China alege să acuze SUA că întrețin războiul în Ucraina: Americanii ”nu sunt în măsură să țină prelegeri” privind furnizarea de arme către Rusia
Reacția Chinei este surprinzătoare, liderii de la Beijing alegând, practic, să acuze Statele Unite că susțin războiul din Ucraina.
Ministerul de Externe al Chinei a declarat că Statele Unite „nu au dreptul să să țină prelegeri” cu privire la posibila furnizare de arme chineze către Rusia, relatează CNN.
Washingtonul avertizase anterior că Beijingul ar putea livra Rusiei arme letale, catalogând o astfel de mișcare drept „încălcarea unei linii roșii”.
Luni, 20 februarie, purtătorul de cuvânt al departamentului, Wang Wenbin, a subliniat Statele Unite este țara care furnizează arme Ucrainei. ”Nu partea chineză este cea care furnizează un flux constant de arme pe câmpul de luptă”, a spus oficialul chinez.
„Partea americană nu are dreptul să țină prelegeri Chinei și nu vom fi niciodată de acord ca SUA să dicteze sau chiar să exercite presiuni asupra relațiilor chino-ruse. Cine cheamă la dialog și pace și cine dă cuțite și încurajează confruntarea?" - a mai adăugat Wenbin.
Wang Wenbin a spus că Beijingul continuă să „apeleze la pace și să promoveze negocierile” pentru a rezolva războiul total al Rusiei împotriva Ucrainei, iar poziția sa este de a „juca un rol constructiv pentru a promova detensionarea și răcirea situației”.
Pe 19 februarie, secretarul de stat al SUA Anthony Blinken a confirmat informațiile din presă conform cărora Beijingul ia în considerare acordarea de sprijin letal Rusiei, inclusiv arme și muniții.
Reprezentantul permanent al SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a avertizat China împotriva acestui lucru, numind o astfel de mișcare „trecerea unei linii roșii”.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News