Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Trei ore de discuții cruciale, nici un rezultat convingător, doar o victimă sigură
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
Ultima întâlnire dintre Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Vladimir Putin nu a fost de loc mediatizată. Această întâlnire a avut loc pe 18 August, la castelul Meseberg, în afara Berlinului.
EXCLUSIV

Două subiecte par a fi fost principale pe agenda celor doi lideri europeni: Ucraina şi conducta de gaz Nord Stream 2 (NS2).  Situația din Siria desigur a fost discutată doar ca Rusia să ceară Europei să participe la efortul de reconstrucție post război. După cum raportează sobru presa germana, întâlnirea a fost extrem de serioasă şi aplicată. 

Ne putem imagina deja că în cele trei ore de negocieri, ambele puteri şi-au asigurat interesele lor directe.

Pentru Germania, care dorește să nu dea impresia că lasă Ucraina la mâna Rusiei, completarea construcției conductei NS2 nu trebuie să excludă Ucraina din planul larg de export gazier al Rusiei, permițând ca aproape 2 miliarde de euro să intre anual în cuferele guvernului de la Kiev.

Deşi condiția germană pare a fi foarte importantă, tehnic aceasta nu se poate realiza, odată  ce conducta este operațională.

Fiind o legătură  directă, nici o racordare pe teritoriul ucrainean nu este necesară,  doar dacă Kremlinul va aproba o asemenea concesie. Experții susțin ca preţul concesiei cerute de către Germania şi pentru care Rusia ar accepta, ar fi recunoașterea anexării (prin forță) a regiunii Crimeea. Cum acest lucru nu va putea fi oferit de către Germania, vulnerabilitatea Ucrainei în fața Rusiei va crește proporțional cu numărul de metri cubi de gaz pompaţi către această.

Al doilea subiect, abil exploatat de către Putin, este tensiunea crescută dintre SUA şi Germania, pe tema aceleiaşi conducte.

Să ne amintim că președintele Trump a fost extrem de clar la ultima întâlnire NATO, legând existenţa conductei de faptul că Germania refuză mărirea cheltuielilor sale de apărare. Rusia a transformat acest argument într-un instrument de coerciție politică.

Interogându-se asupra capacităților diplomatice germane de a rezista în fața presiunilor americane, propunând o poziție comună şi un răspuns adecvat care să unifice, însă, intereselor celor două țări.  Această poziționare rusească ar duce la o slăbire a poziției germane în dosarul ucrainean, exact ceea ce cancelarul Merkel încearcă să evite.

Cum întâlnirea de la castel nu a dus la rezultate palpabile, conferința de presă comună a dat tonul sobru prin citirea de către cei doi a unor fraze prefabricate, fără să accepte însă întrebări de la ziariștii prezenți.  Amândoi au dat din cap unul în fața celuilalt, lăsând rezultatele jocului geo-energetic să fie ghicite doar. Iar dacă intenția celor doi europeni a fost să ascundă faptul că  Rusia are deja avantaj în dialog, atunci această dorință nu s-a împlinit. Cancelarul german a pierdut această rundă de negocieri. Iar poziția SUA, vehement contestată de slugarnicii pro-germani din Uniunea Europeană, a fost pe deplin confirmată. Rusia, prin NS2, va obține un instrument de impunere masiv şi foarte greu de contracarat de către Germania sau Europa în general.

O simplă concluzie poate fi trasă după dialogul între Merkel şi Putin şi anume că Ucraina devine din ce în ce mai clar o victimă a decadenței Europei unite în fața puterii ruseşti. Este exact ceea ce Rusia dorește şi victoria geopolitică crucială aşteptată de către Putin.

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ucraina folosește „în fiecare zi” avioanele sale F-16 împotriva Rusiei și urmează să dispună de și mai multe: Șeful EUCOM
2% din PIB nu este suficient pentru apărarea țărilor NATO: Obiectivul actual de cheltuieli oferă un sentiment fals de securitate
Pe fontul tensiunilor cu Iranul, Armata SUA a desfășurat a doua baterie a sistemului de rachete THAAD în Israel
Militari ai Garzii Nationale a SUA. Sursa Foto: Twiiter National Guard
EXCLUSIV
Dezarmarea Americii și șubrezirea celor 4 linii de apărare în noile războaie reci. Sistemul și aliații au fost mereu cele mai valoroase arme ale SUA
Mai funcționează Trilaterala cu Polonia și Turcia? Ștefan Popescu: Tusk a fost la Ankara fără să oprească la București. Istoria a intrat într-un accelerator iar noi pierdem timp
Un republican avertizează: Dacă SUA se lasă adormite de Rusia s-ar putea trezi într-un coșmar real. Ucraina a arătat slăbiciunile Armatei ruse, dar ea s-a adaptat putând suporta pierderi uriașe
Photo source: U.S. Department of Defense
EXCLUSIV
Pregătită să se apere în „bătălia pentru Groenlanda”, Danemarca arată SUA pisica rusă Nord Stream. Ștefan Popescu: În spatele danezilor se află Germania
Statele Unite își retrag câteva baterii Patriot din Coreea de Sud și le amplasează în Orientul Mijlociu: Un alt semn care indică pregătirile pentru o lovitură asupra instalațiilor nucleare iraniene?
SUA ar putea pierde superioritatea strategică în fața Chinei dacă nu își modernizează urgent triada nucleară
Turcia vrea să controleze o bază strategică lovită de aviația Israelului: Posibila desfășurarea a sistemului rusesc S-400 poate irita mult SUA
Generalul Christopher Cavoli, avertisment pentru administratia Trump: Rusia este un negociator extrem de strategic, chiar și cu privire la chestiunile mărunte
SUA transmit un mesaj clar în Orient: O aripă suplimentară de F-35 ajunge în regiune, după ce jumătate din flota de bombardiere B-2 a fost dislocată într-un punct cheie
Bonjour Franța, goodbye America? Europa, România și de ce umbrela nucleară franceză deasupra Europei e mai mult o declarație politică | Ștefan Popescu, la Obiectiv EuroAtlantic
Marco Rubio încearcă să liniștească aliații europeni îngrijorați de angajamentul SUA față de NATO, în timp ce Trump trimite mesaje contradictorii
Polonia, puterea militară a Europei, susţine că nu este pregătită pentru un război de lungă durată. General polonez: După o lună, armata poloneză își va pierde capabilităţile militare
Partea României în planul ambițios al Europei de reînarmare: Punctul esențial al strategiei noastre e Marea Neagră
Bombardiere „stealth” B-2 și avioane de realimentare, dislocate de SUA la baza din Diego Garcia, punct-cheie pentru operațiunile din Orient (Foto/Video)
Finlanda înțelege că e sub ”tirania geografiei”: Cu 1.300 de km de graniță cu Rusia, industria militară finlandeză se folosește inclusiv de experiența angajaților Nokia
NATO ar fi suspendat discuțiile privind recalibrarea strategiei față de Rusia, în timp ce SUA fac presiuni pentru un acord de pace în Ucraina
Politica UE de reînarmare ”made în Europe” nemulțumește Washingtonul. ”Metoda Trump” ar putea face ca Europa să piardă pe toată linia
Președintele Finlandei, Alexander Stubb, afirmă că țara sa ar trebui să se „pregătească mental” pentru restabilirea legăturilor cu Rusia
Atacurile cu JDAM-ER ale Ucrainei continuă: Un MiG-29 ucrainean a distrus un punct de comandă al trupelor ruse (Video)
Suedia aprobă un ajutor militar record pentru Ucraina, inclusiv sisteme de apărare aeriană, artilerie și comunicații prin satelit
China lansează exerciții militare în jurul Taiwanului, care seamănă o blocadă navală. Filipine: Dacă i se întâmplă ceva Taiwanului, noi vom fi implicaţi
Dacă nu se acționează, „este doar retorică”: Statele baltice nu se grăbesc să se rupă de SUA şi sunt sceptice cu privire la leadershipul Vest-European
Europa trebuie să se descurce singură. Descurajarea Rusiei nu este o prioritate americană, arată un document secret al Pentagonului
Controlul Arcticii trece și prin Finlanda. SUA va cumpăra spărgătoare de gheață de la principalul producător al acestui tip de nave
Olandezii nu se mint singuri și avertizează: Putin are nevoie doar de un an pentru a mobiliza o armată uriașă împotriva NATO
Canada intră în bătălia pentru Arctica, investind miliarde de dolari în tehnologie pe care puțin o au: Radare JORN cu bătaie peste orizont
Două escadrile „vecine”: De ce baza celei de-a treia escadrile de F-16 a României va fi la Kogălniceanu, la doar 90 de km de cea de-a doua?

Ştiri Recomandate

România va crește bugetul pentru apărare, etapizat în anii următori. Principalele decizii di CSAT, 30 aprilie 2025
Pas important al Comisiei: Aproape un miliard de euro, mobilizat pentru a stimula industria europeană de apărare
Distrugatorul USS Bulkeley, trimis în Scoția pentru a demonstra „angajamentul continuu față de NATO”
Avioanele Gripen ale Suediei, folosite pentru prima dată în misiuni NATO de Poliție Aeriană pentru a intercepta aeronave rusești
Trupurile a 600 de militari nord-coreeni s-au întors din Rusia sub formă de cenușă
O nouă rachetă pentru „uriașa” flotă de 20 de avioane Su-57. Rusia prezintă misterios un „proiect secret” care să răspundă armelor F-35 sau F-22
JD Vance pune presiune pe Europa și Ucraina: Trebuie să ajutăm la încetarea războiului, altfel va exista o confruntare nucleară
Rusia și Coreea de Nord construiesc al doilea ”Pod al Prieteniei”. Singura rută terestră existentă este insuficientă
Sistemul Patriot pe care îl vom achiziționa costă mai puțin decât a anunțat SUA. România confirmă că el va fi achitat de state aliate
„Invazie iminentă” a unei puteri nucleare asupra alteia în următoarele 48 de ore. SUA, îngrijorate că războiul indiano-pakistanez din munți va escalada
SUA amenință din nou că vor înceta să medieze dacă Rusia și Ucraina nu fac „propuneri concrete”
Marea Britanie, în faţa unui scenariu de război: Apărarea sa antiaeriană nu poate rezista unui atac masiv cu 160 de rachete
China a elaborat o listă de produse americane scutite de taxele de 125%. 'Există în continuare multe tehnologii americane de care avem nevoie'
Țară mică cu inima mare, Letonia alimentează constant fluxul de drone spre Ucraina. Kievul apreciază, dar încurajează susținerea producției direct în Ucraina
Kim Jong Un a ordonat accelerarea înarmării nucleare a Marinei Coreei de Nord
Singurul submarin rusesc din Marea Mediterană a părăsit regiunea, confirmând ineficiența operațională a Forțelor Navale ruse în această zonă
Un tanc Leopard în timpul unui exercițiu militar NATO în Korzeniewo, nordul Poloniei. Sursa foto: Wojtek Radwanski/Getty Images.
EXCLUSIV
NATO se luptă să se reconstruiască într-o lume tot mai plină de amenințări: Statele europene trebuie să depăşească bariera birocratică şi să treacă la reînarmare
Statele Unite nu au aprobat încă transferul tancurilor Abrams australiene către Ucraina: Decizia este pe masa administraţiei Trump
Turcia şi Spania se alătură Inițiativei celor Trei Mări, din care şi România face parte, ca parteneri strategici
E timpul să actualizăm parcul blindat. Europa începe dezvoltarea tancului de generația 5 a. În paralel, o companie franco-germană va gestiona proiectul Eurotank
Rusia se pregătește să ”elibereze” teritorii NATO: Armata rusă extinde baze militare la frontiera scandinavă și stochează aproape toată producția de tancuri T-90M
Pentru pe scenariu militar se pregătesc Statele Unite? O desfășurare permanentă a avioanelor F-35A în Coreea de Sud, luată în considere de U.S. Air Force
Nevoia de progres științific depășește toanele politice. O companie din Canada va dezvolta pentru aviația militară a SUA tehnologii cuantice de ultimă oră
Eșecul M10 Booker: Cum a ajuns SUA să construiască un tanc de care nu are nevoie. M10 trebuia să fie parașutabil, dar acum Armata îl refuză
Vine un sistem Patriot în cea mai modernă versiune în locul celui donat Ucrainei. SUA au aprobat vânzarea către România, dar plata o vor face trei aliați
Locomotiva militară a Europei? Berlinul cere UE activarea clauzei de urgență pentru a crește cheltuielile de apărare contra Rusiei
USS Truman continuă seria de ghinioane: Un F/A-18 Super Hornet și echipamentul de tractare au căzut peste bord, după ce portavionul a făcut o manevră bruscă
Zelenski: Armistițiul propus de Putin pentru ca Rusia să celebreze Ziua Victoriei e o formă de manipulare
Atac cu drone în Ucraina, lângă frontiera cu România. Două F-16 și două Eurofighter au fost ridicate în aer
Pakistanul avertizează asupra unei posibile incursiuni militare indiene, pe fondul tensiunilor crescânde
Liberalii conduși de prim-ministrul Carney câștigă în Canada, arată sondajele
Ion Bazac, decorat cu titlul de Cavaler de Gran Croce de către Ambasada Italiei în România
pixel