Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Presa poloneză: Rusia desfășoară împotriva Ucrainei operația specială “Iarna”, inclusiv în domeniul energetic
Strategica
Data publicării:
Publicația poloneză Tygodnik Solidarność a informat, pe 11.11.2021, că Rusia încearcă cu insistență să subjuge Ucraina, amenințând nu numai că va lansa o ofensivă cu trupele concentrate la graniță, ci și desfășurând o operație specială împotriva întregului stat. Autorul articolului afirmă că acțiunile Kremlinului fac parte din operația specială cu numele de cod “Zima” (“Iarna”) îndreptată împotriva Ucrainei, inclusiv în domeniul energetic.

Potrivit precizărilor sale, concentrarea de trupe la frontiera cu Ucraina reprezintă un semnal al Moscovei privind o posibilă dezvoltare a unui scenariu în direcția militară.

Acest lucru este dovedit și de încercările febrile ale Casei Albe de a ajunge la o înțelegere cu Kremlinul prin trimiterea la Moscova a Victoriei Nuland de la Departamentul de Stat și prin convorbirea telefonică dintre președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, și șeful CIA, William Burns.

“Probabil că nu va fi un război. În primul rând, în această perioadă a anului, tancurile rusești ar rămâne blocate în stepele Niprului. În al doilea rând, Kremlinul desfășoară deja o operațiune specială împotriva Ucrainei. Adevărata armă a Moscovei în disputa cu Kievul nu este reprezentată de vehiculele blindate, ci de transportatorii de energie”, a menționat jurnalistul polonez.

Acesta consideră că reducerea bruscă a volumurilor de gaze pompate prin Ucraina și finalizarea gazoductului Nord Stream 2 contribuie la reducerea semnificativă a importanței strategice a țării pentru Europa, ceea ce reprezintă o amenințare la adresa securității statului ucrainean. Noua politică a Gazprom a provocat și o lipsă de “combustibil albastru” în piață.

În același timp, există o penurie și de alte resurse energetice. Moscova a refuzat să mai furnizeze antracit, fără de care centralele electrice ucrainene nu vor mai putea să funcționeze. Pentru importul de cărbune din alte state, Ucraina ar trebui să plătească mai mult, fapt ce va determina probleme bugetare. De aceea, Kievul a ridicat interdicția privind importul de energie electrică din Rusia, dar Moscova nu o va vinde.

“Iarna aceasta va fi foarte nervoasă pentru autoritățile ucrainene. Kievul nu poate decât să se roage ca aceasta să fie cât mai blândă”, a concluzionat publicația poloneză.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Un decalaj care ne poate fi fatal: De ce strategia defensivă a Europei eșuează în fața producției de rachete a Rusiei
Războiul bombelor de precizie: Ucraina lovește FSB, Rusia atacă spitale
Un lansator pentru toate tipurile de rachete: Cum va revoluționa programul CAML apărarea Europei pe Flancul Estic
Strategia prin care Occidentul poate susţine Ucraina să învingă Rusia. Generalul Ben Hodges: „Trebuie să ucideți arcașul, nu doar să interceptați săgețile Rusiei”
Moscova consideră posibilă o întrevedere Putin-Zelenski, dar numai în faza finală a negocierilor. Între timp, Erdogan vrea să organizeze o întâlnire între Putin și Trump
Fostul general ucrainean Zalujnîi avertizează: Fără o resetare strategică, războiul din Ucraina ar putea dura încă un deceniu
De la „Force de Frappe” la scut european | Rusia, avertisment nuclear direct pentru Franța:,,Potoliţi-vă puțin ardoarea''
Un nou joc, aceleași mize: Cum (re)desenează Trump și Rutte ,,harta sprijinului'' pentru ucraineni: UE plătește, SUA livrează, iar Ucraina primește
„Fortăreața Europa” în pericol fără o prezenţă militară americană robustă. Lista uriașă de arme pe care Europa trebuie să le cumpere
Apelul generalului ucrainean Oleksandr Sîrskîi către SUA și Europa: „Lăsați-ne să luptăm cu adevărat”! Avem nevoie de mai multă apărare aeriană pentru Ucraina și rachete pentru a lovi Rusia
Polonia lansează programul „revoluția dronelor” în valoare de 55 de milioane de dolari, invocând urgenţa cu care trebuie consolidat flancul estic al NATO
Raport ISW: Nu vor exista discuții de pace reale cu Vladimir Putin dacă Occidentul nu ajută Ucraina să zdrobească Rusia
Iran nu renunță la programul nuclear, în pofida atacurilor SUA. Teheranul insistă pe dreptul de a îmbogăți uraniu
Nu există Rusia fără China. Noul SACEUR trage un semnal de alarmă despre un front comun chinezo-rus. „Avem doar 18 luni la dipoziție”
Internetul pe bucăți, sau cum își construiește Rusia propria realitate digitală. RuNet, viitoarea „închisoare digitală” a Federației?
Care e legătura dintre dosarele lui Călin Georgescu și interdicția de a intra în UE primită de Ion Ceban, primarul Chișinăului
Noua tactică aplicată de Rusia pe front, „oboseala de război”: Sunt pregătire atacuri cu 2.000 de drone în roi pentru a copleși Ucraina
Șoimii Carpaților, operând în războiul din Afganistan. Foto: MApN
EXCLUSIV
România s-a dus la război cu TAB-uri și Aro împotriva unui inamic care avea altă tactică. Ucraina schimbă doctrinele așa cum Afganistanul a făcut-o acum aproape 25 de ani
Livrarea sistemelor Patriot către Ucraina este tot mai aproape să devină o certitudine: Pregătirile sunt în plină desfășurare, cooperăm foarte strâns cu Germania
Anatol Șalaru
EXCLUSIV
Războiul convenţional este la ușă. Cel hibrid prin care s-a încercat paralizarea României, în plină desfăsurare | Anatol Șalaru, la Obiectiv EuroAtlantic
Ce reprezintă strategia „Linia de Descurajare a Flancului Estic”? În cazul unui conflict cu Rusia, NATO are un plan pentru „neutralizarea” rapidă a Kaliningradului
Fotografie ilustrativă: Donald Trump / flickr, Official White House Photo by Tia Dufour
EXCLUSIV
Profitați de șansa oferită de Trump și faceți un plan al victoriei: Europa trebuie să fie mai unită
Vârful ierarhiei militare americane trage un semnal de alarmă: Scutul antirachetă de care dispune SUA este periculos de suprasolicitat
Armata SUA şi-a testat noul sistem de rachete terestre Typhon în Pacific, trimițând un mesaj clar Chinei
Planul lui Ionuț Moșteanu pentru Armata României: Lege nouă pentru voluntari și achiziții militare de la F-35 la drone navale
China, Brazilia și India ar trebui să pună presiune pe Rusia altfel, sancțiunile SUA le-ar putea afecta „foarte dur”– Rutte
Armata ucraineană rămâne blocată între promisiuni şi zvonuri: Donald Trump exclude livrarea de rachete cu rază lungă către Ucraina
În cel mai pozitiv scenariu: Avioanele F-16 ale Ucrainei să lovească adânc Rusia cu rachete JASSM. De ce e nevoie însă de optimism rezervat
Rușii au răspuns la ultimele declarații ale președintelui american: Medvedev - Rusia nu este interesată de “ultimatumurile teatrale” ale lui Trump
Ambasadorul Franței: „România poate conta pe sprijinul Franței. Să construim împreună Europa de mâine”. Apărarea comună, prioritate strategică

Ştiri Recomandate

Kremlinul simte că pierde un aliat-cheie? Operațiunea rusă împotriva Ungariei abia a început, avertizează liderul opoziției
Marea Neagră, un „câmp de luptă” în expansiune: România, prin vocea ministrului român al Apărării, cere patrule pentru protecția rutelor comerciale
Marea Britanie face un pas înapoi în privința viitoarei forțe de menținere a păcii în Ucraina. Misiunea de pace britanică, recalibrată pentru negocierile cu Moscova
Un Su-30SM rusesc a căzut în Marea Neagră. Aeronava efectua o misiune aproape de insula Șerpilor, dar s-a prăbușit din cauze necunoscute
Rusia pregătește o versiune "mini" a rachetei cu rază medie Oreshnik. Racheta Svirel ar putea fi testată tot pe Ucraina
Putin promite acorduri de dezarmare dacă summitul din Alaska va avea succes / Între timp, Trump trăiește pe rit vechi și vorbește despre Leningrad
Vehicule blindate la Washington. Trump vrea să extindă lupta împotriva criminalității și a persoanelor fără adăpost
Efectul de bumerang al tarifelor americane riscă să lovească în industria de apărare: Renunţă sau nu Elveţia la achiziţia de avioane F-35?
Pentru prima dată din 1945, Japonia reactivează flota de avioane de luptă cu decolare de portavioane odată cu sosirea primelor trei F-35B
Serviciile norvegiene de informaţii consideră Rusia cea mai mare amenințare pentru Norvegia: Putin crede că țara să se află într-un conflict permanent cu Occidentul
Rusia folosește unele biserici ortodoxe din Ucraina, subordonate Patriarhiei Moscovei, ca pe o unealtă de spionaj: Cazul unui preot cu apucături de mercenar, expus de serviciile ucrainene
Leopard 2 domină piața europeană. După Cehia, încă un stat NATO anunță că va avea un batalion de tancuri Leopard 2A8
Rafinăria de petrol din Volgograd, Rusia, atacată de dronele ucrainene
Ce vrea Ucraina de la întâlnire Trump-Putin care îi poate distruge suveranitatea: O pace durabilă, susținută de garanții de securitate, este unul dintre obiectivele sale
O pace „à la Trump”: Statele Unite vor garanta securitatea Ucrainei, dar fără implicarea NATO. Ce facem cu „liniile roșii” ucrainene?
Polonia e ”all-in”: Toate F-16, aduse la standardul Viper, cu 3,8 miliarde de dolari. Block 72 e posibil și în cazul României?
„Sprijin deplin.” Putin a discutat cu Kim Jong Un
Tehnică militară rusă distrusă în timpul invaziei din Ucraina. Sursă foto: DefenceView
EXCLUSIV
De ce nu mai sunt „cruci” în cimitirul de tancuri din Ucraina. Rusia a pierdut în iunie 22 de tancuri, dar problema rămâne. Hossu: Calitativ, Polonia va fi mai puternică
Rusia pregătește un test cu o rachetă de croazieră cu propulsie nucleară. ”Burevestnik”, lăudată de Putin ca fiind arma invincibilă
Contract uriaș în Europa pentru Leopard 2A8, cea mai modernă versiune a Leopard 2. Un stat european alege 77 de tancuri în 6 versiuni „boemizate”
"Vrem să instruim 15.000 de adulți și 7.000 de copii". Lituania va preda construirea și operarea dronelor chiar și copiilor de 8 ani
Liderii occidentali și Zelenski, apel video cu Trump. „Mingea este acum în terenul lui Putin”
Complexul militaro-industrial rusesc, măcinat de drone: Singura fabrică de heliu pentru rachete a fost lovită de ucraineni
Manevrele ruso-belaruse “Vest-2025” vor include simularea de atacuri cu arme nucleare și rachete cu rază medie de acțiune “Oreshnik”
Avioane italiene F-35 au fost trimise în misiune deasupra Mării Baltice pentru a face față incursiunilor avioanelor rusești și Su-27
„Nu știu ce vă raportează, domnule președinte, dar este haos total” – Mesajul disperat al unui erou ucrainean şi simbol al rezistenţei armate, pe fondul haosului de pe front
Reședința privată a lui Putin, păzită de un număr record de sisteme Pantsir
Atac de precizie în Crimeea, confirmat cu imagini din satelit (FOTO): Forțele speciale ale Ucrainei au distrus radarul rusesc „Skala-M”
O amplă anchetă asupra traficanților de arme bulgari dezvăluie posibile legături cu Rusia și rețele de crimă organizată
Summit-ul Trump-Putin: Alaska, un front geopolitic reînviat la granița fragilă dintre Est și Vest
„Am trecut prin iad și înapoi pentru a obține acest rezultat”, șeful SBU despre operațiunea „Pânza de Păianjen” a Ucrainei împotriva bombardierelor rusești
Hackerii ucraineni au spart serverele unui important furnizor rus de servicii de securitate
pixel