Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Nave de patrulare pentru forţele navale ale Bulgariei
Forțele terestre
Data actualizării:
Data publicării:
Proiectul pentru achiziționarea a două noi nave de patrulare revine în atenţia oficialilor de la Sofia.

Acest lucru a devenit clar pe 29 ianuarie, după ce șeful Marinei Bulgăre, contraamiralul Mitko Petev, a anunțat că termenul de depunere a ofertelor de către companiile care intenționează să participe a fost prelungit până la 16 aprilie. După care o comisie interministerială va analiza ofertele depuse. Modificarea termenului limită a fost solicitată de doi potențiali ofertanți, precizează BulgarianMilitary, fără să spună care sunt aceştia.

Admiralul Mitko Petev a declarat că, astfel, nu ar exista niciun motiv oficial pentru că unele companii să-și retragă participarea.

Până în prezent, șapte firme și-au confirmat intenția de a prezenta oferte, acestea fiind două companii germane - "Fr.Lurssen Werft GmbH & Co.KG" și "ThyssenKrupp", "NAVAL GROUP", "DAMEN", Fincantieri "(Italia), compania spaniolă " Navantia ", precum și compania bulgară "Dolphin MTG ".

Ideea pentru noile nave de patrulare care urmează să fie construite în Bulgaria este sugerata periodic de diverși reprezentanți ai guvernului, printre care prim-ministrul Bojko Borisov și ministrul Apărării Krasimir Karakchanov. Din câte separe, singura companie bulgară interesată să participe la acest proiect "MTG Dolphin", fiind şi cea mai favorizata pentru câştigarea licitaţiei. Deci, putem trage concluzia că Bulgaria vrea ca cele două nave de patrula să fie în totalitate produse pe teritoriul ţării şi dacă se poate de către o companie bulgară.

Inițial, a fost planificată încheierea unui contract până la sfârșitul lunii mai, dar din cauza întârzierii proiectului termenul a fost anulat. Cadrul financiar ridică cele mai mari semne de întrebare, deoarece guvernul bulgar intenționează să plătească eşalonat pe o perioadă de zece ani întreaga sumă, dar nu este clar dacă cealaltă parte, firma care va fi aleasă, va accepta un astfel de plan.

Acordul se ridica la aproximativ 1 miliard de leva, prima navă fiind programată pentru livrare până la sfârșitul lunii decembrie 2023, iar cea de-a doua până la sfârșitul lunii decembrie 2024.

În prezent, flota de nave de război a Marinei Bulgăre este compusă din trei nave, toate fabricate în fosta Uniune Sovietică, și trei nave belgiene din clasa E-71, care au fost achiziționate la mâna a două în 2005 și 2008. Navele fabricate în fosta URSS au probleme serioase cu întreținerea și furnizarea de piese de schimb.

Ele nu sunt interoperabile cu standardele NATO, ceea ce face imposibilă participarea lor la apărarea colectivă a Alianței. Potrivit Ministerului Apărării, dacă acestea vor fi înlocuite cu două noi nave de patrulare, acest lucru va economisi 7,3 milioane de leva pe an din bugetul pentru apărare.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

O țară din regiune suplimentează achiziția de elicoptere UH-60, în timp ce România ar putea găzdui primul centru european Black Hawk. Cu o condiție
Tancul de Himalaya, în condiții extreme. Noul tanc Zorawar a fost testat în condiții în care tancurile T-90 ale Rusiei nu pot face față
Primele 38 de tancuri Abrams M1A2T, o versiune specială pentru Taiwan, au fost livrate aliatului strategic al SUA din Asia
Cum au ajuns pierderile Abrams la 50% în Ucraina. Un „monstru” în lupta cu alte tancuri, dar ucrainenii au lansat 17 proiectile într-o clădire care a rămas în picioare
Danemarca și Franța accelerează ajutorul pentru Ucraina. Un lot de obuziere Caesar va veni cu un an mai devreme
România are vehicule Dagor mici, dar înarmate până în dinți. De ce noile vehicule ale forțelor speciale române au un nivel minim de protecție
Drone kamikaze fac praf tancuri T-80 și mașini de luptă BMP-3. Ucraina s-a resemnat după demonstrația militară făcută de Coreea de Sud
Premieră în România: Pentru prima dată drone Bayraktar TB2 din dotarea Armatei noastre vor zbura alături de F-16 și alte avioane ale ROAF
Armata va fi dotată cu blindate tucești Cobra II. România a semnat contractul pentru 1.059 de blindate iar o mare parte din ele vor fi produse în țară
Noul tanc VT-4 s-a defectat în timpul unei demonstrații. China iese la bătaie cu tancul pentru export, dar încă nu e pregătită
Armata SUA a utilizat pentru prima dată lansatorul de rachete M270A2 modernizat în cadrul unui exercițiu NATO
Au fost prezentate planurile pentru o fabrică de obuziere K9 ultramodernă în România. Coreenii propun Armatei noastre și Redback, cea mai avansată mașină de luptă
Rusia, cu arme și bagaje în tabăra Hezbollah: Israelienii au găsit în sudul Libanului rachete rusești antitanc Kornet, produse după 2020
Ucrainenii scot artileria grea...la propriu: Obuzierul sovietic 2S7 Pion, cu proiectile americane, adus în Donbas pentru a sparge pozițiile ruse de lângă Torețk
Tancul de luptă principal (MBT) K-2 "Black Panther", testat în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan. Sursa foto: Pagina oficială de Facebook a redacției militare de televiziune Pro Patria.
EXCLUSIV
Coreea plusează prin livrare în timp record. Dacă România alege tancurile K2 Panther ele ar putea ajunge în țară chiar mai repede decât Abrams
Încă un lot de tancuri americane va ajunge în Ucraina: Australia, pregătită să doneze aproape 50 de Abrams din prima generație
Un tanc T-90M distrus de Ucraina, sabotat de ruși încă din fabrică (Foto): Plăcile de armură din blindajul reactiv ERA, înlocuite cu cărămizi
Artileria e regina: Demonstrație de forță în Est, în contextul războilui rus: În România tragerile de luptă vor fi conduse de HIMARS
Polonia se transformă într-un zid de netrecut. Iulia Joja: Dacă aș fi în locul Rusiei eu aș ocoli Polonia. Dar România cum stă?
K9, tunet românesc și american? SUA iau în calcul achiziția de obuziere K9 și vehicule K10, o alegere pe care România a făcut-o deja
Ucraina deja produce mașini de luptă, urmează în regiune România. Numărul imens de blindate Lynx de care Ucraina are nevoie în război
Croația cumpără Leopard și donează Ucrainei blindate sovietice. De ce România nu își permite luxul unui gest similar în cazul bătrânelor T-55, înlocuite cu Abrams
Grecia cumpără 35 de elicoptere UH-60M Black Hawk, același pedigree cu cele achiziționate și de România, dar nu pentru Armată. Ci pentru MAI
Corpul NATO de la Sibiu desfășoară exercițiul „Arcul Carpatic”: U.S. Army participă cu Divizia 1 Cavalerie a Corpului V
Înlocuitorul tancurilor Leopard și Leclerc se naște greu, foarte greu. Noul Eurotank, un proiect major al Franței și Germaniei, din nou în întârziere
Mașini de luptă de ultimă generație produse în România? Avantajul Redback e că va folosi aceeași linie de producție cu K9 care știm cu certitudine că se va face
De la TR-85 la un adevăr dureros: Mai poate produce România tancuri? Viitoarea achiziție de tancuri ar trebui să țină cont și de ce poate să facă industria
De ce sunt nemții atât de liniștiți deși rușii tocmai demontează un tanc Leopard 2A6 pe care l-au capturat în stare perfectă în Ucraina
Câte obuziere franceze Caesar a primit Ucraina și câte au distrus rușii. Procentul distrugerilor Caesar de către „a doua armată a lumii” e de doar 6%

Ştiri Recomandate

Vot în străinătate. Republica Moldova și Marea Britanie, prezență uriașă la urne
România vizează exportul de tehnică militară, odată cu dezvoltarea producției naționale de drone
Companii din România și Bulgaria, ţinte ale unei campanii de spionaj cibernetic: O grupare de hackeri ruși a atacat furnizori de echipamente militare care sprijină Ucraina
Pentagonul vrea să accelereze achiziția de F-35, loturile 18 și 19 totalizând circa 300 de avioane. F-urile 35 ale României ar putea fi printre acestea?
Negocierile dintre Rusia și Ucraina au început la Istanbul
De ce a fost amânat un survol la joasă altitudine al unui bombardier american B-52, într-un stat aliat aflat în coasta Rusiei
Rusia pune România în capul listei scurte unde avioane Rafale franceze cu arme nucleare ar putea ajunge. Din două motive România ar fi „favorită”
Calitate dovedită în luptă? Succesul J-10C și rachetelor PL-15 împotriva Rafale ar putea propulsa vânzările de arme ale Chinei
Flota rusă pierde un cap de pod în Mediterana: Portul sirian Tartus, închiriat către un stat din Golf, la câteva luni după ce contractul cu Rusia fusese reziliat
Ucraina confirmă pierderea unui F-16 după ce acesta a distrus trei ținte rusești. Câte F-uri au pierdut ucrainenii de la aruncarea lor în luptă
Putin l-a demis pe comandantul Forțelor Terestre ale Rusiei, o prezență discretă în public. Gen. Saliukov a fost „reciclat” în echipa fostului ministru al Apărării Șoigu
Zelenski la Ankara: Integritatea teritorială a Ucrainei, inclusiv Crimeea, nu este negociabilă. Ruşii, dispuşi să facă posibile compromisuri
Sistemele HIMARS, în centrul manevrelor militare NATO din Estonia: SUA reafirmă angajamentul pentru apărarea colectivă
Polonia îşi asigură mentenanța pe plan local pentru flota de tancuri Abrams printr-un parteneriat strategic cu compania General Dynamics
Trump a reuşit să genereze confuzie în rândul experţilor militari: Statele Unite intenționează să dezvolte un nou avion de luptă F-55 și să modernizeze F-22
Ucraina prezintă oficial drona navală Magura V7 (Foto/Video): Această ambarcaţiune ar putea schimba din nou dinamica conflictului din Marea Neagră
Sub paravanul negocierilor de pace, rușii avansează în Donețk și se pregătesc să ia cu asalt cea mai fortificată zonă din regiune, respectiv Slavyansk-Kramatorsk
Marco Rubio lucrează la schimbări majore în Consiliul Național de Securitate al SUA
Rusia accelerează desfășurările de trupe la granița cu statele NATO: Moscova își reface forțele armate la un ritm care depășește estimările anterioare
De la „anticul” AK-47 la RPL-20. Kalașnikov se laudă cu noua mitralieră dezvoltată pentru ruși în baza războiului din Ucraina și anunță când începe producția în serie
Cum și-a pus România piedică singură și a ratat „big time” șansa de a produce blindate Piranha 5 pentru două țări din regiune
Putin nu merge la Istanbul. Rusia a prezentat delegația care va negocia direct cu ucrainenii în Turcia
Fostul prim-ministru al Marii Britanii face acuzaţii dure: Occidentul „nu a avut niciodată curajul” să sprijine ferm Ucraina
Estonia acuză că un avion rusesc Su-35 i-a încălcat spațiul aerian în zona Golfului Finlandei. Avioane NATO au fost ridicate la interceptare
Sistemul german IRIS-T în acțiune pe frontul din Ucraina (Foto/Video): 33 de interceptări perfecte înregistrate de o singură unitate a armatei ucrainene
Acord nuclear: Iranul susține că e pregătit să spune „da” Americii, dar pune o condiție
Dronele maritime ucrainene: Arma "cât o mașină de luptă" care a făcut ca Marea Neagră să devină un cimitir pentru flota rusă
Ucraina lansează strategia „hide & strike” după ce a pierdut 1.000 de blindate în fața dronelor rusești: Vor fi trimise mai puţine tancuri pe linia frontului
Marea Britanie va implica Inteligența Artificială în supravegherea submarinelor rusești
SUA dezvăluie noi date despre „bijuteria” F-47: Un avion de luptă ce va atinge viteza de 2 Mach, dar o rază cu 70% mai mare decât F-22 Raptor
Nu iese fum fără foc: În telenovela avionului Rafale doborât în premieră de un J-10 de producție chineză, India recunoaște „pierderi”. Dar doar atât
Pachetul 17 de sancțiuni europene va lovi flota fantomă a Moscovei. Noi bariere și pentru componente cu dublă utilizare folosite de industria militară rusească
pixel