Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Președintele azer a criticat armenii care și-au dat foc caselor, în ziua în care Armata a preluat controlul unui alt district din Nagorno-Karabah
News
Data publicării:
Trupele azere, însoţite de camioane, au intrat miercuri în districtul Kalbajar, de lângă Nagorno-Karabah, al doilea din cele trei districte pe care Armenia trebuie să le predea după semnarea acordului de încetare a focului la 9 noiembrie cu Azerbaidjanul, cu medierea Rusiei, relatează Agerpres, care citează AFP.
Președintele azer Ilham Aliyev, sursă foto: Ministerul Apărării din Azerbaidjan Facebook
Președintele azer Ilham Aliyev, sursă foto: Ministerul Apărării din Azerbaidjan Facebook

Armata azeră a difuzat imagini cu revenirea soldaţilor săi în zonă, arătând în special operaţiuni de deminare pe timp de noapte pe drumurile acestei regiuni montane, unde a căzut prima zăpadă.

 

Armata azeră le-a dat timp etnicilor armeni să părăsească zona



Ministerul Apărării azer a indicat într-un comunicat că "unităţile armatei azere au intrat în districtul Kalbajar la 25 noiembrie" la prima oră, în virtutea acordului de încetare a ostilităţilor semnat la începutul lunii noiembrie de către Armenia, Azerbaidjan şi Rusia.

Situat între autoproclamata republică Nagorno-Karabah şi Armenia, Kalbajar ar fi trebuit predat pe 15 noiembrie, dar Baku a amânat evenimentul, lăsând mai mult timp etnicilor armeni să părăsească zona, conform media ruse.

Prin semnarea acordului de încetare a focului, Erevanul a acceptat să predea trei districte din jurul Nagorno-Karabah care scăpau controlului Baku de la primul război din anii '90. Districtul Kalbajar - la fel ca Aghdam, predat la 20 noiembrie, şi Lacin, care urmează să fie predat la 1 decembrie - făcea parte până acum din zona tampon din jurul regiunii separatiste. Alte patru districte cu acelaşi rol au fost preluate de Baku în timpul luptelor.

În apropierea localităţii Ciarektar, la frontiera districtului, soldaţi armeni instalau miercuri un post de control, cu grămezi de pneuri care blocau drumul.

 

Președintele azer spune că armenii au dat foc "caselor pe care nu ei le-au construit"



Cu o armă automată Kalaşnikov în mână, un soldat armean de 20 de ani regretă abandonul "ruşinos" al regiunii. "Avem o mulţime de biserici aici", spune el, adăugând: "Strămoşii noştri, bătrânii şi prietenii noştri sunt îngropaţi aici".

Într-un discurs televizat, preşedintele azer Ilham Aliev a promis să apere "moştenirea naţională" reprezentată de numeroase monumente religioase din Kalbajar, criticându-i pe armenii care au "dat foc pădurilor" şi "caselor pe care nu ei le-au construit", înainte de plecare. El se referea la casele locuite cândva de etnici azeri, care au fugit din zonă în urma violenţelor din anii' 90, şi au fost ocupate ulterior de armeni.

În zilele dinaintea predării districtului, localnici armeni au tăiat copaci, au recuperat cabluri electrice şi chiar au încărcat într-un camion părţi ale unui baraj hidroelectric, a relatat reporterul AFP de la faţa locului.

Acordul de încheiere a ostilităţilor, semnat într-un moment când situaţia militară era catastrofală pentru Armenia, consacră victoria Azerbaidjanului şi îi conferă importante câştiguri teritoriale după şase săptămâni de conflict, soldate cu mai multe mii de victime.

Documentul prevede desfăşurarea unei forţe de pace ruseşti de aproape 2.000 de militari în Nagorno-Karabah, care s-a diminuat semnificativ.

Înaintea predării districtului, preşedintele rus Vladimir Putin a avut o convorbire telefonică cu omologul său azer Ilham Aliev şi cu premierul armean Nikol Pashinyan pentru a evoca - potrivit Kremlinului - "modalităţile de acţiune ale forţelor ruseşti de menţinere a păcii".

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Putin, primit în Alaska cu ”fanfara” de avioane invizibile F-22 Raptor. Bonus: Un bombardier B-2 a survolat pe deasupra capului dictatorului rus
Bulgaria va construi o bază militară capabilă să găzduiască chiar și 20 de mii de militari
Kremlinul simte că pierde un aliat-cheie? Operațiunea rusă împotriva Ungariei abia a început, avertizează liderul opoziției
Rusia pregătește o versiune "mini" a rachetei cu rază medie Oreshnik. Racheta Svirel ar putea fi testată tot pe Ucraina
Putin promite acorduri de dezarmare dacă summitul din Alaska va avea succes / Între timp, Trump trăiește pe rit vechi și vorbește despre Leningrad
Vehicule blindate la Washington. Trump vrea să extindă lupta împotriva criminalității și a persoanelor fără adăpost
Rusia pregătește un test cu o rachetă de croazieră cu propulsie nucleară. ”Burevestnik”, lăudată de Putin ca fiind arma invincibilă
„Sprijin deplin.” Putin a discutat cu Kim Jong Un
"Vrem să instruim 15.000 de adulți și 7.000 de copii". Lituania va preda construirea și operarea dronelor chiar și copiilor de 8 ani
Liderii occidentali și Zelenski, apel video cu Trump. „Mingea este acum în terenul lui Putin”
Trump și-a setat așteptările de la întâlnirea pe care o va avea cu Putin în Alaska
Polonia vrea să extindă „București 9”
JD Vance: Americanii au terminat cu finanţarea afacerii de război Ucraina. Dacă europenii doresc să cumpere arme americane, suntem de acord
Iranul amenință că va bloca coridorul dorit de SUA în Caucaz după înțelegerea dintre Armenia şi Azerbaidjan
Decăderea aviației civile ruse după invadarea Ucrainei: Airbus A320neo și A321neo se canibalizează pentru piese în timp ce un aliat încearcă să facă trafic cu avioane din Africa
Niciun centimetru înapoi. Gen. francez Loï Girard: Nu suntem în România doar să ne antrenăm. Suntem pregătiți să intervenim oricând într-o situație reală de luptă
De pe acoperișul Casei Albe, Trump glumește despre instalarea unor „rachete nucleare” pe emblematica clădire
Ion Iliescu a murit
Toate variantele sunt luate în calcul în explozia de la Cugir, inclusiv sabotajul. Din acest moment nimeni nu mai are acces în fabricile de armament fără autorizație la nivelul Ministerului Economiei
Rușii au ridicat moratoriul privind desfășurarea rachetelor cu rază scurtă și medie de acțiune. Medvedev anunță entuziasmat că „intrăm într-o nouă realitate”
Hawks of Romania au făcut spectacol aviatic. Acrobații cu avioanele Extra 300/330 ale Șoimilor (Video)
”Creier” regional NATO în zona baltică: Un Punct de Comandă germano-olandez va fi desfășurat în Estonia
Încă o bătaie de cap pentru Kiev: Bombele aeriene rusești pot plana acum peste 100 de kilometri
Armata SUA din Europa pregătește sistemul anti-dronă al viitorului: Proiectul Flytrap
Conducta de gaze ”Asia Centrală - Centru” a Gazprom a fost scoasă din funcțiune după o serie de explozii
Submarinele nucleare americane sunt mai aproape de Rusia, confirmă Trump. Reacția rușilor la mutarea surpriză a președintelui SUA
Prima țară europeană care oprește comerțul de armament cu Israelul. Importurile, interzise, dar cu o excepție importantă
Incendiu la UM Cugir. În hală erau depozitate 400.000 de cartuşe / Ministrul Economiei, despre un posibil sabotaj: "sunt luate în calcul toate variantele"
Trump ordonă repoziționarea a două submarine nucleare americane în apropierea coastelor Rusiei, ca răspuns la amenințările lui Dmitri Medvedev
Marco Rubio, despre capacitățile militare ale armatei ruse: ”Convențional nu ar putea învinge multe țări din Europa”

Ştiri Recomandate

Ucraina dezvăluie caracteristicile Palianîtsia: Noua "rachetă-dronă" cu capacități de atac remarcabile
Tanc de luptă german de tip Leopard 2. Foto: Bundeswehr
EXCLUSIV
Germania, între retorică și realitate: Se destramă unitatea europeană în sprijinul Ucrainei cu trupe de menţinere a păcii?
Polonia, pregătită să lanseze producţia de rachete de croazieră: Războiul din Ucraina a dat un nou imbold industriei militare poloneze
Filmul scufundării navei ucrainene Simferopol. Pe unde au intrat rușii cu drone pe Dunăre și de ce Armata României trebuie să fie în gardă: Rusia are capacitatea de a bloca Sulina
China, demonstrație de forță în fața SUA: Paradă militară cu mii soldați și cele mai noi rachete, capabile să lovească teritoriul american
Marea Neagră: O dronă de recunoaștere Global Hawk menține vigilența SUA asupra forțelor rusești de pe frontul din Ucraina (FOTO)
Armata Rusă / Foto: Ministerul Apărării de la Moscova
EXCLUSIV
Atacăm Ucraina la toamnă, susține gen. Gherasimov. Harta din fundal prefigurează un scenariu horror pentru București: 850 de km de graniță, "păziți" de tancurile rusești
Rușii au efectuat cel mai violent atac pe Dunăre de la începutul războiului. Portul Izmail, lovit cu peste 25 de drone kamikaze
F-16 vs. F-16, din nou deasupra Mediteranei: Aviația militară a Greciei și cea a Turciei au ajuns din nou „față în față”
Probleme în paradisul Organizației de la Shanghai? Dezacordurile pe termen lung sunt mai mari decât lupta contra tarifelor Administrației Trump
Noapte intensă pe Dunăre. Două F-16 ale României și două Eurofighter ale Germaniei, ridicate după atacuri ale Rusiei pe malul ucrainean
Cheltuieli record pentru apărare în statele UE: 343 de miliarde de euro, mai mult decât China
Ministrul german al Apărării critică declarația lui Von der Leyen privind desfășurarea de trupe în Ucraina
O altfel de tranziție către F-35: Cu JAS-39 Gripen, în chirie. Cu cât timp a prelungit Cehia închirierea celor 12 avioane Gripen suedeze și ce mai presupune contractul
Aderarea Ucrainei la UE ar trebui să facă parte din garanțiile de securitate – președintele Lituaniei
Spionajul digital de pe frontul din Ucraina, direct de la poarta fabricii din China (FOTO/VIDEO): Cum a deconspirat o dronă rusească circuitul componentelor chinezești
Tancurile Challenger 2 în serviciu în Ucraina de peste doi ani (VIDEO): Cum s-au comportat blindatele britanice în luptă
Armata cehă primește primul vehicul de luptă CV9030 MkIV în cadrul unui important program de modernizare al NATO
Lovitură strategică în Peninsulă Crimeea (VIDEO): Ucraina distruge infrastructura militară-cheie a Rusiei, vizând sistemul de antenă de navigație prin satelit GLONASS
SUA, o nouă strategie pentru neproliferare nucleară: un comandament de elită pentru „misiuni dure”
S-au răzbunat (Video): Elicoptere ruse Mi-8, distruse după ce Ucraina s-a „jucat” cu drone într-o bază considerată de ruși „impenetrabilă”, în inima Crimeei
Avionul care o ducea pe Ursula von der Leyen în Bulgaria a rămas fără semnal GPS după un bruiaj rus. Piloții au aterizat folosind hărți manuale
Eliberarea vine cu flori nu cu tancuri: Cum e prezentată ocuparea României și cum s-a ajuns la situația aberantă în care sunt revendicate teritorii ale României de pro-rușii din Moldova
Pe înțelesul tuturor criticilor achiziției de F-16: De ce a renunțat România la achiziția celor 40 de MiG-29 și câte din aceste avioane au ajuns în țară
Coreea de Nord glorifică tacticile sinucigașe ale militarilor ei pe frontul din Ucraina. Inclusiv aruncarea în aer cu explozibil pentru a evita capturarea
Serviciile de informații militare ale Ucrainei avertizează Europa că vine un „val uriaș” de dezinformare din Rusia odată cu începerea manevrelor comune ruso-beloruse
De la macara căzută pe navă, până la incendii: Cele trei incidente care au pecetluit soarta singurului portavion rus Amiral Kuznețov. Deși rușii nu vor să recunoască că e final de drum
Gaza post război, sub administrație americană? Planul SUA prevede strămutarea întregii populații din Fâșie
Vizită extinsă în China. Toate obiectivele lui Putin la Beijng, în cea mai importantă participare externă din 2022 încoace, unde pledează pentru o nouă ordine mondială
Ucrainenii au reușit să încercuiască trupele ruse de ocupație care avansau în direcția Dobropillya, în Donețk
Acțiunile militare ale Rusiei la Dunăre și în Baltica trebuie să ne pună pe gânduri. Chifu: Da, ne putem aștepta ca Rusia să testeze Articolul 5 la un moment dat
Merz vrea ca Europa să se asigure că Rusia nu va mai avea capacitatea economică de a continua războiul în Ucraina și pe continent
pixel