Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Răzvan Munteanu: Fără NATO și UE, România ar fi avut un conflict înghețat în Harghita și Covasna, orchestrat de Rusia
Strategica
Data publicării:
Răzvan Munteanu, expert în relații internaționale și președintele think tank-ului Chamber of Excellence in International Affairs (CEIA), într-un interviu acordat DefenseRomania, a analizat drumul țării noastre în cazul în România nu s-ar fi integrat în NATO și Uniunea Europeană.
Conflictul interetnic din martie 1990, Tg-Mureș. Sursă foto: Cuvântul Liber Tg-Mureș
Conflictul interetnic din martie 1990, Tg-Mureș. Sursă foto: Cuvântul Liber Tg-Mureș

Într-un exercițiu de istorie contrafactuală, analistul Răzvan Munteanu a precizat că în cazul în care România ar fi ratat integrarea în NATO, cea mai puternică alianță militară din istorie și UE, e foarte posibil ca țara noastră să fi cunoscut conflicte înghețate pe teritoriul ei, asemenea Republicii Moldova, Ucrainei, Georgiei, Armeniei sau Azerbaidjanului.

Iar un potențial astfel de conflict ar fi fost în zona Harghitei și Covasnei, un conflict care ar fi fost cel mai probabil orchestrat de Federația Rusă, având în vedere implicarea Moscovei în conflictele înghețate din regiune.

„Poate că unii oameni, neavând o cultură ce ține de analiza politică, nu înțeleg greutatea unor asemenea lucruri, precum baze militare ca cele de la Mihail Kogălniceanu sau Câmpia Turzii, precum drone moderne americane MQ-9 Reaper aduse de SUA în țara noastră, precum importanța scutului antirachetă de la Deveselu.

România dacă nu ar fi fost în NATO sau în Uniunea Europeană, din nefericire, ar fi semănat cu Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia sau Azerbaidjan. Toate cu conflicte înghețate în propriile lor granițe. Noi am fi avut probabil acum un conflict înghețat în zona Harghita și Covasna, orchestrat de Federația Rusă și am fi fost divizați din punct de vedere social. Că ne divizăm noi, este o alti discuție”, a precizat Răzvan Munteanu, în studiourile DefenseRomania, în cadrul emisiunii „Punctul militar”.

 

Reversul medaliei: România, țintă a propagandei ruse

 

În opinia profesorului, guvernele care s-au perindat la Palatul Victoria, dar și șefii de stat de la Cotroceni, au meritul de a nu devia România de la parcursul pro-european. Dar faptul că devenim tot mai ancorați în relația cu NATO și SUA ne face și o țintă a propagandei, în special din partea Kremlinului.

„Fie că unora le place sau nu, România este sedusă într-un sens pozitiv de acest soft power american. Cu toții vrem să fim alături de SUA și am vrut acest lucru încă din istoria noastră, spre exemplu luptătorii anti-comuniști din munți care îi așteptau pe americani. Acum, americanii sunt aici, ridică baze militare care reprezintă o cărămidă în plus pentru ce securitatea României.

Azi e evident că tot ce e rău se pune în spatele Federației Ruse, dar dacă privind din partea cealaltă, este interesul lor să țină NATO și UE cât mai departe

Dar există și un revers al medaliei. Pentru că devenind și mai ancorați în relația Nord-Atlantică și în relația cu SUA, devenim o țintă și pentru actori externi. Nu neapărat din punct de vedere militar, cum spune Federația Rusă că suntem o țintă prin scutul de la Deveselu. Niciodată nu se va întâmpla lucrul acesta într-un context de pace precum cel de acum. Dar propaganda externă vine și încearcă să destabilizeze și să decredibilizeze relația României cu SUA. Iar narativul e că România este o colonie occidentală”, un narativ fals din toate punctele de vedere, a conchis Răzvan Munteanu.

Puteți urmări mai jos analiza profesorului Răzvan Munteanu și emisiunea integrală 'Punctul militar', care a avut ca subiect România, centru de greutate al NATO în regiune? 

Youtube video image


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Potrivit analiștilor cehi, regimul lui Vladimir Putin este mai represiv după invadarea Ucrainei, dar și mai fragil
Rachetele americane Tomahawk, miza strategică setată de Volodimir Zelenski într-o discuție cu Donald Trump: Ar exercita asta mai multă presiune asupra Rusiei?
Rusia forțează mână și își aduce la porțile Europei noile rachete balistice Oreshinik. Act de intimidare sau cacealma?
Rusia antrenează grupări paramilitare într-un stat vecin României cu scopul destabilizării Europei și Moldovei (Video). Cum a căzut în propria capcană Dodon, în fața stăpânilor săi
Foto: Ministerul Apărării din R. Moldova
EXCLUSIV
Mașinăria rusească de dezinformare amenință votul din Republica Moldova: Tactici care propagă spaimă și scenarii de război în preajma alegerilor
„Mlaștinile pe post de santinelă a Europei”: Arma naturală a NATO, de la apărare la importanţa pe care o joacă mediul înconjurător
„Suntem într-o eră a confruntării!”: Mark Rutte trage un semnal de alarmă la West Point. Trebuie să avem un răspuns pentru axa Moscova-Beijing-Teheran-Phenian
Din România și Polonia, direct în Danemarca: Escaladarea agresiunii ruse. De ce „războiul hibrid” rusesc vizează infrastructura critică a NATO
Rusia vrea să fie pregătită până în 2030 pentru a se confrunta militar cu NATO – ministrul apărării al Regatului Țărilor de Jos
NATO, la răscrucea unei decizii: Să doboare sau nu avioane ruseşti? Alianţa este îndemnata să treacă la acţiune
Angela Grămadă
EXCLUSIV
R. Moldova joacă „finala”: Europa sau Rusia și ce se întâmplă dacă Moldova „cade” duminică | Angela Grămadă, la Obiectiv EuroAtlantic
Rusia intensifică războiul hibrid în Europa: Mesajul Ucrainei către NATO – "Suntem sub amenințare directă, cooperați!"
Războiul dronelor la Marea Neagră: Ucrainenii au efectuat un atac strategic cu drone navale, menit să paralizeze infrastructura logistică a Rusiei (FOTO/VIDEO)
Analiză critică a generalului Valeri Zalujnîi: De ce a fost prea mare costul ofensivei militare din Kursk pentru Forțelor Armate Ucrainene?
Șeful diplomației americane avertizează Rusia să încheie războiul cât mai rapid – „vor fi costuri dacă se continuă agresiunea”
Ucraina lovește Rusia în „inima” militară: Imagini care confirmă distrugerea mai multor elemente ale sistemului Iskander (FOTO)
Marco Rubio clarifică poziția NATO: Interceptare, nu doborâre, pentru avioanele rusești care ne încalcă spațiul aerian
F-35 cu arme nucleare în Flancul Estic? Estonia revine cu oferta de a găzdui avioane cu capacitate nucleară
România și Ucraina încep să se coordoneze privind doborârea în comun a dronelor rusești de la graniță
Forțele pentru Operaţii Speciale ale Ucrainei au lovit un sistem rusesc S-400, o nouă lovitură strategică în adâncimea teritoriului inamic
Escaladare a tensiunilor în Caraibe: Venezuela își etalează arsenalul militar rusesc, avioane Su-30MK2 echipate cu rachete supersonice, pentru a contracara prezența navală a SUA
„Ați fost avertizați” și „nu veniți să vă plângeți”: Cum a inspirat Radoslaw Sikorski NATO prin discursul său ferm și neechivoc împotriva Rusiei la ONU
Rusia și-a exprimat disponibilitatea de a prelungi cu un an Tratatul START; La schimb, Putin cere SUA ”să nu ia măsuri care ar putea perturba echilibrul existent”
Germania formează două noi brigăzi de recunoaștere: Tancurile grele Leopard 2 revin în prim-plan
Stocuri uriașe de drone și muniții rusești distruse pe front de trupele ucrainene
"Iron Defender-25": Proiectăm suficientă descurajare într-un singur exerciţiu militar? Analiză despre pregătirea trupelor NATO în fața războiul hibrid rusesc
Atac fără precedent în Crimeea (FOTO/VIDEO): Unitățile de forţe pentru operaţii speciale ucrainene au distrus pentru prima dată aeronave rusești Be-12 Chayka
Provocările lui Vladimir Putin la adresa noastă: De la un „accident” la o strategie deliberată de intimidare a NATO
De la ChatGPT și TikTok la finanțare din Moscova. Mașinăria secretă a propagandei ruseşti care vrea să manipuleze alegerile din Republica Moldova
F-16 Fighting Falcon aflate în dotarea Forțelor Aeriene Române. Foto: Ministerul Apărării Naționale
EXCLUSIV
Securitatea României depinde mai mult de responsabilitatea fiecăruia dintre noi, decât de F-16 sau Abrams. Acum, "ce-o fi, o fi" a devenit un risc național

Ştiri Recomandate

EXCLUSIV
Australia mulțumește României pentru reacția din prima fază a invaziei ruse. Valoarea pachetului militar livrat Ucrainei de Australia, mai mult decât Abrams sau blindate M113
De la „covorul roșu” la Strategia „Ariciul”: Ce trebuie să schimbe Statele Unite în relaţia cu Rusia pentru a opri războiul din Ucraina
Cine înlocuiește MLI-84 Jderul? Ciudatul caz al mașinilor de luptă: Cum ar putea România cumpăra Lynx, „made in” Ungaria
Atacurile rusești au închis instalațiile de producere a gazelor din regiunea Poltava. Zelenski confirmă că rușii au folosit peste 300 de drone și 37 de rachete
Artilerie rămâne regina, dar muniția de ultimă generație schimbă regulile jocului. SUA testează LRMP, noul proiectil de 155 mm integrat pe tot ce înseamnă artilerie americană
Trump a autorizat operațiuni secrete ale CIA împotriva Venezuelei și ia în considerare atacuri asupra teritoriului venezuelean
Atacurile rusești au închis instalațiile de producere a gazelor din regiunea Poltava. Zelenski confirmă că rușii au folosit peste 300 de drone și 37 de rachete
Australia, putere „Five Eyes”, o mare oportunitate pentru România. Interviu Milton Dick, Președintele Parlamentului din Australia
Încep SUA să pună cu adevărat presiune? Trump spune că Modi i-a promis că India nu va mai cumpăra petrol din Rusia
Prima vizită post-Assad: Liderul Sirian Ahmed al-Sharaa sosește la Moscova pentru a redefini relația cu Rusia
Întoarcerea lui Hegseth: Statele Unite și-au regăsit busola la NATO? Amenințarea cu „costuri” pentru Rusia semnalează o schimbare de abordare
„Ares” și lupta sa cu dronele iraniene: Legendarul A-10 Warthog, reinventat ca vânător de drone, revine în centrul atenţiei (FOTO)
Jocul prostesc de imagine al Rusiei: Intensificarea cooperării militare cu Belarus, sub pretextul acuzațiilor de "război hibrid" dinspre Occident
Avertismentul unui fost comandant al Armatei SUA: Kaliningradul și Sevastopolul, „distruse în primele ore” dacă Rusia încearcă atacarea Poloniei
Țară mică, dar implicată: De la începutul războiului, Republica Cehă a oferit Ucrainei un ajutor militar în valoare de peste 700 de milioane de euro
Submarin rusesc de clasă Kilo, urmărit de forțele suedeze în Marea Baltică: Tensiunile, la cote maxime în Strâmtoarea Kattegat
Polonia transmite un avertisment pe care nu avem voie să-l ignorăm. Ministrul Sikorski a dus la Londra o dronă rusă Shahed doborâtă și spune că Rusia pregătește noi operațiuni
Contract gigant pentru componetele de ghidaj ale rachetelor PAC-3 Patriot. Cine ar putea fi clienții „misterioși” care pregătesc apărarea teritoriului cu Patriot
Rusia pierde o piață importantă. Turcia își reduce semnificativ importurile rusești de produse derivate din petrol
În Europa se ridică „zidul F-35”, un scut de peste 700 de avioane. O nouă țară din vestul continentului intră în „clubul F-35” după prima livrare efectuată
Nava turcă TCG Akhisar din clasa Hisar, numită și popular „corvetă ușoară”, în timpul testelor pe mare. Foto: ASFAT
EXCLUSIV
Prima navă nouă pe care România o achiziționează în 35 de ani: Corveta TCG Akhisar. Turcii, pregătiți să vină să continue construcția în țară
Trump a declarat că e „foarte dezamăgit” de Vladimir Putin. Președintele SUA urmează să se întâlnească cu Zelenski
Rusia introduce conceptul de „mobilizare pe timp de pace”. Noua lege permite chiar trimiterea rezerviștilor în misiuni în străinătate
Obiectivul de apărare al UE, deja perimat: Din păcate, Europa nu poate opri dronele rusești, iar Rusia se înarmează de patru ori mai repede decât o facem noi
Criza militarilor: Rusia trece la recrutări anuale și forțează rezerviștii. Kievul oferă a doua șansă dezertorilor
Ascensiunea industriei ungare de apărare: Investiția companiei Rheinmetall transformă ţara vecină în lider regional în producția de vehicule militare
Exercițiul nuclear NATO Steadfast Noon 2025: Peste 70 de aeronave și 14 state participă la o demonstraţie de forţă în Marea Nordului
Rusia forțează o "mobilizarea mascată": Regimul Putin își extinde autoritatea de a trimite rezerviști la război, fără a declara oficial stare de război
Ajutorul militar acordat Ucrainei a scăzut dramatic în ultimele luni. După SUA, se pare că și Europa ia piciorul de pe accelerație
Black Hawk care se pilotează singur. Legendarul elicopter, transformat în dronă ”U-Hawk”, în doar 10 luni
Finlanda își consolidează industria de apărare: O uzină strategică pentru motoarele avioanelor F-35, inaugurată la Nokia
SUA ar putea transfera până la 50 de rachete Tomahawk către Ucraina. E suficient?
pixel