Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spionajul rusesc a încercat să fure date clasificate despre sistemul de rachete antinavă Neptun
Intelligence
Data actualizării:
Data publicării:
În 2020, Direcția de Contraspionaj a Serviciul Ucrainean de Securitate (SBU) oprit activitățile a patru rețele de agenți de informaţii și a reținut unsprezece agenți ai serviciilor speciale rusești, dintre care trei au fost implicați în tentative de sabotaj și atacuri teroriste asupra infrastructurilor critice, precizează SBU într-un comunicat de presă.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU)
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU)

După cum informează biroul de presă al SBU, un agent rus al FSB, care intenționase să arunce în aer un depozit de amoniac al întreprinderii ucrainene PJSC Severodonetsk Azot, a fost condamnat la zece ani de închisoare.

Potrivit Ukrinform.net, la momentul reţinerii acestuia, în vara acestui an, am precizat că persoana reţinută era un cetăţean ucrainean din orașul Rovenky – aflat temporar sub ocupaţia separatiştilor pro-ruşi – din rândul așa-numitei „miliții populare LNR”, care din 2014, este implicată în acțiuni insurgente împotriva armatei ucrainene.

Persoana reţinută primise ca sarcină de la colaboratorii săi din FSB să arunce în aer două cisterne cu azotat de amoniu cu o capacitate de 3.500 de tone, aflate în incinta rafinăriei Severodonetsk Azot.

Alţi doi cetățeni au fost condamnați la 12 ani de închisoare pentru participarea la un atac terorist din regiunea Donetsk, la îndemnul așa-numitului „Centrul de Operațiuni Speciale al Ministerului Securității Statului din Republica Populară Donetsk”.

 

Un colaborator al spionajului rusesc căuta informaţii clasificate despre sistemele de rachete antinavă “Neptun”

 

Un alt agent FSB a fost reținut în regiunea Luhansk, în luna mai. La momentul reţinerii acestuia, Serviciul Ucrainean de Securitate (SBU) a precizat că este vorba despre un rezident din Luhansk pe care serviciile ruseşti de informaţii l-au folosit drept colaborator şi informator pentru colectarea de informaţii clasificate despre sistemele moderne de rachete ucrainene, dar fără să menţioneze despre ce sisteme de rachete era interesat agentul FSB.

SBU a reveni asupra acestui subiect, menţionând în raportul său de activitate pe anul 2020 că agentul FSB, prins în luna mai, a încercat să predea părţii ruse date şi informații clasificate din domeniul apărării – tehnologii folosite pentru sistemul de rachete antinavă Neptun, dezvoltat de industria de apărare ucraineană.

În plus, ofiţerii Direcţiei de Contrainformaţii din cadrul SBU mai enumera printre reuşitele lor:

- o rețea rusă de spionaj deconspirată în luna august pe teritoriul Ucrainei. (SBU) a documentat și deconspirat activitățile unei rețele informative ale Serviciului Federal de Securitate din Federația Rusă (FSB), care opera în regiunea Kherson, sub coordonarea unui fost angajat al administrației regionale. Cetățeanul ucrainean, o femeie, ar fi primit sarcini privind culegerea de informații privind obiectivele militare și personalul SBU. 

- o reţea de spionaj între un ofiţer al Forţelor Navale Ucrainene şi agenţi ai Serviciului Federal de Securitate din Federația Rusă (FSB). Rușii erau interesați de moralul armatei ucrainene, de nivelul de finanțare, precum și de anumiţi oficiali militari din structurile de comandă ale armatei ucrainene.

- arestarea unuia din generalii săi, acuzat de spionaj în beneficiul Rusiei. Valeri Şaitanov, general-maior în cadrul SBU, a fost acuzat că a spionat pentru Rusia încă dinainte de schimbarea puterii în Ucraina, în februarie 2014, când preşedintele ucrainean prorus de la acea vreme Viktor Ianukovici a fugit din ţară pe fondul protestelor EuroMaidan. El a transmis cu regularitate informaţii cu caracter secret către FSB, inclusiv date despre operaţiunile militare desfăşurate de armata ucrainean în Donbas.

SBU precizează că în total, în anul 2020, au fost inițiate 288 de proceduri penale pentru infracțiuni împotriva securității naționale. Printre acestea se numără: 76 au fost inițiate pentru trădare, 50 - activități teroriste și de sabotaj, 9 - încălcări ale integrității teritoriale și inviolabilității Ucrainei, 4 - spionaj.

În cursul anului, 92 de condamnări au intrat în vigoare, inclusiv 30 sub acuzația de înaltă trădare și 20 pentru activitate teroristă.

Direcția de Contraspionaj a SBU a lucrat activ si în domeniul protecției secretelor de stat. În 111 cazuri, accesul la secrete de stat a fost restricţionat.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Fantoma interferenței serviciilor secrete rusești planează asupra României: Spionajul rusesc ţine să ne demonstreze că-l sprijină pe Călin Georgescu
Pe fondul reluării relațiilor diplomatice ruso-americane, Moscova încearcă să-și reînnoiască rețeaua de spionaj din SUA
Rusia are, din 2023, o unitate specială care comite asasinate și sabotaj în Occident. SSD e în spatele încercării de asasinat a șefului Rheinmetall și a sabotajelor repetate
”Am arestat un șobolan de top al FSB, recrutat la Viena”: Șeful Centrului Antitero din SBU ucrainean, reținut pentru spionaj în favoarea Rusiei
Armata germană a detectat mai multe drone suspecte deasupra bazei unde sunt antrenați militari ucraineni: Uneori pare că inamicul vrea să ne vadă
Sursa foto: Colaj documentar realizat în 2018 de Yahoo News: Former Russian intelligence officer says America îs 'in big trouble’.
EXCLUSIV
Înapoi la ,,lupta din umbră'' din perioada Războiului Rece? Spionajul rusesc îi îndeamnă pe americani să treacă de partea Rusiei: Material video propagandistic menit să contracareze CIA
Cât de lung e brațul Rusiei? NATO confirmă în premieră că tentativa de a-l asasina pe directorul companiei de armament Rheinmetall e parte a unui plan amplu de sabotaj
Un recent caz de spionaj mai puţin cunoscut. Un fost analist al CIA a pledat vinovat pentru scurgerea de informații despre planurile Israelului de a ataca Iranul
Cadru dintr-un material video al campaniei de recrutare în limba rusă a CIA. Sursa foto: YouTube/CIA.
EXCLUSIV
CIA continuă campania de recrutare a ruşilor care lucrează în instituţii de stat (Video): ,,Poate că oamenii din jurul tău nu vor să audă adevărul. Noi vrem''
Ucrainenii au arestat un colaborator al serviciilor ruse, deghizat în femeie, care își făcea selfie-uri în fața facilităților militare ucrainene
SRI a dejucat un sabotaj pe teritoriul României. Operațiunea, organizată de serviciile speciale rusești
Soldați francezi din Comandamentul Forțelor Speciale ale Armatei (CAST). Sursa foto: Commandament des Actions Spéciales Terre.
EXCLUSIV
Franța pregătea un scenariu pentru trimiterea de trupe în Ucraina: Desfășurarea discretă de forțe speciale, simulată în cadrul exercițiului militar Perseus
Viitorul şef al CIA a ridiculizat Rusia: Vrea să concureze cu SUA în domeniul tehnologiei hipersonice, dar are o economie echivalentă cu cea a statului Texas
Petrolierul suspectat că a deteriorat cablurile în Baltica, avea echipamente de spionaj
Ucraina a capturat primul militar nord-coreean care luptă alături de Rusia (Foto). Informația e confirmată de serviciile sud-coreene de intelligence
Cine e în spatele uciderii generalului rus Igor Kirilov, ”Chimicul”: Cu o structură aproape egală cu cea a FBI, Serviciul este incredibil de puternic
Rușii dau târcoale F-16. Serviciile din Ucraina au arestat „agenți ruși” care spionau aerodromurile militare unde pot fi dislocate avioane F-16
Cazul ''Spy Cell'': O reţea de spionaj cu ramificaţii în Bulgaria a acţionat la îndemnul Rusiei, vizate fiind şi sistemele Patriot din Germania
Desecretizarea documentelor CSAT: Ministerul Afacerilor Externe a informat aliaţii României cu privire la tentativele de interferenţe externe în campania electorală
Agentul „Alice”. O rusoaică din New York, acuzată că a mințit cu privire la legăturile sale cu FSB: A participat constant la evenimente anti-Putin la ordinul spionajului rusesc
Kirilo Budanov, șeful informațiilor Armatei ucrainene, amenințat cu schimbarea. Ce i-a transmis Casa Albă lui Zelenski în septembrie pe acest subiect
Serviciile de informații rusești și-au activat o „cârtiță” chiar în rândul Forțelor ucrainene pentru Operații Speciale (FOS)
Serviciile britanice de informații explică de ce Rusia este îngrijorată de posibilele atacuri ucrainene asupra navelor rusești din Marea Caspică
Armata de spionaj a Beijingului depășește așteptările: 600.000 de agenți în serviciile de informații chineze
Sabotajul rusesc este în creștere, avertizează serviciile de informații europene. Până în 2030, vor fi capabili să atace teritoriul NATO
MI5 avertizează că serviciile rusești de informații folosesc intermediari pentru acțiuni de sabotaj organizate pe teritoriul statelor europene
Şeful spionajului militar ucrainean a numit factorii care creează cele mai mari probleme trupelor ucrainene: Ajutorul militar nord-coreean acordat Rusiei este cea mai mare îngrijorare
Mijloacele rusești de război electronic se află în vizorul serviciilor de informații militare occidentale. Franța folosește surse OSINT pentru dezlegarea misterelor acestora
Bundeswehr este vizat de serviciile secrete rusești. Ce ar vrea să știe Kremlinul
O unitate notorie a agenției ruse de informații militare (GRU) desfășoară atacuri cibernetice împotriva țărilor occidentale

Ştiri Recomandate

Capcana „zidului anti-drone”. Europa se concentrează pe o iluzie defensivă, în timp ce pilonii descurajării sale se erodează: Rusia nu se mai teme suficient de mult de NATO
Undă verde de la Pentagon, frână de la Casa Albă. Rachetele Tomahawk, miza unui joc politic între SUA și Rusia, cu Ucraina la mijloc
Lovitură strategică a Ucrainei: SBU anunță că, de la începutul anului, a distrus 48% din totalul sistemelor „Panțir” ale Rusiei
Zelenski: Agențiile de spionaj ale Ucrainei au distrus lăudata rachetă “Oreshnik” a lui Putin în adâncimea teritoriului rusesc
Orele regimului Maduro sunt deja numărate? Statele Unite au identificat deja ținte militare în Venezuela iar o campanie aeriană împotriva acestora pare iminentă
Finlanda ridică miza la granița cu Rusia. 15.000 de soldați, inclusiv aliați NATO, simulează „condiții de război” într-un mesaj direct pentru Moscova
Rusia a folosit în Ucraina racheta de croazieră 9M729, care a provocat retragerea SUA din Tratatul INF
Nu doar Gripen. Kievul își dorește o flotă de 250 de avioane noi, inclusiv F-16 și Rafale. Cât costă ora de zbor pentru fiecare
Divizia 101 Aeropurtată a SUA, aflată la Mihail Kogălniceanu
EXCLUSIV
Tabloul global de securitate: De ce au fost retrași și unde vor merge militarii americani din România?
Un militar american cu zero experiență de pilotaj a controlat un elicopter Black Hawk
Cadou otrăvit: Rușii se oferă să oprească luptele de lângă Pokrovsk
Rușii au lovit infrastructura civilă din Sumî. Cu o zi înainte, atacurile rusești au avariat liniile electrice a două centrale nucleare
Retragerea parțială a trupelor SUA din țara noastră, parte dintr-un plan mai amplu: SUA reduc numărul de militari și din alte state
Ecouri ale războiului din Ucraina. Kievul își închide ambasada la Havana din cauza "complicității" Cubei în agresiunea rusă
Polonia își cimentează rolul de pilon strategic pe Flancul Estic. Varșovia va deveni hub regional pentru motoarele avioanelor F-15EX
Războiul F-35 vs. Rafale, deghizat în "glume". De ce râd francezii de avioanele belgienilor și cum demontează Bruxellesul narațiunea Parisului
Mobilitate militară accelerată: UE și NATO refac infrastructura pentru a facilita deplasarea convoaielor grele pe flancul estic
Momentul strategic al Ankarei: Tancul Altay a intrat în producție (VIDEO). O victorie a industrie de apărare a Turciei care redesenează ecuația militară regională
Eurofighter, pe val dintr-un capăt în celălalt al continentului. Europa ridică ștachete și vrea să ia fața F-35 într-un stat care a pus semnul de întrebare pe F-35
România va achiziționa în comun sisteme antiaeriene Mistral 3. Într-un final contractul urmează să fie semnat anul acesta
"Arme fantomă" în era digitală: O nouă amenințare de securitate se naște pe Facebook și Discord
România e prima țara europeană care integrează radarele Q-53 pe sisteme HIMARS. Lupta contrabaterie, cu tehnologie de ultimă generație
Navele de luptă ale Europei vor doborî din 2029 drone cu laser iar în viitor și rachete. Fregata Sachsen a efectuat cu succes mai multe teste laser
Lukoil a găsit un cumpărător pentru activele sale internaționale
Trump: Reducerea prezenței militare americane în România nu este foarte importantă
Coreea de Sud intră în clubul select al statelor care dețin submarine cu propulsate nucleară
Ordonanța privind investițiile în industria de apărare, pe masa Guvernului
Rușii, nouă lovitură cu rachete asupra Ucrainei. Apărarea antiaeriană poloneză în alertă
SUA și China au convenit să reducă tarifele vamale
Trump a ordonat Pentagonului să reia imediat testele nucleare americane
Avionul supersonic silențions X-59 al NASA, testat în zbor pentru prima dată
România, un „aliat puternic” ignorat! Lideri republicani de top denunță retragerea brigăzii SUA din ţara noastră: „Un semnal greșit transmis Rusiei”
pixel