Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Războiul din Ucraina se poartă și la mii de kilometri distanță de front: Compania franceză Renault, interesată să producă drone, s-ar lovi de interesele unui sindicat cu legături în Rusia
Strategica
Data publicării:
În mijlocul unui conflict care a redefinit războiul modern, transformând drona într-un instrument strategic de maximă importanță, un scandal izbucnit la fabrica franceză Renault ridică o întrebare inconfortabilă: cât de adâncă este influența rusească în Europa, chiar și acolo unde te-ai aștepta mai puțin? Deși pare un simplu conflict de muncă, opoziția unor angajați Renault față de producția de drone pentru Ucraina pare a fi mult mai mult decât atât.
Sursa foto: NATO.
EXCLUSIV
Sursa foto: NATO.

După ce a vândut filiala sa rusească, o decizie inevitabilă în contextul invaziei, gigantul auto Renault se pregătește să intre pe un alt front, răspunzând unei solicitări explicite a guvernului francez, potrivit BFM Business.

E vorba despre producția de drone militare, un domeniu în care Franța, potrivit surselor oficiale, este "insuficient pregătită". Totuși, vestea nu a fost primită cu entuziasm de toți angajații. Sindicate, în special Confederația Generală a Muncii (CGT), au semnalat disconfortul muncitorilor, care ar fi declarat că "au semnat un contract pentru a produce mașini, nu arme".

În aparență, un argument de bun simț. Nimeni nu își dorește ca munca sa să fie folosită pe câmpul de luptă, iar dilema etică este reală. Unii au invocat chiar și precedente istorice, amintind de implicarea Renault în producția militară doar atunci când Franța se afla în război.

Dar o simplă privire în istorie relativ recentă infirmă această ipoteză: divizia Renault Trucks Defense a furnizat piese pentru obuzierele autopropulsate CAESAR, deși Franța nu era implicată direct într-un conflict armat. Așadar, argumentul este șubred și ridică semne de întrebare.

 

Muncitori ruși și partide pro-Kremlin care sabotează interesele Franţei

 

Ceea ce adâncește şi mai mult acesta suspiciune este un alt detaliu, la fel de important ca primul. Forța de muncă a companiei este extrem de diversă, incluzând cetățeni ruși care lucrează cot la cot cu ucraineni. Se generează astfel riscul real ca producția de drone pentru Kiev să genereze tensiuni interne și, de ce nu, să facă din companie o țintă ușoară pentru atacuri cibernetice.

Dar punctul cel mai sensibil este altul: legăturile. Ziarele franceze, citate de publicatia Defense Express, au remarcat o conexiune strânsă între sindicatul CGT și partidele de stânga cu vederi pro-rusești, printre care și La France Insoumise, condus de Jean-Luc Mélenchon.

Această alianță, spun analiștii, nu este deloc o coincidență, ci o manifestare a unei influențe externe bine orchestrate. Și ca și cum istoria s-ar repeta, se fac unele paralele cu anul 1939, când sindicatele franceze au sabotat producția de apărare, în plin Pact sovieto-german. Un episod puțin cunoscut, dar care confirmă o tactică veche de decenii.

 

Decizia finală și avertismentul pentru Europa

 

Deși nemulțumirile muncitorilor sunt reale, e puțin probabil ca ele să schimbe soarta proiectului. Statul francez este principalul acționar al Renault, iar cererea de a adapta liniile de producție pentru scopuri militare face parte dintr-un plan strategic mai amplu, prin care Parisul vrea să-și sporească rapid capacitatea de a face față conflictelor moderne.

Totuși, soluția de compromis pare să fie mutarea producției la fabrica din Slovenia, ocolind astfel rezistența muncitorilor francezi. Este o soluție de moment, care însă nu rezolvă problema de fond.

Cazul Renault este un semnal de alarmă pentru întreaga Europă, arătând cât de fragilă poate fi unitatea internă atunci când un actor extern, precum Rusia, decide să acționeze prin pârghii politice și sociale interne. Nu mai este vorba doar de spionaj sau atacuri cibernetice, ci de o influență insidioasă, care se infiltrează în chiar structura societăților democratice.

Situația de la Renault este o dovadă vie a faptului că războiul din Ucraina se poartă și la mii de kilometri distanță de front, iar una dintre cele mai importante bătălii este cea pentru minți și conștiințe.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Războiul Rece 2.0: SUA și China, în cursă pentru a ajunge pe Lună. SpaceX-ul lui Musk ar putea fi Nemesisul pentru NASA în fața Chinei
Cele trei scenarii despre cum SUA ar putea ataca Venezuela. Și de ce miza reală e mai mare decât traficul de droguri
Cât au cucerit rușii în ultima lună în Ucraina și cât la sută din teritoriu ocupă. Paradoxal cele mai mari probleme nu sunt la Pokrovsk
Capcana „zidului anti-drone”. Europa se concentrează pe o iluzie defensivă, în timp ce pilonii descurajării sale se erodează: Rusia nu se mai teme suficient de mult de NATO
Undă verde de la Pentagon, frână de la Casa Albă. Rachetele Tomahawk, miza unui joc politic între SUA și Rusia, cu Ucraina la mijloc
Lovitură strategică a Ucrainei: SBU anunță că, de la începutul anului, a distrus 48% din totalul sistemelor „Panțir” ale Rusiei
Zelenski: Agențiile de spionaj ale Ucrainei au distrus lăudata rachetă “Oreshnik” a lui Putin în adâncimea teritoriului rusesc
Finlanda ridică miza la granița cu Rusia. 15.000 de soldați, inclusiv aliați NATO, simulează „condiții de război” într-un mesaj direct pentru Moscova
Orele regimului Maduro sunt deja numărate? Statele Unite au identificat deja ținte militare în Venezuela iar o campanie aeriană împotriva acestora pare iminentă
Rusia a folosit în Ucraina racheta de croazieră 9M729, care a provocat retragerea SUA din Tratatul INF
Divizia 101 Aeropurtată a SUA, aflată la Mihail Kogălniceanu
EXCLUSIV
Tabloul global de securitate: De ce au fost retrași și unde vor merge militarii americani din România?
Ecouri ale războiului din Ucraina. Kievul își închide ambasada la Havana din cauza "complicității" Cubei în agresiunea rusă
Mobilitate militară accelerată: UE și NATO refac infrastructura pentru a facilita deplasarea convoaielor grele pe flancul estic
"Arme fantomă" în era digitală: O nouă amenințare de securitate se naște pe Facebook și Discord
Trump a ordonat Pentagonului să reia imediat testele nucleare americane
ANALIZĂ: De la minele din Congo la cripto. Sistemul financiar ilicit din China care susține economiile de război din Africa
România, un „aliat puternic” ignorat! Lideri republicani de top denunță retragerea brigăzii SUA din ţara noastră: „Un semnal greșit transmis Rusiei”
Războiul declarațiilor pe axa Bruxelles-Moscova. Ministrul belgian al Apărării: „Dacă Putin atacă NATO, ștergem Moscova de pe hartă”
Test la frontiera NATO. Trupele americane din Estonia au doborât o dronă misterioasă lângă o bază strategică, la un pas de Rusia
Câți soldați aliați rămân în România după retragerea unei părți a americanilor. Moșteanu: Așteptarea de a avea armate întregi străine pentru a ne apăra e nerealistă
MApN confirmă oficial! SUA retrag o parte din trupele staționate în România. Ministrul Moșteanu va ieși într-o conferință de presă
Prelucrarea țițeiului la câmpul petrolier Yuzhno-Surgutskoye al companiei Rosneft. Sursa foto: TASS.
EXCLUSIV
Lecția germană a lucrului neterminat: Berlinul cere „scrisoare de consolare” de la SUA pentru activele rusești pe care nu le-a confiscat complet
Axă anti-Kiev în Uniunea Europeană. Ungaria vrea să blocheze ajutorul pentru Ucraina alături de Slovacia și Cehia
Avertismentul Finlandei: „China privește”. Înfrângerea Rusiei în Ucraina, vitală pentru a descuraja Beijingul
,,Războiul Rece al AI'' se joacă acum pe piața neagră: China continuă să folosească cipuri Nvidia H100 pentru dezvoltarea unor drone militare autonome
Războiul definit de software: Viitoarele conflicte militare se vor purta între roiuri de drone "pilotate de algoritmi"
Burevestnik: De ce „arma invincibilă” a Rusiei este, de fapt, un bluff radioactiv și un pericol global
Backup dacă SUA se retrag: O nouă „uniune nucleară” în Europa, pentru descurajarea Rusiei? Marea Britanie și Germania trebuie să aibă o strategie nucleară comună
Norvegia avertizează că Rusia își consolidează flota nucleară în apropierea Cercului Arctic
Mesaj pentru Trump: Bombardiere chineze H-6K au survolat împrejurimile Taiwanului, chiar înainte de întrevederea președintelui SUA cu Xi

Ştiri Recomandate

Lukoil nu mai forează în perimetrul Trident din Marea Neagră. Sancțiunile SUA pun reflectorul pe autoritățile române: "Nu ne vindem țara" americanilor de la Exxon Vs. blândețea față de Lukoil
Coreea de Nord a redus drastic aprovizionarea cu obuze către Rusia. În schimb, Kim extinde producția de drone
Franța ia vălul de pe racheta cu capacitate nucleară ASMPA-R. Lansată din Rafale-M, racheta e acum utilizată oficial de Marina Franceză
Scutul lui Ahile al Greciei, cu sisteme de apărare antiaeriană din Israel, inclusiv sistemul SPYDER ales și de România
SUA se pregătesc să lovească Venezuela: De ce primele ținte pentru F-35 vor fi avioanele Su-30 și care e riscul în ciuda diferenței uriașe de forță militară
Un atac rarisim: Rușii au lovit Ucraina cu noua rachetă hipersonică Zircon. Anomalia e că au lansat-o terestru din Crimeea ocupată
Surpriză plăcută în Armata R. Moldova: Obuziere moderne ATMOS de 155 mm. Achiziție istorică care nu a fost anunțată oficial ci prezentată în timpul tragerilor
Elicopterele Black Hawk ale României au zburat dublu față de Black Hawk ale Armatei SUA. Cum se „leagă” mentenanța F-16 și Black Hawk
Ucraina le-a pregătit rușilor o nouă surpriză pe lângă Flamingo. Au fost lansate și rachete Long Nepune împotriva țintelor din Rusia (Video)
Cinci țări importante din Europa s-au angajat să coopereze cât mai strâns pentru a combate amenințarea hibridă a Rusiei
Ce a obținut Viktor Orban după vizita la Trump: Zero sancțiuni, la schimb cu arme, LNG și echipamente nucleare din SUA
Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE după ce o nouă dronă rusă a căzut în România
Dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier rusesc din Novorossiisk
Lukoil ar putea fi preluat de Carlyle. Grupul american are investiții și în sectorul energetic românesc
Avertismentul Uniunii Africane: Mali e la un pas de a fi preluat de grupări jihadiste
SUA lansează Operațiunea militară "Southern Spear". Nave de război, F-35 și portavionul Gerald Ford, desfășurate pentru combaterea traficului de droguri
Cum țintesc dronele și rachetele rusești infrastructura energetică ucraineană: Blocuri de locuințe lovite și cel puțin 26 de victime
Un avion de luptă Su-30 s-a prăbușit în nord-vestul Rusiei
Declarație G7: Sprijinul acordat Rusiei de Iran, Coreea de Nord și China este un „factor decisiv” în continuarea războiului de agresiune rus
Lynx se pare că ar fi marele câștigător în bătălia viitoarei mașini de luptă a României. Ar urma clarificări privind producția în România dacă alegerea se confirmă
Rachetele ucrainene Flamingo devin încet dar sigur coșmarul antiaerienei Rusiei. Atacuri masive în Crimeea ocupată și în interiorul Federației
Indiciul care a dat China de gol: Portavionul pe care tocmai îl construiește va fi nuclear. China intră într-un club select unde doar două țări mai sunt
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Comisia Europeană, miliarde suplimentare pentru Ucraina. Nordicii și balticii plusează și cumpără arme americane de 500 de milioane de dolari, prin mecanismul PURL
Nu e nevoie de ruși: Europenii își „prăbușesc” singuri viitorul avion de generația a 6-a. De la „nemții nu pot construi singuri peste noapte un avion” la „francezii sunt liberi să plece”
Schimbare de paradigmă în Siria: Damascul cere SUA să devină garantul integrării militare interne
”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
Cine clipește primul? Ursula von der Leyen: „Putin crede că poate rezista mai mult decât noi. Greșește” UE a deblocat un nou ajutor pentru Ucraina
Crimeea nu e impenetrabilă. Gen. Mîndrescu: Avem ac pentru cojocul sistemului A2/AD. Dar românii ar fi rezistat ca societate precum ucrainenii? Ar fi bine să nu ne mințim
SUA vor apăra Europa de Est de un atac al Rusiei. Rubio clarifică și la ce se referă ”testarea capacităților nucleare” anunțată de Trump
Premierul R. Moldova: Am avut recent o exprimare ruptă din context. România e strânsă legată de soarta noastră
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
pixel