Summit Asia de Est, Indo-Pacific. Pence: Dominație și agresiune
"Nu este loc pentru dominaţie şi agresiune în Indo-Pacific", a declarat vicepreşedintele american Mike Pence într-o aparentă referire la influenţa în creştere a Chinei în această regiune şi revendicările acestei ţări asupra zonelor disputate din Marea Chinei de Sud, informează joi dpa.
Pence s-a deplasat la Singapore, pentru a se întâlni joi cu liderii celor zece ţări membre ale Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) şi cu omologii acestora din Asia-Pacific, în cadrul summitului Asiei de Est (EAS, East Asia Summit).Beijingul pretinde la o bună parte din Marea Chinei de Sud, construind instalaţii militare în apele acesteia bogate în gaz şi petrol, chiar dacă Filipine, Taiwan, Vietnam şi Malaezia au formulat la rândul lor revendicări asupra acestui coridor maritim-cheie.
Washingtonul a menţinut multă vreme libertatea de navigare în apele teritoriale disputate, în acord cu legislaţia internaţională, în timp ce China susţine că exerciţiile militare comune desfăşurate în aceste teritorii constituie o încălcare a suveranităţii sale. Secretarul american al apărării, Jim Mattis, a declarat că Washingtonul i-a spus Chinei că armata americană "va zbura, va naviga şi va opera oriunde permite legea internaţională".
Mike Pence le-a declarat joi liderilor ASEAN că angajamentul SUA în India-Pacific este "de neclintit şi de durată", respingând temerile că SUA ar renunţa la angajamentele sale în regiune. Preşedintele SUA, Donald Trump, a absentat de la summitul ASEAN din această săptămână, trimiţându-l în locul său pe Mike Pence. Acesta este de asemenea aşteptat să ajungă la forumul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC, Asia-Pacific Economic Cooperation) ce va începe sâmbătă în Papua Noua Guinee.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News