Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Turcia, Egiptul și Iranul dețin cele mai puternice armate din regiunea MENA
Strategica
Data publicării:
Armata turcă se află în fruntea listei celor mai puternice armate din așa-numita regiune MENA (Middle East and North Africa - Orientului Mijlociu și Africa de Nord) în clasamentul forțelor militare pentru anul 2023 publicat de site-ul Global Fire Power, specializat în problematica militară.

Potrivit clasificării, Turcia și-a întărit puterea militară în cursul anului trecut, avansând două trepte în clasamentul din anul curent, ocupând primul loc în regiune și locul 11 ​​în lume.

Global Fire Power a clasificat 145 de țări din întreaga lume după opt criterii, printre acestea figurând efectivele forțelor armate, resursele naționale, condițiile financiare, logistica și geografia.

Egiptul s-a clasat pe locul al doilea în clasamentul puterilor militare în regiunea MENA, pe locul 14 la nivel global și pe primul loc în lumea arabă.

Iranul s-a clasat pe locul trei în regiune și pe locul 17 în lume, în timp ce Israelulul s-a poziționat pe locul patru în MENA și pe locul 18 la nivel global.

Arabia Saudită a devenit cea mai puternică țară din Golf. Aceasta are a doua cea mai puternică armată din lumea arabă și a cincea din regiune și s-a clasat pe locul 22 la nivel mondial.

Algeria s-a clasat pe locul șase printre țările din MENA și pe locul 26 la nivel global.

Irakul s-a poziționat pe locul șapte printre cele mai puternice armate din MENA și pe locul 45 în lume.

Emiratele Arabe Unite s-au poziționat pe locul opt în MENA, devenind a doua cea mai puternică armată din regiunea Golfului, ocupând locul 56 în lume.

Armata marocană s-a clasat pe locul nouă în regiune și pe locul 61 în lume.

Armata siriană s-a clasat pe locul zece printre cele mai puternice armate din Orientul Mijlociu și pe locul 64 în lume. Qatar, Tunisia și Yemen s-au clasat pe locurile 11, 12 și 13 la nivel regional și pe locurile 65, 73 și 74 la nivel internațional.

Global Fire Power a clasat puterea forțelor libiene și iordaniene pe pozițiile 80 și, respectiv, 81. Libanul a devenit cea mai slabă țară din regiunea MENA, ocupând locul 111.

O privire în afara regiunii MENA, arată că acest clasament condus în această ordine de SUA, Rusia și China, România este evaluată în coborâre, pe poziția 47, înainte unor țări europene precum Cehia (48), Danemarca (50) Finlanda (51), Ungaria (54), Serbia (58) sau Bulgaria (59).

Interesantă, și oarecum așteptată, este poziționarea Poloniei (20), înaintea Spaniei (21) și Germaniei (25). 

 

 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

NATO ezită cu aderarea, UE propune un plan B? Ideea lui Andrius Kubilius: Armata ucraineană, călită în luptă, să apere tot flancul estic
Cum dispare încet, dar sigur mitul „mâinii forte” a liderului de la Kremlin
Atac strategic efectuat de ucraineni la Novorossiysk: Ucraina paralizează exporturile de petrol și distruge o baterie S-400. Analiza imaginilor din satelit
„Portavioane de buzunar” pe Marea Neagră: Ucraina a utilizat dronele Katran, înarmate cu torpile, pentru a anihila radarele rusești
Rusia atacă din nou la Dunăre. Un nou RO-Alert, emis în județul Tulcea, după un atac cu drone în proximitatea României
Rachetele europene care vor putea lovi la peste 1.000 km. Storm Shadow și ATACMS sunt letale, însă au o rază de doar câteva sute de km
Lukoil nu mai forează în perimetrul Trident din Marea Neagră. Sancțiunile SUA pun reflectorul pe autoritățile române: "Nu ne vindem țara" americanilor de la Exxon Vs. blândețea față de Lukoil
Franța ia vălul de pe racheta cu capacitate nucleară ASMPA-R. Lansată din Rafale-M, racheta e acum utilizată oficial de Marina Franceză
Scutul lui Ahile al Greciei, cu sisteme de apărare antiaeriană din Israel, inclusiv sistemul SPYDER ales și de România
SUA se pregătesc să lovească Venezuela: De ce primele ținte pentru F-35 vor fi avioanele Su-30 și care e riscul în ciuda diferenței uriașe de forță militară
Ce a obținut Viktor Orban după vizita la Trump: Zero sancțiuni, la schimb cu arme, LNG și echipamente nucleare din SUA
Crimeea nu e impenetrabilă. Gen. Mîndrescu: Avem ac pentru cojocul sistemului A2/AD. Dar românii ar fi rezistat ca societate precum ucrainenii? Ar fi bine să nu ne mințim
SUA vor apăra Europa de Est de un atac al Rusiei. Rubio clarifică și la ce se referă ”testarea capacităților nucleare” anunțată de Trump
Rușii au finalizat crearea ,,trupelor de sisteme fără pilot''. Oficiali ucraineni afirmă că Rusia a copiat abordările de succes ale Ucrainei în acest domeniu
Surse africane: EAU finanțează "Corpul African" al Rusiei și își asigură un punct de sprijin vital în Republica Centrafricană pentru a susține războiul din Sudan
Armata rusă. Foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
„Războiul din Umbră” este deja aici. Fost comandant NATO avertizează asupra noii strategii de sabotaj a Rusiei: de la drone la „flote fantomă”
Strategia Națională de Apărare. Nicușor Dan: ”Cine nu reușește să facă saltul tehnologic, va fi penalizat”
De la beneficiar de ajutor la partener strategic: Analiza „Drone Deal” care pune Ucraina în rol de inovator militar pentru SUA
Sistem Patriot, Ministerul slovac al apărării / Kinzhal, Russian Federation MoD
EXCLUSIV
De ce Ucraina cere mai multe sisteme Patriot deși sunt informații privind scăderea eficienței acestora contra rachetelor Kinjal
Un „oraș” al dronelor Shahed (FOTO). Sateliții au surprins complexul militar mamut pe care Rusia l-a ridicat în timp record pentru a copleși defensiva Ucrainei
,,Bomba de la Nord Stream'' ticăie la Berlin. O anchetă germană îl indică pe generalul Zalujnîi drept "creier" al sabotajului care a decuplat Europa de dependenţa gazului rusesc
Kremlinul spune că va relua testele nucleare doar dacă SUA vor face primul pas
Factura „shutdown-ului” american: 5 miliarde de dolari în rachete HIMARS și AMRAAM, blocate. De ce este Ucraina direct afectată de o criză birocratică a SUA
Rușii au început mobilizarea rezerviștilor pentru apărarea obiectivelor strategice. În 20 de regiuni, sunt formate detașamente pentru lupta împotriva dronelor
Galați Security Forum: Securitatea Europei și războiul din Ucraina, teme centrale dezbătute de experți și decidenți politici
Imaginile din satelit confirmă dezastrul (FOTO/VIDEO). Baza de drone a Rusiei din Aeroportul Donețk, rasă de pe fața pământului după un atac ucrainean
Sursă foto: Alexandru Aioanei, Baza 71 Aeriană
EXCLUSIV
Reînarmarea lucidă: 10 lecțiile de la București pentru o Românie care vrea să conteze. De la exemplul Centrului F-16 la pulberi
Foto: militar ucrainean, operând sistemul Avenger / Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
„Nu vom risca un al treilea război mondial de dragul Ucrainei” - Stoltenberg rememorează cum NATO a refuzat să închidă spațiul aerian ucrainean
Operațiunea „Triumf” eșuat (VIDEO): Cum sugrumă Ucraina logistica Rusiei din Crimeea. Atacurile surpriză devin noua normalitate pe frontul din Ucraina
Pentagonul intră în criză de timp. „China și Rusia avansează”. Reforma istorică propusă Armatei SUA, menită să câștige viitorul război înainte să înceapă

Ştiri Recomandate

Ucraina nu știe ce au discutat rușii cu americanii, dar a fost invitată în SUA pentru o nouă rundă de discuții privind programul de pace
În premieră un Gripen E brazilian a lansat o rachetă METEOR. Rachetele aer-aer ar putea fi integrate și pe viitoarele F-35 ale României
Belgia nu dă înapoi: Finanțarea Ucrainei cu activele rusești înghețate rămâne blocadă în ciuda presiunii Comisiei pe guvernul belgian
A fost semnat contractul pentru HISAR iar România are oficial prima navă nouă după 35 de ani. Cât a costat corveta ușoară TCG Akhisar
Dronă ucraineană ,,Sea Baby” neutralizată în Marea Neagră: Scafandrii militari români s-au ocupat de detonat dispozitivul
Se reiau căutările zborului MH370. Avionul de linie Boeing 777 dispărut brusc de pe radar în 2014 fără să fie găsit vreodată e cel mai mare mister din istoria aviației
Viitoarele arme de asalt ale României, prin fonduri SAFE. Beretta plusează cu pistoale și automate fabricate aici cu transfer complet de tehnologie
Revelația unui general NATO: Cum a ajuns o forță minusculă de 2% a Ucrainei să provoace jumătate din toate pierderile armatei ruse
Fără șoferi, fără echipaj: Armata SUA dezvoltă „artileria fantomă” care se încarcă autonom pe câmpul de luptă
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Marco Rubio susține că s-au făcut „progrese” către acordul de pace - dar spune că doar Vladimir Putin poate pune capăt războiului din Ucraina
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
Hegemonie aeriană: Grecia își construiește o „super-flotă” de 121 de avioane F-16 Viper pentru a domina Mediterana de Est
Deși în conflictul cu Ucraina “nu au rupt gura târgului”, sistemele rusești de rachete antiaeriene S-400 Triumf se pare că sunt la mare căutare în India
Cursa pentru recuperarea tehnologiei militare: Statele Unite cer Libanului returnarea unei bombe neexplodate GBU-39, de teama spionajului rus și chinez
„15 minute de manevre extreme”: Cum a supraviețuit un pilot american de F-16 unui atac cu rachete în Orientul Mijlociu
„Condamnate din start”: Motivul pentru care discuțiile Statele Unite-Rusia nu pot opri războiul din Ucraina
Aviația Strategică rusă și-a schimbat tacticile privind loviturile cu rachete asupra Ucrainei. Majoritatea avioanelor Tu-160 și Tu-95MS decolează acum din Extremul Orient
Donald Trump anunță că SUA nu mai contribuie la asistența Ucrainei, în timp ce Witkoff e primit călduros la Kremlin
Ucraina anunță că încă rezistă la Pokrovsk, Vovceansk și Kupyansk, deși propaganda rusă anunța încă din august ocuparea Pokrovskului
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
F-35 vs. J-20. Cine ar câștiga într-o luptă aeriană? Două avioane asemănătoare, dar atât de diferite: Chinezii ar fi în avantaj într-un singur scenariu
Thales prezintă un simulator pentru scenarii anti-dronă. Militarii îl pot integra direct în instrucția din poligon
Dacă Europa vrea război, Rusia este pregătită, amenință Putin
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
Nave chineze și japoneze se șicanează în apropierea Insulelor Senkaku, disputate de ambele părți
În sfârșit ajung sistemele NSM. România, fără nave de suprafață moderne, dar măcar cu baterii de coastă Naval Strike Missile de ultimă generație
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
Polonia a primit un nou lot de Abrams și e deja de departe cel mai mare operator Abrams din Europa. România e pe lista de așteptare a livrărilor
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica
pixel