Ministrul apărării al Chinei a fost revocat. Oficialul dispăruse din spațiul public încă din luna august
Li Shangfu a fost văzut ultima dată în public la sfârșitul lunii august.
China l-a demis, marți, pe ministrul apărării, aflat în funcție abia din luna martie, scrie Reuters. Este a doua destituire a unui ministru din ultimele trei luni (după ce ministrul de externe Qin Gang a fost schimbat din funcție), ridicând întrebări cu privire la stabilitatea echipei de conducere din jurul președintelui chinez Xi Jinping.
Generalul Li Shangfu, care a lipsit din spațiul public de aproximativ două luni, a fost demis din funcția de ministru al apărării și consilier de stat, potrivit presei de stat.
Principalul organism de decizie al Chinei, Comitetul Permanent al Congresului Naţional al Poporului, a aprobat înlăturarea ambilor oficiali, a informat postul de stat CCTV, fără a oferi nicio explicaţie.
Pentru moment, nu a fost numit niciun înlocuitor pentru Li, lăsând China fără un ministru al apărării, în timp ce se pregătește să găzduiască oficiali străini ai apărării la Forumul Beijing Xiangshan, în perioada 29-31 octombrie.
Li era pe lista de sancțiuni a SUA, din 2018, din cauza achiziționării de către Beijing de avioane și echipamente militare din Rusia.
Li Shangfu, 65 de ani, a dispărut din spațiul public în urmă cu două luni. Reuters a raportat luna trecută că a fost investigat pentru suspiciunea de corupție legată de achiziționarea și dezvoltarea de echipamente.
Ministrul de externe Qin Gang a avut o soartă similară. Înainte de a fi demis din funcție, dispărut din spațiul public și a fost înlocuit de predecesorul său, Wang Yi. Nu s-a oferit nicio explicație oficială, dar Wall Street Journal a citat surse care spun că Qin avusese o relație extraconjugală în timp ce era ambasador în Statele Unite.
Odată cu înlăturarea celor doi miniștri, numărul consilierilor de stat din China, cu un grad mai înalt decât ministru, a scăzut la trei.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News