Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mark I, primul tanc. Cum au schimbat britanicii istoria: ”Vine diavolul!”
Forțele terestre
Data actualizării:
Data publicării:
Născut din nevoia acerbă de a rupe tranșeele, împânzite cu sârmă ghimpată a inamicului, în timpul Primului Război Mondial, tancul britanic Mark I a fost primul tanc de luptă din istorie.
EXCLUSIV

Pe frontul de Vest, în 1916, Forțele Aliate și armata germană s-au confruntat într-una din cele mai sângeroase bătălii din istorie. Un război mondial, Marele Război, care avea să aducă pentru întâia oară moarte la scară industrială.

Pentru a străpunge linia de tranșee germane, Imperiul Britanic a derulat un program secret, care avea să schimbe fața războiului pentru totdeauna.

La 15 septembrie, în bătălia de pe Somme, tancul britanic și-a făcut debutul: Mark I.

Primul dintr-o serie de modele, atingând doar 6 km/h, tancul britanic Mark I nu era conceput pentru viteză. Misiunea acestora era să treacă prin ploaia de gloanțe, să treacă de sârma ghimpată și să permită infanteriei să străpungă liniile germane.

În 1916, mulți soldați nu văzuseră vreodată un vehicul cu motor, cu atât mai puțin un tanc. Un soldat german, a strigat acum mai bine de 100 de ani, când a văzut un tanc Mark 1 venind spre el: ”Vine diavolul!”

În prima bătălie din istorie când tancurile și-au făcut simțită prezența, au fost folosite 49 de tancuri Mark I. Deși cele mai multe au fost distruse, Forțele Aliate au trecut de liniile germane și au eliberat orașul Fleurs, scopul pentru care au fost construite fiind atins.

Dar toate aceste prime avantaje, în primul rând străpungerea liniei inamicului, veneau cu un preț. Tancurile au fost aruncate în luptă când erau o armă nou apărută. Erau nesigure și erau predispuse defecțiunilor.

Prețul plătit în lupta cu mitraliera și sârma ghimpată a tranșeelor a fost uriaș

Inițial cei opt oameni din interior aveau condiții groaznice. Motorul tancului se afla în mijloc și nimic nu-l delimita de echipaj. Temperatura urca până la 50 de grade Celsius iar zgomotul dinăuntru tancului era infernal. Sunetele gloanțelor care loveau armura erau asurzitoare. 

Când tancurile erau lovite de focuri de mitralieră, fragmente fierbinți de armură zburau prin interior, astfel încât soldații purtau costume de piele și măști din zale pentru a nu fi răniți.

Mai mult, scurgerile de gaze toxice duceau adesea la pierderea cunoștinței, iar explozia unei grenade putea sparge rezervoarele, incinerându-i pe toți cei aflați înauntru.

Armata Britanică era însă convinsă că tancurile reprezentau cheia victoriei, astfel că dezvoltarea lor a continuat urmând alte modele îmbunătățite.

Mark I avea o lungime de maximum 9,9 metri, lățime de 4,17 m și o înălțime de 2,44. Cântărea 28 de tone și era echipat cu patru mitraliere Vickers. Cu motor pe benzină, atingea doar 6 km/h, reușind să parcurgă cu un plin 36 de km.

Cert este că acest program secret al Marii Britanii a dat naștere tancurilor care vor schimba istoria războiului.

Sursă:

Viasat History


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Tancurile Abrams nu vor mai fi „vârf de lance”. SUA schimbă modul în care vor purta războaie: Blindatele americane, deși formidabile ca putere de foc, vulnerabile în conducerea asalturilor
Sistemele Piorun sunt la mare căutare pe frontul din Ucraina. Un stat NATO, convins să cumpere câteva sute de sisteme de tip MANPAD
Dacă ați crezut că e „aglomerație” de obuziere de 155 mm, tocmai a mai apărut unul: Nemesis, cel mai nou produs de pe piață țintește înlocuirea unui obuzier consacrat
De ce au instalat israelienii sisteme de protecție activă în grabă pe tancuri Merkava Mk.3 Astfel de sisteme sunt punctul forte al Israelului
”Frankensam” are de acum un nume: Raven. Sistemul antiaerian folosește rachete ASRAAM, luate de la vechile avioane Tornado
Armata britanică trimite Ucrainei zeci de machete-momeală, la pachet cu adevăratele tancuri Challenger 2 sau obuziere AS90
Armata rusă așteaptă lansatoarele iraniene. Fath-360 pot fi camuflate în camioane comerciale obișnuite și vor prelua din sarcinile Iskander
A apărut în public o nouă versiune a tancului T-72. Experții au analizat-o și au catalogat-o într-un singur cuvânt: „Dubioasă”
Orice e bine primit. SUA au construit tancuri M10 Booker cu care nu au ce face, dar prima care ridică mâna e Ucraina
Artileria e regina iar francezii spun că au caimacul. Franța a livrat 78 de obuziere Caesar și dezvăluie câte a pierdut Ucraina în luptă
HIMARS blindează granița cu Rusia: Estonia primește cele șase lansatoare de rachete promise
România încă așteptă înlocuirea bătrânului Jder iar un mic stat baltic se mișcă bine: Va produce o treime din cele 1.000 de mașini de luptă CV90 ce vor ajunge în Est
Sistemul Patriot pe care îl vom achiziționa costă mai puțin decât a anunțat SUA. România confirmă că el va fi achitat de state aliate
Eșecul M10 Booker: Cum a ajuns SUA să construiască un tanc de care nu are nevoie. M10 trebuia să fie parașutabil, dar acum Armata îl refuză
Primul blindat 4x4 Cobra II „made in Romania”, în timp record. 90% e totul gata iar producția de serie începe anul acesta cu apogeul de 1.5 blidate pe zi
În timp ce obuzierul M777 își trăiește a doua tinerețe, BAE spune că producția de muniție de 155 mm va crește de 16 ori, iar asta se datorează și tehnologiei noi
Challenger 3 va fi un tanc cu adevărat impresionant. Marea întrebare e: Cel mai bun tanc construit vreodată sau un proiect niciodată finalizat?
De la Ana la Caiafa cu muniția de 155 mm. România va produce muniția pentru obuzierele sale K9 Tunetul, dar marea întrebare e când?
Abrams au îmbătrânit iar SUA nu mai pierd timpul: Noul tanc va fi ceva nemaivăzut? Cockpit de Formula 1, tehnologia există
Polonia avansează pe drumul către modernizarea forţelor sale terestre (Video): Militarii polonezi au trecut la testarea tancurilor M1A2 Abrams SEPv3, cea mai modernă versiune a blindatului american
Va avea Polonia cel mai performant tanc din lume? Ce modificări va avea K2 Panther versiunea poloneză, tancuri care ar putea ajunge și în dotarea României
Obuzierele K9, alegerea mai multor țări care au Rusia „în coastă”. În timp ce în România începe construcția unei fabrici de K9, o altă țară suplimentează achiziția
Și-ar fi imaginat rușii că vor trezi Germania? Pentru prima dată după 80 de ani, tancuri germane Leopard sunt plasate permament la granița Rusiei
Ucraina pregătește ”soldații de teracotă”. Dronele terestre vor înlocui soldații pe front: 15.000 de sisteme Lyut au primit certificarea de luptă
Americanii s-au împușcat în picior: Surprinzător, mașinile de luptă Stryker nu sunt fabricate în SUA iar ultima decizie lovește cumplit programul
În timp ce mai multe state europene discută despre posibilitatea reintroducerii serviciului militar obligatoriu, rușii încep campania de încorporări de primăvară
Divizia 101 Aeropurtată a U.S. Army testează noi batalioane concepute pentru bătălii la scară largă
De ce e greu să treci de la bătrânele Kalașnikov la arme de asalt M4 americane. Un luptător ucrainean din forțele speciale dezvăluie experiența
Francezii, „cu dragoste pentru tancurile rusești T-14”. În premieră un elicopter Tiger a lansat racheta antitanc Akeron LP de ultimă generație
Blindate JLTV aflate și în dotarea României, rechemate în service? Anchetă privind falsificarea blindajului și conexiuni cu rușii. JLTV, folosite și de forțele speciale române

Ştiri Recomandate

Noi incidente de securitate în Polonia: Dronă neutralizată deasupra clădirilor guvernamentale, doi cetățeni belaruși reținuți
Compania Lockheed Martin vrea să resusciteze F-35: Cum noile tehnologii de ,,generația a șasea'' ar transforma radical avionul de luptă
"Băiețelul" european se maturizează: Şeful Rheinmetall explică de ce investițiile în apărare sunt singura șansă a Germaniei de a deveni un partener de încredere pentru SUA
România permite cu bună știință folosirea spațiului ei național pentru atacarea Ucrainei
Amenințarea de la graniță: De ce vrea Uniunea Europeană să replice modelul de apărare al Ucrainei cu un „Zid de Drone”
Câte avioane de luptă a pierdut Ucraina de la începutul războiului? "Contabilii" rușilor numără de câteva ori același avion doborât
Tensiunile dintre Rusia și NATO cresc în mod periculos: Oficiali ruși de nivel înalt afirmă că alianța se află “de facto” în război cu Moscova
Franţa este gata să joace rolul de garant al securității Poloniei: Ce mesaj transmite Rusiei desfăşurarea avioanelor Rafale în sprijinul polonezilor?
Ucraina răspunde ironiilor Ambasadei Rusiei la București: Afirmațiile cu privire la „date nesatisfăcătoare”, o practică rusească bine-cunoscută
Iată de ce e mai ieftin să te înarmezi pentru descurajare: Ucraina cheltuie 172 de milioane de dolari pe zi, doar pentru a se apăra de invazia Rusiei
Zid anti-drone în stil asiatic: Japonia dezvoltă sistemul de apărare costieră SHIELD
Adio F-16 și rachete costisitoare pentru doborârea dronelor? Ucraina anunță că e una dintre puținele țări care dezvoltă arme electromagnetice
MApN: Spațiul aerian românesc, încălcat de drone de 11 ori de la începutul invadării Ucrainei / Echipele poloneze anti-drone vor fi instruite de operatori ucraineni
Rusia simulează un atac cu Iskander și noile rachete balistice Oreshnik asupra Europei. Cele șase state luate în vizor de rachetele „imposibil de interceptat”
Putin se pregătește de întoarcerea veteranilor, planul fiind de a-i implica inclusiv în politică
SUA și Marea Britanie vor semna un acord privind reactoare modulare mici în timpul vizitei lui Trump la Londra
Moşteanu: Procedura doborârii dronelor e aprobată din iulie / Piloţii aveau autorizarea, au evaluat riscurile colaterale şi au decis să nu deschidă focul
J-20S este o nouă generație de avioane de luptă stealth cu două locuri, dezvoltate de Aviation Industry Corporation of China. Sursa foto: X.
EXCLUSIV
”Chinezii i-au prins din urmă pe americani”; cât e propagandă, cât adevăr. De la noul portavion ”Fujian”, la F-35 care depinde de pământuri rare din China
MApN clarifică misterul dronei ”pierdute” de radarele avioanelor F-16: Drona a evoluat 50 de minute în spațiul României, dar ulterior a ieșit
Bulgaria primește gratuit 7 nave pentru modernizarea Marinei sale. Cu o condiție similară României în donația celor 18 avioane F-16 olandeze
Renunțarea la S-400, poarta către revenirea Turciei în programul F-35? Rusia ar vrea să răscumpere sistemele S-400 vândute Turciei
Două rafinării din Rusia au suferit avarii după atacuri cu drone ucrainene
Rușii au încercat să intre în Kupiansk prin conducte. Operația ucraineană de contrasabotaj a reușit
Tragere cu un sistem HIMARS al României Sursă foto: Forțele Terestre Române
EXCLUSIV
Cu o Polonie înarmată până în dinți, Rusia s-ar putea orienta către Axa sudică. De ce România nu e totuși o țintă ușoară, cu F-16, Patriot și HIMARS-uri
F-16 și Eurofighter au aprobarea să doboare drone. Vom primi echipamente suplimentare, anunță ministrul apărării
Franța și Germania au dezvoltat un nou concept al viitorului tanc de luptă principal, denumit EMBT Enhanced Main Battle Tank.
EXCLUSIV
Miliardele din SAFE, pe înțelesul tuturor: României i se deschide ușa spre tancul european sau drone MALE. Dar adio contractelor cu SUA, Israel sau Coreea?
“Vest-2025”: Bombardiere rusești Tu-22M3 au executat lansări de bombe de aviație “pentru distrugerea facilităților critice ale inamicului”
Trump spune că e gata să impună sancțiuni suplimentare Rusiei, dar cere statelor NATO să nu mai cumpere petrol rusesc
Exemplul de urmat al Varșoviei: O nouă tranșă de zeci de Abrams moderne mărește flota poloneză la 201 de tancuri americane
Rusia construiește o bază de rachete în Belarus, la doar 245 de kilometri de Polonia
Germania trebuie să-și dubleze numărul de militari pentru a îndeplini noile obiective NATO, anunță șeful Bundeswehr
pixel