Curtea Constituțională respinge solicitarea de anulare a primului tur de scrutin.
Un fost deputat al opoziţiei japoneze cunoscut cunoscut ca adversar al construirii unei noi baze americane în Japonia a fost ales duminică în funcţia de guvernator în Okinawa, informează luni Kyodo, Reuters şi AFP. Alegerea lui Denny Tamaki, în vârstă de 58 de ani - fiul unui puşcaş marin american - reprezintă o lovitură pentru guvernul condus de premierul Shinzo Abe, care susţine proiectul controversat de desfiinţare a bazei aeriene de la Futenma şi relocarea forţelor americane la Henoko, o regiune litorală mai puţin populată.
Okinawa, poziție strategică
Decizia privind relocarea bazei a fost luată din 1996, din motive de securitate, dar numeroşi localnici cer pur şi simplu plecarea americanilor. Ocupată de americani după al doilea război mondial şi retrocedată japonezilor în 1972, insula Okinawa - care reprezintă sub 1% din teritoriul nipon, dar are o poziţie strategică - găzduieşte circa jumătate dintre cei 47.000 de soldaţi americani din Japonia.
Localnicii se plâng de zgomot, riscul de accidente şi o posibilă creştere a criminalităţii, temeri accentuate de o serie de incidente produse de-a lungul anilor. Guvernatorul precedent al Okinawei, Takeshi Onaga - decedat de cancer în august - a încercat la rândul său să blocheze lucrările de construcţie a noii baze prin acţiuni în instanţă, dar în 2016 Curtea supremă a tranşat în favoarea guvernului. Luni, purtătorul de cuvânt al executivului, Yoshihide Suga, a reiterat voinţa guvernului de a merge înainte cu mutarea bazei, în pofida victoriei lui Tamaki.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Curtea Constituțională respinge solicitarea de anulare a primului tur de scrutin.
SUA va impune noi restricții asupra exporturilor către 140 de companii chineze, inclusiv companii producătoare de echipamente folosite la realizarea cipurilor avansate. Măsura vizează limitarea avântului Chinei în domeniul inteligenței artificiale cu aplicabilitate militară.
Primele rezultate exit-poll pentru alegerile parlamentare 2024.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski admite că Ucraina ar putea suspenda eforturile de a recupera teritoriile ocupate de Rusia, dar dorește asistență militară și garanţii de securitate din partea NATO.
Liderul de la Kiev ar fi de acord cu o soluție în care întreaga Ucraină ar intra în NATO, dar articolul 5 să se aplice doar teritoriului controlat de Kiev, fără teritoriile aflate momentan sub controlul Moscovei.
Putin încă se pregătește pentru un război lung, ultima sa mișcare nu lasă prea mult loc de îndoială. Liderul rus Vladimir Putin a aprobat un nou buget pentru 2025-2027. Ulterior, documentul a fost publicat pe site-ul oficial al decretelor legale rusești.
Aproximativ 2.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Autoritatea Vamală Română, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu aproximativ 190 de mijloace tehnice şi 45 de aeronave, participă duminică la Parada Militară Naţională, organizată în Bucureşti, cu ocazia Zilei Naţionale a României, la împlinirea a 106 ani de la Marea Unire.
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit, în data de 30 noiembrie, cu omologul din Republica Moldova, colonelul Vitalie Micov, care a preluat mandatul la mijlocul lunii octombrie.
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că prima secţiune a fortificaţiilor cunoscute sub denumirea de "Scutul estic" de-a lungul graniţelor Poloniei cu Rusia şi Belarus este acum gata şi că toate măsurile implementate la aceste hotare reprezintă o investiţie în pace, informează Agerpres și EFE.
Ministerul român al Afacerilor Externe a transmis sâmbătă un mesaj de solidaritate cu poporul georgian.
Armata sud-coreeană a identificat aeronavele și și-a desfășurat avioanele pentru a efectua manevre tactice de răspuns.
Unitățile speciale din cadrul Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei (HUR), au distrus sistemul radar rus 48Ya6-K1 Podlyot, amplasat în peninsula Crimeea ocupată temporar, a cărui valoare este de cinci milioane de dolari.
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi marţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat joi eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializare a primului tur al alegerilor prezidenţiale din România.
Polonia ar putea avea sisteme antirachetă Patriot din Germania, care vor fi transferate pentru o perioadă de șase luni.
Mii de cetățeni din Tbilisi au protestat vineri împotriva deciziei guvernului de a amâna negocierile de aderare la Uniunea Europeană până în 2028. Poliţia a folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor.
Același guvern introducea în Constituție un pachet toxic pentru Georgia, care prevedea parcursul european al țării, dar tăia o mare parte din puterile președintelui.
Rusia ar putea încerca să testeze articolul 5 al NATO privind apărarea colectivă a membrilor NATO, consideră șeful serviciilor de informații germane, Bruno Kahl. Potrivit acestuia, Moscova nu ar face acest lucru prin lansarea unui război deschis, ci printr-o operațiune militară parțială izolată.
Ședință CSAT pe tema unor posibile acțiuni din partea ”unor actori cibernetici statali şi non-statali asupra unor infrastructuri IT&C”.
Autoritățile chineze îl investighează pentru corupție pe ministrul chinez al Apărării Tung Yun, care se află în fruntea departamentului de 10 luni.
Uniunea Europeană trebuie să facă mai mult pentru a concura cu cheltuielile de apărare ale Rusiei, a declarat miercuri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, relatează Agerpres, AFP şi DPA.
Grecia va renunța la sistemele antiaeriene rusești S-300, dar nu le va trimite în Ucraina, ci în Caucazul de Sud.
După mai bine de un an de bombardamente transfrontaliere și două luni de război deschis între Israel și mișcarea libaneză Hezbollah, un acord de încetare a focului anunțat de președintele american Joe Biden a intrat în vigoare miercuri, la ora locală 04:00 . Ambele părți au efectuat lovituri asupra țintelor inamice cu câteva ore înainte, dar ulterior s-au abținut să mai efectueze alte lovituri.
Subfinanțarea cronică a Forțelor Armate nu s-a regăsit doar în România. În ciuda achizițiilor de tehnică militară modernă, majoritatea statelor europene încă suferă la capitolul numărul de personal.
Germania încearcă să găsească doritori pentru a se înrola, Grecia se luptă să oprească hemoragia de personal din Marina militară (ai cărei ofițeri pleacă în flota comercială, primind salarii de câteva ori mai mari), iar în Franța - deși a fost implementat un serviciu militar voluntar „soft”, tinerii preferă sectorul privat din cauza condițiilor și salariilor mai bune.
Rusia a expulzat astăzi un diplomat britanic pe care l-a acuzat de spionaj și de furnizare de informații false la intrarea în țară, anunță TASS, care o citează pe Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat în prima sa zi de mandat că va semna un ordin executiv prin care va impune un tarif de 25% pentru toate mărfurile din Mexic și Canada, precum și un tarif suplimentar de 10% pentru produsele produse în China.
În timpul summitului NATO de la București în 2008, liderii NATO au respins cererea ca Georgia și Ucraina să devină candidați pentru aderarea la Alianță.
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China.
Republica Moldova a salvat România de la un scor și mai dezastruos în favoarea candidatului pro-rus Costin Georgescu.
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22.93% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Elena Lasconi are 19,17% și îl depășește pe Marcel Ciolacu (19,16%), arată datele publicate, în timp real, pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, după centralizarea a 99,9% din procesele verbale din ţară şi străinătate.
Camera inferioară a parlamentului rus, Duma de Stat, a aprobat în a treia lectură bugetul pentru anul viitor.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte , s-a întâlnit cu președintele proaspăt ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, a declarat sâmbătă o purtătoare de cuvânt a NATO.
Zilele trecute, două cabluri de fibră optică îngropate pe fundul Mării Baltice au fost avariate tocmai în timp ce deasupra lor se afla o navă chineză cu un căpitan rus.
În ultimii ani s-au pus în mișcare forțe pe care doar un conflict global le mai poate sătura. Patrulaterul roșu Moscova-Beijing-Teheran și Phenian e hotărât să schimbe ordinea mondială pe cale militară. Liderii occidentali par să fi înțeles pericolul, însă sunt obligați să vină cu măsuri prudente, de teama amplificării reacțiilor de respingere din partea societății, care oricum se manifestă sub forma mișcărilor radicale, extremiste.
Avioanele Su-27 ucrainene vizează obiecte importante din punct de vedere strategic ale Federației Ruse, utilizând muniție americană, mai exact mortalele bombe cu planare GBU-39 SDB.
Deși România credea că este protejată de ingerințele Rusiei în politica internă, fiind țara cu cel mai puternice sentimente pro-SUA, pro-NATO, pro-UE și anti-rusesc din zona ei de lume, iar intențiile conducerii Rusiei privind România sunt imposibil de materializat și au greutate neglijabilă - realitatea ultimelor alegeri a demonstrat cu totul altceva.
Elementele și evoluțiile globale, care au cea mai mare greutate pentru zona în care este situată România – Europa de sud-est, în ordinea descrescătoare a greutății lor sunt următoarele: politica externă a SUA; politica internă și externă a Uniunii Europene; situația din țările vecine României, în special războiul din Ucraina; și intențiile conducerii Rusiei.
Trupele ruse desfășoară o ofensivă în direcția Pokrovsk practic fără oprire de aproximativ 10 luni.
Guvernul României a adoptat vineri două proiecte din domeniul apărării naționale, care privesc spaţiul aerian naţional şi cadrul pentru desfăşurarea de operaţiuni militare pe teritoriul naţional.
Imediat, propaganda rusă a început să rostogolească informații false.
În dimineața zilei de duminică, 15 decembrie, dronele au atacat Groznîi (Republica Cecenă, Federația Rusă). Potrivit surselor ruse, una dintre țintele atacului a fost baza trupelor speciale de poliție OMON.
În luna mai a acestui an președintele în funcție al SUA Joe Biden a anunțat oficial că Ucraina va primi avioane de luptă F-16 Fighting Falcon, după mai multe luni în jurul acestor avioane de luptă s-a creat o întreagă telenovelă. Așa cum ne așteptam încă de atunci, F-16 nu a fost un game changer în Ucraina, dar e binevenit pentru ca forțele de apărare ucrainiene să facă față atacului brutal și neprovocat al ocupantului rus.
Dacă Rusia pierde Siria, ar putea viza Libia ca o nouă locație pentru baze militare.
Moscova a amenințat în mod repetat cu noi anexări dacă Ucraina nu acceptă, practic, să capituleze.
Direcția principală de informații a Ministerului Apărării al Ucrainei (HUR) a confirmat că Rusia a început să folosească soldați nord-coreeni în operațiuni ofensive în regiunea Kursk, în principal ca parte a unităților maritime și aeriene combinate. Cu toate acestea, potrivit agenților ucraineni, soldații RPDC se luptă cu bariera lingvistică.
Forțele luptătoare din Siria aflate sub conducere kurdă, aliate cu Statele Unite, au doborât luni, 9 decembrie, o dronă MQ-9 Reaper aparținând Air Force, după ce au identificat-o în mod eronat ca fiind o amenințare. Potrivit informațiilor de pe platformele de socializare, drona americană ar fi fost confundată cu un aparat Bayraktar turcesc vizat.
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu insistă că ocuparea zonei tampon ONU este temporară, până când securitatea graniței cu Israel este garantată.
Fostul fotbalist Kavelashvili devine președintele Georgiei, o lovitură adusă aspirațiilor europene ale micului stat din Caucazul de Sud.
Serviciul Securității de Stat din Abkhazia susține că a reținut un cetățean român, acuzat de spionaj în favoarea Ucrainei.
Publicația Financial Times a informat, pe 13.12.2024, că Rusia își retrage o parte din forțele sale dislocate în Siria. Jurnaliștii britanici au ajuns la această concluzie în urma analizării unor imagini din satelit ale bazelor și coloanelor de echipamente militare.
Probabil, în viitorul apropiat, forțele Phenianului vor primi ordin să participe la operațiuni de asalt în direcția Kursk.
Forțele Terestre (US Army) și Marina (US Navy) au efectuat cu succes primul test de luptă al rachetei hipersonice cu rază lungă Dark Eagle.
Parlamentul sud-coreean a adoptat sâmbătă o moţiune de suspendare a preşedintelui Yoon Suk Yeol, ca urmare a încercării sale eşuate de a impune legea marţială în Coreea de Sud pe 3 decembrie, relatează AFP.
Președintele ales al SUA, Donald Trump, și echipa sa au purtat discuții cu Casa Albă și oficiali ucraineni, ca parte a unui efort comun de a găsi o modalitate de a pune capăt războiului declanșat de Rusia, relatează NBC News , citând surse bine informate.
Președintele ales al SUA, Donald Trump, are în vedere o lovitură preventivă asupra Iranului pentru a opri programul nuclear în curs de desfășurare al Iranului.
BAE Systems , Leonardo și Japan Aircraft Industrial Enhancement (JAIEC) au ajuns la un acord pentru a forma o nouă companie în cadrul unui joint venture pentru Global Combat Air Program (GCAP).
Încetarea focului în războiul din Ucraina va fi subiectul principal al întâlnirii convocate miercurea viitoare la Bruxelles de secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte.
În cadrul unui mesaj postat pe rețelele de socializare, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că, în timpul ultimului atac executat asupra unor ținte de pe teritoriul ucrainean, trupele ruse au întrebuințat 93 de rachete (inclusiv una de producție nord-coreeană), precum și aproximativ 200 de drone.
La o întâlnire cu membrii guvernului de joi, președintele rus Vladimir Putin a cerut adoptarea unor măsuri extraordinare de sprijinire a companiilor rusești de exploatare a cărbunelui.
Președintele francez Emmanuel Macron l-a numit noul prim-ministru pe șeful partidului MoDem, Francois Bayrou, și i-a încredințat sarcina formării unui guvern, a anunțat Palatul Elysée într-un comunicat emis vineri.
Alte trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România din Norvegia, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.
Franța va continua să furnizeze Ucrainei rachete SCALP cu rază lungă de acțiune și consideră că instalațiile militare de pe teritoriul Rusiei sunt ținte legitime pentru ucraineni, a declarat ambasadorul Republicii Franceze în Ucraina, Gael Vessier.
România și Olanda au semnat azi o scrisoare de intenție pentru extinderea și în viitor a Centrului de pregătire pentru F-16 de la Baza 86 Aeriană Borcea, Fetești. Aici România asigură logistica, Olanda avioanele și echipamentele iar Lockheed Martin instructorii.
Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, s-au întâlnit cu ministrul Apărării din Regatul Belgiei, Ludivine Dedonder, și cu șeful Statului Major al Apărării, generalul Frederik Vansina, joi, 12 decembrie, la Centrul Național de Instruire Întrunită Getica din Cincu, Brașov.
Publicația Financial Times (FT) a informat, pe 12.12.2024, că membrii europeni ai NATO negociază o creștere a obiectivului anual de cheltuieli pentru apărare din cadrul alianței de la nivelul actual de 2% la 3% din produsul intern brut (PIB). Un acord în acest sens ar trebui să fie obținut până în iunie anul viitor, când va avea loc summitul anual al Alianței Nord-Atlantice în Olanda.
Kratos Defence and Security a finalizat recent primul zbor al vehiculului său de luptă fără echipaj (UCAV) stealth Thanatos, în timp ce compania se concentrează pe dezvoltarea unui sistem complet integrat.
În dimineața zilei de 13.12.2024, bombardiere strategice din cadrul Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse și nave de luptă aparținând Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) au executat un atac masiv cu rachete de croazieră împotriva unor ținte de pe teritoriul ucrainean.