Achiziție corvete. Procesul, amânat la solicitarea Șantierului Naval Constanța
Procesul prin care Şantierul Naval Constanţa a solicitat anularea actului normativ în baza căruia a fost organizată licitaţia pentru corvete a fost amânat.
La Curtea de Apel Constanţa a avut loc astăzi primul termen în dosarul în care Şantierul Naval Constanţa a cerut anularea actului normativ în baza căruia a fost organizată licitaţia pentru corvete.
Potrivit Capital, procesul a fost amânat până miercuri pentru 20 februarie. Motivul acestei amânări îl constituie faptul că Şantierul Naval Constanța nu a angajat avocat, precizând că nu au reușit încheierea unui contract de asistență juridică, având în vedere că în această perioadă au fost sărbătorile de iarnă.
Totodată, compania Damen a făcut o cerere de intervenţie în dosar. Damen a formulat o cerere de intervenţie în acest dosar, în favoarea Guvernului României, care va fi pusă în discuţia părţilor la termenul următor, stabilit pentru 20 februarie.
Şantierul Naval Constanţa a încheiat, în aprilie 2018, un acord de asociere cu Naval Group din Franţa pentru a participa la procesul de achiziţie al programului de corvete multifuncţionale lansat de Guvernul României.
Amintim că procedura achiziționării corvetelor a fost suspendată după ce secretarul de stat pentru Armamente, Andrei Ignat, i-a adus la cunoştinţă ministrului Apărării, Gabriel Leş, că a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel în legătură cu derularea programului de înzestrare cu corvete.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News