Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ungaria îi acuză pe liderii europeni că împiedică pacea în Ucraina. Raptul teritorial rusesc împotriva Ucrainei nu deranjează deloc la Budapesta
News
Data actualizării:
Data publicării:
Există și europeni bucuroși, după evenimentele de săptămâna trecută, prin care eram anunțați de echipa Trump că America are treabă în Asia, că a vorbit el cu Putin și că noi cam încurcăm cu principii gen integritatea teritorială a Ucrainei.
Ungaria
Ungaria

În ceea ce privește așa-zisele negocieri de pace ( care seamănă mai mult cu o împărțire a zonelor de interese), trebuie spus că Ucraina nu a primit o invitație la discuțiile de la Riad. Reprezentanții săi sunt îngrijorați de faptul că Washingtonul și Moscova vor încheia o înțelegere pe spatele ucrainenilor.

Convorbirea telefonică de o oră și jumătate dintre președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin a provocat „bucurie și ușurare”, potrivit șefului diplomației ungare.

 

Viziunea ungară: Liderii europeni că încearcă să împiedice pacea în Ucraina

 

Aflat într-o vizită în Kazahstan, Szijjártó a declarat că susține discuțiile de pace dintre SUA și Rusia în Ucraina și a aruncat vorbe grele la adresa europenilor, arătându-se foarte deranjată de reacția statelor care - în lumina ultimelor evenimente - au decis să se coordoneze pentru o poziție comună.

Ministrul ungar de externe Péter Szijjártó i-a acuzat pe participanții la summitul de luni de la Paris că au urmat o strategie greșită în ultimii trei ani și că acum doresc să împiedice pacea în Ucraina.

În opinia liderului ungar, europenii sunt cei care dau combustibil focului de trei ani.

„Cu toate acestea, în Europa, susținătorii războiului devin activi și se întâlnesc la Paris. Liderii europeni frustrați pro-război și anti-Trump se întâlnesc pentru a preveni un acord de pace în Ucraina”, a declarat Szijjártó la o conferință de presă la Astana.

„Spre deosebire de ei, sprijinim eforturile lui Donald Trump, sprijinim negocierile dintre SUA și Rusia și vrem pace în Ucraina”, a adăugat el.

Reprezentanții marilor țări europene și liderii UE se întâlnesc luni la Paris pentru a discuta despre situația din jurul Ucrainei, după ce administrația americană a indicat că se pregătește să negocieze un încetare a focului direct cu Rusia, fără participarea europenilor.

Întâlnirea a fost convocată de președintele francez Emmanuel Macron și va fi prezenți șefii de guvern din Marea Britanie, Germania, Polonia, Italia, Spania, Țările de Jos și Danemarca. Vor fi prezenți și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, António Costa, și secretarul general al NATO, Mark Rutte.

 

Make Hungary Great Again. Relații excelente cu Trump și Putin

În ciuda invaziei atroce a Rusiei în Ucraina, Ungaria vecină a refuzat să ofere asistență militară Kievului și critică sancțiunile impuse Rusiei.

Pe de altă parte, raptul teritorial rusesc împotriva Ucrainei nu deranjează deloc la Budapesta, Orban menținând relații excelente atât cu Putin, cât și cu Trump.

În aceste condiții, ne putem întreba ce reacție ar avea Ungaria dacă un alt stat vecin membru UE și NATO ar fi atacat de Rusia.

Ca să nu mai vorbim despre ipoteza în care însăși Ungaria ar fi tentată să aplice ”scenariul Donbas” în zone aflate pe teritoriul statelor vecine, pe motivul că acolo locuiesc etnici ungari. Ce vor spune atunci fanii unui candidat la președinția României, care susține că Rusia are tot dreptul să intre în Donbas pe motiv că că ”acolo sunt 80% etnici ruși”?


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Bundestagul aprobă reforma Armatei: Începând cu 2026, tinerii vor fi întrebați cu privire la disponibilitatea lor de a se înrola
România şi Ungaria, acord pentru creșterea capacității de transport a liniilor electrice
Consultări militare România - SUA. Discuții tehnice privind modernizarea armatei și programele de achiziții
Putin pasează vina în curtea Kievului: Rusia i-a oferit Ucrainei posibilitatea de a-și retrage trupele din Donbas, dar Ucraina a ales războiul
Polonia păstrează restricțiile la frontiera cu Belarusul. Pe anumite porțiuni, zona tampon se extinde cu 4 km spre interior.
Colaps în industria petrolieră rusă: Cum a reușit Ucraina să scoată din uz rafinării strategice și să taie exporturile din Marea Neagră
Se reiau căutările zborului MH370. Avionul de linie Boeing 777 dispărut brusc de pe radar în 2014 fără să fie găsit vreodată e cel mai mare mister din istoria aviației
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica
Lituania și Belarusul se acuză reciproc de incursiuni cu baloane de contrabandă și drone. UE pregătește un nou pachet de sancțiuni pentru aliatul Rusiei
Furie la Moscova din cauza afirmațiilor unui ofițer superior NATO: Un atac asupra Moscovei va avea consecințe
După încă o vizită la Moscova, Orban preia masiv tezele preferate ale propagandei ruse. Președintele Poloniei anulează brusc întâlnirea cu liderul ungar
NATO își propune să iasă din postura defensivă. Amiralul Giuseppe Cavo Dragone: Inclusiv o lovitură preventivă asupra Rusiei nu mai trebuie să fie un scenariu tabu
La mulți ani, România! Militarii români și aliații noștri vor defila pe sub Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naționale a României (Video)
Bombardiere rusești Tu-22M3 au patrulat deasupra Mării Baltice. Avioanele rusești au fost escortate de Gripen și Eurofighter aliate
Premierul Bolojan confirmă demisia lui Ionuț Moșteanu. Radu Miruță, ministrul Economiei preia interimatul la Apărare
Anticorupția ucraineană a descins la domiciliul lui Andrii Yermak, șeful Administrației Prezidențiale și apropiat al lui Zelenski. Acțiunile sunt în defășurare
Trump anunță operațiuni militare terestre în Venezuela „foarte curând”. Riscă SUA un desant maritim sau aerian?
Președintele Nicușor Dan spune că dronele ruse care intră „din când în când” în România sunt accidente. Una a survolat „accidental” 100 de kilometri
În timp ce Macron încă se chinuie să introducă serviciul militar voluntar, Polonia nu-și face probleme: A recrutat deja 55 de mii de voluntari pentru 2025
Europa se pregătește să răspundă Rusiei cu aceleași arme: De la răspunsuri cibernetice la exerciții militare ad-hoc
În timp ce vizitează Moscova mai des decât Bruxellesul, oficialii ungari concluzionează: "Da aderării Serbiei la UE. Nu aderării Ucrainei”
Trump nu vrea să pericliteze dialogul SUA cu China și sfătuiește Japonia să nu provoace „dragonul roșu” pe tema Taiwanului

Ştiri Recomandate

Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
În vizorul Taipeiului: Taiwanul blochează tactic avioanele chineze în timpul exercițiului masiv „Justice Mission 2025”
Premieră mondială în aviație: Dronele Kizilelma au executat primul zbor în formație complet autonom (VIDEO)
După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
Iranul a lansat trei sateliți de pe teritoriul Rusiei. Trei motive pentru operațiunea iranienilor, care stârnesc îngrijorare în Israel
Zelenski a anunțat că e gata să se întâlnească cu Vladimir Putin
Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Rusia răspunde cu aceeași monedă: Un avion ucrainean An-26, distrus de o dronă kamikaze (Video). Și alte ținte au fost lovite la sute de km în spatele liniilor ucrainene
Intră în serviciu Sigma 155 Roem, primul obuzier complet automatizat din lume. După patru decenii Israelul spune „adio” obuzierelor americane M109
Coaliția de Voință se reunește la Paris pentru a finaliza garanțiile de securitate europene oferite Ucrainei după întâlnirea dintre Trump și Zelenski
Discuții de pace în Florida. Trump și Zelenski: Suntem de acord în privința a aproape 95% dintre punctele planului de pace în 20 de puncte
EAU își închid ușa la F-35 după demonstrația în premieră a Chinei în regiune. Avioane J-10 au zburat alături de Mirage de producție franceză. „Restricții” la F-16
Rușii au primit o nouă lovitură dureroasă: Brigada 14 a GRU, decimată de un atac cu drone ucrainene
Londra și Berlinul pariază pe super-mobilitate: Obuziere RCH 155 care trag din mers; tunul de 155 mm e montat pe vehicule blindate BOXER
Rusia amenința voalat, încă din 2008, că va rupe Ucraina. Ce au discutat Bush și Putin, imediat după summitul NATO de la București?
Belgradul nu va privi cu ochi buni inițiativa: Trei state din Balcani vor co-produce vehiculul blindat SHOTA
Risc de coliziune între Turcia și Israel: Sistemele turcești, dislocate pentru a „bloca” avioanele F-16 și F-35 israeliene care zburdă pe cerul Siriei
Tot ce știm despre noua „clasă Trump” de nave, inclusiv caracteristici: Un moft sau o nevoie a SUA? Viitorul e deja sumbru pentru USS Defiant, prima navă din clasă
Cu F-35, însă "doar o treime dintre soldați pot fi complet echipați”. O țară neutră recunoaște că nu poate să se apere de Rusia. Și nu, nu e vorba despre Republica Moldova, ci de Elveția
Israelul este prima țară care recunoaște Somaliland. Se prefigurează un conflict diplomatic cu Somalia
Bruiaj, mitraliere, rachete. Polonia construiește cu bani din SAFE fortificații antidrone de 2 miliarde de euro. "Primele capabilități ale sistemului în aproximativ șase luni"
Rușii anunță că au capturat Mîrnohrad și Huliaipole. Statul Major al Ucrainei: «Succesele» semnificative ale armatei ruse nu sunt confirmate de fapte
Cad capetele comandanților ucraineni din cauza pierderii orașului Siversk. Au dat rapoarte false privind situația de pe front
Zelenski a mers în Canada. Ultima oprire înainte de întâlnirea de duminică cu Trump
Înarmat cu Oreshnik sau Su-30, Belarusul are echipamente lângă graniță care ghidează dronele Shahed către vestul Ucrainei
Ce au discutat Bush și Putin în septembrie 2005 la Casa Albă? A încercat Putin să deturneze îngrijorările americane despre intențiile Iranului de a fabrica o armă nucleară?
Rusia răspunde submarinelor americane Columbia cu o nouă clasă nucleară de generația a 5-a. Pe moment pe hârtie, dar rușii vor să învețe din greșelile claselor Borei și Yasen
De ce nu au mai ajuns anul acesta în România toate cele 32 de F-16 cumpărate. Câte avioane au fost livrate și ce se întâmplă cu restul
pixel