Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Vișegrad 4 + Austria: O mini Europă cu viziune clară
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
Deși astăzi are loc întâlnirea celor zece țări europene convocate "la vorbitor" de către Germania pentru a își salva cancelarul, tema principală fiind războiul surd și mut, dar la fel de violent ca orice încleștare, asupra migrației necontrolate din Europa, un eveniment la fel de important a avut loc acum două zile. Întâlnirea V4 + Austria relansează în forță importanța pe care centrul est-european o are în politica internă a Uniunii Europene.
Vișegrad 4 + Austria: O mini Europă cu viziune clară
EXCLUSIV
Vișegrad 4 + Austria: O mini Europă cu viziune clară

Să recapitulăm puțin evenimentele din ultima săptămână pentru a înțelege dinamica politică pusă în aplicare în vederea salvării cancelarului german de șantajul din interiorul Uniunii Europene. Italia, acum trei zile, denunțase într-un limbaj absolut nediplomatic încercarea acestui mic paj viclean de curte, Juncker, de a o salva pe cancelara Merkel. Juncker propusese, prin șeful său de cabinet, un comunicat comun al întâlnirii celor zece de astăzi, prin care se strecura, în mod șmecheresc, o formulă pe care Italia, ca și grupul de la Vișegrad, amândouă fiind independente, o detestă de câțiva ani buni și anume crearea unor puncte de colectare a migranților, a unor adevărate tabere de imigranți în zona balcanică, în zona exterioară a Uniunii Europene dar pe continentul european. Propunere care a iritat atât de rău Italia, nu numai Italia cât și Grecia, însă Italia a răspuns foarte dur, încât aceasta, practic, a amenințat că nici măcar nu se va prezenta la convocarea motorului franco-german de la mini-summitul despre migrație de astăzi. Ca atare, grupul de la Vișegrad, în întâlnirea lui regulară, mai ales că transferul de autoritate din Vișegrad de la președinția ungară la președinția slovacă a avut loc în aceeași întâlnire, a constituit și motivul unei coroborări, unei întăriri a colaborării cu Austria. Austria preia președinția Uniunii Europene în câteva săptămâni, iar acest lucru este foarte important pentru grupul de la Vișegrad pentru a își înainta doleanțele și pentru a își promova o agendă cel puțin în domeniul migrației diferită de cea a motorului franco-german.

Influențe, politici, presiuni 

Astăzi dimineață, reprezentantul spaniol la acest mini-summit vorbea despre egoismul italian, uitând însă să spună că Italia este, practic, în prima linie a războiului migraționist care are loc astăzi în Europa, căci vorbim de două granițe: granițele interne ale Uniunii Europene, care au dispărut prin apariția spațiului Schengen și a doua graniță, cea externă a Uniunii Europene, la care bat valuri de migranți de peste zece ani, cel mai mare val fiind cel din 2015. Pericolul unui nou val, chemat de data aceasta de Franța, care are aroganța de a își asuma politica migraționistă europeană, în cazul unei cancelare înfrânte în interiorul Germaniei, acest pericol pune o problemă fundamentală graniței exterioare, apărate tocmai de grupul de la Vișegrad, care are efect direct asupra Italiei, Greciei și asupra tuturor țărilor cotiere ale Uniunii Europene.

Interesantă poziția spaniolă pentru că, deși și această țară se află în prima linie a frontului migraționist, a ales să urmeze docilă calea salvării cancelarului german. Iată, deci, o încrengătură de influențe, politici, presiuni fundamentale care atacă baza coeziunii Uniunii Europene.

Totodată, grupul V4 + Austria a decis implementarea unor obiective de lungă durată în ceea ce privește bugetul multianual, care în timpul președinției austriece va fi votat de către Uniunea Europeană. Motorul franco-german propunea o soluție la războiul migraționist prin blocarea accesului la fonduri europene a membrilor care refuză implementarea politicilor germane de absorbție a migranților pe continentul Europei. Prin președinția austriacă grupul de la Vișegrad vrea să blocheze această inițiativă franco-germană, considerând-o – și pe bună dreptate – un adevărat șantaj.

O mai mare adâncire a decalajului

La acest mini-summit de astăzi, se va da o replică atât grupului V4 + Austria, cât și poziției italiene, riscând însă o și mai mare adâncire a decalajului dintre această politică a acceptării oricărui migrant și dorințele de dezvoltare – atât economică, cât și socio-culturală – a țărilor care văd, pentru prima dată, pericolul unei invazii reale. Să nu uităm Ungaria, Slovacia, Austria, Cehia sunt țări cu populații mici, cu teritorii mici, care nu pot să facă față unui val imigraționist ca cel din 2015. Orientul Mijlociu provoacă frisoane în capitalele acestora. Iar această adâncire a tensiunilor între centrul puterii economice europene, binomul economic franco-german, care are nevoie de forță de muncă slab pregătită și extrem de ieftină pentru a își păstra productivitatea și desigur competitivitatea pe piețele mondiale și încercările disperate ale țărilor care se află la granița acestui nou război migraționist continuă. Acest război apărut în ultimii zece ani face ca Uniunea Europeană și Europa în general să fie foarte slăbită.

Încercare finală 

Vișegrad 4 + Austria nu a dorit să ofere un cec în alb pentru salvarea cancelarului Germaniei, astfel că astăzi asistăm la o încercare finală a binomului franco-german de a impune politicii interne germane să își păstreze cancelarul. Că Uniunea Europeană va fi sau nu capabilă să-și păstreze cancelara, o vom vedea. Italia, V4 + Austria sunt împotriva acestui proiect.

 

Notă: Intertitlurile aparțin redacției


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Tensiuni în Pacific: Portavionul chinez Liaoning a efectuat 100 de decolări și aterizări în apropierea Japoniei, iar aeronavele nipone au fost luate la țintă
Cât de aproape este pacea în Ucraina? Adevărul despre „ultimii 10 metri” ai negocierilor
„Momentul adevărului” pentru europeni: Șeful apărării din UE cere un plan de pace european, independent de cel propus de SUA
Rachetele Oreshnik din Belarus fac din baza de la Deveselu o țintă principală. Cum va răspunde NATO la amplasarea de rachete rusești la câteva sute de km de capitale europene
„Cimitirul” de fier vechi al Rusiei: De ce noile autorități siriene refuza să utilizeze tancurile „inutile” furnizate de ruşi
Sursă foto: US Army Facebook
EXCLUSIV
Ultimatum de la Washington: Statele Unite impun termenul limită 2027 pentru ca Europa să preia conducerea apărării NATO
O nouă forță militară de descurajare în Orientul Mijlociu: SUA pariază masiv pe dronele de atac ieftine pentru a contracara amenințările regionale
Noua strategie de securitate a SUA avertizează asupra „declinului civilizațional” al Europei și pune sub semnul întrebării viitorul NATO
Războiul din Ucraina şi „sindromul Tbilisi”: Un general rus de top critică „eșecul total” al serviciilor de informații și admite că Rusia a fost nepregătită
Analistul și expertul Dorin Popescu, directorul Asociației Mării Negre și fost diplomat român atât în Ucraina, cât și în Federația Rusă. Foto: Colaj DefenseRomania
EXCLUSIV
De ce războiul rus la granițele Europei e un proiect pe termen lung care va continua și după epoca Putin | Dorin Popescu, la Obiectiv EuroAtlantic
O pace „urâtă” la orizont: De ce sfârşitul războiului din Ucraina va avea un gust amar și ce ne spune „dușul rece” finlandez
Revelația unui general NATO: Cum a ajuns o forță minusculă de 2% a Ucrainei să provoace jumătate din toate pierderile armatei ruse
Marco Rubio susține că s-au făcut „progrese” către acordul de pace - dar spune că doar Vladimir Putin poate pune capăt războiului din Ucraina
„Condamnate din start”: Motivul pentru care discuțiile Statele Unite-Rusia nu pot opri războiul din Ucraina
Psihologia slăbiciunii în UE: Europa pică cu brio testul Ucraina pe care singură și l-a impus. Când va renunța Europa la strategia ei eșuată?
„Singuri în fața tăvălugului”. Scenariul militar testat de NATO la Cincu: Câte săptămâni ar trebui să reziste România fără americani
Alianța Ankara-Cairo: Cum remodelează Turcia și Egiptul echilibrul de securitate în Orientul Mijlociu
Încă o provocare rusească la frontiera cu Polonia: Apărarea antiaeriană poloneză a fost alertată din cauza unor avioane MiG-31 prezente în apropierea graniței
Sfârșitul iluziilor și „pacea de necesitate”. Are dreptate generalul ucrainean Valeri Zalujnîi când vorbește despre o victorie incompletă a Ucrainei?
Dincolo de mirajul celor 250 de avioane: De ce Ucraina trebuie să aleagă pragmatismul în fața ,,vitrinei occidentale'' de aeronave de luptă
Viktor Orban continuă să facă opinie separată în cadrul UE: După o vizită la Moscova, premierul ungar a spus că Ucraina trebuie să redevină o zonă tampon între NATO și Rusia
Tensiuni militare în Caraibe: SUA declară spațiul aerian venezuelean „închis” și mobilizează avioane F-35 împotriva regimului Maduro
Războiul din umbră al Rusiei se mută la Marea Baltică: De ce au devenit porturile germane noua țintă predilectă a spionajului rusesc
Avem dovada (Foto/Video): Ucraina a deschis oficial vânătoarea „flotei fantomă” în Marea Neagră. Imaginile care arată cum dronele Sea Baby au lovit petrolierele Rusiei
Dezinfectarea unui siloz de rachete aflat lângă orașul Derazhnya din centrul Ucrainei, 23 octombrie 1996. Sursa foto: Arhiva Radio Free Europe/AFP.
EXCLUSIV
Cum plătește Ucraina prețul naivității din 1994: A dat stocul de arme nucleare pe o bucată de hârtie, iar acum i se cere o amputare teritorială
Cum să supraviețuiești lângă Rusia: Estonia rescrie programa școlară și transformă pilotajul dronelor într-o competență vitală de apărare națională
Umilința scutului antiaerian rusesc: Dronele ucrainene au spulberat sistemele Buk și Tor, vitale pentru Kremlin. De ce devine Rusia vulnerabilă în propriul teritoriu
Mitul „Sarmat” s-a prăbușit din nou (FOTO/VIDEO): Eșecul catastrofal de la poligonul rusesc Yasny dovedește că șantajul nuclear al Rusiei nu are acoperire tehnică
Putin, odă pentru Orban care provoacă frisoane: Relațiile bilaterale, cele mai bune din istorie. Între timp, România vrea Lynx jumătate "made in Hungary"
Căderea lui Andrii Yermak: Când lupta anticorupție lovește chiar în mâna dreaptă a lui Zelenski, în cel mai vulnerabil moment al războiului

Ştiri Recomandate

DefenseRomania vă urează „La mulți ani și un 2026 cu tot ce vă doriți!”. Vă mulțumim că ne-ați fost alături într-un număr atât de mare în 2025 și promitem să nu ne oprim aici
Dronele și reședința Țarului: De ce versiunea Rusiei despre cele 91 de drone doborâte la Valdai ridică semne de întrebare majore pentru serviciile de informații
Profesorul Carp: Miza e mult mai mare decât donația avioanelor F-16 și vizează transformarea României în hub pentru Ucraina. Patrulater strategic Deveselu - Câmpia Turzii - Fetești - MK
Adio, luni de așteptare: Cum a „printat” armata SUA piesa care a readus în stare operaţională un avion F-15 Eagle în doar câteva ore
„Glonțul zburător” al Ucrainei: Cum funcționează sistemul Sting care a reușit să doboare primul Shahed-107 (VIDEO)
Schimbarea la față a Armatei României: Marile programe ale acestui an, de la Cobra II la K9, Abrams sau F-16. Și ce urmează în 2026
''Scutul invizibil'' de 2 miliarde de dolari: Polonia ridică un zid electromagnetic care poate anihila dronele rusești fără a trage un foc
Scădere de 86% pe hârtie pentru exporturile de arme germane către Ucraina în 2025: Sfârșitul sprijinului sau o nouă strategie secretă?
Care pace? Gherasimov spune că Putin a ordonat pentru 2026 extinderea teritoriului ocupat de Rusia în Ucraina pentru a forma o zonă tampon în nord-est
De la dronele FP-2 la rachete Flamingo: Fabrica din Ucraina care a devenit ținta unei investiții globale masive
Enigma Oreshnik în Belarus: De ce a ascuns Rusia lansatorul rachetei la ceremonia oficială de pe aerodromul Krichev-6 (FOTO/VIDEO)
Avioane Craiova se apără și le răspunde „experților” care au acuzat că IAR-99 Șoim nu pot zbura pe ceață. Un nou termen avansat pentru livrarea avioanelor
Trump anunță că SUA sunt gata redeschidă negocierile cu Turcia pentru F-35. De ce însă decizia va fi greu de implementat și va întâmpina rezistență
Încă trei F-16 Block 70 Viper au aterizat cu succes. Câte F-uri mai așteaptă Slovacia pentru a finaliza programul și când își va apăra singură spațiul aerian
Anihilarea „cuibului” de Shahed (VIDEO): Atacul masiv asupra bazei din Donețk forțează Rusia să își reevalueze întregul lanț de aprovizionare cu drone
Contract gigant pentru încă 25 de avioane F-15IA. Versiunea IA e adaptată cerințelor tehnice și operaționale ale Israelului
Testarea detașamentului Carpathian Vipers care vor asigura misiuni de Poliție Aeriană în Lituania, cu patru avioane F-16 Fighting Falcon. Photo: Ion Săvescu via ROAF
EXCLUSIV
Rolul României în reconstrucția Ucrainei și infrastructura bazelor militare din România | Cătălin Podaru, CEO Leviatan Group, la DefenseRomania
Medvedev lovește din nou: „Doamna cu coasa” îi suflă în ceafă ticălosului de Zelenski care va fi expus la St. Petersburg
Polonia crede că un acord de pace în Ucraina e posibil în următoarele săptămâni. Mingea e în terenul Rusiei
Dincolo de Marea Neagră: Ucraina își extinde războiul asimetric în apele interioare ale Rusiei cu noua dronă „Barracuda” (VIDEO)
Mocnește un nou război la finalul anului în Golf? Arabia Saudită a atacat Yemenul, acuzând Emiratele Arabe Unite de alimentarea războiului civil
Taiwanul răspunde și blochează tactic avioanele chineze: F-16 Viper ale Taiwanului au luat „în vizor” avioanele J-16 ale Chinei în timpul blocadei simulate de Beijing
Premieră mondială în aviație: Dronele Kizilelma au executat primul zbor în formație complet autonom (VIDEO)
După ce Olanda ne-a donat 18 avioane F-16 și a pus umărul la ridicarea în timp record a Centrului de pregătire pentru F-16, premierul olandez vizitează baza de la Câmpia Turzii
Rușii nu dau semne că-i interesează discuțiile de pace privind Ucraina: Comandanții i-au prezentat lui Putin raporturi triumfaliste privind iminenta victorie pe front
SUA schimbă radical strategia și trec la generația a 5-a de tancuri, îngropând definitiv programul SEPv4: Viitorul Abrams nu mai este doar o simplă actualizare
Atac sub steag fals? Putin i s-a plâns lui Trump că Ucraina a încercat să-i atace reședința iar astfel poziția Rusiei privind pacea va fi revizuită. Kievul neagă vehement presupusul atac
Câte avioane a primit Rusia în 2025? De la Su-34, „calul de bătaie”, la modernul Su-35 și până la „perla rară” Su-57
Iranul a lansat trei sateliți de pe teritoriul Rusiei. Trei motive pentru operațiunea iranienilor, care stârnesc îngrijorare în Israel
Zelenski a anunțat că e gata să se întâlnească cu Vladimir Putin
Navă comercială sau de război? China transformă un cargou civil într-un „Arsenal Ship” cu 60 de rachete, sub ochii tuturor (FOTO/VIDEO)
Rusia răspunde cu aceeași monedă: Un avion ucrainean An-26, distrus de o dronă kamikaze (Video). Și alte ținte au fost lovite la sute de km în spatele liniilor ucrainene
pixel