US Air Force a anunțat că, săptămâna trecută, piloți din cadrul Escadrilei 388 și Rezerva 419 s-au întors acasă după o deplasare de șase luni la Baza Aeriană Al-Dhafra din Emiratele Arabe Unite, transmite defence blog.
Conform unui comunicat de presă al US Air Force, desfășurarea escadrilelor de luptă, care a început în aprilie, a fost prima desfășurare de avioane F-35A Lightning II. Piloții au sprijinit misiunea de comandă centrală a US Air Force din regiune. Au îndeplinit diferite misiuni, inclusiv sprijin aerian și descurajare regională împotriva agresorilor. De asemenea, au participat la exerciții multinaționale, consolidând parteneriate.
F-35A, varianta convențională de decolare și aterizare a Joint Strike Fighter, oferă o flexibilitate operațională mai mare prin combinarea capacităților avansate cu cea mai recentă tehnologie de arme.
Escadrilele 388 și 419 sunt primele unități echipate cu avioane F-35A, capabile de luptă, ale US Air Force. Primele F-35A operaționale au ajuns la Baza Aeriană Hill în octombrie 2015.
Vezi și: Forțele Aeriene americane trimit avioane F-35A în Orientul Mijlociu
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News