Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Situația de securitate din regiunea Mării Negre | Acord la nivel guvernamental în domeniul cooperării tehnico-militare, semnat la Bucureşti
News
Data actualizării:
Data publicării:
Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a avut sâmbătă, 5 septembrie, la sediul MApN, o întrevedere cu omologul din Ucraina, Andrii Taran.

Discuțiile bilaterale au inclus teme comune de interes și au vizat, în principal, evoluțiile recente ale situației de securitate regională. De asemenea, au fost abordate și subiecte referitoare la stadiul și perspectivele relațiilor de cooperare româno-ucrainene în domeniul apărării, precizează MApN într-un comunicat de presă.

Ministrul Ciucă a asigurat partea ucraineană de sprijinul României în procesul de intensificare a cooperării în cadrul Parteneriatului NATO - Ucraina și în domeniul învățământului militar.



Cei doi oficiali au decis continuarea dialogului politico-militar și identificarea de noi proiecte comune, în vederea consolidării relațiilor de cooperare în domeniul apărării, atât în plan bilateral, cât și în formatele regionale și în cadrul organizațiilor internaționale.



În ceea ce privește procesul de instruire în comun, cei doi oficiali au trecut în revistă concluziile exercițiului Sea Breeze 20, desfășurat în luna iulie, și au discutat despre exerciţiul „Blonde Avalanche”, care va avea loc în perioada 6 -11 septembrie în facilităţile de instruire ale Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” din Brăila. În context, ministrul apărării naționale a răspuns invitației omologului ucrainean de participare a militarilor români la exerciții care sunt programate în această toamnă în țara vecină.

La finalul întrevederii, ministrul Ciucă și ministrul Taran au semnat un acord la nivel guvernamental în domeniul cooperării tehnico-militare. Acordul va contribui la întărirea cooperării bilaterale prin crearea cadrului legal necesar instituțiilor și agenților economici din cele două țări pentru dezvoltarea de proiecte comune în domenii cum ar fi achiziția, reparația și modernizarea de armament și de tehnică militară, cercetarea și dezvoltarea în domeniul tehnico-militar și schimbul de informații și de experiență în standardizarea, codificarea și controlul calității tehnicii militare.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Loviturile SUA asupra Iranului, mesaj greșit pentru Kim: Coreea de Nord ar putea grăbi programul nuclear
Nicușor Dan a trasat obiectivele României la Consiliul European: R. Moldova, Marea Neagră și Ucraina
Polonia vrea o demonstrație de forță militară în fața Rusiei. România, invitată și ea să participe la manevrele care sunt un răspuns la mișcările militare ruse
Rusia s-a răzgândit și nu mai vrea Ucraina nici în UE. Medvedev, ziua și derapajul: UE se va militariza, urăște Rusia și vrea să se răzbune pe noi
Nicușor Dan a avut o discuție cu Recep Tayyip Erdogan la Haga. Situația din Marea Neagră, subiect principal pe agenda bilaterală
DefenseRomania susține evenimentul „Întoarce-te viu” organizat de comunitatea ucraineană din București cu ocazia Zilei Internaționale a Victimelor Torturii
Roberto Musneci, Ambasadorul Ordinului Suveran de Malta a celebrat istoria milenară a Ordinului și a salutat relațiile speciale cu România
Declarația finală a Summitului NATO de la Haga. Cinci priorități care au în centru amenințarea pe termen lung din partea Rusiei
Statele NATO se angajează să investească 5% din PIB până în 2035 / Nicuşor Dan: Ne dorim ca şi aliaţii NATO să poată participa la aceste mecanisme UE de finanţare pentru apărare
Marea Britanie revine la avioane nucleare și cumpără 12 aeronave F-35A capabile să transporte arme nucleare tactice
Reuniunea Consiliului NATO-Ucraina. Ministrul român de externe: Atitudinea Rusia împiedică realizarea unei păci drepte în Ucraina
Ionuț Moșteanu a reafirmat angajamentul ferm al României față de apărarea colectivă. România crește investițiile în apărare
Rusia continuă să investească în triada nucleară: Noi rachete Yars și bombardiere Tu-160 se vor alătura Forțelor Strategice
5% e noul 2%. Sunt pregătiți ”greii” europeni din NATO pentru cel mai important obiectiv din istoria Alianței?
"Ar putea fi pregătit atunci”. Zelenski a oferit o evaluare a momentului în care Putin ar putea ataca un membru NATO
INSCOP Research: 7 din 10 români au încredere în NATO. Date actualizate privind încrederea în NATO și UE
Începe summitul NATO de la Haga: Creșterea cheltuielilor pentru Apărare, turarea la maximum a industriei și războiul rus împotriva Ucrainei, pe agenda discuțiilor
Monument închinat militarilor americani care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial / NATO Rapid Deployable Corps Italy
EXCLUSIV
Cu Statele Unite care privesc mai mult spre China, pragul de 5% pentru apărare devine o țintă obligatorie pentru europenii din NATO (Analiză)
Știu ei polonezii ceva, de se înarmează așa. Fost oficial NATO sugerează că articolul 5 nu s-ar activa automat în cazul unui „atac minor” al Rusiei asupra Estoniei
Navele de luptă ale Rusiei, folosite în premieră pentru a escorta ”flota fantomă” de petroliere
Spania anunță deja că nu va îndeplini noul angajament NATO în materie de apărare
Aviz favorabil. Cine e Ionuț Moșteanu, noul ministru al Apărării și vicepremier în Guvernul Bolojan
Dintre toți europenii românii cred cel mai mult în Donald Trump. Suntem urmați de unguri și polonezi
Trump dă semnalul: De ce nu ar trebui să existe o schimbare de regim în Iran?
Primele imagini din satelit ale facilității iraniene Fordow, lovite în atacul cu bombe GBU-57
Ministrul iranian de Externe merge la Moscova și se întâlnește cu Putin. Reacții la atacul american de azi-noapte
SUA au atacat Iranul. Instalațiile nucleare au fost „complet distruse” cu bombe lansate de pe bombardierele B-2
Emisarul american pentru Ucraina, Kellogg, s-a întâlnit cu Lukașenko la Minsk
De frica Rusiei, balticii se blindează: Tranșee antitanc, diguri și buncăre, construite de Estonia la frontiera estică
Trump spune că pragul de 5% pentru apărare e valabil doar pentru Europa

Ştiri Recomandate

Franța și Marea Britanie vor mai multe Storm Shadow și încep pregătirile pentru o umbrelă nucleară pentru Europa
NATO caută soluții pentru a accelera livrările de arme americane către Ucraina - NYT
Încă un val de rachete și drone asupra Ucrainei. Rusia schimbă strategia: Atacuri din mai multe direcții, la diferite înălțimi și cu drone folosite pe post de releu
China arată că e gata de invazie. Manevre militare spectaculoase, ca răspuns la exercițiile Taiwanului
Cruce pe bătrânul Amiral Kuznețov? După decizia Rusiei de azi e aproape sigur că singurul ei portavion nu o să mai vadă marea
Reînvie lagărul sovietic. În timp ce anunță că închide consulatul polonez din Kaliningrad, Ministrul rus de Externe începe o vizită de trei zile în Coreea de Nord
O țară europeană care nu are F-16 va antrena piloți ucraineni pentru F-16. România e și ea cu motoarele turate la maximum
Patriotism cu forța: Cenzura din Rusia, inclusiv în domeniul militar, devine politică de stat și instrument esențial pentru a menține regimul
Undă verde în Senatul SUA pentru un ajutor de 500 de milioane de dolari pentru Ucraina. Suma a fost crescută de la 300 de milioane de dolari
Ivan și francezii: Rusia a desemnat Franța principalul său adversar în Europa. Franța joacă un rol cheie în protejarea României și implicit a Alianței
Bombele SUA ”bunker buster” nu au distrus tot stocul iranian de uraniu, confirmă Israelul. Dar există și o parte pozitivă
UPDATE: Berlinul neagă că va cumpăra încă 15 avioane F-35. Proiectul european FCAS rămâne în picioare
Sorin Encuțescu
EXCLUSIV
Cum pregătește România doctrina și strategia pentru războiul viitorului? | Armata, între T-55 și arme de ultimă generație | Sorin Encuțescu, la Obiectiv EuroAtlantic
SUA vor livra trei PATRIOT pentru Ucraina. Două state europene vor plăti pentru sistemele antiaeriene
Trump trimite pentru prima dată arme Ucrainei, folosind PDA și anunță că va face luni o „declarație majoră” cu privire la Rusia
Rusia nu doar că refuză negocierea, dar accelerează mașinăria de război: Aprilie 2022 și iunie 2025, cele mai cumplite luni ale războiului (Raport oficial ONU)
Patriot și rachetele PAC-3 MSE au mai trecut un test critic în SUA. Interceptoarele sunt deja „combat proven” inclusiv împotriva hipersonicelor ruse Kinjal
Apărarea românească, cu ADN de Iron Dome. Ionuț Moșteanu confirmă că Rafael a câștigat licitația și speră „să nu ne încurcăm pe drum” în semnarea contractului
Doi luptători români din grupul Getica, răniți în Ucraina de o dronă FPV rusă folosită de ocupant pe post de mină. Paradoxal viața lor a fost salvată de o greșeală a rușilor
Ursula von der Leyen trece en fanfare de votul de încredere la moțiunea generată de europarlamentarul român Gheorghe Piperea
Scrisoarea generalilor: Mai puține F-35 și anularea programului E-7 Wedgetail pot duce la înfrângerea SUA în următorul război. Demers fără precedent în America
România spune adio AK-47 și dă startul înzestrării cu arme de asalt și mașini de luptă în două programe gigant. Termen ambițios pentru semnarea contractelor
Rutte nu exclude cel mai horror scenariu: Există un risc tot mai mare ca Rusia și China să atace coordonat, rușii Alianța în Europa iar chinezii în Taiwan
Statele membre NATO continuă să monitorizeze submarinul rusesc Novorossiysk aflat acum în partea de vest a Mării Mediterane
Incident rar în Ucraina: Un agent SBU a fost asasinat la Kiev. Serviciu de securitate a confirmat incidentul
Șase țări au primit scrisori de informare de la Trump în care erau anunțate că SUA impun tarife. Printre ele și R. Moldova
US Army, prezentă la o paradă militară în Polonia. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Varșovia
EXCLUSIV
Cine este de vină pentru Războiul din Ucraina? O analiză a deciziilor greșite pe care Statele Unite le-au luat începând cu 1990
Raport: Peste 1.000 de componente occidentale, găsite în avioanele rusești Su-34 și Su-35S. Cum reuşeşte Rusia să ocolească sancţiunile economice?
Un stat membru NATO care a dat Ucrainei toate tancurile sale T-72, și-a format în schimb o armată pregătită pentru secolul XXI
Programul militar ucrainean Neptun, de interes pentru spionajul chinez: Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) a reținut doi cetățeni chinezi pentru furt de secrete militare
Producția tancului K2 Black Panther, dedicată exclusiv Poloniei: Compania Hyundai Rotem triplează ritmul pe fondul unui nou contract masiv
pixel