Scurtă istorie a incapacității Chinei de a-și construi avioane originale: De la MiG-21 sovietic, până la aeronavele stealth F-35, chinezii au copiat tot ce au prins
Dacă Chinei îi lipsește în prezent ceva pentru a fi percepută ca o superputere militară consolidată, acel lucru este cu siguranță cercetarea și dezvoltarea temeinică în domeniul aeronautic militar.
Industria aeronautică în curs de dezvoltare din China a evitat această etapă costisitoare și consumatoare de timp, concentrându-se în special pe furtul de tehnologie militară străină, de regulă prin inginerie inversă, demonstrând o vulnerabilitate strategică a măreței națiuni chineze.
Totul a plecat de la cooperarea ruso-chineză
După cum semnala pilotul indian în rezervă Marshal Anil Chopra, pentru The EurAsian Time, sprijinul sovietic pentru industria aeronautică din China în timpul războiul din Coreea a permis ca Shenyang Aircraft Corporation să construiască versiunea JJ-2 a avionului de antrenament cu două locuri MiG-15UTI, precum și diverse componente pentru întreținerea avioanelor de luptă construite de sovietici.
Până în 1956, China producea copii ale MiG-15, iar opt ani mai târziu, fabrica sub licență atât Shenyang J-5 (MiG-17), cât și Shenyang J-6 (MiG-19).
Anii 1960 au fost o perioadă dificilă pentru forțele aeriene ale armatei chineze. Retragerea ajutorului sovietic din cauza diviziunii chino-sovietice și prioritizarea programelor de rachete și arme nucleare au paralizat această industrie, care a scăzut semnificativ până în 1963.
O tendință de revenire s-a observat în jurul anului 1965, când J-2, J-5 și unele J-6 au fost furnizate Vietnamului de Nord în timpul războiului din Vietnam. Dezvoltarea Shenyang J-8, primul avion de luptă indigen din China, a fost inițiată în anii 1960.
Chengdu J-7 / Shenyang F-7B - o copie a MiG 21
F-7 (J-7 modificat) al Forțelor Aeriene pakistaneze / US Air Force/Sgt. Michael B. Keller
În anii 1950 și începutul anilor 1960, Uniunea Sovietică împărțea cea mai mare parte a tehnologiei sale de arme convenționale cu China, MiG 21 fiind un exemplu elocvent în acest sens. Cu toate acestea, despărțirea chino-sovietică a încheiat brusc cooperarea inițială, iar până la 1 septembrie 1960 sovieticii și-au retras experții, ceea ce a dus la oprirea proiectului.
Mai târziu, premierul sovietic Hrușciov i-a scris în mod neașteptat lui Mao Zedong în februarie 1962, oferindu-i să transfere tehnologia MiG-21. Chinezii au văzut această ofertă ca pe un gest neobișnuit pentru sovietici de a face pace. Deși au fost suspicioși, o delegație condusă de comandantul-șef al armatei chineze, el însuși absolvent al Academiei Militare sovietice, a mers la Moscova. A fost semnat acordul de transfer de tehnologie, iar mai multe MiG-21 au fost trimise în China și pilotate de piloți sovietici.
China a primit, de asemenea, câteva MiG-21F sub formă de kituri, împreună cu piese și documentația tehnică. Cu toate acestea, chinezii au descoperit la fabrica de avioane Shenyang că documentația tehnică primită de la sovietici erau incompletă și că unele piese nu puteau fi folosite.
China a dezasamblat apoi câteva avioane MiG 21 și a început proiectarea aeronavei pentru producția locală. Ei susțin că au identificat și rezolvat 249 de probleme majore și au reprodus opt documente tehnice majore care nu au fost furnizate de Uniunea Sovietică.
Avioanele F-7 au fost ultimele MiG-21 de producție chineză, fiind fabricate aproximativ 2.400 de aparate, unele chiar în 2013.
J-8, o altă copie a MiG-21, combinată cu Su-15
Shenyang J-8 / allen watkin, flickr
Efortul chinezilor de a-și dezvolta propriul avion interceptor a început pe deplin în 1964, iar acest lucru a produs primul avion de luptă cu reacție proiectat și construit de China pentru a combate noile amenințări la altitudine mare, inclusiv avionul de cercetare american Lockheed U-2.
În 1964, Forțele Aeriene chineze au cerut un avion de luptă-interceptare pentru a contracara bombardierele și avioanele spion, mai performant decât noul Chengdu J-7, pe care îl considerau incapabil să facă acest lucru.
Deși prototipul avionului J-8 a efectuat primul zbor în 1969, din cauza tulburărilor politice ale Marii Revoluții Culturale Proletare, J-8 nu a fost produs decât în 1979 și a intrat în funcțiune în 1980.
Configurația sa de bază seamănă cu o extindere a J-7 cu aripi delta. Avea două motoare cu turboreacție Liyang (LMC) Wopen-7A și putea atinge până la Mach 2.2. A fost derivat în mod clar din designul MiG 21. Variantele ulterioare, J-8II, aveau priza laterală de aer copiată de la MiG 23, însă avionul părea mai degrabă o copie a Sukhoi Su-15. La un moment dat, China avea în serviciu aproape 300 de astfel de avioane.
Chengdu J-10 - o copie a F-16 “Lavi”
Avion J-10C
În anii 1980, SUA au colaborat cu Israelul pentru a dezvolta o nouă aeronavă de luptă bazată pe avionul F-16 produs de General Dynamics. Dar, pe măsură ce costurile au crescut, SUA s-au retras din acord, lăsând neterminat proiectul versiunii israeliene a F-16, denumită „Lavi”.
Israelul a vândut Chinei documentația de producție pentru Lavi, oferindu-i acces fără precedent la tehnologiile dezvoltate inițial pentru F-16. Ca atare, J-10 are o asemănare vizuală izbitoare cu F-16.
Chengdu J-10, cunoscut și sub numele de „Dragonul viguros”, este o aeronavă de luptă multirol ușoară, cu un singur motor, capabilă să funcționeze în orice condiții de vreme. Este configurat cu o aripă delta și un design canard (cu suprafețe de control orizontale plasate în fața aripilor principale, precum actualele Eurofighter Typhoon și Dassault Rafale).
Programul a fost autorizat de Deng Xiaoping în anii 1980. Lucrările au început câțiva ani mai târziu, în ianuarie 1988, ca răspuns la MiG 29 și Su-27 din URSS, respectiv F-15 și F-16 din SUA.
Proiectantul șef a fost același ca pentru J-7III. Aeronava a fost proiectată inițial special pentru lupta aeriană (dogfight), dar mai târziu a devenit o aeronavă multirol. În 2006, Institutul de Cercetare Aeronautică din Siberia Rusă (SibNIA) și-a confirmat participarea la programul J-10.
Inginerii SibNIA au crezut, de asemenea, că J-10 este „mai mult sau mai puțin o versiune” a americano-israelianului Lavi, care încorporează „un amestec de tehnologie străină și metode de proiectare dobândite”.
J-10 a fost dezvăluit oficial în ianuarie 2007. Primul prototip, „J-10 01”, a fost lansat în noiembrie 1997 și a zburat pentru prima dată pe 23 martie 1998. Seria de avioane a fost produsă în 2002 și a fost introdusă oficial în serviciul forțelor aeriene în 2006. Peste 700 de astfel de aeronave au fost construite până în prezent.
Tehnologia obținută din Israel a permis Chinei să avanseze semnificativ față de avioanele de luptă din epoca anilor 1960 pe care se baza în acel moment. Acesta nu este ultimul avion chinez care a încorporat elemente ale F-16, dar este cel mai evident.
J-10C este o versiune actualizată a J-10B. Este echipat cu un radar cu scanare electronică (AESA) indigen și rachete aer-aer cu orientare în infraroșu PL-10 sau, versiunea mai nouă cu rază extinsă, PL-15.
JC-10CE este avionul de luptă multirol cu un singur loc, versiunea de export a J-10. J-10B TVC reprezintă un prototip de luptă bazat pe J-10B care este echipat cu un motor de control al vectorului de tracțiune WS-10B. Pakistan Air Force) este singurul client străin care a achiziționat J-10CE (20 livrate, 16 la comandă).
Shenyang J-11/16 - copii ale Su-27
Aeronavă J-11 a Chinei, sursă foto: Ministerul Apărării de la Beijing
În anii 1970, fabrica de avioane Shenyang a propus un avion de luptă ușor, propulsat de motorul britanic Rolls-Royce Spey 512, cu care să se obțină o manevrabilitate mai bună decât avea MiG-19 și o rată de urcare mai bună decât cea a MiG-21.
J-11 s-a născut într-un final în 1998 ca versiune chineză a avionului de luptă Su-27SK, proiectat de sovietici. Asta după ce China a obținut un acord de producție a 200 de avioane Su-27SK folosind kituri furnizate de Rusia, pentru care a plătit 2,5 miliarde de dolari.
Conform acordului, aceste aeronave urmau să fie echipate cu avionică, radare și motoare rusești. Cu toate acestea, în 2004, presa rusă a informat că coproducția la J-11 de bază a fost oprită după ce au fost construite aproximativ 100 de aparate.
La mijlocul anului 2002, China a dezvăluit și o machetă a unei versiuni multirol îmbunătățite a J-11. Varianta indigenă J-11B a încorporat diferite modificări chinezești și îmbunătățiri ale corpului aeronavei cu metode de fabricație îmbunătățite. Include, de asemenea, tehnologii interne chineze, cum ar fi radar, kituri avionice și armament, inclusiv rachete aer-aer PL-12 și rachete antinavă, probabil pentru rolul unei aeronave de atac maritim.
Motivul pretins pentru oprirea bruscă a liniei de producție a J-11 a fost că acesta nu mai putea satisface cerințele forțelor aeriene din cauza unor elemente precum avionica și radarul învechit.
În 2002, presa rusă a informat că chinezii caută să înlocuiască componentele J-11/Su-27SK de fabricație rusă cu piese autohtone, fabricate în China.
Mai exact, chinezii urmăreau înlocuirea radarului NIIP N001 de fabricație rusă cu un radar de control al focului de fabricație chinezească, bazat pe familia Type 147X/KLJ-X, motorul AL-31F cu WS-10A și racheta aer-aer R-77 rusească cu produsele chineze PL-9 și PL-12..
Chiar în 2002 un J-11 a fost fotografiat cu un motor WS-10A instalat pentru testare. Cu toate acestea, abia în 2007 guvernul chinez a dezvăluit în cele din urmă informații despre J-11 autohton, iar J-11 folosit pentru a testa motorul WS-10 a fost denumit J-11WS.
Fabricarea în serie a motorului WS-10 și integrarea cu J-11 s-au dovedit a fi mai dificile decât se așteptau chinezii. Drept urmare, chiar dacă mai multe prototipuri similare au fost testate și cel puțin un regiment a fost convertit la versiunea J-11B, aceste aeronave au fost ulterior blocate la sol pentru o perioadă lungă din cauza fiabilității operaționale slabe.
O analiză a Washington Times a evidențiat că motoarele chinezești au funcționat 30 de ore înainte de a avea nevoie de prima întreținere, față de 400 de ore pentru versiunile rusești. Defectele au fost identificate până la producătorul motorului, care a folosit proceduri de fabricație și control al calității sub standardele acceptate.
Mai multe loturi ulterioare au revenit temporar la turboventilatoarele originale rusești AL-31F. Până la sfârșitul anului 2009, problemele de fabricație a motoarelor fuseseră în sfârșit rezolvate, iar WS-10A se dovedea suficient de matur pentru a propulsa aeronava Block 02.
Shenyang J-15 - o copie Su-33
Aterizarea unui J-15 pe portavionul Liaoning. Sursă foto: Ministerul Apărării chinez
Shenyang J-15, cunoscut și sub numele de „Rechinul zburător”, este un avion de luptă bimotor de generația a 4-a, care poate fi operat de pe portavion. Acesta este dezvoltat pe baza a J-11B și a ingineriei inverse aplicate unui prototip rusesc de Su-33 (versiune multirol pentru aviația ambarcată pe portavion a avionului Su-27).
Un prototip neterminat de Su-33, T-10K-3, a fost cumpărat de China din Ucraina în 2001 și se spune că a fost studiat pe larg și proiectat invers. Dezvoltarea pe J-15 a început imediat după aceea.
Rezultatul a fost un avion de luptă bazat pe portavion care împrumută designul aripii pliabile și aspectul general al Su-33, împreună cu câteva îmbunătățiri chinezești, cum ar fi încorporarea mai multor materiale compozite pentru a reduce greutatea totală.
J-15 a efectuat primul zbor pe 31 august 2009 și a fost introdus în serviciul în 2013. Inițial a fost o variantă cu un singur loc, dar varianta cu două locuri J-15S a zburat pentru prima dată în 2012.
Cel mai recent J-15D are instalate poduri EW și alte echipamente electronice, iar senzorul IRST a fost îndepărtat. Acesta a fost testat operațional de la sfârșitul anului 2018.
Sistemul inferior de lansare și rampă de aterizare al portavionului Liaoning din China limitează sever greutatea operațională maximă a J-15, reducând muniția totală pe care acesta o poate transporta în luptă.
JF 17 „Thunder” - o copie încrucișată între MiG-21 și F-16
JF-17 Thunder, sursă foto: Ministerul Apărării din Pakistan via WallpaperSafari
J-7 din China a fost în esență o platformă MiG 21. După accesul la specificațiile de design F-16 prin programul „Lavi” al Israelului, China a amestecat cele două tehnologii pentru a crea o aeronavă despre care unii consideră că este mai mare decât suma pieselor sale.
Elementele ambelor aeronave pot fi văzute în FC-1 (JF-17 în Pakistan), cu partea frontală și coada F-16 unite printr-un design distinct al aripii MiG-21. Cea mai recentă variantă a JF-17 include acum radar AESA, capabilități de realimentare în aer, o utilizare mai mare a materialelor compozite, tehnologie fly-by-wire și cele mai recente rachete aer-aer chinezești.
Chengdu J-20 - o copie a F-22 Raptor
J-20, China. Sursă foto: Ministerul Apărării din China
J-20 este proiectat ca un avion de luptă pentru superioritate aeriană cu capacitatea de a executa lovituri de precizie. Acesta a avut zborul inaugural pe 11 ianuarie 2011 și a fost dezvăluit oficial la Salonul aerian chinez din 2016.
Aeronava a fost introdusă în serviciu în martie 2017 și și-a început faza de antrenament de luptă în septembrie 2017. Prima unitate de luptă J-20 a fost formată în februarie 2018. J-20 este a treia aeronavă de luptă stealth de generația a cincea din lume, după F-22 și F-35.
Designul avionului F-22 produs de Lockheed Martin a fost furat de un cetățean chinez pe nume Su Bin, care a fost condamnat la 46 de luni de închisoare federală.
În afară de adăugarea pe J-20 a aripilor de canard, cele două aeronave arată aproape identic. Cu toate acestea, Chinei îi lipsește o experiență extinsă în tehnologia stealth și se crede pe scară largă că designul ascuns al J-20 este limitat de calitate inferioară a învelișului sau absorbant de undă electromagnetică, de materialele de producție și chiar de prezența canardului.
Experții americani au afirmat că J-20 are o semnătură radar mult mai mare decât F-22. SUA au întrerupt programul F-22 în 2011, cu aproximativ 180 de aparate construite. China, pe de altă parte, a construit 300 și va continua să producă J-20 în cantități mari în anii următori.
Shenyang J-31 / J-35 - copii ale F-35 Lightning II
Shenyang FC-31, cunoscut și sub numele de J-31 sau J-35
Shenyang FC-31 este un avion de vânătoare chinezesc de generația a cincea, cu două motoare, de dimensiune medie, aflat în prezent în curs de dezvoltare. O fotografie a unui model denumit F-60 a fost postată pe internet în septembrie 2011. Se consideră că F-60 este versiunea de export, în timp ce J-31 ar fi versiunea internă chineză a aceluiași avion de vânătoare.
Pe 31 octombrie 2012, prototipul nr. 31001 și-a efectuat zborul inaugural, China devenind astfel a doua națiune care a testat în același timp două modele de luptătoare stealth.
Oficialii de la AVIC spun că aeronava era destinată exportului în calitate de concurent pentru F-35. Un prototip îmbunătățit, cu modificări ale stabilizatorilor verticali, aripilor și corpului aeronavei, un sistem de țintire optoelectronic, o sarcină utilă mai mare, îmbunătățiri în stealth și electronice îmbunătățite a efectuat primul zbor în decembrie 2016. Potrivit informațiilor din presă, în noiembrie 2018 programul FC-31 a primit finanțare guvernamentală și este dorit atât de forțele aeriene, cât și de cele navale chineze.
La fel ca și F-22, F-35 Joint Strike Fighter al lui Lockheed Martin a fost, de asemenea, compromis de furtul de informații al lui Su Bin, ceea ce a condus la programul J-31 al Chinei. Acest avion, încă în curs de dezvoltare, posedă o rază operațională mai mare și o capacitate de sarcină utilă mai mare decât F-35.
Odată ce va ajunge la producția completă, J-31 va deveni principalul avion de luptă cu bazare pe portavion al Chinei, înlocuind J-15 cu probleme. La fel ca programul J-20, J-31 este limitat de lipsa de experiență a Chinei în tehnologia stealth.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
