Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
România a mai făcut un pas mare pentru a-și produce propria muniție pentru viitoarele tancuri Abrams și obuziere K9: Uzina Dragomirești, hub european
Industrie de apărare
Data actualizării:
Data publicării:
La un an de la semnarea acordului cu gigantul american General Dynamics în vederea realizării unui proces amplu de modernizare pentru a produce muniție de calibru mare la standarde NATO, Uzina de Produse Speciale (USP) Dragomirești din Dâmbovița este tot mai aproape să devină Centrul de Excelență NATO pentru Muniții care va deservi întreaga Europă, după cum a anunțat pe 17 iunie ministrul economiei, Bogdan Ivan.

Acordul prevede producția de muniție de calibru 120 mm și 155 mm, compatibilă NATO, atât pentru armata românească, cât și pentru celelalte state din Uniunea Europeană.

Implementarea acestuia a fost posibilă în urma negocierilor dintre guvernele României și SUA care au inclus pe lângă parteneriatul cu producătorul american și un împrumut de 920 de milioane de dolari obținut (septembrie 2024) de partea română „în condiții foarte avantajoase”, după cum a afirmat ministrul Ivan.

„Aceasta înseamnă că tot ce ține de muniția pentru tancul Abrams, tot ce ține de muniția pentru K9, va fi produs în România și va fi singura capacitate de producție la nivelul UE. Este o investiție majoră, o investiție strategică, care marchează consolidarea parteneriatului nostru cu Statele Unite ale Americii și noua administrație”, a declarat ministrul, citat de Agerpres.

Oficialul a menționat cele cinci proiecte majore pentru acest an:

  • fabrica de pulberi,

  • liniile de producție 155 și 120,

  • RDX și TNT la Făgăraș,

  • plus drone la Carfil Brașov,

  • licența IAR Ghimbav pe care vrem să o primim de la Airbus pentru elicopterul H215.

”Iar toate acestea combinate arată că anul 2025 a primit o alocare bugetară de la Ministerul Economiei pentru capacități de producție cu 300% mai mare decât în ​​2024, de trei ori mai mult, într-o primă fază. Chiar aici, la Dragomirești, avem un proiect pentru o linie 155 în valoare de 30 de milioane de lei, care trebuie implementat până la sfârșitul anului”, a detaliat ministrul.

Oficialul român și-a exprimat speranța că România poate deveni un exportator de capabilități de apărare de nivel internațional. „Vă pot spune că România, pas cu pas, prin acest proiect strategic care se va dezvolta la Dragomirești, va putea acoperi o mare parte din tot ceea ce înseamnă muniție de calibru NATO pentru propriile nevoi, dar mai ales pentru nevoile țărilor vecine”.

De asemenea, ministrul a scos în evidență și capacitatea locală de producție de camioane.

„Fabrica de camioane din această zonă produce anual peste 440 de vehicule militare, toate omologate pentru Armata Română și complet compatibile cu standardele NATO, consolidând astfel capacitatea logistică a țării noastre. Vehiculele sunt realizate integral pe teritoriul României și sunt proiectate să răspundă celor mai riguroase cerințe operaționale. Acestea pot fi transportate aerian cu aeronave C-130, sunt integrate în sisteme moderne de comandă și control și sunt capabile să funcționeze în condiții extreme, asigurând astfel performanță maximă în orice scenariu.”, a scris Bogdan Ivan pe platformele de socializare.

Războiul împotriva Ucrainei declanșat de Federația Rusă a arătat o nevoie urgentă de muniție la nivelul statelor aliate. În acest sens industriile de apărare din întreaga Europă încearcă să se adapteze și să se implice cât mai activ în procesul de producție. În contextul unei situații critice a industriei de apărare din România, o cale de revitalizare e reprezentată de parteneriatele cu giganți euro-atlantici.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Un ,,scut invizibil'' pentru Europa. Cum a reușit sistemul Sky Warden să securizeze frontiera Frontex și ce înseamnă asta pentru autonomia strategică a UE
Korea power: De ce mizează Orientul pe tehnologia sud-coreeană. Noile avioane KF-21 sunt și ele pe „lista de cumpărături”
Blocajul transatlantic. Marea Britanie retrage oficial dronele Reaper, dar exclude orice donație către Ucraina: Explicația din spatele refuzului categoric
Cotitură strategică a Berlinului: Germania furnizează arme cu rază lungă de acţiune. Se vor produce rachete chiar în Ucraina?
Rusia și China se duelează prin proxy: Su-57 vs. sisteme antiaeriene HQ-9B. În scenarii simulate un HQ-9 doboră cu ușurință un Su-57, dar cu o condiție
România nu cumpără 300 de tancuri Abrams, dar un alt stat o face. La fel ca și în cazul nostru pariul e în continuare pe tancuri
Germania recunoaște că nu poate ajunge la 3,5% pentru apărare până în 2029. Câteva dintre programele de înzestrare ale Bundeswehr
Cum schimbă sistemele germane Skynex ecuația războiului de uzură din Ucraina în prag de iarnă. Soluția tehnică pentru contracararea atacurilor de saturație cu drone
Armata germană a preluat în mod simbolic primul tanc Leopard 2A8 de nouă generație. Cehii au comandat și ei 44 de tancuri de acest tip
Golul marcat de Lynx în România, anulat la VAR. În programul viitoarelor mașini de luptă ale României meciul încă se joacă
Lecția ucraineană pentru NATO. Cum schimbă sistemul „Merops” ecuația de securitate la Marea Neagră și de ce pe viitor România nu mai are scuze în fața dronelor rusești
Mirajul flotei aeriene a Ucrainei: Între ambiția a 250 de avioane occidentale și realitatea banilor care nu există. Soluţia este în seifurile rusești
,,Scutul Ucrainei'' devine mai puternic? De ce upgrade-ul lansatoarelor Patriot la standardul M903 este o mutare strategică pentru ucraineni
Ucraina joacă în liga mare. După Rafale și SAMP-T franceze, vine rândul Spaniei, iar surpriza vine din Grecia: Coproducție de drone navale
Câte tancuri pot produce rușii anual? Vestea bună e că exporturile s-au prăbușit, cea proastă că Rusia își reface stocurile pulverizate în Ucraina
Urmează prezentarea primului prototip VLAH: Prima mașină de luptă blindată 4x4 concepută și produsă în România
Rheinmetall anticipează că până în 2030 își va crește vânzările de cinci ori
Cum fabrică regimul Lukașenko muniție „oarbă” pentru armata rusă. Linii de producție și ingineri aduși special din China pentru sistemele GRAD
O nouă armă a Rusiei, aruncată pe frontul din Ucraina. Shahed-101, drona iraniană low-cost proiectată pentru atacuri de saturație și rezistentă la bruiaj
Mașină de luptă a infanteriei de tip Lynx. Photo source: Rheinmetall
EXCLUSIV
Noi detalii despre „achiziția” de Lynx a României: Care sunt semnele de întrebare înainte de decizia finală 
De la giganți industriali la faliment iminent. Cum au ajuns fabricile de tancuri și avioane ale Rusiei să fie înecate în datorii și paralizate de birocrație
Ucraina primește 100 de avioane Rafale de la Franța. Când vor ajunge pe front și, mai ales, cine plătește factura?
Inițiativa de muniție rămâne blocată la Praga: De ce NATO nu poate prelua proiectul abandonat de cehi
După Brazilia, și Columbia alege Gripen. Ofensiva suedezilor de la SAAB ar putea fi încununată cu un contract istoric pentru Europa: 150 de avioane livrate Ucrainei
Cât costă cele mai cunoscute vehicule blindate din lume. Piranha 5 românesc stă chiar foarte bine
Elicopterele Black Hawk ale României au zburat dublu față de Black Hawk ale Armatei SUA. Cum se „leagă” mentenanța F-16 și Black Hawk
Rachetele ucrainene Flamingo devin încet dar sigur coșmarul antiaerienei Rusiei. Atacuri masive în Crimeea ocupată și în interiorul Federației
Indiciul care a dat China de gol: Portavionul pe care tocmai îl construiește va fi nuclear. China intră într-un club select unde doar două țări mai sunt
Lynx se pare că ar fi marele câștigător în bătălia viitoarei mașini de luptă a României. Ar urma clarificări privind producția în România dacă alegerea se confirmă

Ştiri Recomandate

Mai multe țări din Europa s-au angajat să conducă o forță multinațională de menținere a păcii în Ucraina. România nu e printre semnatari
SUA promit Ucrainei garanții de securitate similare cu cele din Articolul 5 al Tratatului NATO. "Nu vom repeta greșelile de la Minsk", avertizează Merz
România laudă rolul sistemelor americane MEROPS în posibila contracararea a viitoarelor incursiuni de drone
Și Elveția se uită la preț: Mai puține F-35 cumpărate, după ce prețul a crescut cu aproximativ 10%. Când sunt așteptate primele avioane de luptă
India spală imaginea „pătată” de ucraineni a S-400. Problema pentru indieni e că sistemele ruse depind de China, stat împotriva căruia reprezintă principala apărare
Nicușor Dan: China e un mare actor global economic iar România nu poate nega această realitate. Dezvoltarea relației nu trebuie să producă riscuri de securitate
Submarin făcut „artificii” în port (Video) O dronă ucraineană Sea Baby a lovit în plin submarinul rus Varshavyanka chiar în Novorosiisk
Orban ar putea rămâne la putere chiar dacă pierde alegerile: ”Transferul” la Președinție, un truc similar cu cel aplicat de Putin
Foto: 16 rachete balistice și 5 drone kamikaze au distrus un „complexul nuclear israelian”, machetă construită de iranieni, în timpul exercițiilor militare. Sursă: Captură YouTube @IRAN Military Power
EXCLUSIV
35.000 de rachete lansate împotriva unei țări mici: Cum a interceptat IDF rachete iraniene în spațiu. Investițiile majore în cyber au făcut posibilă și celebra operațiune a pagerelor explozive
Mașină de luptă Redback. Foto: Hanwha Aerospace
EXCLUSIV
CEO-ul Hanwha, exclusiv pentru DefenseRomania: Oferta e fără precedent. Nu vizează doar Redback cu produție aici a motoarelor, carenelor sau turelelor. Gigantul coreean vrea să se „mute” în România
Ucrainenii spun ”nu” dictatului: Trei sferturi din populație se opune planului de pace care ar include renunțarea la întregul Donbas
Reorganizare majoră în intelligencul britanic. Pentru prima dată în istorie Ministerul britanic al Apărării înființează o structură de informații pentru a monitoriza Armata
Rusia își declară susținerea pentru Venezuela în fața „presiunilor politice și a șantajului militar” al SUA
Modernizarea tancurilor T-72 ale Cehiei a eșuat. T-72 M4CZ sunt inoperabile și nu pot fi livrate Ucrainei
„Linia frontului este peste tot”: Șefa MI6 avertizează asupra unei noi ere a haosului hibrid și a agresiunii ruse
Shahed cu rachetă R-60 la bord: Serviciile ucrainene de informații vin cu detalii privind modul de lansare al rachetei
Lecția învățată de Finlanda din Ucraina: De ce dronele mari, tip Bayraktar, sunt considerate acum „ținte sigure”, dar soluţia vine de la modelul FPV
Racheta hipersonică „Dark Eagle”: Statele Unite dezvăluie noi detalii despre arma capabilă să lovească China din Guam
Ucraina toarnă apă rece peste entuziasmul occidental: „Zona tampon” din Donbas este doar o teorie, nu un acord
Budapesta a pariat pe blindate germane în 2018 și a câștigat. Flota de tancuri a Ungariei este acum complet operațională
De ce sistemele ruseşti S-400 au devenit inutile fără cipuri occidentale. Criza de muniție care paralizează armata rusă
Sfârșitul erei tancurilor de 70 de tone. Compania General Dynamics livrează prototipul care trebuie să salveze Abrams-ul de la dispariție
Ajutarea Ucrainei cu activele înghețate ale Rusiei e tot mai departe. Alte trei state din Europa se alătură blocajului condus de Belgia și cer „opțiuni alternative”
În timp ce în România unii se ceartă dacă Rusia e sau nu un pericol, în capătul celălalt al frontului tocmai s-a ridicat un zid de buncăre balistice și dinți de dragon împotriva Armatei ruse
Ucraina lasă Rusia în offside la negocieri: Kievul renunță la aderarea la NATO în timp ce Moscova refuză orice negociere în afara capitulării
De ce a scăzut puterea de străpungere a dronelor ruse Shahed. Ucrainenii au noile radare IRIS, versiune specială anti-Shahed care „văd” drona de la o distanță de 8 km
Suntem bulevard pentru drone ruse? Comandantul Suprem: Nu vrem să riscăm să lovim Ucraina, dar România va doborî dronele în anumite condiții
Vehicul blindat 4X4 "VLAH"
EXCLUSIV
Am mers să vedem VLAH, primul prototip de blindat 4X4 românesc după 35 de ani. „Humvee de România” poate fi gata în 2 ani, dar există o provocare
Fisura care duce la căderea cetății ungare? De ce problema lui Orban nu sunt cei 50.000 de oameni din stradă ci că pentru prima oară în 15 ani a pierdut controlul
Merz spune că doar un orb nu vede că Rusia urmează pașii războiului Germaniei din 1938. „Deceniile de Pax Americana pentru Europa s-au terminat”
O nouă navă sub pavilion turcesc, lovită de o dronă a Rusiei în Marea Neagră
Rachete hipersonice Kinjal, dar și Iskander și Kalbir, folosite pentru blocarea non-fizică a accesului Ucrainei la Marea Neagră. Rusia caută să răzbune atacurile asupra petrolierelor ei
pixel