Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Al doilea detașament "Carpathian Pumas" a plecat în misiune în Mali
Terorism
Data publicării:
Militarii care asigură cea de-a doua rotaţie a misiunii Detaşamentului "Carpathian Pumas" au plecat spre Mali, în vederea participării la Misiunea Multidimensională Integrată ONU de Stabilizare în Republica Mali (MINUSMA),  anunță MApN.

Contingentul, format din aproximativ 120 de persoane, a finalizat etapa de pregătire şi a fost evaluat de Comandamentul Forţelor Întrunite, care a certificat îndeplinirea de către detaşament a standardelor ONU pentru participarea la misiune.

În contextul respectării măsurilor impuse pentru limitarea răspândirii COVID-19 şi pentru a preveni posibila contaminare a militarilor din cadrul detaşamentului, aceştia au desfăşurat pregătirea pentru misiune, în perioada martie-aprilie, în Baza Aeriană de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic din Boboc, cu respectarea măsurilor de izolare instituţionalizată. Astfel, înainte de plecarea în misiune, întreg personalul detaşamentului a executat o perioadă de izolare de 14 zile, fiind testat atât la începerea, cât şi la finalizarea perioadei de izolare. La final, militarii au fost transportaţi pe calea aerului, din Baza Aeriană Boboc, direct în Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, de unde s-au îmbarcat spre Mali.

Primul detaşament român participant la această misiune, care a început la mijlocul lunii octombrie 2019, este compus din aproximativ 120 de persoane (piloţi, personal tehnic şi medical) şi patru elicoptere IAR-330 Puma L-RM.

România sprijină ONU în asistarea Guvernului Republicii Mali pentru continuarea punerii în aplicare a Acordului de Pace, protecţia civililor şi împiedicarea reîntoarcerii elementelor armate ostile ale Acordului de Pace în zonele populate. Detaşamentul românesc va efectua misiuni de evacuare medicală MEDEVAC/CASEVAC, transport trupe şi materiale, misiuni de transport pasageri, patrulare aeriană şi misiuni de observare.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Un atacator s-a detonat în apropierea ambasadei Rusiei din Afganistan. Doi angajați ai ambasadei au murit
Grupare afiliată la Al-Qaeda anunță uciderea a 4 mercenari ruși Wagner în Mali
Talibanii ridică din umeri după operațiunea SUA în care a fost asasinat Ayman al-Zawahiri, liderul Al Qaeda
Înfrângerea totală a ISIS: Liderul Statului Islamic în Siria, ucis de o dronă în urma unei operațiuni a SUA
Statul Islamic amenință cu o nouă campanie de atacuri, speculând preocuparea generală pentru conflictul din Ucraina
Învins în Siria și Irak, noul lider al ISIS îndeamnă jihadiștii să reia atacurile în Europa pe fondul războiului din Ucraina
În timp ce Rusia nu oferă clarificări cu privire la pierderea crucişătorului Moskva, două submarine rusești au lansat rachete Kalibr în Marea Japoniei
Atentat la Tel Aviv. Un terorist a deschis focul în centrul Capitalei Israelului în timp ce localurile erau pline
Biden a confirmat că liderul ISIS a fost ucis într-o amplă operațiune a SUA. S-a aruncat în aer „într-un ultim gest disperat de laşitate”
Operațiune majoră a forțelor speciale ale SUA în Siria, dar americanii sunt „zgârciți” cu detaliile. Cea mai amplă operațiune din 2019 încoace
Are vreo șansă noul Su-75 Checkmate să învingă F-35? Rusia speră, dar experții nu pariază pe un proiect aflat doar pe hârtie
Israelul se teme de un atac nuclear. Scenariul pesimist al unui general israelian: Armata nu e pregătită de război
Presa din Siria: Amplă operațiune aeropurtată a SUA în estul țării. Americanii ar fi „răpit civili”, potrivit regimului Assad
Noi detalii privind operațiunea secretă "Sirli" în care Franța a fost complice cu Egiptul la execuția unor civili. Parisul a demarat o anchetă
Val de asasinate în rândul femeilor în Afganistan. Talibanii susțin că doi suspecți au fost arestați
Hamas a condamnat la moarte în Fâșia Gaza mai mulți „informatori și colaboratori” cu Israelul
SUA au anunțat uciderea unui important lider Al-Qaida într-un atac aerian al unei drone în Siria
Arestarea a doi foști militari germani sub acuzația de terorism
Asasinarea deputatului conservator britanic, act terorist. Ancheta a fost încredințată serviciilor antitero
Luptători ai Statului Islamic au atacat forțele talibane în nordul Afganistanului
Un soldat francez a fost ucis în luptele din Mali
Sudanul a confiscat toate bunurile Hamasului de pe teritoriul său, decizie care va afecta serios capacitatea de luptă a mișcării palestiniene
Americanii se tem că rețeaua Haqqani, aliată cu talibanii, ar fi primit din EAU echipamente speciale de comunicații criptate
Cel puțin șapte soldați pakistanezi au fost uciși în urma unui atac al talibanilor pakistanezi
Serviciile de informații americane estimează că al-Qaeda va lovi din nou în maximum doi ani
Israelul acuză Iranul că antrenează celule teroriste pentru a utiliza drone de atac în regiune
Președintele Iohannis, scrisoare către președintele Joe Biden. România își reafirmă hotărârea privind combaterea terorismului
Şeful MI5: Serviciile britanice au dejucat 31 de comploturi teroriste în ultimii patru ani
Biden a semnat un ordin privind declasificarea unor documente despre atentatele din 9/11
ISIS tatonează și în India. Organizația recrutează traducători în dialectele locale pentru a-și răspândi propaganda

Ştiri Recomandate

BREAKING NEWS
Vladimir Putin: Războiul din Ucraina a devenit un conflict global
Ucraina transmite un mesaj puternic de la tribuna Congresului SUA: Niciun acord cu Rusia în schimbul cedării unor teritorii
Zelenski nu cedează teritorii, dar în privința Crimeei admite că nu poate fi recuperată doar cu forță militară: Ucraina nu-și permite să piardă zeci de mii de oameni în Crimeea
Avioanele F-16 ale României vor executa zboruri la înălţimi mici pe întreg teritoriul țării. Apel către populație pentru a evita îngrijorările
Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pentru Netanyahu și Yoav Gallant, fostul ministru al Apărării. SUA reacționează imediat
„Basarabia, bază militară”. Rusia „vede” avioane F-16 și în Moldova și amenință susținând că are informații despre dislocări de armament în R. Moldova
Ungaria își va desfășura sistemele antiaeriene (probabil NASAMS) lângă granița cu Ucraina, a anunțat ministrul apărării
Rusia a simulat astăzi un atac nuclear asupra Ucrainei. Ce rachetă ar fi putut folosi Armata rusă
România a semnat contractul pentru achiziția celor 32 de avioane F-35. Forțele Aeriene Române vor consolida semnificativ capacitățile de descurajare ale NATO
Asamblat în România: Pușca de asalt CZ BREN 2, prezentă și în Ucraina încă din primele zile ale războiului, realizată în România de cehii de la Colt CZ
Rusia câștigă doar dacă Occidentul renunță. Generalul Ben Hodges: Moscova este încurajată de cuvintele goale pe care le folosim pentru a descrie sprijinul acordat ucrainenilor
”Deveselul” polonez, din nou pe radarul Rusiei: ”Noua bază americană din Polonia crește pericolul nuclear general. E pe lista noastră”
Ucraina confirmă că Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală (Foto/Video). A fost vizată o țintă în Dnipro
U.S. Army sporește protecția vehiculelor de luptă terestre cu un nou sistem avansat de război electronic
Cum stă economia de război a Rusiei? Ne-am angajat deja toate resursele, 73% dintre întreprinderi au lipsă de personal, anunță guvernatorul Băncii Centrale a Rusiei
Rușii au executat un atac combinat cu rachete asupra Ucrainei. Răspunsul la loviturile anterioare ale armatei ucrainene este considerat însă sub așteptări
„Atenție unde calci”. SUA mai pregătesc o surpriză: Vor furniza și vor permite Ucrainei să utilizeze mine antipersonal împotriva trupelor ruse
Armata britanică renunță la navele, dronele și elicopterele învechite
Armata SUA a utilizat pentru prima dată lansatorul de rachete M270A2 modernizat în cadrul unui exercițiu NATO
Rachetele Storm Shadow intră în bătălia de la Kursk. Ucraina a lansat în premieră o salvă de rachete Storm Shadow către teritoriul Rusiei
Centrul de pregătire a piloților de F-16 de la Borcea, la capacitate maximă. Ultimele două F-uri olandeze au aterizat în România
Nemesisul lui Su-57 rus vine tot de la un „35”, dar nu F-35. Su-57 ar putea fi îngropat pe piața externă chiar de un stat aliat Rusiei
Test pentru Patriot în Ucraina? Rusia vrea să lanseze o rachetă RS-26 balistică intercontinentală fără focos nuclear. Simultan 30 de bombardiere sunt pregătite să lovească Kievul
Franța face apel la statele din Golf să sprijine Armata libaneză
Moment de mândrie pentru industria română: A doua cea mai mare navă militară construită la Galați părăsește România spre țara de destinație. Din păcate nu intră în dotarea Armatei noastre
Au fost prezentate planurile pentru o fabrică de obuziere K9 ultramodernă în România. Coreenii propun Armatei noastre și Redback, cea mai avansată mașină de luptă
Lockeed Martin și o companie românească vor construi la Oradea o fabrică pentru baterii GridStar Flow utilizate în domeniul energetic
Generalul ucrainean Zalujnîi, mesaj mobilizator către militari: „Ucraina trebuie salvată. Copiii, femeile și părinții noștri trebuie să trăiască în pace, indiferent de costuri!”
Zelenski: Dacă SUA reduc ajutorul pentru Ucraina, „cred că vom pierde”, dar oricum, vom rămâne și ne vom lupta
Mai multe avioane F-16 destinate ucrainenilor: Danemarca îşi asuma angajamentul de a consolida capacitățile de apărare aeriană ale Ucrainei
Plans for a K9 howitzer factory in Romania have been unveiled. The Koreans also propose to our Army the Redback, the most advanced combat vehicle
Suedia a detectat nave în Marea Baltică exact în locul și momentul în care au fost secționate cele două cabluri submarine de telecomunicații
pixel