Turcia, între S-400 și Patriot. Erdogan a decis după întoarcerea din SUA
Turcia nu va renunţa la sistemele antiaeriene ruse S-400 dacă va achiziţiona instalaţii americane de tip Patriot, a declarat joi preşedintele Recep Tayyip Erdogan, la revenirea din Statele Unite.
"Am transmis Statelor Unite că dacă primim o ofertă adecvată pentru sisteme Patriot, le vom cumpăra. Cu toate acestea, considerăm total incorectă propunerea SUA de a renunţa la sistemele ruse de tip S-400. Nu vom renunţa la sistemele S-400 pentru cele Patriot", a declarat Recep Erdogan pentru postul NTV, informează agenţia Tass, citată de Mediafax.
"Este important să avem S-400 în sistemul nostru de apărare. Vom achiziţiona sisteme S-400 şi Patriot, deoarece ne dezvoltăm sistemul de apărare într-un mod diferit. Aceasta este o strategie a forţelor noastre armate", a argumentat Recep Erdogan, care tocmai a avut o întrevedere cu preşedintele SUA, Donald Trump.
Ankara a comandat un sistem antibalistic şi antiaerian rus S-400, dar cazul a amplificat tensiunile dintre Turcia şi Statele Unite, aliaţi în cadrul NATO. Statele Unite avertizează că sistemele S-400 nu sunt compatibile cu echipamentele NATO, formulând temeri că ar putea fi expuse date secrete de tip tehnic despre avioanele militare americane F-35.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News