Şeful Serviciului britanic de informaţii externe (MI6), Alex Younger, a avertizat luni Rusia să nu subestimeze hotărârea Marii Britanii de a denunţa comportamente de stat ostile, într-o rară intervenţie publică, potrivit France Presse.
Într-un discurs rostit la Universitatea St Andrews din Edinburgh, unde şi-a făcut studiile, el a cerut ,,Rusiei sau oricărui alt stat care intenţionează să pervertească modul nostru de viaţă să nu ne subestimeze hotărârea şi mijloacele sau pe cele ale aliaţilor noştri''. În acest discurs, din care Ministerul de Externe britanic a difuzat anterior extrase, şeful MI6 trimite un avertisment ''adversarilor care se consideră într-o stare de confruntare perpetuă'' cu Marea Britanie.
Alex Younger, supranumit ''C'', a amintit în acest context reacţia fermă a Londrei şi a aliaţilor săi după otrăvirea cu agent neurotoxic de tip militar în martie la Salisbury (sud-vestul Angliei) a fostului spion dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, Iulia, un atac atribuit Rusiei de către Londra.
Acest caz a provocat o criză diplomatică majoră, care a condus la un val istoric de expulzări de diplomaţi de ambele părţi şi la noi sancţiuni economice împotriva Rusiei.
Alex Younger (55 de ani) a evocat de asemenea evoluţia agenţiilor de informaţii spre o ''a patra generaţie de spionaj'', combinând ''competenţele umane tradiţionale cu inovarea accelerată'' în faţa ameninţărilor în creştere, care exploatează o delimitare ambiguă între lumea fizică şi cea virtuală.
Acesta este al doilea discurs public al şefului MI6 pronunţat de când a preluat conducerea serviciului în 2014.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News