Un agent chinez, arestat în Belgia, a fost extrădat în Statele Unite şi inculpat pentru că ar fi încercat să fure secrete industriale de la companii aeronautice americane, transmite AFP.
Acest agent al ministerului chinez al Securităţii Statului, Yanjun Xu, alias Qu Hui sau Zhang Hui, a fost arestat pe 1 aprilie în Belgia şi extrădat marţi în SUA, unde a fost inculpat pentru "tentativă de spionaj economic", potrivit unui comunicat de miercuri al ministerului american al Justiţiei.
Chinezul este acuzat că, începând din 2013 şi până la arestarea sa, ar fi încercat să obţină informaţii despre mai multe companii aeronautice, printre care General Electric Aviation. El ar fi identificat experţi angajaţi de aceste companii şi i-ar fi atras în China sub pretextul unor conferinţe universitare.
El ar urma să fie judecat la Cincinnati, în Ohio, unde se află sediul GE Aviation, şi riscă până la 15 ani de închisoare.
Preşedintele american Donald Trump a realizat o apropiere notabilă cu Beijingul şi "prietenul" său Xi Jinping, la începutul mandatului său în 2017, dar recentul război comercial a suflat un vânt rece asupra relaţiilor dintre China şi Statele Unite, conchide AFP.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News