Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Realitatea crudă privind mărirea soldei de grad - un drept acordat arbitrar. Pensionarii militari - victime ale termenilor MApN
News
Data actualizării:
Data publicării:
Așa cum informa și DefenseRomania, Guvernul României a aprobat în ședința de miercuri, 11 ianuarie, hotărârea privind actualizarea cuantumului soldei de grad/salariului gradului profesional deținut de personalul militar, respectiv polițiștii și polițiștii de penitenciare.
Sursă foto: MApN
Sursă foto: MApN

Deși în general media din România a prezentat actualizarea soldei de grad ca fiind o măsură suplimentară de sprijin financiar pentru militari, trebuie spus că realitatea este cu totul alta. Potrivit Legii 153/2017, cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional deţinut se actualizează proporţional cu evoluţia salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prin hotărâre a Guvernului. 

Altfel spus, de fiecare dată când salariul de bază minim brut pe țară a crescut - ceea ce s-a întâmplat de 15 ori din 2010 - Guvernul ar fi trebuit să emită câte o HG prin care să raporteze solda de grad la noua valoare a acestuia. Însă acest lucru nu s-a întâmplat decât o singură dată în peste 12 ani de zile, iar solda de grad a fost menținută în toți acești ani la o valoare sub jumătate din cea pe care ar fi trebuit să o aibă. 

Mult mai corect ar fi ca actualizarea soldei de grad să fie privită ca o acțiune firească a Guvernului, în rând cu normalitatea lucrurilor, care să nu fie legată de asumări politice partinice și chiar să treacă neobservată mass-mediei superficiale și dornice să arate cu degetul către militari. Asta cu atât mai mult cu cât statul “a economisit” jumătate din solda de grad a militarilor timp de peste un deceniu.

Cei mai mulți militari, cei din cadrul MApN, nu au posibilitatea să își apere drepturile. În lipsa acceptării de către statul român a funcționării unui sindicat al cadrelor militare în activitate, drepturile militarilor, inclusiv ale celor activi, sunt în general apărate de asociațiile cadrelor militare în rezervă sau retragere. Însăși prezenta actualizare a soldei de grad este un rezultat al presiunilor continue puse pe Guvern de structurile asociative ale pensionarilor militari.

 

Gradul pensionarului militar are o valoare de trei ori mai mică decât cea a militarului activ

 

În mod paradoxal, însă, tocmai pensionarii militari, cei care luptă pentru smulgerea drepturilor militarilor din mrejele calculelor politice, nu pot beneficia de această actualizare pe deplin cuvenită.

Asta pentru că, în prezent, pensiile militarilor nu mai pot fi majorate, actualizate sau compensate, singura formă de “creștere” a acestora fiind indexarea cu rata anuală a inflației, și aceasta decalată cu un an și acordată conjunctural. 

Ca scurt istoric, Statutul cadrelor militare, stabilit prin Legea nr. 80/1995, prevedea alinierea soldelor de grad între militarii activi și cei în rezervă sau retragere (vezi Art.11, al.2), așa cum a fost întotdeauna în Armata Română. Însă, în 2010, într-o perioadă în care statul de drept a cunoscut un adevărat recul în România, Art. 11 din Statut a fost abrogat prin Legea 263/2010 (vezi Art.196 lit.r).

Înțelegând lipsa de logică în acordarea diferențiată a soldei de grad între militarii activi și cei rezerviști, în condițiile în care gradul este considerat un drept al titularului şi o recunoaştere în plan social, Legea privind pensiile militare de stat, Legea 223/2015 (vezi Art. 60, al.1) a reintrodus actualizarea componentei soldă de grad din baza de calcul a pensiei militare simultan cu actualizarea efectuată la personalul militar în activitate. Mai mult, legea prevedea inclusiv actualizarea similară a componentei soldă de funcție. 

Ulterior, însă, Art. 60 din Legea 223/2015 a fost modificat, și s-a evitat referirea la actualizarea pensiei militare de stat, în două rânduri, prin OUG 59/2017 (vezi Art.VII, al.3) și OUG 114/2018 (vezi Art.84 al.2).

Astfel că, în prezent, cuantumul pensiilor militare de stat nu mai poate fi actualizat prin alinierea la soldele de funcție sau de grad ale militarilor activi și nu mai poate fi majorat cu jumătate din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, ci doar se indexează cu rata medie anuală a inflaţiei din urmă cu doi ani. Trebuie spus că chiar și asupra acestei indexări Guvernul aruncă umbre de incertitudine, existând ani, precum 2021, în care pur și simplu indexarea cu rata inflației nu s-a acordat pensionarilor militari.

 

Pensionarii, victime ale temerilor MApN că raportul soldă/pensie încurajează trecerile în rezervă

 

2. Pensionari... (militari_pensionari_24877400_27196900.jpg)

Pensionari militari

Recent, într-un răspuns oficial primit de la Secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului din cadrul MApN, Eduard Bachide, se precizează că ministerul are o preocupare extrem de serioasă pentru a menține raportul dintre soldele lunare ale militarilor și pensiile militară ale acestora la un nivel care să descurajeze trecerile în rezervă. Mai mult, se precizează că toate ordonanțele de guvern care amendează Legea 223/215 au fost agreate de MApN tocmai din această perspectivă. 

Este probabil lipsit de sens să explicăm că singura soluție corectă atât matematic, cât și juridic, prin care raportul soldă/pensie poate să fie menținut este să se umble simultan atât la numitorul, cât și la numărătorul raportului, respectiv prin acordarea unor solde decente militarilor activi simultan cu respectarea tuturor drepturilor de pensie pentru cei trecuți în rezervă sau aflați în retragere. Altfel, este foarte posibil ca ministerul să nu mai aibă cui acorda pensii, dar nici solde. 

Militarii sunt prin definiție persoane organizate, care au dezvoltat un adevărat cult față de normă și regulă. Planificarea și deținerea controlului reprezintă o a doua natură a acestora, iar pentru a putea fi eficienți au nevoie de predictibilitate în carieră și în viață. După o perioadă neagră, de haos legislativ, anul acesta se așteaptă de la Parlament elaborarea a două noi legi esențiale, una privind statutul cadrelor militare, iar cealaltă privind pensiile militare de stat. Evident că militarii așteaptă ca acestea să fie clare și corecte, să înlăture inechitățile acumulate, dar și să asigure integral drepturile cuvenite militarilor. Nu în ultimul rând, se așteaptă ca legile să fie lăsate să funcționeze de către guvernele care vor veni, fără a mai fi modificate conjunctural și cu atât mai puțin în scop electoral.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

A fost inaugurată una dintre cele mai mari baze din Orientul Mijlociu. Facilitatea are o suprafață totală de 42 de km pătrați
Există viață și după o posibilă retragere a SUA din NATO? Cât trebuie să investească Europa în următorul sfert de secol
SUA pune presiune pe Venezuela și confiscă un petrolier. Dacă Moscova și-a lăsat din brațe aliatul, ce a primit la schimb?
Moscova, mulțumită de declarațiile lui Trump: Interviul e în conformitate cu viziunea noastră
Ucraina e pe punctul de a mai primi câteva avioane MiG-29 din Europa. S-au reluat negocierile pentru avioanele MiG-29 poloneze „înghețate” de doi ani și jumătate
Nicuşor Dan a mers la fabrica Thales din Limours: "România va investi semnificativ în apărare, dar nu doar ca simplu cumpărător"
Imagini cu sistemul antidronă MEROPS, cumpărat și de România: Cu peste 1.000 de drone doborâte în Ucraina, un UAV costă 10% dintr-un Shahed
Tren militar din Rusia / Ministerul apărării (imagine ilustrativă)
EXCLUSIV
Gura de oxigen pentru Ucraina se amână: Japonia nu e de acord cu propunerea UE de confiscare a activelor rusești în favoarea Ucrainei
Germania are Unitate specială Anti-drone. Decizia, după ce un număr record de drone au fost observate în apropierea aeroporturilor
Suspiciuni de corupție în NATO. Numele companiei israeliene Elbit apare printre companiile suspectate
NATO realiniază flancul nordic: Danemarca, Suedia și Finlanda trec în responsabilitatea comandamentului din Statele Unite
NATO reacționează în Polonia: Avioane poloneze și elicoptere cehe Mi-171 au decolat, ca răspuns la valul de rachete și drone rusești care a lovit Ucraina
Marea Britanie și Norvegia vor opera împreună o flotilă de fregate
Una dintre cele mai puternice armate limitează utilizarea Android și pariază pe iPhone-uri
Suedia va opri asistența pentru dezvoltare acordată unor țări și va dona Ucrainei banii. În schimb, Danemarca reduce din contribuție
Bundestagul aprobă reforma Armatei: Începând cu 2026, tinerii vor fi întrebați cu privire la disponibilitatea lor de a se înrola
România şi Ungaria, acord pentru creșterea capacității de transport a liniilor electrice
Consultări militare România - SUA. Discuții tehnice privind modernizarea armatei și programele de achiziții
Putin pasează vina în curtea Kievului: Rusia i-a oferit Ucrainei posibilitatea de a-și retrage trupele din Donbas, dar Ucraina a ales războiul
Polonia păstrează restricțiile la frontiera cu Belarusul. Pe anumite porțiuni, zona tampon se extinde cu 4 km spre interior.
Colaps în industria petrolieră rusă: Cum a reușit Ucraina să scoată din uz rafinării strategice și să taie exporturile din Marea Neagră
Se reiau căutările zborului MH370. Avionul de linie Boeing 777 dispărut brusc de pe radar în 2014 fără să fie găsit vreodată e cel mai mare mister din istoria aviației
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica

Ştiri Recomandate

Vuiesc canalele ruse de Telegram după operațiunea SUA din Venezuela. Bloggerii ruși: „Ar putea să-l răpească și pe Putin”. 30 de minute pe care rușii le visau la Kiev în 2022
După ce au integrat rachete aer-aer R-60 pe drone, rușii încearcă să-i „orbească” pe piloții ucraineni de F-16 cu reflectoare în infraroșu pe drone
Pentru România a început numărătoarea inversă pentru F-35. Până atunci să ne uităm la provocările din Polonia, unde există câteva contre interne
Cum a semnat Slovacia din greșeală un contract de 103 miliarde de euro pentru camioane militare Tatra
China cere eliberarea imediată a lui Nicolas Maduro după loviturile militare ale SUA în Venezuela
Nici în cazul operațiunii SUA din Venezuela, Europa nu „vorbește” pe aceeași voce. Ce state salută intervenția și cine amenință că nu va recunoaște intervenția SUA
După ce România nu a fost reprezentată la reuniunea de la Kiev, președintele Nicușor Dan participă săptămâna viitoare la cea a șefilor de stat din Coalința de Voință
Renunțăm la AK-47, „împreună ca frații”: R. Moldova trece la calibru NATO. Când decide România viitoarele arme de asalt ale Armatei
Imagini video rare cu batalionul Morok din timpul luptelor urbane din Ucraina: Nu e film artistic, nici AI. Doar realitatea războiului pe care europenii nu trebuie să o ignore
Trump cere Venezuelei „întoarcerea armelor”: Fără trupe americane în Venezuela, dacă regimul „face ce vrem noi”
Trump: Vom conduce Venezuela până când va avea loc o tranziție corespunzătoare
Dezvăluiri din interior despre construcția unei baze de avioane F-16. „Casa” Escadrilei 48 a României de la Câmpia Turzii, finalizată înainte de termen
Atacul SUA asupra Venezuelei, o veste foarte proastă și pentru Ucraina. Împărțirea sferelor de influență, decisă încă din august?
Donald Trump a publicat o poză cu Nicolas Maduro capturat
Rusia condamnă „agresiunea militară” a SUA asupra Venezuelei. Americanii anunță încetarea atacului odată cu arestarea lui Maduro care va fi judecat în State
SUA au dublat de 2.5 ori comanda temutelor rachete Tomahawk în cea mai modernă versiune Block V. Cine sunt cei doi clienți „misterioși” pentru care americanii au accelerat
Dictatorul Nicolas Maduro a fost capturat și scos deja din Venezuela. Trump anunță o operațiune fără precedent în istoria SUA
Ce scrie presa din Venezuela despre capturarea lui Maduro. Stupoare la Caracas, regimul e confuz și admite că nu știe unde e liderul
SUA au atacat Venezuela (Video). Explozii majore la Caracas, martorii susțin că au auzit sunete asemănătoare avioanelor de luptă. Venezuela a declarat stare de urgență
Casa Albă spune că Trump a acționat și a atacat Venezuela în baza Articolului II din Constituția SUA
Elicoptere Chinook și MH-60 ale forțelor speciale ale SUA zboară nesingherit în Venezuela. Apărarea antiaeriană paralizată, regimul cere intervenția Rusiei și Chinei la ONU
Rusia bate la toate ușile prezentând Su-57 ca „un avion mai sigur decât F-35”. În „strategia de marketing” se omite că s-a prăbușit primul Su-57 din producția de serie
Zelenski a anunțat și înlocuirea ministrului Apărării. Cine preia acest portofoliu cheie la aproape 4 ani de la invazia rusă pe scară largă
DefenseRomania vă mulțumește că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Serviciul de Informații Externe (SBU) ucrainean atrage atenția asupra unei provocări ruse cu victime într-un obiectiv religios, chiar și în interiorul Rusiei, pentru a submina negocierile
Radiografia Siriei: Căderea lui Assad nu a anulat influența regimului său. Va fi lupta noului stat sirian cu celulele regimului defunct o bătălie decisivă, sau se ajunge iar la un război de uzură?
TOP 5 arme pe care Ucraina le așteaptă în 2026: De la avioae Gripen și „ochii din cer” AWACS la rachete balistice. Vor rămâne doar promisiuni?
Strategia Ucrainei pentru 2026: Generalul Sirski anunță „marea transformare” a armatei și noile priorități tehnologice pe front
Schimbare de gardă politică la Kiev: Volodimir Zelenski îl propulsează pe șeful spionajului militar GUR la cârma Administrației Prezidențiale după prăbușirea erei Yermak
Iranul, din nou pe un butoi de pulbere: Trump spune că SUA sunt pregătite să intervină militar dacă regimul va deschide focul împotriva iranienilor aflați în stradă. Teheranul răspunde
Adio legendarului M2 Bradley, bun venit XM30: SUA apasă pedala de accelerație pentru viitorul blindat. Ce aduce nou XM30?
Ascensiunea armelor turcești: Din România până în celălalt capăt al continentului unde Spania a parafat un acord istoric pentru avioane Hurjet
pixel