Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Țara oamenilor obiecte, de la URSS la Federație. Cum a intrat Rusia în ultima fază a imperiului: Războiul total
Strategica
Data publicării:
Represiunea stalinistă a anilor 1930, numită marea epurare, a creat răni adânci în URSS la vremea respectivă. Numărul mare al celor uciși, cuprins între 700.000 (cei documentați) și 1,2 milioane (estimat), arată un climat de teroare în care populația a trăit timp de aproape 10 ani. O consecință a acestui genocid, desfășurat de conducerea statului împotriva propriei populații, avea să lovească țara la scurt timp, în 1941, când Germania a atacat o URSS profund slăbită. Armata era decimată, populația era suferindă iar această situație a dus la pierderi masive pe front.
Militari ai armatei ruse dislocați să lupte în Ucraina. Foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă
EXCLUSIV
Militari ai armatei ruse dislocați să lupte în Ucraina. Foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă

Astăzi, la nouă decenii de acele evenimente tragice din URSS, istoria pare să se repete, însă adaptat la vremurile de acum.

Primele ținte ale epurării de tip nou în Rusia au fost presa și liderii opoziției, ajungându-se inclusiv la crime. S-a trecut la oligarhii care nu ascultau ordinele. După ce a început războiul împotriva Ucrainei iar rezultatele nu au fost cele scontate, Kremlinul a trecut la epurarea unor lideri militari aceștia fiind făcuți vinovați de eșecurile de pe front.

Dar, războiul înghite vieți într-un ritm infernal și Kremlinul are nevoie de noi vinovați pentru dezastrul în care a ajuns țara, precum și de noi resurse pentru ca regimul de la Kremlin să supraviețuiască, lucru posibil doar prin război. Pe lângă clasica placă că Occidentul este de vină, Kremlinul trebuie totuși să înăsprească controlul intern pentru ca populația să facă exact ceea ce i se cere, inclusiv sacrificiul suprem.

Recent, datorită incapacității de a reface pierderile suferite în război, Kremlinul a început o politică de stoarcere a ultimelor resurse ale populației pentru a le transforma în active care să fie trimise pe front ca arme, materiale, alimente și mai ales carne de tun.

O inițiativă legislativă, lansată la începutul acestei săptămâni, va permite chemarea sub arme și trimiterea pe front a rezerviștilor fără a fi nevoie să se declare o nouă mobilizare. Semnalul este clar: Rusia a ajuns la fundul sacului cu voluntarii și acum trece la luarea cu arcanul a oamenilor pentru a fi trimiși la război.

Dar, acești oameni care au avut motivele lor să refuze ofertele Kremlinului de a pleca pe front, nu vor accepta ușor acest nou abuz al autorităților ruse. De aceea, Kremlinul trebuie să însoțească de „mobilizarea pe timp de pace” cu noi măsuri de coerciție la adresa populației.

Astfel, au apărut și urmează să apară un nou set de acțiuni cu scop de intensificare a controlului asupra populației Rusiei.

 

Noii „dușmani ai poporului” rus

 

2. Foto: Mini... (rusia-moscova-kremlin_89946100.png)

Foto: Ministerul Apărării din Rusia

Vladimir Putin a semnat, recent, o lege care înăsprește cerințele de răspundere penală pentru persoanele desemnate drept „agenți străini” în Rusia. Vechiul  „dușman al poporului” de pe vremea lui Stalin a devenit acum „agent străin”, iar riscul ca un rus, inclusiv unul obișnuit, să fie desemnat în acest fel, tocmai a crescut semnificativ. Rușii care încă protestează sau găsesc breșe legislative care le permit să formuleze o poziție argumentată și critică la adresa Kremlinului, vor fi etichetați mai rapid „agenți străini”. Prin intimidarea liderilor informali care văd lucrurile diferit de Kremlin, populației Rusiei i se pune un nou pumn în gură.

Alți „dușmani ai poporului” se găsesc pe lista „teroriștilor și extremiștilor”. De exemplu, Alfred Kokh, care a ocupat funcția de viceprim-ministru al guvernului rus în 1997, a fost inclus, recent, în registrul „teroriștilor și extremiștilor” al Rosfinmonitoring (Serviciul Federal de Monitorizare Financiară). Alături de fostul oficial, lista îi include și pe avocatul Nikolai Polozov, jurnalistul Alexander Morozov și scriitorul Igor Eidman, desemnați anterior drept „agenți străini” de către Ministerul Justiției. Toate cele patru persoane din registru - Koch, Morozov, Eidman și Polozov - locuiesc în afara Rusiei și au criticat guvernul rus și războiul din Ucraina. Dar, pe această listă sunt și oameni de afaceri care locuiesc în Rusia și care au încă o anumită independență financiară și relații suficient de puternice ce pot pune în pericol regimul de la Kremlin.

 

Epurări la nivelul conducerilor inclusiv la cel mai înalt cerc al puterii

 

3. Armata rus... (armata-rusa_57589900.png)

Armata rusă, sursă photo: Ministerul Apărării din Rusia

Operațiile Kremlinului de înăsprire a controlului asupra liderilor includ inclusiv epurări la vârf cum ar fi înlăturarea lui Dmitri Kozak din cercul apropiat al lui Putin. Acesta este doar un avertisment pe care Kremlinul îl dă oficialilor din primul cerc de putere a Rusiei.

De asemenea, se constată inițierea unui proces mai amplu de schimbări în cadrul conducerilor regionale. Sub pretextul corupției, diverși lideri ai regiunilor sunt înlăturați din funcții iar în locul lor sunt aduși militari care au luptat pe frontul ucrainean, pe care Vladimir Putin i-a numit „noua elită” a țării. Aproximativ 40% din ruși îi privește pe noii veniți cu scepticism considerându-i „schilodiți spiritual”, potrivit unui sondaj recent de opinie al Centrului Levada. De asemenea, 39% din cei chestionați au declarat că se așteaptă la o creștere a criminalității în urma întoarcerii „eroilor Operației Speciale”.

 

Dar, oare vor putea rușii obișnuiți să riposteze la tot ceea ce li se pregătește rău atâta timp cât liderii lor devin incapabili să formuleze o opinie proprie?

 

4. Marș de so... (ambasada-ucraina-protest-rusia-razboi-putin-proapganda_88321000.jpg)

Marș de solidaritate desfășurat la București, pentru Ucraina. Foto: Agerpres

Femeile, care prin instinctul matern rămân încă o sursă de perturbare a politicilor Kremlinului, urmează să li se rezerve un rol predominant de reproducere. Recent, în Duma de Stat a ajuns un proiect de lege privind introducerea unei amenzi de până la 800.000 de ruble pentru inducerea avorturilor la minore. Modificările sunt necesare pentru „conservarea populației, reducerea numărului de avorturi și creșterea ratei natalității” subliniază autorii în nota explicativă la proiect.

Cireașa pe tort pare să fie pusă de un deputat rus care cere efectiv scăderea prin lege a condițiilor de viață ale populației. „Cu cât oamenii trăiesc mai bine, cu atât au mai puțini copii”, a declarat parlamentarul din Duma de Stat, Oleg Matveichev, în timpul unei dezbateri în Camera Civică pe marginea unui proiect de lege de interzicere a avorturilor. El cere scăderea nivelului de trai al rușilor pentru a scoate țara din gaura demografică. Parlamentarul a declarat că creșterea ratei natalității necesită scăderea nivelului de trai al populației. „Trebuie să abandonăm odată pentru totdeauna dogma conform căreia problemele demografice pot fi rezolvate prin îmbunătățirea condițiilor materiale. Toată experiența globală arată exact contrariul: cu cât oamenii trăiesc mai bine, cu atât au mai puțini copii. Cele mai mari rate ale natalității se găsesc în țările sărace, iar cele mai proaste se găsesc în țările bogate”.

Deși războiul este început de patru ani, perioadă în care multe surse de informare occidentale au fost și rămân cenzurate, majoritatea familiilor din Rusia înțeleg că actuala politică a Kremlinului duce la sărăcie pentru ei și au rețineri evidente în a aduce pe lume copii. Dar, luându-li-se și ultimele resurse de a-și asigura demn traiul, calitățile morale și de voință ale acestor oameni vor fi degradate până la un nivel critic la care ei se vor comporta cvasi-instinctual.

 

Țara oamenilor-obiecte

 

Acest proces a început mai demult dar acum trece într-o nouă fază, una de accelerare. Rusia devine tot mai mult țara oamenilor-obiecte în care unii sunt zbiri și propagandiști ai regimului, alții vor accepta mai ușor să plece în mașina de tocat carne a războiului pentru că acolo vor avea măcar ceva de mâncare și cu puțin noroc vor fi luați prizonieri, unii vor trudi în fabrici până când nu vor mai putea iar apoi vor fi trimiși și ei pe front pentru o ultimă utilizare, în timp ce femeile vor deveni mașini de făcut copii. Cu cât vor avea mai mulți copii, instinctul lor matern se va dilua în fața greutăților în creștere. Ce se va alege în viitor de acești copii, care în lipsa educatorilor adevărați vor ajunge pe mâna propagandiștilor? Previzibil, cei mai mulți dintre ei vor ajunge la război, unul căruia nu i se întrevede sfârșitul. Rusia a ajuns din nou într-o etapă, care se tot repetă de câteva secole, în care își ucide aproape ritualic propriul popor.

 

Rusia a intrat în ultima fază a imperiului – războiul total

 

5. Armata rus... (rusia-armata-rusa-rusia-mlrs_50028000.png)

Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia

Conducerile autocrate ale națiunilor au eșuat și vor eșua întotdeauna deoarece au o incapacitate obiectivă de a înțelege în timp real problemele oamenilor. Ele vor lua decizii pe baza aproximărilor realității, iar cu cât vârful autocrat al națiunii este mai îndepărtat de oameni cu atât erorile de înțelegere vor fi mai mari și conducerile se vor găsi și mai mult în afara realității. La finalul evoluției lor, marile conduceri autocrate, cum sunt cele din Rusia și China, dacă nu sunt înlăturate de popor, vor declanșa războaie ca ultimă măsură de a se susține. Imperiul condus de la Kremlin este în ultima fază. China încă mai are timp să o evite dar pentru asta trebuie să se schimbe. Istoria e plină de erorile imperiilor care în loc să se reformeze, au ales războiul pentru a câștiga timp, aducând moarte și distrugere.  


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Marco Rubio susține că s-au făcut „progrese” către acordul de pace - dar spune că doar Vladimir Putin poate pune capăt războiului din Ucraina
„Condamnate din start”: Motivul pentru care discuțiile Statele Unite-Rusia nu pot opri războiul din Ucraina
Psihologia slăbiciunii în UE: Europa pică cu brio testul Ucraina pe care singură și l-a impus. Când va renunța Europa la strategia ei eșuată?
„Singuri în fața tăvălugului”. Scenariul militar testat de NATO la Cincu: Câte săptămâni ar trebui să reziste România fără americani
Alianța Ankara-Cairo: Cum remodelează Turcia și Egiptul echilibrul de securitate în Orientul Mijlociu
Încă o provocare rusească la frontiera cu Polonia: Apărarea antiaeriană poloneză a fost alertată din cauza unor avioane MiG-31 prezente în apropierea graniței
Sfârșitul iluziilor și „pacea de necesitate”. Are dreptate generalul ucrainean Valeri Zalujnîi când vorbește despre o victorie incompletă a Ucrainei?
Dincolo de mirajul celor 250 de avioane: De ce Ucraina trebuie să aleagă pragmatismul în fața ,,vitrinei occidentale'' de aeronave de luptă
Viktor Orban continuă să facă opinie separată în cadrul UE: După o vizită la Moscova, premierul ungar a spus că Ucraina trebuie să redevină o zonă tampon între NATO și Rusia
Tensiuni militare în Caraibe: SUA declară spațiul aerian venezuelean „închis” și mobilizează avioane F-35 împotriva regimului Maduro
Războiul din umbră al Rusiei se mută la Marea Baltică: De ce au devenit porturile germane noua țintă predilectă a spionajului rusesc
Avem dovada (Foto/Video): Ucraina a deschis oficial vânătoarea „flotei fantomă” în Marea Neagră. Imaginile care arată cum dronele Sea Baby au lovit petrolierele Rusiei
Dezinfectarea unui siloz de rachete aflat lângă orașul Derazhnya din centrul Ucrainei, 23 octombrie 1996. Sursa foto: Arhiva Radio Free Europe/AFP.
EXCLUSIV
Cum plătește Ucraina prețul naivității din 1994: A dat stocul de arme nucleare pe o bucată de hârtie, iar acum i se cere o amputare teritorială
Cum să supraviețuiești lângă Rusia: Estonia rescrie programa școlară și transformă pilotajul dronelor într-o competență vitală de apărare națională
Umilința scutului antiaerian rusesc: Dronele ucrainene au spulberat sistemele Buk și Tor, vitale pentru Kremlin. De ce devine Rusia vulnerabilă în propriul teritoriu
Mitul „Sarmat” s-a prăbușit din nou (FOTO/VIDEO): Eșecul catastrofal de la poligonul rusesc Yasny dovedește că șantajul nuclear al Rusiei nu are acoperire tehnică
Putin, odă pentru Orban care provoacă frisoane: Relațiile bilaterale, cele mai bune din istorie. Între timp, România vrea Lynx jumătate "made in Hungary"
Căderea lui Andrii Yermak: Când lupta anticorupție lovește chiar în mâna dreaptă a lui Zelenski, în cel mai vulnerabil moment al războiului
Ukrainian Army. Photo credit: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Mai există Ucraina ca stat pentru Statele Unite sau a rămas doar un teritoriu de negociat: Cum s-a ajuns la amputarea teritoriilor ucrainene de dragul Rusiei?
Cercul de foc din Caraibe se strânge: Cum transformă Statele Unite lupta antidrog într-un asediu tăcut la adresa Venezuelei
Lynk KF41 / rheinmetall
EXCLUSIV
Paradoxul periculos al reînarmării Europei: Cum logica „fiecare pentru el” riscă să slăbească NATO exact când amenințarea Rusiei este mai mare
O pace falsă pentru un viitor război prelungit?: De ce transformă Vladimir Putin ,,planul american'' într-un ultimatum pentru capitularea totală a Ucrainei
Mesagerul de serviciu al Kremlinului: Cum folosește Putin „pionul” Lukașenko pentru a șantaja Ucraina cu pierderea totală a litoralului dacă refuză planul Trump
Este NATO pregătită dacă Rusia atacă „mâine”? Planul militar german „OPLAN DEU” dezvăluie vulnerabilitățile critice ale Europei
Avertismentul generalului Ben Hodges: De ce abandonarea Europei ar fi o „eroare de calcul fatală” pentru economia SUA. Iluzia păcii prin concesii teritoriale
Cum văd rușii România, deja a doua putere militară din Est. Suntem pe locul 10 în topul statelor ostile și anticipează F-35, bombardiere B-52 și avioane AWACS dislocate aici
Între sabotaj și acaparare forțată: Strategia Rusiei pentru preluarea controlului centralei nucleare de la Zaporojie
Vladimir Putin ordonă „rusificarea” totală a teritoriilor anexate din Ucraina: Planul strategic până în 2036 pentru ștergerea identității ucrainene
Rachete antiaeriene MANPAD Mistral pentru Armata României. Ce prevede contractul de peste 600 de milioane de euro semnat cu Franța
Rusia a trezit colosul militar german. Pe lângă achiziții de F-35 sau Patriot, nemții vin cu o idee bună și pentru România: Veterani ucraineni împărășesc experiența de luptă împotriva Rusiei

Ştiri Recomandate

Cum a ajuns țara de la care România a cumpărat primele F-16 să rămână în urma noastră. Dilema F-35 și decizia proastă de a nu lua nicio decizie
Ucrainenii și rușii continuă atacurile cu drone și rachete. Kremlinul a schimbat tactica și țintește repetat sectorul energetic al Ucrainei
Avioane de vânătoare poloneze au interceptat un avion de cercetare rusesc deasupra apelor neutre ale Mării Baltice
Ucraina dezvăluie detalii neștiute din „operațiunea submarinul”. Înainte a fost distrus singurul avion Il-38N al Rusiei din regiune, care putea compromite operațiunea
Bruxelles-ul vrea război, Ungaria vrea pace, tună Viktor Orban care nu suflă niciun cuvânt despre ce vrea Rusia
Pentru a „Face America măreață din nou”, americanii trebuie să apere ceea ce este corect
Rușii îl caută pe Moș Gerilă: Bombardiere Tu-95MS au zburat în nordul Scandinaviei / Între timp, dronele și rachetele ruse au lovit din nou infrastructura din Odesa
Kim Jong Un a mers în inspecție la docurile unde RPDC construiește primul „submarin nuclear” și l-a adus cu el pe probabilul său succesor
Cu dedicație pentru Rusia? Avioanele Gripen vor putea lovi în mare adâncime cu rachete Taurus. Integrarea Taurus pe avioanele europene, accelerată
MAGA-Dreptate: Trump vrea libertate de exprimare pe rețele de socializare, dar amenință cu închiderea emisiunile tv incomode
Noua generație a sistemului SAMP/T va primi botezul focului cât de curând: Anul 2026 ar putea aduce o veste bună pentru Ucraina, direct din Franța
Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
Un fel de HIMARS ucrainean: Confruntați cu coșmarul logistic, ucrainenii dezvoltă un lansator universal compatibil cu mai multe rachete, pe principiul GMLRS și ATACMS
De ce guvernul Netanyahu închide postul de radio al armatei israeliene?
Dronele ucrainene au pătruns adânc în Rusia și au lovit o fabrică de cauciuc din regiunea Tula
Un înalt oficial SUA arată cum China se pregătește de război: În cazul unui conflict planul Chinei e de a bloca industria americană, motorul celei mai puternice Armate din lume
Se conturează sistemul antidronă de la frontiera de est a NATO: Polonia anunță că a instalat o parte dintre sistemele radar
Rușii au avansat la Siversk, dar prețul plătit pentru 1% din Ucraina e uriaș pentru Moscova: 400 de mii de oameni în ultimii 2 ani, estimează britanicii
Pakistanul în cooperare cu industria chineză vinde avioane JF-17 într-un stat „fierbinte” din Africa. Unul din cele mai controversate și mari acorduri pentru Pakistan
Radu Miruță a preluat oficial Ministerul Apărării, în timp ce Irineu Darău este noul ministru al Economiei, în subordinea căruia se află și industria de apărare
Avionul care nu a mai fost: De ce au renunțat SUA la YF-23 „Văduva Neagră” schimbând istoria aviației militare. Eșecul proiectului a însemnat nașterea F-22
Șeful Armatei Libiei a murit în accidentul aviatic din Turcia. Avionul s-a prăbușit la puțin timp după decolare și anunțase o problemă electrică
Fără submuniții. SUA testează la 112 km ER GMLRS, soluția modernă care înlocuiește muniția cu dispersie
Rusia a crescut numărul trupelor din Ucraina la 710.000 de oameni pentru o ofensivă strategică. Cu "Generalul Iarnă“ la ușă, mișcarea Rusiei ar putea fi cu două tăișuri
Ucraina și SUA au pregătit versiuni preliminare privind garanțiile de securitate și sfârșitul războiului
Rușii se laudă cu al treilea motor pentru avionul de vânătoare Su-57. În sfârșit de generația a cincea?
Serbia confirmă că rușii de la Gazprom negociază cu compania maghiară MOL vânzarea participați sale deținută la NIS în Serbia
Șeful Marinei Regale Britanice avertizează că "rușii investesc miliarde" în construcția de submarine
20 de nave "clasa Trump". Președintele SUA anunță un proiect major pentru Marină: "Vor fi cele mai mari din istoria omenirii”
Atac masiv al rușilor înainte de Crăciun: Au fost lovite ținte atât de la frontiera cu România, cât și din vestul Ucrainei
Grecia desfășoară rachete israeliene Spike NLOS în insulele din Egee și la granița cu Turcia, pe fondul tensiunilor cu Ankara
Armata germană va folosi pistoale de la CZ; compania cehă e gata să furnizeze și României armament individual de luptă
pixel