Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Sistemele rusești Pantsir-S au început să folosească elemente de inteligență artificială
News
Data publicării:
Complexele rusești de rachete și artilerie antiaeriană Pantsir-S au fost dotate cu un sistem automatizat de conducere. Acesta este capabil să descopere, să clasifice și să lovească țintele aeriene, fără implicarea operatorului.

Algoritmii dezvoltați stabilesc instantaneu importanța obiectelor aeriene și ordinea distrugerii acestora, în funcție de pericolul pe care îl prezintă. Potrivit experților, noile posibilități ale complexului contribuie la creșterea eficienței acestuia, precum și la economisirea de rachete costisitoare. 

 

Despre complexele Pantsir-S

 

Surse aparținând Ministerului rus al Apărării și Complexului Militar-Industrial au declarat pentru cotidianul Izvestia că divizioanele și bateriile de complexe antiaeriene Pantsir-S au primit în acest fel posibilitatea de a funcționa în regim complet autonom. Noul sistem automatizat de control este desemnat în documente ca „având elemente de inteligență artificială”. Software-ul său ține cont de situația tactică, de localizarea țintelor, de gradul de pericol al acestora, de alți parametri și selectează tactica optimă pentru respingerea atacului.

Sistemul a fost dezvoltat în mod special pentru apărarea împotriva oricăror mijloace aeriene de distrugere, de la drone kamikaze până la rachete balistice și de croazieră.

Complexele de rachete și artilerie antiaeriană aflate în prezent în dotarea Forțelor Armate ale Federației Ruse sunt considerate sisteme cu rază scurtă de acțiune. Mașinile de luptă ale acestuia pot să acționeze atât în mod autonom, cât și în compunerea bateriilor și divizioanelor. Fiecare dintre ele este capabilă să descopere ținte la o distanță de 40 de kilometri. Bătaia rachetelor antiaeriene este de 20 de kilometri în distanță și 15 kilometri în altitudine. Pentru autoapărare, ca mijloc de ultimă intervenție, complexul este echipat cu o pușcă dublă 2A38M, cu calibrul de 30 de milimetri, capabilă să distrugă atât ținte aeriene, cât și terestre.

 

Apărarea antiaeriană mobilă

 

După cum a informat anterior cotidianul Izvestia, în cadrul Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse a început formarea unor regimente ale rezervei mobile de apărare antiaeriană, dotate cu complexe Pantsir. Unul dintre acestea a fost deja dislocat în Regiunea Moscova. În anul 2020, este planificată înființarea unor unități similare în Extremul Orient și în Siberia. Acestea trebuie să fie desfășurate rapid în zona unui obiectiv aflat sub amenințare și să îl protejeze împotriva atacurilor masive cu armamente de mare precizie.

Regimentele pot să acționeze ca un întreg sau ca subunități separate, care să protejeze mai multe obiective simultan. În dotarea acestora, pe lângă complexele Pantsir, pot fi incluse și alte mijloace de apărare antiaeriană precum instalațiile antiaeriene autopropulsate Shilka sau complexele Strela-10.

În curs de dezvoltare se află și versiunea Pantsir-SV a complexului, care este destinată pentru dotarea unităților Forțelor Terestre și acoperirea obiectivelor acestora. Pentru noile mașini de luptă sunt dezvoltate radare și rachete moderne. Ca urmare a acestui fapt, raza de acțiune a complexului crește de la 20 la 40 de kilometri.

De asemenea, întrebuințarea de aparatură modernă de comunicații permite regimentului să lucreze într-o rețea unică, chiar dacă subunitățile sale sunt dispersate la zeci de kilometri una de cealaltă.  

 

Mijloc de protecție a sistemelor de rachete antiaeriene S-400

 

În prezent, în cadrul Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse, majoritatea complexelor Pantsir sunt folosite pentru acoperirea complexelor de rachete antiaeriene cu rază lungă de acțiune S-400 Triumf. Fiecare divizion de rachete antiaeriene de acest tip este însoțit de o baterie de complexe Pantsir, cu rază scurtă de acțiune. Acestea trebuie să respingă atacurile mijloacelor de distrugere de mare precizie și a rachetelor antiradiolocație și să doboare elicopterele și dronele de mici dimensiuni, care amenință sistemele S-400. Folosind puștile de mare viteză, complexele pot să asigure și protecția împotriva atacurilor terestre ale adversarului.

Punctele de comandă ale bateriei de complexe Pantsir pot fi incluse într-o rețea unică de conducere cu cele ale sistemelor S-400 și pot primi informații de la radarele acestora. Astfel, complexele Pantsir se pot conecta la activitatea S-400 și pot participa la respingerea atacurilor masive, sub controlul unificat al sistemelor automatizate de conducere de apărare aeriană.

 

Experiența străină

 

Complexele de rachete și artilerie antiaeriană au participat la operația din Siria încă de la începutul acesteia, asigurând apărarea bazelor militare ruse și a sistemelor S-400. Datorită sistemului integrat de apărare antiaeriană, dronele de atac ale teroriștilor nu au reușit să lovească obiectivele protejate. Potrivit dezvoltatorilor, în conflictul din Siria și în alte conflicte armate moderne, complexele Pantsir au doborât aproximativ 100 de drone, precum și câteva zeci de rachete nedirijate.

Anul trecut, complexele Pantsir, împreună cu complexe S-400, au fost dislocate pentru prima dată în Europa. Acestea au fost dispuse pe aerodromul Batajnica din Serbia, pestru participarea la exercițiul Scutul Slav-2019. După cum au precizat reprezentanții Ministerului rus al Apărării, complexele au îndeplinit misiuni de descoperire, escortare, clasificare și distrugere a țintelor aeriene ale adversarului convențional, în comun cu mijloacele de apărare antiaeriană ale statului gazdă.

 

Comentariul autorului: În ultima perioadă, mai multe complexe de rachete și artilerie antiaeriană Pantsir au fost capturate sau distruse în Siria și Libia, în special, prin utilizarea de drone turcești. Însă, trebuie precizat faptul că acestea nu erau folosite de militari ruși, ci de forțe siriene sau libiene. Distrugerea lor a fost posibilă nu din cauza performanțelor slabe ale complexelor, ci ca urmare a deservirii sau întrebuințării defectuoase a acestora.

Complexele întrebuințate în cadrul Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse s-au dovedit fiabile și sunt pe cale să devină un mijloc modern de apărare antiaeriană, utilizat, în special, împotriva dronelor. În baza lecțiilor învățate în cadrul operației din Siria, acestea sunt actualizate și perfecționate permanent de către dezvoltator. Un exemplu în acest sens îl reprezintă chiar dotarea lor cu elemente de inteligență artificială.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Marea Britanie și Norvegia vor opera împreună o flotilă de fregate
Una dintre cele mai puternice armate limitează utilizarea Android și pariază pe iPhone-uri
Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Bundestagul aprobă reforma Armatei: Începând cu 2026, tinerii vor fi întrebați cu privire la disponibilitatea lor de a se înrola
România şi Ungaria, acord pentru creșterea capacității de transport a liniilor electrice
Consultări militare România - SUA. Discuții tehnice privind modernizarea armatei și programele de achiziții
Putin pasează vina în curtea Kievului: Rusia i-a oferit Ucrainei posibilitatea de a-și retrage trupele din Donbas, dar Ucraina a ales războiul
Polonia păstrează restricțiile la frontiera cu Belarusul. Pe anumite porțiuni, zona tampon se extinde cu 4 km spre interior.
Colaps în industria petrolieră rusă: Cum a reușit Ucraina să scoată din uz rafinării strategice și să taie exporturile din Marea Neagră
Se reiau căutările zborului MH370. Avionul de linie Boeing 777 dispărut brusc de pe radar în 2014 fără să fie găsit vreodată e cel mai mare mister din istoria aviației
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica
Lituania și Belarusul se acuză reciproc de incursiuni cu baloane de contrabandă și drone. UE pregătește un nou pachet de sancțiuni pentru aliatul Rusiei
Furie la Moscova din cauza afirmațiilor unui ofițer superior NATO: Un atac asupra Moscovei va avea consecințe
După încă o vizită la Moscova, Orban preia masiv tezele preferate ale propagandei ruse. Președintele Poloniei anulează brusc întâlnirea cu liderul ungar
NATO își propune să iasă din postura defensivă. Amiralul Giuseppe Cavo Dragone: Inclusiv o lovitură preventivă asupra Rusiei nu mai trebuie să fie un scenariu tabu
La mulți ani, România! Militarii români și aliații noștri vor defila pe sub Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naționale a României (Video)
Bombardiere rusești Tu-22M3 au patrulat deasupra Mării Baltice. Avioanele rusești au fost escortate de Gripen și Eurofighter aliate
Premierul Bolojan confirmă demisia lui Ionuț Moșteanu. Radu Miruță, ministrul Economiei preia interimatul la Apărare
Anticorupția ucraineană a descins la domiciliul lui Andrii Yermak, șeful Administrației Prezidențiale și apropiat al lui Zelenski. Acțiunile sunt în defășurare
Trump anunță operațiuni militare terestre în Venezuela „foarte curând”. Riscă SUA un desant maritim sau aerian?
Președintele Nicușor Dan spune că dronele ruse care intră „din când în când” în România sunt accidente. Una a survolat „accidental” 100 de kilometri
În timp ce Macron încă se chinuie să introducă serviciul militar voluntar, Polonia nu-și face probleme: A recrutat deja 55 de mii de voluntari pentru 2025

Ştiri Recomandate

TOP 5 arme pe care Ucraina le așteaptă în 2026: De la avioae Gripen și „ochii din cer” AWACS la rachete balistice. Vor rămâne doar promisiuni?
Strategia Ucrainei pentru 2026: Generalul Sirski anunță „marea transformare” a armatei și noile priorități tehnologice pe front
Schimbare de gardă politică la Kiev: Volodimir Zelenski îl propulsează pe șeful spionajului militar GUR la cârma Administrației Prezidențiale după prăbușirea erei Yermak
Iranul, din nou pe un butoi de pulbere: Trump spune că SUA sunt pregătite să intervină militar dacă regimul va deschide focul împotriva iranienilor aflați în stradă. Teheranul răspunde
Adio legendarului M2 Bradley, bun venit XM30: SUA apasă pedala de accelerație pentru viitorul blindat. Ce aduce nou XM30?
Ascensiunea armelor turcești: Din România până în celălalt capăt al continentului unde Spania a parafat un acord istoric pentru avioane Hurjet
Anatomia unui sabotaj strategic. Cum a demantelat CIA, prin mâna Ucrainei, infrastructura energetică a Rusiei
Scut peste orașele ucrainene: Strategia prin care Kievul își protejează sectorul energetic și civilii cu încă două sisteme Patriot
Bilanț de război 2025: Rusia pierde de șase ori mai mulți militari decât Ucraina și nu mai poate reface unitățile de elită
„Welcome back to life”: Cum a predat spionajul militar ucrainean o lecție de umilință operativă serviciilor secrete de la Moscova (VIDEO)
Axa Tel Aviv-Berbera: Mutarea de șah care forțează Egiptul să își apere supremația în Marea Roșie
Lovitură devastatoare la Mukalla: De ce a ales Arabia Saudită să bombardeze forțele Emiratelor și să pună capăt alianței din Yemen
DefenseRomania vă mulțumește că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Germania, aproape de startul producției noii rachete Taurus Neo. Ceea ce ar trebui să fie o veste bună pentru Ucraina, nu e din păcate
90% gata, dar 100% incert: Fără garanții solide de securitate, acordul cu Rusia este doar un „Budapest 2.0” pentru Ucraina
Lecții din anul 2025: De ce marile puteri militare trebuie să-și rescrie urgent tacticile după succesele asimetrice ale Ucrainei
Se naște din Gripen viitorul avion al Germaniei? Cu avionul european de generația a 6-a în moarte clinică, nemții merg spre suedezi care însă pun condiții
Orizont 2035: De ce Japonia a ales independența tehnologică în locul „confortului” american pentru noul avion de generația a șasea
Avioane F-16 ale României, ridicate chiar în prima zi din 2026. Rusia a atacat masiv Ucraina de Revelion, inclusiv la Dunăre
Americanii nu confirmă că Ucraina ar fi atacat reședința președintelui Putin: NSA și CIA nu au găsit dovezi care să susțină versiunea Moscovei
Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
pixel