niciodată singura forță a statului chinez. Deng va creiona un echilibru de forțe care și astăzi domină autoritar China.
Masacrul din Piața Tiananmen va fi opera sa integrală, va fi expresia totală, ori eu ori voi, a unui împărat. Va reprezenta decizia de a impune puterea statului în fața partidului. Reformele sale post Tiananmen vor accelera transformarea Chinei în puterea economică mondială de astăzi. 1989 va fi anul în care se deschide lupta exclusivă și structurală dintre statul chinez și partidul comunist chinez, cu un singur obiectiv acela al supremației economice.
Căci, pentru acea decizie fatidică de a folosi armata în reprimarea revoltei populare, după 30 de ani, un alt conducător suprem chinez, Xi Jinping este obligat să decidă dacă acceptă să continue aceeași luptă de secole, între Shanghai și Beijing, între elita burgheză și culturală a vechiului regim, astăzi capitalistă până în măduva oaselor și elita tradiționalistă provenită din aristocrația maoistă crescută la Beijing. Deciziile sale cruciale ori pentru nașterea secolului chinez ori pentru supraviețuirea secolului american.
Pandemia din 2019 doar a precipat lucrurile. A fost exact cutremurul, ca și cel din 1989, care va pune, din nou, China să aleagă. Primul Război Mondial a obligat SUA să aleagă între izolare sau transformarea în puterea dominantă mondială. Pandemia obligă pe fiul unui conducător maoist din Marșul cel Lung, aflat la zenitul puterii personale, să aleagă între retragere sau dominație globală. Indiferend de alegeri, ambele superputeri știu că numai globalismul este soluția.
Ironia istoriei, după ce decenii ocupanții succesivi ai Biroului Oval erau promotorii globalismului, astăzi, din Orașul Interzis, globalistul total să fie tocmai conducătorul comunist al Chinei. Cel mai mare actor globalist astăzi, nu este nici Soros, nu este nici UE, este China comunistă.
Atacurile virulente la adresa Chinei, venite din partea lui Donald Trump exprimă exact această paradigmă politică, devenită opțiune naționalistă pentru administrația pe care o conduce. De aproape un deceniu, conducătorii americani au înțeles că principalul adversar economic este reprezentat de către imensa resursă de piață pe care o reprezintă China. Milioane de locuri de muncă pierdute, floarea industriei americane, începând cu industria de autoturisme și terminând cu simplele stegulețe americane pentru 4th of July, toate au fost transferate în China. Marele sat global, unde totul se produce la cel mai mic preț și cu cele mai puține costuri în resurse devenise obsesia dominației americane.
A fost necesară o pandemie pentru a provoca șocul necesar redescoperirii naționalismului economic american. Minciuna este evidentă, niciun investitor cu minim de inteligență nu se va duce în SUA să producă știind că devine prizionier economic. Trump, prin ideile lui devenite subiect de Facebook global, râset homeric pe TikTok și banc la recepții simandicoase, tocmai asta propune. Nimeni nu mai produce în China, nimeni nu mai cumpară din China, iar aliații SUA să fie obligați sub amenințarea puștii cu lunetă a democrației să depindă total economic de ceea ce Washington dorește să vândă.
O identică exprimare propagandistică a principiului dominației economice sovietice, care ascunde de fapt lupta pentru crearea unei piețe mondiale prizoniere. Noul CAER, acum de limbă engleză, devine mantră, religie și armă. Economia naționalistă impusă de la Washington devine politică internă care seduce. Donald Trump este ales tocmai cu asemenea agendă și purcede la a rupe, orice mecanism internațional, pe care el îl consideră inechitabil pentru SUA. Că are sau nu dreptate, acest lucru nu mai contează. Pentru a își menține limbajul devenit cu timpul violent și deseori vitriolic, Trump anunță de fapt noul Război Rece. Secolul american pe care el îl dorește este un inamic al oricui și al tuturor. Viitorul american este să cumperi grîul din bible belt, să consumi LNG din New York, neapărat să ceri oțel din vestul sălbatic și să votezi transgender la centru. Dacă nu o faci ca națiune sau stat, ești comunist, vândut regimurilor dictatoriale, produsul reacțiunii și neapărat anti american.
Lipsa de alfabet sau șchioapăta educație devin diplomele de onoare ale maselor muncitoare americane. Trump le promite locuri de muncă prin impunerea cu forța a producției americane la export. Democrația, liberul schimb, circulația mărfurilor, competiția, acestea sunt vorbele comuniștilor. Capitalismul trumpian nu mai este liberal, nu mai este democratic. Devenind naționalist, sigur trebuie apărat cu arma în mână și cu cuțitul între dinți. Iată cum naționalismul economic produce frisoane lumii, dar plăceri nebănuite maselor americane.
La numai două oceane diferență, Xi al Chinei va face din administrația sa un model de propagandă. China va oferi lumii un proiect economic global, sub numele de BRI, care va seduce. Made in China, vi le aducem la scara blocului și voi cumpărați local. Africa devine curtea din spate. Asia de Sud devine principalul importator de produse chineze. În timp ce economia lumii se prăbușește peste tot din cauza măsurilor împotriva Covid-19, comerțul de pandemie se triplează între China și vecinii săi. În același timp și el este cu arma în mână și cu cuțitul între dinți.
În insulele Spratly și Paracel, teritorii oceanice aflate în dispută, China testează prima sa mare strategie. “Marele zid de nisip” produce insule artificiale care vor dubla apele teritoriale ale Beijingului. Exploatând o breșă a legii mărilor, cea mai importantă și veche din istoria modernă a umanității, avînd resursele umane și o excelentă mobilizare ideologică, China va schimba geografia Mării Chinei de Sud. Nici Vietnam, nici Philipine, nici Thailanda sau Malaezia, nici Australia, acest nemesis de carton și plin de aere ba pro-americane ba pro-britanice nu vor putea face ca Washingtonul globalist să aducă vreo remediere situației.
Inventând o nouă graniță maritimă, China urmărește permanent rezolvarea, acum pe cale sinocentrică a unei insulte istorice și unei înfrângeri morale. Taiwan, această obsesivă și rebelă provincie a Chinei, pierdută de către Mao și niciodată câștigată de către SUA sau lumea vestică. Această fațadă de propagandă a democrațiilor occidentale aflate la ananghine în Asia, acest teritoriu ocupat timp de decenii de una dintre cele mai feroce dictaturi militare asiatice create sub conducerea fondatorului său Chiang Kai-Shek, această provincie istorică transformată în cea mai iliberală economie a lumii. Această insulă chineză este provocare permanentă.
Și tocmai acesta este locul de unde Trump va porni cruciada sa împotriva Chinei. Taiwan este Piața Tiananmen redivivus. Va arunca vina pandemiei pe partidul comunist chinez și va transfera criza economică, declarând-o ca fiind produs al politicii statale chineze. Atacă ambele structuri de putere din China. Cine însă îi va răspunde va fi doar statul. Căci președintele Xi este nu numai secretar general politic comunist dar este conducătorul constituțional al statului chinez. Astăzi, la o altă scară istorică, dar provocând aceleași reacții, Trump joacă esențial rolul studenților din piața Tiananmen. Pierderea insulei Taiwan devine o ireparabilă greșeală a oricărui conducător occidental. Căci după Taiwan, prin marele zid de nisip, Marea Chinei de Sud devine doar o mare interioară. O astfel de victorie, militară, ideologică și geo-strategică oferă nu numai supraviețuirea partidului comunist chinez, dar cimentează abia născutul secol al statului chinez.
Surprins de atac, președintele Xi nu pare în primele săptămâni a reacționa. Politica sa de a disimula puterea crescândă a Chinei prin jocul contabil, care a lăsat ani de zile, galant și subtil locul de prima putere mondială Americii, devine iluzorie și fără efect. Studenții chinezi revoltați nu au realizat în 1989 că revolta lor nu avea șanse pentru simplul motiv că nu era nevoie de ea. Deng o făcuse pentru ei. Trump nu realizeză că nu este nevoie de el ca lumea să înțeleagă că secolul chinez s-a născut. Fenomenul s-a petrecut deja în timpul administrațiilor Bush și Obama.
Acum ani buni, un serial chinezesc făcea furori, fiind urmărit de nou creata generație Facebook a Chinei. Acest serial se intitula: Lupii Războinici. Linia narativă era simplă, tipică Hollywood: Rambo chinez își urmărea până la capăt dușmanii. Aceia erau întotdeauna albi și occidentali. Drama fiului său a reprezentat forța lui Deng ca om de stat, căci în secunda crimei, în chiar durerea niciodată uitată a tatălui, a dispărut partidul comunist chinez și s-au ridicat statul, națiunea, imperiul lui Deng. Președintele Xi asteaptă doar un astfel de moment fondator pentru a transforma eroii de film în soldați reali. Căci istoria, prin inegalabila savoare a lui Trump, i-a oferit deja, măcar și lingvistic motivul. Lupii războinici, adulmecă tainic aerul. Ținta lor este drumul uscat. Măcar așa să afle și alții că lupii nu înoată.
Notă DefenseRomania: Textul analizei și opinia aparțin autorului, intertitlurile redacției
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
La scurt timp după întoarcerea dintr-o vizită la Moscova, unde s-a întâlnit cu Vladimir Putin, premierul ungar, Viktor Orban, a acordat un interviu publicației germane Welt am Sonntag, în care a declarat că, după încheierea ostilităților, Ucraina ar trebui să redevină un stat tampon între Rusia și țările NATO.
Președintele american Donald Trump a provocat un val de șoc la nivel global sâmbătă, 29 noiembrie, anunțând pe contul său de pe rețeaua socială TruthSocial că spațiul aerian "deasupra și în jurul Venezuelei" ar trebui considerat "complet închis".
Informațiile recente venite de la Berlin, conform cărora luna octombrie a marcat un record absolut în ceea ce privește activitatea dronelor deasupra bazelor militare germane, nu trebuie citite ca simple statistici ale unor incidente izolate de securitate.
Misterul exploziilor care au zguduit vineri două petroliere aflate la intrarea în strâmtoarea Bosfor s-a risipit mai repede decât fumul negru ridicat de pe punțile navelor avariate. Nu a fost vorba despre mine marine rătăcite aşa cum se credea și nici despre accidente tehnice cauzate de uzură morală a navelor, ci despre o operațiune chirurgicală asumată Ucraina.
Viktor Iușcenko, cel de-al treilea președinte al Ucrainei și omul care a simțit pe propria piele toxicitatea influenței rusești, a ieșit recent la rampă cu un avertisment brutal. Fostul lider de la Kiev compară propunerile de „pace” venite dinspre Washington cu Acordul de la Munchen din 1938.
Într-o Europă care încă dezbate reactiv despre reintroducerea stagiului militar sau despre cum să-și completeze stocurile de muniție, Estonia alege din nou să privească securitatea națională nu ca pe o sarcină exclusivă a armatei, ci ca pe o competență civică fundamentală.
Într-un război de uzură, victoria nu se măsoară doar în kilometri pătrați de teritoriu recucerit, ci și în capacitatea de a „orbi” adversarul, lăsându-l expus și vulnerabil în fața unor lovituri care vizează însăși infrastructura vitală a frontului.
O explozie spectaculoasă, un nor purpuriu toxic și o tăcere asurzitoare din partea Kremlinului. Evenimentele de vineri, 28 noiembrie, de la poligonul Yasny din regiunea Orenburg, par să confirme un nou eșec major în programul de modernizare nucleară al Rusiei. Deși Moscova încearcă să proiecteze imaginea unei forțe strategice invincibile, dovezile vizuale și contextuale indică faptul că „super-armele” promovate agresiv de Vladimir Putin au o problemă fundamentală: refuză să zboare.
Viktor Orban a mers din nou la Moscova, unde a obținut din partea lui Vladimir Putin recunoașterea relațiilor excelente dintre cele două țări.
Vineri seara, Ucraina a primit o lovitură care nu a venit dinspre Moscova, ci din interiorul propriilor sale instituții. Andrii Yermak, șeful de cabinet al președintelui și, de facto, al doilea cel mai puternic om din statul ucrainean, și-a prezentat demisia. Nu a fost o retragere onorabilă, ci una forțată de perchezițiile procurorilor anticorupție (NABU) chiar în locuința sa.
Dezvăluirile recente din presa britanică, potrivit cărora Donald Trump i-a trimis pe Steve Witkoff și Jared Kushner la Moscova pentru a pune pe masa Kremlinului recunoașterea controlului rusesc asupra teritoriilor ocupate, confirma în continuare cum se raportează azi Statele Unite la conflictul din Ucraina.
Sub pretextul unei ofensive tehnice împotriva cartelurilor de droguri, Statele Unite redesenează arhitectura de securitate din America Latină. Acordul recent semnat de SUA cu Republica Dominicană este considerat de experţi ultima piesă dintr-un dispozitiv militar masiv care, privit de sus, seamănă izbitor cu o blocadă navală și aeriană în jurul regimului de la Caracas.
În lipsa unei politici europene unitare de înarmare, reacția naturală a statelor a fost accelerarea programelor naționale de achiziții, fiecare țară prioritizându-și propriile nevoi. Deși Bruxellesul a încercat să dea coerență acestui impuls prin câteva instrumente - achiziții comune de muniție, inițiative în domeniul apărării antiaeriene, mecanisme de finanțare pentru industria de apărare - realitatea arată că grosul achizițiilor este încă la nivel strict național.
Devine tot mai clar că actualul context de securitate din Ucraina nu este despre pace, ci despre formalizarea unei capitulări. Vladimir Putin, aflat într-o vizită în Kârgâzstan, a transmis un mesaj Washingtonului înainte de sosirea delegației conduse de Steve Witkoff la Moscova: Rusia nu negociază, Rusia dictează condițiile. Retorica liderului de la Kremlin, aparent deschisă spre dialog, ascunde de fapt un ultimatum - retragerea trupelor ucrainene de pe propriul teritoriu sau anihilarea lor militară.
Fidel rolului său de „locotenent” al Kremlinului și mereu gata să recite partitura Moscovei, Alexander Lukașenko a transformat, joi, summitul OTSC de la Bișkek într-o tribună de lansare a mesajelor rusești. Liderul de la Minsk a comentat, cu aerul unui expert, versiunea planului de pace scursă în presa americană - un posibil tratat între Rusia, Ucraina și Occident.
Germania pare să fi înțeles, în sfârșit, că epoca „dividendelor păcii” s-a încheiat definitiv. Dezvăluirile recente din The Wall Street Journal și presa germană despre existența „OPLAN DEU” (un plan militar secret de 1.200 de pagini) reprezintă mai mult decât o schimbare a birocraţiei greoaie cu care ne-a obişnuit Ministerul Apărării de la Berlin.
Confuzia diplomatică generată de recentul plan de pace în 28 de puncte și negocierile opace dintre Moscova și Washington scot la lumină o criză profundă de viziune strategică la nivelul administrației americane. Într-un moment în care Europa încearcă să descifreze dacă mai poate conta pe garanțiile de securitate transatlantice, o analiză recentă a generalului (r) Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA în Europa, oferă o perspectivă pragmatică, lipsită de sentimentalism, asupra erorilor pe care Statele Unite riscă să le comită. Mesajul său este clar: izolarea Europei nu va aduce prosperitate Americii, ci dimpotrivă, va vulnerabiliza însăși economia americană.
Ambiția României de a deveni a doua putere militară de pe Flancul Estic la est de Germania, după Polonia, ambiție menționată în Strategia Națională de Apărare, a fost subiectul unei intense analize a experților militari ruși, care pe lângă narativul narativul deja clasic al propagandei ruse privind intențiile revizioniste ale României în raport cu Republica Moldova, arată că, scoțând Turcia din ecuație și plasând-o în Sudul Flancului, România e deja „a doua cea forță militară a Flancului Estic”.
În ultimele două luni, Ucraina și Rusia au acceptat două încetări temporare ale focului pentru a repara liniile de înaltă tensiune care asigură alimentarea externă a centralei nucleare Zaporojie (ZNPP), aflată sub control rusă din martie 2022. Cele două linii – Dniprovska (750 kV) și Ferosplavna-1 (330 kV) – reprezintă ultimele conexiuni critice dintre centrală și rețeaua electrică ucraineană. Fiecare întrerupere pune în pericol funcționarea sistemelor de siguranță ale centralei și crește riscul unui accident nuclear major.
Autoritățile trebuie să crească numărul persoanelor care se identifică drept ruse și vorbesc limba rusă în teritoriile ucrainene anexate. Acest lucru rezultă dintr-un document publicat marți (25.11.2015), semnat de președintele rus, Vladimir Putin, și raportat astăzi de agenția Reuters. Decretul, numit Strategia Națională de Politică Rusă pentru perioada până în 2036, stabilește obiectivul ca 95% din populația țării să se considere rusă.
România a făcut marți, 25 noiembrie, un pas decisiv pentru a acoperi un gol critic în apărarea sa antiaeriană: semnarea contractului pentru sistemele portabile MANPAD MISTRAL . O investiție de 625 de milioane de euro care ne aliniază, în sfârșit, la realitățile dure ale frontului din vecinătate.
Timp de decenii, după cataclismul celor două războaie mondiale, Germania a fost privată de o capacitate militară majoră. Cu un PIB uriaș de aproape 5 trilioane de euro, dublu față de cel al Rusiei, generat de cea mai puternică economie a Europei, Germania a rămas mult în urmă în ultimele decenii în ceea ce privește puterea militară. Dar lucrul acesta s-a schimbat radical după invadarea Ucrainei de către Rusia.
DefenseRomania a participat la conferința internațională „Israel and Central Europe post October 7th” organizată la Budapesta de Europe Israel Press Association (EIPA), unde mai mulți experți, cadre academice și jurnaliști din Europa Centrală și de Est s-au reunit. Subiectele conferinței au fost relațiile Israelului cu statele din regiune, dar și arhitectura geostrategică din Orient după războiul din Gaza generat de atacul grupării teroriste Hamas din 7 octombrie 2023.
Beijingul avertizează asupra posibilelor consecințe după ce Japonia anunță planuri de desfășurare a rachetelor.
Ucraina pare să fi făcut o concesie majoră, dar calculată strategic. Potrivit unor surse oficiale citate de Financial Times și Kyiv Independent, Kievul a acceptat o limitare a efectivelor sale militare la 800.000 de oameni pe timp de pace.
În timp ce Ucraina număra cele 460 de drone și 22 de rachete balistice lansate de Rusia într-o singură noapte, la mii de kilometri distanță, într-un hotel din Abu Dhabi, se redesenează harta de securitate a Europei. Diplomația de război nu a fost niciodată o chestiune de morală absolută, ci de oportunitate cinică și raporturi de forță. Iar informațiile scurse în ultimele 24 de ore confirmă un lucru cert: administrația Trump a apăsat pedala de accelerație, forțând o închidere a conflictului care pare să fi trecut de faza „dacă” și a intrat în faza „cum”.
Ucraina a reușit o lovitură de precizie împotriva Complexului Tehnico-Științific Beriev (TANTK) din Taganrog, eliminând două active militare rare care sunt, practic, imposibil de înlocuit pentru industria de apărare rusă. Imaginile din satelit analizate pe 25 noiembrie confirmă distrugerea ,,laboratorului aeropurtat A-60'', o aeronavă purtător de arme laser, și a unui prototip pentru viitorul program de aeronave de avertizare timpurie al Rusiei.
Într-o intervenție simultană pe RTL și M6, președintele francez Emmanuel Macron a rostit, poate pentru prima dată cu o claritate lipsită de echivoc, ceea ce analiștii spațiului ex-sovietic avertizează de ani de zile: Europa nu se află în pragul unui conflict, ci este deja angrenată într-unul. Nu vorbim încă de blindate pe Champs-Elysees, ci de un război hibrid, total și cotidian, purtat de Rusia împotriva infrastructurii critice și a coeziunii sociale din Vest.
Imprevizibilitatea politicii externe a administrației Trump - care oscilează între presiuni brutale și propuneri de pace neașteptate - ne face să ne gândim tot mai mult că Washingtonul nu acționează totuși haotic, ci aplică în mod deliberat o formă de ambiguitate strategică adaptată la un climat geopolitic dominat de agresiunea Rusiei și ascensiunea Chinei.
Ceea ce trebuia să fie un ''blitzkrieg diplomatic'' al administrației Trump pentru a pune capăt războiului din Ucraina s-a lovit, în acest weekend la Geneva, de zidul realității geopolitice. Narațiunea simplistă a unui „deal” rapid, care să fie livrat de ucraineni pe biroul președintelui american până la Ziua Recunoștinței (27 noiembrie), s-a evaporat.
Ucraina a transformat apărarea aeriană într-o cursă de producție în masă, atingând o bornă industrială care părea imposibilă în urmă cu un an: 1.000 de drone interceptoare, livrate zilnic pe front. Această mobilizare de forțe este răspunsul direct al industriei ucrainene de apărare la campania de atacuri de mare intensitate a Rusiei, care utilizează un număr mare de UAV-uri Shahed/Geran pentru a „seca” arsenalul de rachete antiaeriene scumpe ale Ucrainei.
Cel puțin cinci membri ai grupării jihadiste Stat Islamic (ISIS) au fost uciși în urma unor lovituri aeriene americane desfășurate în Siria, după cum a anunțat sâmbătă Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). Atacurile vin ca reacție directă la incidentul din 13 decembrie, în care doi militari americani și un interpret civil au fost uciși în deșertul Palmyra.
Arhitectura de sprijin militar pentru Ucraina trece printr-o expansiune majora a infrastructurii sale de pe Flancul Estic. Generalul Maik Keller, comandantul adjunct al Comandamentului NSATU (NATO Security Assistance and Training for Ukraine), a confirmat că, începând cu luna ianuarie 2026, România va găzdui al doilea centru major de coordonare și tranzit al echipamentelor militare, operând în tandem cu hub-ul deja consacrat de la Rzeszow, Polonia.
Pe timpul nopții de 19.12.2025, armata rusă a aplicat o nouă lovitură de amploare facilităților energetice și militare din Odesa. În mai multe zone ale orașului, există deja o pană totală de curent. Acest lucru a fost anunțat de serviciile online ucrainene.
Planurile Germaniei pentru viitoarea generație de fregate de apărare aeriană (Klasse 127) au suferit o reconfigurare radicală, transformând ceea ce trebuia să fie un înlocuitor pentru clasa F124 într-o platformă de proiecție a forței fără precedent la nivel european.
Potrivit portalului itamilradar.com, un detașament de nave rusești format din submarinul Krasnodar din clasa Kilo și remorcherul maritim Altay a andocat în portul Alger, pe 18 decembrie, pentru o vizită de patru zile, încadrată oficial ca parte a cooperării navale ruso-algeriene.
Fostul președinte iranian Hassan Rouhani a stârnit controverse pe scară largă prin recentele sale declarații care au dezvăluit amploarea dezinformării și a calculelor greșite pe care se bazau factorii de decizie iranieni cu privire la capacitățile militare ale țării, în special în confruntarea cu adversarii săi tradiționali, precum Israelul și Statele Unite.
Darryl Nirenberg a fost confirmat în funcția de ambasador al Statelor Unite ale Americii la București, a anunțat, vineri, misiunea diplomatică americană din România.
Într‑una dintre cele mai mari operațiuni de repatriere din ultimele luni, 1.003 corpuri ale militarilor ucraineni au fost returnate în această dimineață în Ucraina, potrivit comunicatelor oficiale ale Comandamentului de coordonare pentru tratamentul prizonierilor de război (KShVOV). Rusia afirmă că trupurile aparțin personalului militar ucrainean decedat pe parcursul conflictului.
F/A-XX este proiectat să înlocuiască F/A-18E/F Super Hornet de a patra generație și să completeze flota de aeronave F-35C de generația a cincea.
Recent, o delegație a Statelor Unite s-a întâlnit cu producători ucraineni și a efectuat primele teste oficiale ale dronelor ucrainene. Kievul menționează că este pregătit să discute un "parteneriat strategic" în acest domeniu.
Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei pare să se fi inspirat din politica tranzacțională a administrației Trump, care, printre altele, condiționează livrarea de armament către Ucraina de achitarea acestuia.
Consilieri pe probleme de securitate națională din trei țări europene au zburat în Statele Unite pentru a participa la o nouă rundă de discuții pentru realizarea păcii în Ucraina.
Într-o premieră absolută care redefinește parametrii războiului asimetric, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a reușit distrugerea unui petrolier din „flota fantomă” rusească în apele internaționale ale Mării Mediterane. Operațiunea, confirmată de surse oficiale din cadrul unității de elită „Alpha”, a vizat nava QENDIL, un tanc petrolier de clasă Aframax, aflat sub sancțiuni internaționale, dar utilizat în continuare de Rusia pentru a eluda restricțiile occidentale.
Camera Superioară (Bundesrat) a Parlamentului german, care reunește cele 16 landuri federale, a adoptat vineri reforma serviciului militar pentru a consolida armata în contextul amenințării Rusiei și, deși deocamdată rămâne voluntar, în caz de necesitate serviciului militar poate fi declarat obligatoriu.
Programul Canadei pentru viitorul avion de vânătoare (Future Fighter Capability Project) se confruntă cu o presiune publică fără precedent, care riscă să deraieze una dintre cele mai importante achiziții militare din istoria țării. Un sondaj recent realizat de EKOS indică o schimbare radicală de percepție în rândul cetățenilor: o majoritate solidă sprijină acum tranziția către platforma suedeză Saab JAS 39 Gripen, în detrimentul continuării achizițiilor de avioane americane F-35A Lightning II.
DefenseRomania a discutat în exclusivitate cu eng. Carlo Ferlito, CEO Beretta, despre propunerea gigantului italian în programul SAFE în ceea ce privește achiziția viitoarelor arme de asalt pentru Armata României.
O breșă majoră s-a deschis în rețeaua de apărare a regiunii ruse Belgorod după ce dronele ucrainene au interceptat și distrus două lansatoare de rachete S-400 în plin proces de desfăşurare. Incidentul scoate la iveală vulnerabilitatea unora dintre cele mai importante active militare ale Rusiei în fața tacticilor de atac cu drone care operează la joasă altitudine.
Marina egipteană a trecut printr-o transformare radicală în ultimul deceniu, devenind una dintre cele mai puternice forțe navale din Orientul Mijlociu și Africa. Acest proces amplu de modernizare a început după ce președintele Abdel Fattah al-Sisi a preluat puterea în 2014, concentrându-se pe achiziționarea de nave de luptă avansate din țări europene precum Franța, Germania și Italia, alături de consolidarea producției interne .
Polonia a depășit chiar și Armata SUA în implementarea operațională a arhitecturii de apărare antiaeriană de nouă generație, transformând Varșovia în cel mai protejat oraș din lume împotriva amenințărilor aeriene. Într-un moment dificil pentru arhitectura de securitate a NATO, Ministerul polonez al Apărării a declarat oficial Capacitatea Operațională Deplină (FOC) pentru sistemul de apărare antiaeriană și antirachetă WISLA.
După luni de blocaje diplomatice legate de aderarea Suediei la NATO, Ungaria nu doar că deblochează achiziția de sisteme HIMARS, dar reușește să securizeze un acord de producție locală care va integra modulele de lansare americane pe platforme autohtone.
După ani de tensiuni diplomatice și sancțiuni, Turcia pare dispusă să renunțe la controversatele sistemele de rachete rusești S-400. Motivul? Nevoia critică de avioane de generația a V-a și conștientizarea faptului că proiectul autohton KAAN nu poate acoperi singur golurile de securitate din anii 2030.
Președintele autoproclamat al Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a declarat, din nou, că nu poate conduce țara la nesfârșit și s-a numit „un președinte care pleacă”.
Federația Rusă și Republica Belarus continuă să vorbească insistent despre noul sistem de rachete rusesc cu rază medie de acțiune Oreshnik, a cărui versiune experimentală a fost folosită pentru prima dată în luna noiembrie 2024 împotriva unui obiectiv industrial ucrainean.
Rusia şi-a exprimat îndoieli cu privire la contribuţia liderilor europeni la planul Statelor Unite privind soluţionarea războiului din Ucraina, informează agențiile Agerpres și EFE.
Pe 27 noiembrie 2024 a fost semnat contractul de achiziție ATBTU, cunoscute popular ca blindate ușoare 4x4. Contractul a fost câștigat prin procedură de licitație deschisă de compania Otokar. Dar care e stagiul contractului la final de 2025?
Până la sfârșitul anului 2025, racheta balistică ucraineană FP-7 de la compania Fire Point ar trebui să dețină toată documentația care va permite începerea oficială a livrărilor acestei arme către armata ucraineană.
La jumătatea lunii decembrie 2025, serviciile occidentale de monitorizare au înregistrat, pentru prima dată, o lansare țintită a unei rachete rusești Iskander-M la o distanță de 800 km. Aceasta înseamnă că “Iskander 1000” a fost acum de facto desfășurat la trupe și este folosit în mod activ.
Airbus a obținut o comandă majoră de elicoptere de la Ministerul Apărării din Spania, care s-a angajat să cumpere 100 de elicoptere de diferite tipuri.
Schimb de replici diplomatic foarte dur în această săptămână între Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe și vicepremierul Poloniei și omologul său mahiar Peter Szijjarto.
Efortul Ucrainei de erodare metodică a rețelei anti-acces/interdicție zonală (A2/AD) a Rusiei în Crimeea a trecut la un nivel superior de complexitate. Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a confirmat că unitatea sa de elită, Centrul de Operații Speciale „Alfa”, a penetrat apărarea bazei aeriene Belbek în noaptea de 18 decembrie 2025, folosind drone cu rază lungă de acțiune. Bilanțul misiunii indică o pierdere dureroasă pentru Forțele Aerospațiale Ruse: un interceptor greu MiG-31 Foxhound, surprins la sol cu încărcătura completă de luptă, alături de o rețea complexă de sisteme radar.
Printr-un demers fără precedent pentru un stat NATO care nu are stocuri sovietice de armament, guvernul norvegian anunță un pachet de 290 de milioane de dolari care vizează finanţarea pentru Ucraina a două extreme tehnologice: rachete de ultimă generație pentru avioanele occidentale F-16 și muniții pentru sistemele S-300 moștenite din Războiul Rece.
