Oficial al Pentagonului: NATO nu este pregătită să facă faţă unor atacuri cu drone în stilul celor din Arabia Saudită
John Rood, subsecretar american al Apărării şi înalt oficial al Pentagonului a declarat că NATO nu este pregătită să combată atacurile cu drone mici şi rachete cu rază scurtă de acţiune, precum cele care au fost îndreptate spre instalaţiile petroliere din Arabia Saudită, potrivit publicaţiei Breaking Defense .
„Vedem investiţii asimetrice în lucruri ca tehnologia UAS, ca sistemele aeriene fără pilot care zboară mai mult decât rachetele de croazieră", a precizat John Rood, subsecretar american al Apărării. „Este o problemă serioasă". Rood nu a menţionat atacurile din Arabia Saudită, dar paralelele sunt clare.
John Rood a făcut referire la tipul de atacuri pe care Rusia le-a lansat în Ucraina şi Iranul în Arabia Saudită, la începutul acestei luni. Purtând un discurs în cadrul unui eveniment la Centru pentru Analiza Politicilor Europene de la Washington, Rood a spus că ameninţările venite din partea unor astfel de arme şi tactici s-au dezvoltat mai rapid decât capacitatea NATO de a reface sistemele de rachete de apărare şi radare pentru a detecta obiecte mai mici şi mai rapide.
„Ca parte a priorităţilor noastre de investiţii trebuie să devenim o alianţă care pune mai mult accent pe această zonă".
Rood nu a oferit detalii, dar a numit folosirea dronelor de recunoaştere de către Rusia în Ucraina ca avertisment al unui nou tip de război.
„Aceasta este situaţia în schimbare cu care ne confruntăm. Şi adversari inteligenţi precum ruşii aplică acest lucru în modalităţi noi. Dacă am studia ce au folosit ruşii în locuri precum Ucraina, cred că ar fi o provocare reală pentru NATO să înfrunte asta pe terenul de luptă. Trebuie să facem în aşa fel încât să fim mai buni".
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News