Marea Britanie va dona armatei libaneze 100 de vehicule blindate "Land Rover RWMIK"
Pe 19 ianuarie, postul arab de televiziune "Al Jazeera" a informat că Regatul Unit al Marii Britanii a anunțat că va dona armatei libaneze 100 de vehicule blindate "Land Rover RWMIK", în valoare totală de 2 milioane de dolari americani.
Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii din Beirut a informat (18.01.2021) că o navă încărcată cu 100 de vehicule blindate "Land Rover RWMIK" va pleca spre Liban.
Tehnica auto va contribui la consolidarea stabilității frontierelor libaneze cu Siria, facilitând armatei să contracareze activitățile teroriste și de contrabandă înregistrate pe acest segment de graniță.
Libanul are frontiere cu Siria în partea estică și nordică. Acestea cuprind cinci puncte legale de trecere a frontierei, dar și alte zeci de puncte ilegale prin care se desfășoară operațiuni de contrabandă între cele două țări.
În comunicatul ambasadei s-a menționat că Regatul Unit al Marii Britanii a ajutat în ultimii ani la desfășurarea a patru regimente de frontieră și la construirea a 75 de turnuri de observare, a oferit 350 de vehicule "Land Rover" și a instruit 11.000 de persoane pentru a preveni infiltrarea extremiștilor și contrabandiștilor din Siria.
Însărcinatul cu afaceri de la Ambasada britanică din Liban, Martin Langden, a declarat că aceste vehicule vor face o diferență reală în activitatea regimentelor de frontieră terestră pentru întărirea securității în regiune, în special după războiul din Siria.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News