Semnătura și sigiliul, care vor fi aplicate pe documentele înțelegerii, vor încununa vizita președintelui chinez Xi Jinping, la Roma, între 21-23 Martie. Apar primele elemente ale dialogului economic dintre cele două puteri maritime, cea italiană care a prefațat cuceririle europene ale oceanelor și cea chineză care, astăzi, rescrie hotarele economiei globale. Astfel, noua alianță comercială dintre Italia și China a pus în prim plan rolul porturilor italiene, în proiectul masiv de comerț și infrastructură propus și dorit, pentru a lega China de Europa.

Mai mult de două treimi din valoarea comerțului între Uniunea Europeană și gigantul asiatic merge pe mare prin Canalul Suez, iar traseul de transport maritim de la Marea Adriatică de Nord este cel mai scurt mod de a ajunge în interiorul vechiului continent din Asia de Est. Porturile italiene, croate și slovene sunt mai competitive din punct de vedere geografic decât portul Pireu din Grecia, pe care compania China Ocean Shipping Company l-a cumpărat în 2016 în încercarea de al transforma în principala poartă mediteraneană pentru bunurile chinezești. Astfel portul Veneția devine extrem de atractiv pentru a nu  profita de oportunitățile pe care le oferă noua strategie a Chinei pentru Silver Road, cu scopul de a avea efecte pozitive asupra afacerilor locale și a nivelului de locuri de muncă. Italia propune de cîțiva ani o realiniere a porturilor sale către Asia, făcând investișii majore în modernizarea și retehnologizarea lor.

China a înțeles importanța

Ca atare, numai acum cîteva săptămâni, Veneția a semnat un memorandum de înțelegere cu portul Pireu pentru a îmbunătăți capacitățile globale ale celor porți de intrare maritime. Veneția dorește să devină centrul european, dacă nu cel mai important, al rețelei comerciale chineze. Adăugat celebrului șir de perle chinezesc, cu avantajul unui cunoscător istoric și traditional al marilor drumuri ale mătăsii, Veneția are deja cu Pireu un serviciu săptămânal de feribot. Veneția are, de asemenea, o nouă legătură feroviară spre vestul Germaniei (Duisburg), care este centrul european pentru centura economică a zonei terestre din cadrul drumului de mătase chinez. Dualitatea Veneția-Pireu este un avantaj commercial de neoprit, iar China pare că a înțeles acest lucru. Dacă portul Veneția deservește toată zona industrială de nord a Italiei și conectivitatea ei cu centrul European german, Piraeus se poate concentra pe zona economică a Europei Centrale și de Est.

La această dualitate se va atașa și portul Trieste, care va asigura libertatea necolmatată de interesele economice europene, a transportului liber de produse chineze în chiar inima Europei. Oricine își poate imagina prețul pe care China îl va plăti pentru acest bulevard maritim și puterea comercială pe care Italia, în ansamblul ei, o va câștiga în fața rivalilor săi (deja obraznici) din Uniunea Europeană. O reușită financiară a noului concept comercial dintre Roma și Beijing, dacă va fi de amploarea prognozată, va echilibra bugetul Italian, slăbit de o datorie publică enormă și va asigura și un spațiu larg de negociere politică în interiorul Europei, pe care clasa politică de la Roma nu a mai avut-o de decenii.

China, în gările Clujului și ale României

Italia de altfel își propune, prin portul Trieste, să își asigure influența majoră asupra porturilor mai puțin dezvoltate croate și slovene, reformulând, în secolul XXI exact aceeași politică de influența comercială (și de ce nu politică) adriatică de nord începută încă din timpul marii familii renascentiste Medici.  Conectivitatea puternică cu restul Europei și un lanț robust de aprovizionare ar putea ajuta portul din Trieste să devină capătul de vest al drumului maritim al mătăsii. Rijeka, portul croat, este un alt punct de intrare pentru mărfurile expediate din China. Croația dorește să atragă mai multe investiții din China, în special pentru construirea unei conexiuni feroviare moderne între Rijeka și Budapesta. Iată cum o decizie italiană aduce China în chiar gările Clujului și ale României, căci Budapesta înseamnă practic, datorită distanței mici, chiar România. Trebuie să fim siguri că puterea unită a celor două Italia și China se va simți până cel puțin la Cluj, Belgrad sau Constanța.

Rămâne de văzut dacă Italia va reuși să își mențină constant suportul pentru strategia BRI în fața opoziției crescânde din partea Statelor Unite și a mai multor țări UE, care au avertizat că activitățile și prezența Chinei în porturile italiene ar putea periclita interesele lor majore de securitate. Cum actualul executiv de la Palazzo Chigi pare decis să nu mai lase Uniunea Europeană să își facă de cap cu interesele esențiale ale Italiei, probabil că vom asista, în următorii ani, la dezvoltarea unui adevărat conflict între expansiunea prognozată italo-chineză și hegemonia univalentă europeană, pe de o parte, căt și o iritare crescândă a celor de la Washington. SUA, dorind să își salveze influența lor specială într-o Europă devenită din ce în ce mai mult anti-americană, se vor vedea obligate să aleagă din nou, unul câte unul, individual cine va deveni aliat european. Iar Italia exact acest lucru îl dorește. Să își recâștige dreptul de a negocia singură cu ambele puteri, Uniunea Europeană și SUA, sperând ca drumul mătăsii să nu devină doar un șnur fin, care să o amenințe lent, dar letal.