Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SUA dezvoltă NGAD după succesul F-22 și F-35. Cât va costa noul avion de generația a VI, cel mai scump program de aviație din istorie
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
Viitorul program secret de luptă Next Generation Air Dominance (NGAD) al Forțelor Aeriene americane (USAF) ar putea fi cel mai scump program de avioane din istorie.
Prima imagine concept a viitoarei aeronave de generația a 6-a dezvoltată în cadrul programului NGAD (Next Generation Air Dominance). Sursă foto: U.S. Air Force
Prima imagine concept a viitoarei aeronave de generația a 6-a dezvoltată în cadrul programului NGAD (Next Generation Air Dominance). Sursă foto: U.S. Air Force

Astfel, o singură aeronavă pilotată de generația a șasea, fiind estimată să coste sute de milioane de dolari.

Întrebat despre prețul NGAD, în timpul unei apariții de săptămâna trecută în fața Comitetului Camerei pentru Servicii Armate, secretarul Forțelor Aeriene, Frank Kendall, nu a specificat exact cât ar putea costa o aeronavă, dar a precizat că serviciul vorbea despre „mai multe” sute de milioane.

„Acesta este un număr care vă va atrage atenția”, a declarat Kendall. „Va fi un avion scump.”

 

NGAD, un avion mai scumă decât F-35?

 

2. NGAD și F-... (ngad-f-35_60436600.jpg)

NGAD și F-35, sursă foto: SandBoxx.us

Ar fi de peste două ori prețul lui F-35, care este de cel puțin 80 de milioane de dolari bucata.

Kendall a adăugat că NGAD va fi „incredibil de eficient”, dar va trebui să fie însoțit de platforme mai puțin costisitoare pentru a-și extinde raza de luptă, pe care el le vede ca fiind echipe de drone autonome.

Forțele aeriene nu au o estimare cu privire la cât ar costa dronele asociate cu NGAD. Dar, în discursul său la conferința (Orlando, Florida, 3 martie 2022) Asociației Forțelor Aeriene, Kendall a precizat că serviciul dorește ca acele drone de luptă să nu coste mai mult de jumătate decât omologii lor cu echipaj, potrivit publicației Defense News.

Astfel, componenta fără echipaj a NGAD va costa la fel de mult sau mai mult decât un F-35.

Programul NGAD face până acum pașii corespunzători în faza sa de dezvoltare astfel încât, costurile pe termen lung să fie sustenabile, a precizat Kendall. Acest lucru se realizează prin utilizarea unor modele și interfețe modulare standardizate de Guvern, care vrea să se se asigure că aeronavele pot primi cu ușurință upgrade-uri și întreținere.

 

NGAD ar putea fi lansat la începutul anilor 2030. Până atunci SUA vor utiliza F-22 modernizate

 

Potrivit lui Kendall, această strategie va duce și la concurență, fapt care va determina reducerea și mai mare a costurilor.

Ca răspuns la preocupările exprimate de congresmenul Donald Norcross, potrivit cărora  programul NGAD ar putea fi întârziat, Kendall a precizat că Forțele Aeriene încearcă să lanseze NGAD la începutul anilor 2030. Până atunci, serviciul intenționează să zboare cu avioanele F-22 modernizate.

Comentariul autorului:

După ce în septembrie 2020, Will Roper, la acea vreme asistent pentru achiziții al Secretarului Forțelor Aeriene, a confirmat construirea și zborul cu un demonstrator NGAD la scara 1:1, lăsând să se înțeleagă o posibilă intrare în înzestrare în următorii 5 – 10 ani, informațiile ulterioare au domolit entuziasmul inițial, prin ducerea termenului de operaționalizare a aeronavei la primii ani de după 2030.

În continuare secretul și confuzia asupra proiectului NGAD al Forțelor Aeriene persistă. Deși oficialii americani fac unele precizări cu caracter general despre această aeronavă, acestea mai mult măresc suspansul, decât clarifică situația, lucru care de fapt se și urmărește într-un proiect de asemenea importanță.

 

NGAD are șanse mari să fie tot un avion stealth extrem la fel ca F-22

 

3. F-22 Rapto... (f-22-raptor-sua_62005100.jpg)

F-22 Raptor, sursă foto: US Air Force

Ceea ce se știe sigur, este că NGAD va înlocui aeronavele F-22 și că în misiunile sale va fi însoțit de drone autonome de luptă – până la cinci drone potrivit discursului lui Frank Kendall din martie la conferința Asociației Forțelor Aeriene.

Înlocuirea lui F-22, considerat cel mai bun avion din lume, deși este cel mai vechi dintre aeronavele de generația a cincea, necesită un avion cel puțin la fel de capabil ca F-22.

În 2009, costul unui F-22 era estimat la 138 milioane de dolari, ceea ce în prezent reprezintă aproximativ 170 - 180 milioane de dolari.

Pornind de la această valoare actualizată a lui F-22, rezultă că NGAD se va axa, cel mai probabil, tot pe tehnologia stealth extrem – vinovatul principal pentru costul ridicat al lui F-22. Costul mare al dronelor de însoțire indică faptul că și acestea vor fi realizate în tehnologie stealth extrem. De altfel, secretarul Forțelor Aeriene, Frank Kendall, vede dronele zburând împreună și cu noul bombardier strategic stealth B-21 Raider, deși apreciază că vor fi necesare modificări substanțiale pentru a face acest lucru posibil.

 

Ar putea fi NGAD un mozaic de sisteme de inteligență artificială și mai puțin o aeronavă stealth?

 

O variantă posibilă pentru NGAD, care nu s-ar axa în mod deosebit pe tehnologia stealth, ar putea consta în echiparea cu senzori și sisteme de inteligență artificială foarte avansate, care să compenseze expunerea aeronavei.

În 2016, specialiștii israelieni estimau că progresele în senzori și computere vor depăși, în 10 ani, o configurație pur stealth. Astfel, se consideră că, aeronavele stealth, chiar și cele de nivel extrem cum este F-22, vor fi cu siguranță detectate, iar preocuparea viitorului ar trebuie să fie realizarea sistemelor de neutralizare a tuturor amenințărilor la adresa aeronavei. La nivelul sistemului militar american există cercetări de realizare a unor algoritmi, care pe baza informațiilor preexistente și a modelelor, să identifice o țintă sau o amenințare înainte ca aceasta să fie fizic depistată de vreun senzor.

Pe de altă parte, combinația dintre stealth extrem și inteligența artificială avansată ar explica cel mai bine, de ce termenul de operaționalizare a NGAD a ajuns la 10 ani, după ce inițial s-a crezut că avionul/familia de aeronave va fi disponibil/disponibilă mai devreme.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Generalul Gheorghiță Vlad: Armata României, pregătită să reziste unui eventual atac al Rusiei. Există instrumente și pentru a ajuta Moldova
Generalul Oleksandr Sirski, comandantul Forțelor Terestre Ucrainene și comandantul Grupului Est al Forțelor Armate ale Ucrainei. Sursa Foto: Facebook Сухопутні війська ЗС України.
EXCLUSIV
Generalul Sirski raportează despre capcana ucraineană de la Dobropillia. Între timp s-a așternut liniștea la est de Kramatorsk
Foto: Ministerul Apărării din China
EXCLUSIV
Războiul ideologic al Chinei: Strategia PCC din Xinjiang forțează Europa să aleagă între comerț și drepturile omului. Implicațiile pentru NATO.
Stocurile de armament greu ale Rusiei sunt tot mai puţine: Peste jumătate din tancurile și artileria din depozite, „canibalizate” pentru războiul din Ucraina
Forțele pentru Operații Speciale ale Republicii Moldova. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Chișinău
EXCLUSIV
Strategia ,,Moldova 2035'': De la "mizerie și dezordine" la digitalizare și apărare cibernetică. Cum își construiește Chișinău scutul anti-Rusia
Armată profesionistă și investiții în echipamente. Republica Moldova are o nouă Strategie militară, dar obiectivul de 1% pentru Apărare e considerat insuficient
Rusia își protejează cu plase anti-dronă situl nuclear arctic de la Novaya Zemlya, la 2.500 km de linia frontului din Ucraina (FOTO)
Centrala Nucleară Zaporijjea
EXCLUSIV
Rusia pare să reia șantajul nuclear. Centrala de la Zaporojie intră din nou în prim-planul amenințării
Forțele ucrainene au lovit uzina Sverdlov - De ce este aceasta ținta numărul 1 și un nod cheie al industriei de apărare a Rusiei? (FOTO/VIDEO)
Decizia „pe jumătate” a lui Trump privind rachetele Tomahawk pentru Ucraina: „Vreau să aflu ce fac cu ele”
Semnale de alarmă de la Bruxelles: Rusia ar lua în calcul efectuarea unui atac asupra NATO, potrivit serviciilor germane de informaţii
Mai câștigi războaie cu tancuri? Achiziția a 216 de tancuri de către România naște controverse iar verdictul îl dă o putere europeană
Foto: Ministerul Apărării Naționale (MApN)
EXCLUSIV
Rezerva operatională a României: Între patriotismul trădat și nevoia de modernizare
Hățișul birocraţiei europene ţine pe loc trenurile NATO cu ajutor pentru Flancul Estic. Un general francez trage semnalul de alarmă
Rușii își refac forțele care luptă în Ucraina: Un nou lot de bombardiere de front de tip Su-34, livrat. E al cincilea lot livrat în 2025
Valul de drone "cu întrebuințare militară" care paralizează Europa: De la München la bazele NATO, o nouă fază a războiului hibrid
Sursă foto: Cybercommand.ro
EXCLUSIV
Un raport oficial dezvăluite o mare problemă de securitate națională în România: Digitalizarea, tratată ca anexă tehnică și birocratică, nu ca prioritate de securitate națională
US Army, prezentă la o paradă militară în Polonia. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Varșovia
EXCLUSIV
Asul din mânecă și norocul României? Trei motive cruciale pentru care SUA nu se vor retrage din România
„Dormiți liniștiți, nu ne provocați”: Strategia lui Vladimir Putin de descurajare a statelor europene se rezumă la ameninţări cu atacuri iminente
Tomahawk vs. ,,tigrul de hârtie'': De ce aleg acum Statele Unite să încurajeze Ucraina să lovească în inima sistemului rusesc de rafinării
Un general eston explică de ce doborârea avioanelor rusești MiG-31 ar fi fost o greşeală strategică: Analiza incursiunilor Rusiei și riscul de escaladare
Punctul de cotitură al noului război hibrid. Cum ,,flota din umbră'' a Rusiei a forțat NATO să iasă ,,la vânătoare'' în Marea Baltică
Trupele ruse și-au intensificat atacurile aeriene în luna septembrie: Peste 5.600 de drone și 185 de rachete au vizat ținte de pe teritoriul Ucrainei
Rusia, aproape de eșec total: De la benzină nelimitată la rații de 10-30 de litri. Atacurile ucrainenilor au paralizat rafinăriile, iar logistica armatei e afectată
Instruirea operatorilor rusi de drone. Sursa foto: pl-llc.ru.
EXCLUSIV
Europa își caută scut: Din Norvegia și până în România, incursiunile dronelor forțează Europa să ridice mai rapid „Zidul” anti-dronă
Venezuela instalează sisteme de rachete antiaeriene BUK în apropierea Caracasului, după o avertizare a SUA cu privire la un posibil atac aerian
"Obiectivul Centenar 2027" al Chinei: Cum a schimbat războiul din Ucraina strategia militară a lui Xi Jinping
Sursa foto: Davis Political Review.
EXCLUSIV
Scenariu ceh cu repetiție românească: Cum au reuşit 300 de conturi TikTok pro-ruse să agite societatea cehă înainte de alegerile parlamentare
Lovitură de palmares: Cum a doborât o dronă FPV ucraineană un elicopter rusesc Mi-8 (VIDEO). Detaliile complete ale unei operațiuni unice în istorie
Acordul ,,Triunghi'': Cum a forțat alianța Rusia-Iran Israelul să trimită sisteme Patriot în Ucraina, via Statele Unite

Ştiri Recomandate

Situația din Donețk devine critică: Jumătate din atacurile rusești se concentrază pe direcția Pokrovsk
Industria de apărare din Rusia încetinește. Noile date nu arată deloc bine pentru Kremlin
Rușii spun au încheiat testele rachetei "Burevestnik" cu propulsie nucleară
Cambodgia și Thailanda au ajuns la un nou armistițiu. Acordul, mediat de Trump
Kievul este din nou ținta atacurilor teroriste rusești
SUA își mențin prezența în Marea Neagră: O dronă de recunoaștere RQ-4B a monitorizat activitățile militare rusești din zonă
Gripen, aproape de un moment istoric: "Contăm pe 150 de avioane" și primul ajunge anul viitor, spune Kievul; SAAB va produce 20-30 de unități pe an
Trump nu se va întâlni cu Putin fără un acord de pace. Nu vrea să-și piardă timpul
Croația reintroduce serviciul militar obligatoriu. Două luni de pregătire militară sau patru luni de serviciu civil
Ziua Armatei României. Moșteanu: Continuăm investițiile în echipamente militare, dar cea mai importantă investiție rămân militarii
Trei chinezi arestați în Georgia când încercau să cumpere uraniu
Încă o coincidență? Lituania închide aeroporturi pentru a doua oară în această lună din cauza unor baloane din Belarus
Rusia vrea să-și etaleze forța și trimite în patrulare bombardiere Tu-95MS până în Marea Japoniei
"Inovații" rusești. Shahed-urile și bombele cu planar, construite cu componente chinezești
Coaliția de Voință va crește presiunea asupra Rusiei
O excursie scumpă în Deltă: Soldații lui Putin prinși în "zona morții” de pe Nipru mor de foame. În schimb, ucrainenii sunt în dificultate la Pokrovsk
România bifează două escadrile complete de F-16 care execută misiuni de Poliție Aeriană. Cerul României, apărat de zeci de avioane NATO
Soluție pentru blindatele din linia întâi: Divizia 1 Cavalerie a US Army creează o zonă de detecție de 3,5 km a dronelor mici
Demonstrație de forță a SUA: Bombardierele B-1B au zburat spre Venezuela; Maduro amenință că va doborî avioanele americane cu sisteme MANPAD Igla-S
Obuziere K9 Thunder și mașini de luptă Redback „made in Romania”, vândute în Europa? Cum plănuiesc coreenii să transforme România într-un „gigant industrial” în Europa de Est
Unul dintre ”gardienii” Flotei fantomă? Nava de desant rusă ”Alexander Șabalin” a ancorat în largul coastelor Germaniei
Mai multă muniție pentru Polonia: Companii franceze și poloneze vor produce propulsori pentru obuzele de 155 mm
De la Blitzkriegul de 3 zile la Războiul de 4 ani. Hărțuită de dronele ucrainene, Rusia apelează la elicoptere, rezerviști și dirijabile pentru apărarea rafinăriilor
Merz se așteaptă ca SUA să scutească divizia germană a Rosneft de sancțiuni
Cum își finanțează Coreea de Nord programul nuclear: Miliarde de dolari, furate din criptomonede și atacuri cibernetice
UE amână până în decembrie decizia privind activele rusești
"Au rămas acolo 20 de secunde". Avioane Su-30 și Il-78 încalcă spațiul aerian lituanian. Două Eurofighter spaniole au reacționat imediat
Al 19-lea pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei: Flota fantomă, cripto, bănci, ”diplomați” ruși. Economia de război a Rusiei primește încă o lovitură
Companiile petroliere chineze suspendă achizițiile de petrol rusesc din cauza sancțiunilor americane. Ținta principală: Rosneft și Lukoil
Războiul cognitiv, cea mai mare parte din războiul hibrid din regiune. Societățile, obligate să treacă la o gândire strategică
Trageri reale efectuate de Armata României. Sursă foto: MApN
EXCLUSIV
România în fața unei noi ordini industriale de apărare. Lecțiile EDIP pentru o țară periferică
România vinde energia ieftin şi o cumpără scump, dar are planuri mari: Capacități de stocare cât 10 reactoare de la Cernavodă
pixel