Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Șantierul Naval Brăila va moderniza Monitorul Mihail Kogălniceanu al Flotilei Fluviale
Forțele navale
Data publicării:
Şantierul Naval Dunav din Brăila a câştigat licitaţia privind modernizarea celor trei nave fluviale tip monitor ale Flotilei Fluviale, după ce, în urmă cu doi ani, acelaşi şantier naval câştiga licitaţia pentru modernizarea sistemelor de propulsie a vedetelor blindate fluviale, se arată într-un comunicat de presă al Biroului Informare şi Relaţii Publice al Flotilei Fluviale.

"Alocarea pentru al treilea an consecutiv a 2% din PIB este una din cerinţele asumate de România în vederea creşterii credibilităţii alianţei NATO, procent care în zona fluvială se reflectă semnificativ în modernizarea navelor militare de la Dunăre. Începând cu anul 2017, platformele navale tip vedetă blindată, din cadrul Divizionului 67 Nave Purtătoare de Artilerie al Flotilei Fluviale, au parcurs un amplu proces de modernizare a sistemului energetic, de propulsie şi de navigaţie, fiind modernizate în acest moment toate cele 5 nave. Un program similar de modernizare va fi parcurs şi de cele trei nave fluviale tip monitor, pe o durată de patru ani, anul 2019 dând startul monitorului cu număr de bordaj 45 - Mihail Kogălniceanu, la care se va lucra timp de doi ani, următoarelor două nave fiindu-le alocate câte un an pentru modernizări", potrivit comunicatului.

Un proces complex


"Pentru că modernizarea a 5 vedete blindate a fost făcută în 2 ani, iar noi mai aveam în şantier încă 3 nave civile, volumul de muncă a fost unul foarte mare. Dacă am demarat proiectul blindatelor cu o uşoară teamă, fiind vorba de o navă militară cu implicaţii în asigurarea securităţii navale, finalul ne-a găsit cu satisfacţia lucrului bine făcut. Am participat la probele de marş ale blindatelor până la Hârşova, în toamna anului 2018, când aproape jumătate de zi am stat pe punte să ascult motoarele navelor, care se auzeau torcând aşa cum le proiectasem noi. (...) Proiectul monitoarelor a venit pentru noi ca o continuare a provocărilor pe care vrem să le ducem la capăt cu brio. Modernizarea acestor nave este un proiect mult mai complex faţă de ce am făcut la blindate, cu lucrări de o mai mare amploare, dar la care vom lucra cu aceeaşi responsabilitate, ştiind importanţa misiunilor pe care navele tip monitor le au de-a lungul Dunării. (...) Având un personal cu un nivel de pregătire ridicat şi un standard înalt care pentru noi este o obligaţie faţă de partenerii cu care lucrăm, pot asigura Forţele Navale Române, îndeosebi Flotila Fluvială, că vom finaliza proiectul monitoarelor cu aceleaşi rezultate excepţionale cu care ne prezentăm de fiecare data la predarea unei lucrări", a declarat directorul tehnic al SC Dunav, Ionuţ Broască.

"Noile provocări de securitate din regiune ne obligă la o permanentă adaptabilitate atât a personalului, prin exerciţii multinaţionale desfăşurate în zona de responsabilitate, cât şi a tehnicii aflate în dotarea Flotilei Fluviale. Modernizarea navelor fluviale este un program ce a fost iniţiat prin creşterea bugetului alocat Forţelor Navale Române, program ce va avea ca rezultantă creşterea duratei de viaţă a platformelor noastre navale, sporirea capabilităţilor acestora, dar şi creşterea nivelului de trai al militarilor la bordul navelor de luptă", a declarat comandantul Flotilei Fluviale, contraamiral de flotilă Cornel Rogozan.

 

Despre Monitorul Mihail Kogălniceanu



Monitorul 45 - "Mihail Kogălniceanu" a fost construit în 1993, la Şantierul Naval Drobeta Turnu-Severin, la data de 19.12.1993 intrând în componenţa Divizionului 67 Monitoare. Pe 15.12.2001, nava a intrat în componenţa Secţiei a I-a a Divizionului 67 Nave Purtătoare de Artilerie, fiind dislocată în Garnizoana Brăila. Nava are următoarele caracteristici tehnico-tactice: Deplasament 522 t, lungime = 52 m, lăţime = 9 m pescaj = 1,72 m; Armament 2 tunuri cal. 100 mm, 32 rachete antiaeriene STRELA 2M, 2 instalaţii de mitraliere antiaeriene cu patru ţevi cal. 14,5 mm, 2 instalaţii de aruncătoare de proiectile reactive cu câte 40 de tuburi fiecare cal. 122 mm, 2 tunuri cal. 30 mm cu două ţevi fiecare. Propulsia este asigurată de 2 motoare principale de 2.200 CP, ce pot asigura o viteză de 32 km/h. Echipajul este format din 58 militari. Are autonomie: 7 zile și raza de acţiune de 1.000 km.

Vezi și: Amplu exercițiu militar pe Dunăre


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Marina Britanică nu slăbește din ochi navele rusești: Submarinul “Novorossiysk”, monitorizat în Marea Nordului și Canalul Mânecii
,,Spionul din Marea Baltică’’: Polonia a lansat la apă o navă SIGINT cu care vrea să redeseneze harta securității regionale în fața Rusiei
Apa nu-i ca aerul. Rușii vor un analog pentru ”Sea Baby”, dar succesul Shahed e departe: Dronele navale explodează înainte să ajungă la țintă
Rusia predă Indiei încă o fregată Proiect 11356. Fregata ”Amiral Istomin” a fost transformată în ”Tamal”, pentru a putea primi turbinele ucrainene
Armada Española visează la primul său portavion convențional care ar putea transporta avioane F-35C, F/A-18F, dar și Rafale M francez
Navele de luptă ale Marinei Ruse, monitorizate permanent în Nordul Europei
Rușii îi provoacă pe americani: Un Su-24 a „salutat” nava USS Mount Whitney la joasă altitudine și a lansat capcane termince (Video)
Șantierul Naval Mangalia. Foto credit: Damen
EXCLUSIV
Ar putea fi ultima șansă pentru a salva Mangalia: Există interes din partea unui gigant internațional care se luptă și pentru submarinele Poloniei
Nava de Patrulare OPV 2600 Damen
EXCLUSIV
Contraofertă de nerefuzat? România are pe masă producția de corvete ușoare la Galați, unde se produce și singurul portavion pentru drone din Europa
Israelul a aruncat în luptă în premieră o corvetă Sa’ar 6 care a interceptat rachete iraniene folosind noul sistem Barak Magen
Iată coșmarul Rusiei: Drona care lansează drone maritime prezentată în premieră de NATO. Cu astfel de drone ucrainenii au făcut ravagii în Flota rusă
Avioanele militare rusești continuă să încalce spațiile aeriene ale statelor riverane Mării Baltice. De această dată a fost rândul Poloniei
Rusia continuă să parieze pe submarine. S-a finalizat Proiectul 636.3 cu submarinul Yakutsk, al șaselea și ultimul care va ajunge în Pacific
China folosește tactici rusești în Pacific: Un J-15 a zburat la limită pe lângă un avion militar japonez
Drone kamikaze Lancet modificate vs drone maritime. Rușii caută neîncetat antidotul pentru dronele maritime ale Ucrainei, care le-au decimat flota din Marea Neagră
După Franța și Marea Britanie, o țară din Asia alege un sistem autonom de contracarare a minelor, bazat pe inteligență artificială
Italia vrea să devină a doua putere navală nucleară din Europa: Planuri pentru achiziționarea unui portavion cu propulsie nucleară și a unei flote de drone, până în 2040
Rusia are o nouă strategie navală. Patrușev: Suntem pur și simplu obligați să dezvoltăm marina
Dronele navale ucrainene Magura au fost implicate în recentul atac asupra podului din Crimeea (Video)
Corveta ușoară pakistaneză PNS Tabuk, construită în România la Galați, în timpul unei misiuni în Golful Oman. Photo source: US Navy
EXCLUSIV
MApN confirmă că înainte de corveta ușoară turcă Hisar avea pe masă o altă ofertă. Cum justifică România alegerea și noi detalii interesante din ofertă
Marina rusă continuă să hărțuiască: Distrugătorul rusesc a urmărit o fregată germană până în portul Rostock
Navele de război rusești, trimise să supravegheze cele mai mari antrenamente navale NATO cu foc real din Europa, desfășurate în Norvegia și în largul coastei Scoției
Corveta europeană European Patrol Corvette (EPC), imagine concept. Foto: Fincantieri
EXCLUSIV
Gură de oxigen pentru industria navală românească? Care sunt șansele ca șantierele Fincantieri din România să producă nave militare
Corespondență DefenseRomania din Coreea: Tehnologie navală de ultimă generație, nave de luptă și submarine, prezentate la Busan
Ce împiedică Europa să aibă o industrie navală puternică: Sentimentele naţionaliste, obstacol major pentru ca marile companii să dezvolte proiecte comune
Unde a dispărut Flota rusă din Marea Neagră? Toate navele sunt acum înghesuite la baza navală din Novorossiysk, departe de dronele ucrainene
Rusia începe să escorteze petrolierele Flotei Fantomă în Golful Finlandei
Încă o navă din flota rusă ruginește în docul de reparații. ”Amiral Ceabanenko”, bate recordul portavionului Kuznețov
Portavionul american Harry S. Truman a ieșit din Marea Mediterană și revine la baza din Norfolk, după o misiune complicată în Marea Roșie în care a pierdut trei avioane F/A-18
Navă de tip OPV sau corvetă ușoară turcă din clasa Hisar, foto: Turkish Century @X via Turkish Navy
EXCLUSIV
Anomalia România: Cât plătim pentru corveta din Turcia, refuzată de o altă țară, și pe care nici măcar nu puteam integra rachetele americane NSM

Ştiri Recomandate

Strategia Ucrainei: Cum vrea Kievul să "decolonizeze" Rusia pentru a-și asigura victoria
Programe cheie pentru modernizarea României: Camioane Iveco, blindate Piranha 5 și Cobra II sau arme de asalt. Cum să revitalizăm inteligent industria cu bani europeni
Inovația care ,,stinge lumina'' Marinei Ruse: De ce drona ucraineană Magura a devenit coșmarul fiecărui amiral rus
"Doar Trump": Alexander Stubb avertizează că pace în Ucraina depinde de presiunea exercitată de SUA. Miză, garanțiile NATO și UE oferite
Investiție în teroare: Rusia extinde infrastructura de la baza Engels-2, centrul atacurilor cu rachete asupra Ucrainei (FOTO)
Războiul dronelor impune schimbări majore: Armata SUA lansează TIC 2.0 pentru reconfigurarea rolul blindatelor pe câmpul de luptă
Zelenski a cerut Tomahawk la Washington. Răspunsul prudent al lui Donald Trump: „Nu ne este ușor să le dăm” (VIDEO)
Polonia, într-o cursă istorică a înarmării: Submarinele ORKA, între oferta Germaniei, tehnologia Franței și investiția în industrie a Coreei de Sud
Mega-fondul european pentru Ucraina: UE face pași înainte în transformarea activelor înghețate ale Rusiei și banilor din conturi private în ajutor
Furnizarea rachetelor Taurus către Ucraina devine şi mai complicată: O companie japoneză, implicată în dezvoltarea motorului noii rachete germane
Mai mult decât rachete: Tomahawk-ul american ca semnal de presiune geopolitică. Miza reală a întâlnirii Trump-Putin în Ungaria
Curajoasa „fantomă” care vrea să anuleze amenințarea cu rachete hipersonice a Rusiei: Investiția colosală a companie americane Raytheon în noul radar GhostEye
Statele europene, îndemnate să-și schimbe ,,mentalitatea pașnică'': Trei obiective cheie ale noii agresiuni rusești contra NATO
Au făcut-o din nou: Rușii și-au doborât propriul avion Su-30, în timp ce antiaeriana trăgea după dronele Ucrainei
Succesul „răsunător” al Rusiei după Alaska: Noua strategie a Ucrainei de a lovi devastator rafinăriile ruse în adâncimea Federației are la bază informații furnizate de SUA
Portdrapelul României în Europa? Singura armă modernă pe care o producem și o putem oferi altor state. A treia oară poate e cu noroc
Uite F-35, nu e F-35. Canada a anunțat oficial decizia marii dileme: Renunță sau nu la achiziția avioanelor F-35?
Zelenski a sosit în SUA unde s-a declarat surprins de discuția telefonică dintre Trump și Putin și întrevederea ce va avea loc la Budapesta
Trump și Putin se vor vedea din nou. De data aceasta aproape de România, la Budapesta, capitala Ungariei
Rezerviștii se plâng de un fiasco la exercițiul de mobilizare. Ce spune Legea privind mobilizarea
„Ultima ofensivă a Rusiei” vs. „Ani de amenințare continuă”: Contradicțiile de la Kiev privind viitorul păcii in Ucraina
Militari ai armatei ruse dislocați să lupte în Ucraina. Foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă
EXCLUSIV
Țara oamenilor obiecte, de la URSS la Federație. Cum a intrat Rusia în ultima fază a imperiului: Războiul total
SUA au efectuat un nou atac aerian asupra unei nave suspecte de trafic de droguri în Marea Caraibelor
Rachetele Tomahawk, dilema lui Donald Trump și pragul escaladarii: Ar putea ucrainenii să vizeze direct Moscova?
Eșecul instituțional și ecuația războiului hibrid rusesc care a vizat România. ,,Sistemul de avertizare timpurie'' nu a funcţionat
Proiectele fanion ,,Eastern Flank Watch,, și ,,Drone Defence'': Cerința României pentru o securitate europeană pragmatică
Inovația militară ,,născută din foc'': Drona americană Artemis, „vărul” Shahed, trecută în producția de serie. Sistemul care navighează și fără GPS
EXCLUSIV
Australia mulțumește României pentru reacția din prima fază a invaziei ruse. Valoarea pachetului militar livrat Ucrainei de Australia, mai mult decât Abrams sau blindate M113
De la „covorul roșu” la Strategia „Ariciul”: Ce trebuie să schimbe Statele Unite în relaţia cu Rusia pentru a opri războiul din Ucraina
Cine înlocuiește MLI-84 Jderul? Ciudatul caz al mașinilor de luptă: Cum ar putea România cumpăra Lynx, „made in” Ungaria
Guvernul anunță că ministrul Apărării urmează să facă mai multe precizări despre exercițiile de mobilizare a rezerviștilor după controversele din spațiul public
Atacurile rusești au închis instalațiile de producere a gazelor din regiunea Poltava. Zelenski confirmă că rușii au folosit peste 300 de drone și 37 de rachete
pixel