Cea mai recentă versiune a vehiculului de luptă blindat Stryker a fost prezentată în cadrul celei de-a 11-a expoziții anuale de tehnologie a sistemelor de vehicule terestre (GVSETS) la Novi Suburban Collection Showplace din Michigan - SUA.
Această versiune folosește o variantă modificată a turelei cu sistem de armament calibru mediu (MCAS) C3030, dezvoltată de John Cockerill Defense și este destinată echipării generației următoare de vehicule de luptă ale armatei americane.
Cercetările pentru dezvoltarea acestei turele au început în anul 2015, fiind supusă la numeroase teste inclusiv de foc direct asupra ei.
Varianta americană a modelului C3030 MCAS este produsă în prezent în atelierele europene ale CMI Defence, în cadrul unui program amplu de armamente.
Vezi și: Un nou vehicul blindat a fost produs în asociere de Rheinmetall și BAE Systems
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News