Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Summit-ul alianței Quad: SUA încearcă să stimuleze coordonarea din sudul Asiei
Strategica
Data publicării:
Președintele Biden și-a intensifica eforturile de a contrabalansa China prin coordonarea cu țările care au aceleași idei. La finalul săptămânii trecute avut loc o întâlnire virtuală la nivel de leader ai țărilor membre ale Quad, tânăra alianță pe care SUA au construit-o pentru a contra balansa expansiunea Chinei în Asia de Sud Est și în mările din jur. La această întâlnire au participat alături de Joe Biden, liderii din Australia, India și Japonia. Cele patru națiuni au cooperat de la tsunami-ul din Oceanul Indian din 2004 într-un grup informal cunoscut sub numele de „Quad”, prescurtarea Dialogului de Securitate Cvadrilateral.

Activitatea grupului, incluzând exercițiile militare regionale, s-a extins din 2017, dar șefii de stat Quad nu au organizat până acum un Summit la nivel de șefi de stat și de guvern. Este clar o escaladare a dialogului, după ce administrația Trump nu a reușit să convingă pe deplin India de justețea politicilor sale împotriva Chinei. Incidentul cu bâte și pietre din Himalaya, de anul trecut, însă a schimbat complet opțiunea indiană. Acolo, în acel ghem himalayan se va juca soarta influenței chineze în regiune.

Pentru că guvernul naționalist hindu Modi este extrem de dur la adresa populației musulmane din India și cu o politică extrem de identitară în ceea ce privește Pakistanul, pentru că acuzațiile de genocid a minorității uighure din China la adresa Beijingului sunt extrem de clare și bine articulate, pentru toate acestea analiștii spun că jocul chinez se va dezvolta sau se va frânge exact în zidurile de piatră ale intereselor din regiune.

Întâlnirea virtuală de vineri reflectă îngrijorările, reale sau inventate, crescânde cu privire la asertivitatea din ce în ce mai mare a Chinei în regiunea Asia-Pacific și coeziunea în jurul ideii că este nevoie de o politică comună. Nu războiul este scopul presiunii americane ci impunerea unui nou front internațional ideologic, alături de cel tehnologic sau de infrastructură 5G, care să oblige Beijing la o mai mare suplețe în negocierile care se deschid prin întâlnirea din 18 martie din Alaska dintre SUA și China.

Acolo cei doi fii spirituali ai președintelui Biden, Blinken și Sullivan vor defrișa primul șantier al relațiilor de viitor cu Beijing. Unul secretar de stat, celălalt consilierul de securitate națională, cei doi exprimă fidel opiniile, angajamentele și filosofia președintelui Biden. Numiți în aceste două puncta cheie, cei doi fac parte de decenii din echipa senatorului și apoi vicepreședintelui Biden, fiind foarte apropiați de școala liberal-centristă cu accente social-conservatoare pe care acesta a promovat-o de-a lungul carierei sale de politician.

Washington a declarat că pandemia Covid-19, cooperarea economică și criza climatică vor fi subiecte de discuții vineri, în timp ce New Delhi a spus că primul său ministru, Narendra Modi, va discuta despre un „Indo-Pacific liber și deschis” cu Biden, primul ministru japonez Yoshihide Suga și premierul australian Scott Morrison. Rapoartele despre discuții indică că liderii Quad vor anunța acorduri de finanțare pentru a stimula producția de vaccinuri împotriva coronavirusului în India, parte a unui răspuns Quad la eforturile Beijingului de a obține puncte diplomatice prin oferirea de vaccinuri fabricate în China lumii în curs de dezvoltare.

India, aflată la marginea unui cataclism pandemic a refuzat permanent ajutorul chinez, modulându-și politicile sale medicale mai mult după cele americane, deși accesul său la vaccinurile occidentale a fost extrem de anevoios.

Ca atare SUA vor propune Indiei o partajare a resurselor de cercetare științifică, iar producția vaccinurilor să se realizeze pe teritoriul indian, care este un factor de imagine propulsoare de mândrie națională. Exact ceea ce guvernul naționalist Modi are nevoie și exact ceea ce China încearcă să eludeze, prin desele referiri la problemele interconfesionale create de politicile, în special agrare, ale leaderilor de la New Dehli. De aceea răspunsul inițial al Chinei înaintea acestei întâlniri fost cel clasic. Beijingul cere tuturor țărilor să se abțină de la crearea blocurilor. Schimburile dintre guverne ar trebui să creeze înțelegere și să evite țintirea terților, este mantra lingvistică chineză.

 

Îngrijorări cu privire la creșterea economică și militară a Chinei

 

Înalți oficiali ai Quad-ului s-au întâlnit de mai multe ori în ultimii ani, iar militarii din cele patru țări au desfășurat exerciții comune în regiunea Indo-Pacific.  În timp ce președintele Joe Biden încearcă să consolideze legăturile cu aliații din Asia, el remodelează mesajul pentru a evita să îi sperie cu privire la intențiile Americii atunci când vine vorba de China. Australia, Japonia și India sunt îngrijorate de creșterea economică și militară a Beijingului, iar prima întâlnire la nivel înalt a liderilor grupului se dorește a fi o demonstrație de unitate pe linia democrațiilor din regiune.

Căci așa cum se cunoaște, Joe Biden dorește efectiv să lărgească sensul definiției democrației și să adâncească baza acesteia. Ca atare, cu toate problemele reale de democrație, de mecanisme și acces la resursele democratice din Australia și India (considerată cea mai populată democrație a lumii), SUA își desenează un club al democrațiilor, fiecare cu identitatea sa, unele extrem de departe de idealul original, dar care să se opună împreună expansiunii comunismului chinez.

Desenul confruntării cu China devine mult mai clar, nu mai este doar un desen pe teme de spionaj tehnologic sau economic, el se transformă în termeni ideologici, unde lupta este între comunism și democrație. Ca atare, se poate observa că pentru SUA nici măcar Rusia nu mai este o problemă ideologică, acolo democrația șchiopătând de-a dreptul iar derapajele autoritariste fiind efective.

 

China reprezintă noua problemă a Statelor Unite - Un nou război rece

 

SUA văd confruntarea cu Rusia ca una de tip clasic, teritorial, pe când cu China aceasta se transformă încetul cu încetul într-un nou război rece. De unde și pericolul fundamental al acțiunilor ilegale, controversate și desigur creatoare de și mai multe conflicte. Ca atare, în afară de Australia, care se manifestă deja ca mini-Trump al Indo-Pacificului cerând imperial și arogant ca piețele vecinilor săi să le fie deschise doar pentru că ei sunt albi și vorbitori de limbă engleză, toate celelalte țări sunt rezultatul unor procese democratice anevoioase, care au succedat dramelor naționale ale colonizării forțate sau militarismului genocidar. Nici India, nici Japonia nu doresc o Australia asertivă și arogantă, așa cum este ea astăzi, cum nici Australia nu are ce face cu carnea de vacă și vinul pe care, datorită sancțiunilor chineze, nu le mai poate vinde la suprapreț pe imensa piață chienză. Deci cei din zonă sunt precauți în a fi atrași de SUA într-un bloc pur anti-chinez, mai ales având în vedere legăturile comerciale pe care fiecare le are cu a doua cea mai mare economie din lume. Pe cale de consecință elementul ideologic devine un liant puternic și o justificare critică pentru politica anti chineză care se profilează la orizont.

Administrația Biden își calibrează atent accesul la Quad pentru a sublinia oportunitatea de a lucra colectiv la o varietate de probleme mai largi. Față de exclusivismul lui Trump, Joe Biden are interesul unei largi deschideri comunicaționale, iar experiența sa de o viață în acest sens îl ajută enorm pentru a asigura o concentrare de politici positive pro americane, decât acuza permanentă despre imperialismul american.

După întâlnirea de Alaska de săptămâna viitoare, 18 martie, vom avea o și mai coerentă imagine a politicii SUA față de China. Este însă definitiv că ea va fi extrem de fermă și cu nimic mai puțin restrictivă decât cea a fostei administrații Trump. Casa Albă condusă de Donald Trump a evitat colaborarea în domeniul comerțului și al mediului și s-a concentrat pe confruntarea directă a Chinei pe domenii ca tarife, sancțiuni și o consolidare a prezenței militare în Pacific. În timp ce administrația Biden urmează să păstreze o linie dură în fața Beijingului, dialogurile sale cu China vor fi mult mai ample și mai bizantine.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Noua strategie de securitate a SUA avertizează asupra „declinului civilizațional” al Europei și pune sub semnul întrebării viitorul NATO
Războiul din Ucraina şi „sindromul Tbilisi”: Un general rus de top critică „eșecul total” al serviciilor de informații și admite că Rusia a fost nepregătită
Analistul și expertul Dorin Popescu, directorul Asociației Mării Negre și fost diplomat român atât în Ucraina, cât și în Federația Rusă. Foto: Colaj DefenseRomania
EXCLUSIV
De ce războiul rus la granițele Europei e un proiect pe termen lung care va continua și după epoca Putin | Dorin Popescu, la Obiectiv EuroAtlantic
O pace „urâtă” la orizont: De ce sfârşitul războiului din Ucraina va avea un gust amar și ce ne spune „dușul rece” finlandez
Revelația unui general NATO: Cum a ajuns o forță minusculă de 2% a Ucrainei să provoace jumătate din toate pierderile armatei ruse
Marco Rubio susține că s-au făcut „progrese” către acordul de pace - dar spune că doar Vladimir Putin poate pune capăt războiului din Ucraina
„Condamnate din start”: Motivul pentru care discuțiile Statele Unite-Rusia nu pot opri războiul din Ucraina
Psihologia slăbiciunii în UE: Europa pică cu brio testul Ucraina pe care singură și l-a impus. Când va renunța Europa la strategia ei eșuată?
„Singuri în fața tăvălugului”. Scenariul militar testat de NATO la Cincu: Câte săptămâni ar trebui să reziste România fără americani
Alianța Ankara-Cairo: Cum remodelează Turcia și Egiptul echilibrul de securitate în Orientul Mijlociu
Încă o provocare rusească la frontiera cu Polonia: Apărarea antiaeriană poloneză a fost alertată din cauza unor avioane MiG-31 prezente în apropierea graniței
Sfârșitul iluziilor și „pacea de necesitate”. Are dreptate generalul ucrainean Valeri Zalujnîi când vorbește despre o victorie incompletă a Ucrainei?
Dincolo de mirajul celor 250 de avioane: De ce Ucraina trebuie să aleagă pragmatismul în fața ,,vitrinei occidentale'' de aeronave de luptă
Viktor Orban continuă să facă opinie separată în cadrul UE: După o vizită la Moscova, premierul ungar a spus că Ucraina trebuie să redevină o zonă tampon între NATO și Rusia
Tensiuni militare în Caraibe: SUA declară spațiul aerian venezuelean „închis” și mobilizează avioane F-35 împotriva regimului Maduro
Războiul din umbră al Rusiei se mută la Marea Baltică: De ce au devenit porturile germane noua țintă predilectă a spionajului rusesc
Avem dovada (Foto/Video): Ucraina a deschis oficial vânătoarea „flotei fantomă” în Marea Neagră. Imaginile care arată cum dronele Sea Baby au lovit petrolierele Rusiei
Dezinfectarea unui siloz de rachete aflat lângă orașul Derazhnya din centrul Ucrainei, 23 octombrie 1996. Sursa foto: Arhiva Radio Free Europe/AFP.
EXCLUSIV
Cum plătește Ucraina prețul naivității din 1994: A dat stocul de arme nucleare pe o bucată de hârtie, iar acum i se cere o amputare teritorială
Cum să supraviețuiești lângă Rusia: Estonia rescrie programa școlară și transformă pilotajul dronelor într-o competență vitală de apărare națională
Umilința scutului antiaerian rusesc: Dronele ucrainene au spulberat sistemele Buk și Tor, vitale pentru Kremlin. De ce devine Rusia vulnerabilă în propriul teritoriu
Mitul „Sarmat” s-a prăbușit din nou (FOTO/VIDEO): Eșecul catastrofal de la poligonul rusesc Yasny dovedește că șantajul nuclear al Rusiei nu are acoperire tehnică
Putin, odă pentru Orban care provoacă frisoane: Relațiile bilaterale, cele mai bune din istorie. Între timp, România vrea Lynx jumătate "made in Hungary"
Căderea lui Andrii Yermak: Când lupta anticorupție lovește chiar în mâna dreaptă a lui Zelenski, în cel mai vulnerabil moment al războiului
Ukrainian Army. Photo credit: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Mai există Ucraina ca stat pentru Statele Unite sau a rămas doar un teritoriu de negociat: Cum s-a ajuns la amputarea teritoriilor ucrainene de dragul Rusiei?
Cercul de foc din Caraibe se strânge: Cum transformă Statele Unite lupta antidrog într-un asediu tăcut la adresa Venezuelei
Lynk KF41 / rheinmetall
EXCLUSIV
Paradoxul periculos al reînarmării Europei: Cum logica „fiecare pentru el” riscă să slăbească NATO exact când amenințarea Rusiei este mai mare
O pace falsă pentru un viitor război prelungit?: De ce transformă Vladimir Putin ,,planul american'' într-un ultimatum pentru capitularea totală a Ucrainei
Mesagerul de serviciu al Kremlinului: Cum folosește Putin „pionul” Lukașenko pentru a șantaja Ucraina cu pierderea totală a litoralului dacă refuză planul Trump
Este NATO pregătită dacă Rusia atacă „mâine”? Planul militar german „OPLAN DEU” dezvăluie vulnerabilitățile critice ale Europei
Avertismentul generalului Ben Hodges: De ce abandonarea Europei ar fi o „eroare de calcul fatală” pentru economia SUA. Iluzia păcii prin concesii teritoriale

Ştiri Recomandate

Discuții de pace în Florida. Trump și Zelenski: Suntem de acord în privința a aproape 95% dintre punctele planului de pace în 20 de puncte
EAU își închid ușa la F-35 după demonstrația în premieră a Chinei în regiune. Avioane J-10 au zburat alături de Mirage de producție franceză. „Restricții” la F-16
Rușii au primit o nouă lovitură dureroasă: Brigada 14 a GRU, decimată de un atac cu drone ucrainene
Londra și Berlinul pariază pe super-mobilitate: Obuziere RCH 155 care trag din mers; tunul de 155 mm e montat pe vehicule blindate BOXER
Rusia amenința voalat, încă din 2008, că va rupe Ucraina. Ce au discutat Bush și Putin, imediat după summitul NATO de la București?
Belgradul nu va privi cu ochi buni inițiativa: Trei state din Balcani vor co-produce vehiculul blindat SHOTA
Risc de coliziune între Turcia și Israel: Sistemele turcești, dislocate pentru a „bloca” avioanele F-16 și F-35 israeliene care zburdă pe cerul Siriei
Tot ce știm despre noua „clasă Trump” de nave, inclusiv caracteristici: Un moft sau o nevoie a SUA? Viitorul e deja sumbru pentru USS Defiant, prima navă din clasă
Cu F-35, însă "doar o treime dintre soldați pot fi complet echipați”. O țară neutră recunoaște că nu poate să se apere de Rusia. Și nu, nu e vorba despre Republica Moldova, ci de Elveția
Israelul este prima țară care recunoaște Somaliland. Se prefigurează un conflict diplomatic cu Somalia
Bruiaj, mitraliere, rachete. Polonia construiește cu bani din SAFE fortificații antidrone de 2 miliarde de euro. "Primele capabilități ale sistemului în aproximativ șase luni"
Rușii anunță că au capturat Mîrnohrad și Huliaipole. Statul Major al Ucrainei: «Succesele» semnificative ale armatei ruse nu sunt confirmate de fapte
Cad capetele comandanților ucraineni din cauza pierderii orașului Siversk. Au dat rapoarte false privind situația de pe front
Zelenski a mers în Canada. Ultima oprire înainte de întâlnirea de duminică cu Trump
Înarmat cu Oreshnik sau Su-30, Belarusul are echipamente lângă graniță care ghidează dronele Shahed către vestul Ucrainei
Ce au discutat Bush și Putin în septembrie 2005 la Casa Albă? A încercat Putin să deturneze îngrijorările americane despre intențiile Iranului de a fabrica o armă nucleară?
Rusia răspunde submarinelor americane Columbia cu o nouă clasă nucleară de generația a 5-a. Pe moment pe hârtie, dar rușii vor să învețe din greșelile claselor Borei și Yasen
De ce nu au mai ajuns anul acesta în România toate cele 32 de F-16 cumpărate. Câte avioane au fost livrate și ce se întâmplă cu restul
Pentagonul a ales concurența ChatGPT. Platforma GenAI e un "Frankenstein" între Gemini de la Google și Grok-ul lui Elon Musk
Realitatea paralelă a Rusiei: Ce opinie au rușii despre noua „bijuterie” a Franței? Viitorul portavion PANG, arma prin care Europa pregătește agresiunea împotriva Rusiei
Senatori americani din ambele partide condamnă atacurile Rusiei asupra Ucrainei de Crăciun
China, înfuriată: Vânzarea de arme americane către Taiwan apropie amenințarea războiului. Între timp, Beijingul se pregătește temeinic pentru o viitoare invazie
Explozii la Kiev. Drone și rachete rusești au lăsat fără încălzire o treime din capitală
Trump va avea o întâlnire decisivă cu Zelenski și avertizează că nimic nu e bătut în cuie „până nu îmi dau eu acordul”
Japonia își propune cheltuieli militare record. Amenințarea chineză, contracarată cu un "Scut" de drone, dar și cu rachete antinavă
Spania își întărește apărarea pe flancul sudic, pe fondul modernizării accelerate a armatei marocane
"Multe pot fi decise până în Noul An”. Trump îl va primi pe Zelenski la reședința sa din Mar-a-Lago
Ce a discutat Bush cu Putin în 2001 la castelul Brno? Putin era nemulțumit încă de pe atunci de extinderea NATO
Un partener important al industriei militare românești își turează motoarele. Israelul intenționează să investească până la 110 miliarde de dolari în industria de armament
Rușii au lovit cu drone și rachete Kalibr portul Odesa și au avariat o navă aflată sub pavilion slovac
România a ridicat de la sol două F-16, după noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Bârlogul dronelor maritime rusești din Crimeea, lovit de ucraineni. Atacul a fost executat cu o rachetă autohtonă
pixel