Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
O Mini Uniune Europeană Arabă cu același buget ca al Marii Uniuni Europene
Strategica
Data publicării:
Sunt tineri și ambițioși. Sunt amândoi moștenitorii unor familii regale arabe istorice iar puterea lor financiară este egală cu bugetul anual al Uniunii Europene. Au totul și pot pot pierde totul într-o secundă. Au decis amândoi să își construiască în nisipul deșertului ambiția care să le supravietuiască. 
EXCLUSIV

Vorbim despre MBS și MBZ, adică prințul moștenitor Mohammed bin Salman al Arabiei Saudite și șeicul Mohammed bin Zayed al Abu Dhabi. La ultima lor întâlnire de acum câteva zile, cei doi lideri au hotărat să își unească forțele și să creeze o uniune economică și militară care echivalează în putere financiară cu deja umilitul buget al Uniunii Europene. Două țări arabe, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, anunță un proiect economic unic în valoare de un trilion de dolari. Doar China mai are asemenea ambiție și o asemenea viziune.

În bază proiectului Saudit "Vizunea 2030/Vision 2030" și a unei strategii UAE de a investi direct în diversificarea economică peste 14 miliarde de dolari, cei doi prinți au decis unificarea a 44 de programe individuale economice, politice și militare într-un singur plan mamut cu o durată de cinci ani. Cincinalul arab va constitui și mijlocul prin care un al treilea actor mai mic dar esențial, emiratul Bahrain, se va atașa și el acestui proiect. După eșecul întâlnirii din Decembrie 2017 al Grupului de Co-operare al Golfului (GCC), prințul Saudian a decis o mutare strategică fundamentală și anume deconstrucția acestei structuri semi-politice și în special tribună de revoltă a țărilor arabe care nu au putere în OPEC, pentru a-și întări nu numai poziția regală în interiorul familiei sale cât și crearea unei super puteri economice și politice care să dezvolte o "pace saudiana" de tipul pax romana pe întinsele țări peste care domnesc.

Strategia Ambiției (Strategy of Resolve) vine să adauge o nouă dimensiune schimbărilor tectonice pe care le observăm deja. Cu potențialul petrolifer și gazifier al celor două țări, la care adaugă Bahrain, Elveția bancară a lumii arabe, putem vorbi de încă un element de schimbare în marea politică a lumii. Scopul precis al acestei alianțe, pe lângă cel economic, este acela de a crea un pol de securitate și militar indestructibil în fața a ceea ce toți experții numesc al treilea război mondial. Concret, aceste țări se pregătesc pentru confruntarea ireductibilă cu Iranul și în siajul acesteia cu Turcia, cele două puteri non-arabe care vor să domine lumea arabă.

Acest palier, gândit pentru cinci ani, ne oferă și calculul precis al timpului rămas până la începutul conflictului definitoriu al acestui secol XXI. Ca întotdeauna în ultima decadă, România nu vede și nu înțelege. În numele unei apartenențe europene, politicienii români au distrus zestrea uluitoare de relații și interese economice pe care le aveam în lumea arabă, morfolind concepte de piață unică europeană inaccesibilă, în loc să gândească viitorul.

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

„Ultima ofensivă a Rusiei” vs. „Ani de amenințare continuă”: Contradicțiile de la Kiev privind viitorul păcii in Ucraina
Rachetele Tomahawk, dilema lui Donald Trump și pragul escaladarii: Ar putea ucrainenii să vizeze direct Moscova?
Eșecul instituțional și ecuația războiului hibrid rusesc care a vizat România. ,,Sistemul de avertizare timpurie'' nu a funcţionat
Proiectele fanion ,,Eastern Flank Watch,, și ,,Drone Defence'': Cerința României pentru o securitate europeană pragmatică
Militari ai armatei ruse dislocați să lupte în Ucraina. Foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă
EXCLUSIV
Țara oamenilor obiecte, de la URSS la Federație. Cum a intrat Rusia în ultima fază a imperiului: Războiul total
De la „covorul roșu” la Strategia „Ariciul”: Ce trebuie să schimbe Statele Unite în relaţia cu Rusia pentru a opri războiul din Ucraina
Prima vizită post-Assad: Liderul Sirian Ahmed al-Sharaa sosește la Moscova pentru a redefini relația cu Rusia
Întoarcerea lui Hegseth: Statele Unite și-au regăsit busola la NATO? Amenințarea cu „costuri” pentru Rusia semnalează o schimbare de abordare
Țară mică, dar implicată: De la începutul războiului, Republica Cehă a oferit Ucrainei un ajutor militar în valoare de peste 700 de milioane de euro
Avertismentul unui fost comandant al Armatei SUA: Kaliningradul și Sevastopolul, „distruse în primele ore” dacă Rusia încearcă atacarea Poloniei
Polonia transmite un avertisment pe care nu avem voie să-l ignorăm. Ministrul Sikorski a dus la Londra o dronă rusă Shahed doborâtă și spune că Rusia pregătește noi operațiuni
Rusia introduce conceptul de „mobilizare pe timp de pace”. Noua lege permite chiar trimiterea rezerviștilor în misiuni în străinătate
Obiectivul de apărare al UE, deja perimat: Din păcate, Europa nu poate opri dronele rusești, iar Rusia se înarmează de patru ori mai repede decât o facem noi
Criza militarilor: Rusia trece la recrutări anuale și forțează rezerviștii. Kievul oferă a doua șansă dezertorilor
Ajutorul militar acordat Ucrainei a scăzut dramatic în ultimele luni. După SUA, se pare că și Europa ia piciorul de pe accelerație
Exercițiul nuclear NATO Steadfast Noon 2025: Peste 70 de aeronave și 14 state participă la o demonstraţie de forţă în Marea Nordului
Rusia forțează o "mobilizarea mascată": Regimul Putin își extinde autoritatea de a trimite rezerviști la război, fără a declara oficial stare de război
Lovite 42% din rafinăriile ruse: Serviciile americane de informaţii au ajutat Ucraina să efectueze atacuri cu succes. Măsurile disperate ale Moscovei pentru piața de combustibil
„Castorul Curajos”: Exercițiul NATO care supune tancurile Leopard 2 la cel mai greu test. Miza – „coloana vertebrală” a apărării pe Flancul Estic
Triumful neconvențional: Cum a devenit Donald Trump „președintele păcii” și miza următoarei faze a acordului Israel-Hamas
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan. Photo source: Presidency of the Republic of Türkiye
EXCLUSIV
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan vine în România
Excelența Sa, Özgur Kivanç Altan, ambasadorul Turciei în România, în dialog cu Tudor Curtifan. Photo: DefenseRomania
EXCLUSIV
Relațiile politice și militare dintre România și Turcia, principalul nostru aliat în regiune | ES Özgur Kivanç Altan, ambasadorul Turciei, în exclusivitate la DefenseRomania
Oficial ucrainean: Definiția victoriei nu ar fi granițele din 1991 ci distrugerea regimului Putin. „Ursulețul rus de hârtie” nu poate lupta singur împotriva Europei
Macron a intrat singur în mlaștină și nu mai poate ieși. Partidul prezidențial din Franța a ajuns sufocat politic într-o criză care nimeni nu știe cum se va termina
„Graalul” Rusiei împotriva dronelor ucrainene: Atacurile de tip „Deep Strike” ale Ucrainei, blocate cu drone-interceptoare și conexiune tăiată la internet
O baricadă de foc: De ce cinci țări NATO renunță la interzicerea minelor antipersonal
Măcelul de la Dobropillia: Liderul Azov dezvăluie ce înseamnă tactica rusească „tanc pumn” și bilanțul masiv al pierderilor
IMAGINE ILUSTRATIVĂ: Baterie de coastă antinavă Neptun a Ucrainei
EXCLUSIV
Flamingo și Neptune, perechea perfectă? Ucraina lovește zdravăn Rusia cu cele două rachete în tandem. Trei concluzii care ar trebui să îngrijoreze Rusia
Rușii au lăsat Kievul în beznă în urma celui mai mare atac asupra infrastructurii energetice a Ucrainei (VIDEO)
Generalul (r.) Marius Crăciun, fost comandant al Forțelor pentru Operații Speciale (FOS). Colaj DefenseRomania
EXCLUSIV
Cât de pregătiți suntem dacă sună goarna? Generalul (r.) Marius Crăciun, fost comandant al Forțelor pentru Operații Speciale (FOS), la Obiectiv EuroAtlantic

Ştiri Recomandate

Cele trei scenarii despre cum SUA ar putea ataca Venezuela. Și de ce miza reală e mai mare decât traficul de droguri
Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Cum își scufundă România propria industrie navală: Suntem la un pas să ratăm producția corvetelor ușoare în țară iar un gigant poate închide ușile
Războiul Rece 2.0: SUA și China, în cursă pentru a ajunge pe Lună. SpaceX-ul lui Musk ar putea fi Nemesisul pentru NASA în fața Chinei
Rusia mizează pe Su-35, generația a 4++, folosit intens și în Ucraina livrând un nou lot. Numărul de Su-35 doborâte de ucraineni
Cât au cucerit rușii în ultima lună în Ucraina și cât la sută din teritoriu ocupă. Paradoxal cele mai mari probleme nu sunt la Pokrovsk
Niciun F-16 Viper livrat. Un aliat al SUA cere despăgubiri din cauza întârzierilor F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-ului american
Desant la Pokrovsk a forțelor speciale ucrainene, dintr-un elicopter Black Hawk. Rușii spun că toți operatorii FOS ucrainean au fost uciși
Asediul de la Pokrovsk și Kupiansk: Rusia a schimbat tactica și folosește „infiltrări” cu grupuri mici de asalt de infanterie. Ucraina caută soluții
Rusia se declară îngrijorată de reluarea testelor cu arme nucleare de către SUA. În același timp Moscova a pregătit și ea un poligon de testare nucleară
Capcana „zidului anti-drone”. Europa se concentrează pe o iluzie defensivă, în timp ce pilonii descurajării sale se erodează: Rusia nu se mai teme suficient de mult de NATO
Undă verde de la Pentagon, frână de la Casa Albă. Rachetele Tomahawk, miza unui joc politic între SUA și Rusia, cu Ucraina la mijloc
Lovitură strategică a Ucrainei: SBU anunță că, de la începutul anului, a distrus 48% din totalul sistemelor „Panțir” ale Rusiei
Zelenski: Agențiile de spionaj ale Ucrainei au distrus lăudata rachetă “Oreshnik” a lui Putin în adâncimea teritoriului rusesc
Orele regimului Maduro sunt deja numărate? Statele Unite au identificat deja ținte militare în Venezuela iar o campanie aeriană împotriva acestora pare iminentă
Finlanda ridică miza la granița cu Rusia. 15.000 de soldați, inclusiv aliați NATO, simulează „condiții de război” într-un mesaj direct pentru Moscova
Rusia a folosit în Ucraina racheta de croazieră 9M729, care a provocat retragerea SUA din Tratatul INF
Nu doar Gripen. Kievul își dorește o flotă de 250 de avioane noi, inclusiv F-16 și Rafale. Cât costă ora de zbor pentru fiecare
Divizia 101 Aeropurtată a SUA, aflată la Mihail Kogălniceanu
EXCLUSIV
Tabloul global de securitate: De ce au fost retrași și unde vor merge militarii americani din România?
Un militar american cu zero experiență de pilotaj a controlat un elicopter Black Hawk
Cadou otrăvit: Rușii se oferă să oprească luptele de lângă Pokrovsk
Rușii au lovit infrastructura civilă din Sumî. Cu o zi înainte, atacurile rusești au avariat liniile electrice a două centrale nucleare
Retragerea parțială a trupelor SUA din țara noastră, parte dintr-un plan mai amplu: SUA reduc numărul de militari și din alte state
Ecouri ale războiului din Ucraina. Kievul își închide ambasada la Havana din cauza "complicității" Cubei în agresiunea rusă
Polonia își cimentează rolul de pilon strategic pe Flancul Estic. Varșovia va deveni hub regional pentru motoarele avioanelor F-15EX
Războiul F-35 vs. Rafale, deghizat în "glume". De ce râd francezii de avioanele belgienilor și cum demontează Bruxellesul narațiunea Parisului
Mobilitate militară accelerată: UE și NATO refac infrastructura pentru a facilita deplasarea convoaielor grele pe flancul estic
Momentul strategic al Ankarei: Tancul Altay a intrat în producție (VIDEO). O victorie a industrie de apărare a Turciei care redesenează ecuația militară regională
Eurofighter, pe val dintr-un capăt în celălalt al continentului. Europa ridică ștachete și vrea să ia fața F-35 într-un stat care a pus semnul de întrebare pe F-35
România va achiziționa în comun sisteme antiaeriene Mistral 3. Într-un final contractul urmează să fie semnat anul acesta
"Arme fantomă" în era digitală: O nouă amenințare de securitate se naște pe Facebook și Discord
România e prima țara europeană care integrează radarele Q-53 pe sisteme HIMARS. Lupta contrabaterie, cu tehnologie de ultimă generație
Navele de luptă ale Europei vor doborî din 2029 drone cu laser iar în viitor și rachete. Fregata Sachsen a efectuat cu succes mai multe teste laser
pixel