Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Pentru descurajarea Rusiei, Olanda este dispusă să trimită avioane F-35 în Bulgaria
Forțele aeriene
Data publicării:
Ca răspuns la desfăşurarea de soldaţi şi tehnică militară rusă în jurul Ucrainei, Olanda trimite două avioane de luptă F-35 în Bulgaria. Avioanele ar urma să ajungă în Bulgaria la începutul lunii aprilie pentru a participa la misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing), sub egida NATO. De, asemenea, Haga este dispusă să furnizeze arme Kievului și ia în considerare trimiterea de instructori militari pentru pregătirea Forţelor Armate Ucrainene, se arăta într-un comunicat al Ministerului olandez al Apărării.

Cele două F-35 vor participa la o misiune NATO care se desfășoară de ani de zile pentru a monitoriza spaţiul aerian al Europei de Est. În același timp, desfăşurarea unor avioane de generaţia a V-a ''reprezintă un răspuns pentru Rusia, ca urmare a desfăşurării de trupe ruse la granița cu Ucraina'', a precizat joi ministrul olandez al Apărării, Kajsa Ollongren.

De precizat că, aceasta este prima misiune de poliţie aeriană, sub egida NATO, la care Forțele Aeriene Regale ale Olandei participa cu avioane F-35.

Olanda pune la dispoziţie, de asemenea, o navă de transport amfibie, elicoptere și două „unități terestre” pentru Forţa de Răspuns a NATO (NRF).

Joi, ministrul olandez al Afacerilor Externe, Wopke Hoekstra, a declarat în Camera Reprezentanților că Olanda este dispusă să sprijine Ucraina prin acordarea unui ajutor militar – furnizarea unor arme pe care Kievul să le folosească în scop defensiv.

Olanda a luat în considerare să participe la misiuni de pregătire militară, aflate în curs de desfăşurare în Ucraina. 

Amintim că, Statele Unite, Canda şi Marea Britanie au decis să sprijine Ucraina, pentru a descuraja Rusia să recurgă la o agresiune militară. 

Statele Unite au anunţat că vor suplimenta ajutorul acordat Ucrainei (200 de milioane de dolari drept ajutor pentru apărare), Canada a decis să trimită soldaţi ai Forţelor pentru Operaţii Speciale cu scopul de a oferi instruire militarilor ucraineni, Marea Britanie a decis în această săptămână să ofere armatei ucrainene mai multe sisteme de rachete antitanc de tip NLAW, iar Departamentul de Stat al SUA a dat dreptul Letoniei, Estoniei și Lituaniei să sprijine Ucraina cu rachete antitanc și cu alte tipuri de armament de producție americană.

Ulterior, Ministrul spaniol al Apărării, Mărgărita Robles, a anunțat că Madridul trimite nave de luptă pentru a se alătura forțelor navale ale NATO din Marea Mediterană și Marea Neagră, pe măsură ce tensiunea în regiune crește din cauza consolidării prezenței armatei ruse la granița cu Ucraina.

Un dragor maritim este deja pe drum, iar o fregată va pleca în trei sau patru zile, a declarat Robles reporterilor spanioli, adăugând că guvernul de la Madrid are în vedere, de asemenea, trimiterea de avioane de luptă în Bulgaria.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

De ce americanii tocmai și-au doborât singuri o dronă MQ-9 Reaper
Rusia spune că luptele reale la care avioanele Su-57 au luat parte sunt incomparabil mai grele decât cele ale F-35 și F-22. Stand up comedy cu avioane
Eficiența „chirurgicală” a avioanelor Mirage 2000 și paradoxul apărării aeriene ucrainene (Foto/Video). De ce o rată de interceptare de 98% nu este suficientă pentru a descuraja Rusia
Cum amplifică competiția în Orient primele avioane rusești Su-57E livrate vreodată extern. Ca răspuns multe țări vor F-35, dar unele trebuie să se mulțumească cu "second best"
România devine epicentrul viitorilor piloți de F-16 în Europa. După ce au donat 18 avioane F-16, olandezii s-au declarat impresionați de Baza 86
Ce căuta „Perla Neagră” rusă aproape de granițele Alianței? Interceptarea unui Tu-134A escortat de avioane Su-30 e un moment rarisim
Bombardierele strategice americane B-52H au părăsit teatrul de operații european. Prima misiune din anul fiscal 2026 a durat numai două săptămâni
Șah mat la Beijing? Presiunile SUA care au blocat brusc vânzarea avioanelor J-10C către Egipt
Schimbare de gardă în Luftwaffe: Primul F-35A intră în producție, în timp ce Germania ia în calcul extinderea comenzii cu încă 15 aeronave
Rușii au anunțat câte avioane Su-75 au construit și când va zbura primul. Deși noul Su-75 ar trebui să „rupă” piața, numărul comenzilor e egal cu zero
Avioane Eurofighter și F-16, ridicate de la sol în timp ce Rusia lovește la „milimetru” de granița NATO
Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
SUA tranșează dezbaterea: Au sau nu viitor elicopterele de atac? Apache în versiunea V6 tocmai au doborât 13 din 14 drone, folosind inclusiv rachete Hellfire și tactici diferite
Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Kievul "privatizează" apărarea aeriană: Companiile din infrastructura ucraineană vor avea liber la folosirea armelor anti-drone
Bilanțul real al utilizării avioanelor F-16 în Ucraina: Cum au interceptat 1.300 de rachete rusești și au preluat 80% din misiunile de luptă ale Forţelor Aeriene Ucrainene
Franța mută imediat pentru a echilibra balanța: F-35 american pentru saudiți, contracarat în regiune cu Rafale în cea mai modernă versiune F5
Nu doar că nu e sfârșitul pentru F-22, ci e o nouă eră. În premieră un pilot american a controlat din cockpit o dronă de luptă MQ-20 Avenger
De la dovada celor şase rachete ruseşti doborâte la acordul strategic. Cum a folosit Ucraina avionul Mirage 2000 pentru a obține 100 de avioane Rafale de la Franța
Gripen latino american. JAS 39 Gripen învinge oficial F-16 american, tocmai în „curtea din spate” a SUA
Rachetele europene care vor putea lovi la peste 1.000 km. Storm Shadow și ATACMS sunt letale, însă au o rază de doar câteva sute de km
Obiectivul Rusiei pe 2025: 120.000 de bombe tip sovietic, transformate în bombe cu planare. Kremlinul lucrează și la creșterea razei de acțiune la 400 de km
Un avion de luptă Su-30 s-a prăbușit în nord-vestul Rusiei
Nu e nevoie de ruși: Europenii își „prăbușesc” singuri viitorul avion de generația a 6-a. De la „nemții nu pot construi singuri peste noapte un avion” la „francezii sunt liberi să plece”
”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
Un bombardier american B-52H a îndeplinit misiuni specifice în spațiul aerian al Estoniei, la numai 50 de kilometri de granița Rusiei
SUA continuă monitorizarea Peninsulei Crimeea și a bazei navale Novorossiysk. Spațiul aerian al României utilizat intens în operațiunile americane
Angola și-ar putea păzi cei 5.000 de kilometri de graniță cu tehnologie din Emiratele Arabe Unite care integrează AI și drone de supraveghere
”Darul” cehilor pentru Putin: Armata Ucrainei primește sateliți militari, drone sau rachete, cumpărate de guvern sau ONG-uri

Ştiri Recomandate

Înarmat cu Oreshnik sau Su-30, Belarusul are echipamente lângă graniță care ghidează dronele Shahed către vestul Ucrainei
Rusia răspunde submarinelor americane Columbia cu o nouă clasă nucleară de generația a 5-a. Pe moment pe hârtie, dar rușii vor să învețe din greșelile claselor Borei și Yasen
De ce nu au mai ajuns anul acesta în România toate cele 32 de F-16 cumpărate. Câte avioane au fost livrate și ce se întâmplă cu restul
Pentagonul a ales concurența ChatGPT. Platforma GenAI e un "Frankenstein" între Gemini de la Google și Grok-ul lui Elon Musk
Realitatea paralelă a Rusiei: Ce opinie au rușii despre noua „bijuterie” a Franței? Viitorul portavion PANG, arma prin care Europa pregătește agresiunea împotriva Rusiei
Senatori americani din ambele partide condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei de Crăciun
China, înfuriată: Vânzarea de arme americane către Taiwan apropie amenințarea războiului. Între timp, Beijingul se pregătește temeinic pentru o viitoare invazie
Explozii la Kiev. Drone și rachete rusești au lăsat fără încălzire o treime din capitală
Trump va avea o întâlnire decisivă cu Zelenski și avertizează că nimic nu e bătut în cuie „până nu îmi dau eu acordul”
Japonia își propune cheltuieli militare record. Amenințarea chineză, contracarată cu un "Scut" de drone, dar și cu rachete antinavă
Spania își întărește apărarea pe flancul sudic, pe fondul modernizării accelerate a armatei marocane
"Multe pot fi decise până în Noul An”. Trump îl va primi pe Zelenski la reședința sa din Mar-a-Lago
Ce a discutat Bush cu Putin în 2001 la castelul Brno? Putin era nemulțumit încă de pe atunci de extinderea NATO
Un partener important al industriei militare românești își turează motoarele. Israelul intenționează să investească până la 110 miliarde de dolari în industria de armament
Rușii au lovit cu drone și rachete Kalibr portul Odesa și au avariat o navă aflată sub pavilion slovac
România a ridicat de la sol două F-16, după noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Bârlogul dronelor maritime rusești din Crimeea, lovit de ucraineni. Atacul a fost executat cu o rachetă autohtonă
Cum a ajuns țara de la care România a cumpărat primele F-16 să rămână în urma noastră. Dilema F-35 și decizia proastă de a nu lua nicio decizie
Ucrainenii și rușii continuă atacurile cu drone și rachete. Kremlinul a schimbat tactica și țintește repetat sectorul energetic al Ucrainei
SUA au lovit cu rachete în Nigeria; Trump: „Este o lovitură fatală pentru gunoaiele teroriste care ucid cu cruzime creștini”
Avioane de vânătoare poloneze au interceptat un avion de cercetare rusesc deasupra apelor neutre ale Mării Baltice
Ucraina dezvăluie detalii neștiute din „operațiunea submarinul”. Înainte a fost distrus singurul avion Il-38N al Rusiei din regiune, care putea compromite operațiunea
Bruxelles-ul vrea război, Ungaria vrea pace, tună Viktor Orban care nu suflă niciun cuvânt despre ce vrea Rusia
Pentru a „Face America măreață din nou”, americanii trebuie să apere ceea ce este corect
Rușii îl caută pe Moș Gerilă: Bombardiere Tu-95MS au zburat în nordul Scandinaviei / Între timp, dronele și rachetele ruse au lovit din nou infrastructura din Odesa
Kim Jong Un a mers în inspecție la docurile unde RPDC construiește primul „submarin nuclear” și l-a adus cu el pe probabilul său succesor
Cu dedicație pentru Rusia? Avioanele Gripen vor putea lovi în mare adâncime cu rachete Taurus. Integrarea Taurus pe avioanele europene, accelerată
MAGA-Dreptate: Trump vrea libertate de exprimare pe rețele de socializare, dar amenință cu închiderea emisiunile tv incomode
Noua generație a sistemului SAMP/T va primi botezul focului cât de curând: Anul 2026 ar putea aduce o veste bună pentru Ucraina, direct din Franța
Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
Un fel de HIMARS ucrainean: Confruntați cu coșmarul logistic, ucrainenii dezvoltă un lansator universal compatibil cu mai multe rachete, pe principiul GMLRS și ATACMS
De ce guvernul Netanyahu închide postul de radio al armatei israeliene?
pixel